Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Biologie


Index » educatie » Biologie
Artrologie- generalitati. Bazele anatomo-functionale ale miscarii. Locomotia umana. Tipuri de locomotie animala.


Artrologie- generalitati. Bazele anatomo-functionale ale miscarii. Locomotia umana. Tipuri de locomotie animala.




Artrologie- generalitati. Bazele anatomo-functionale ale miscarii. Locomotia umana. Tipuri de locomotie animala.

Generalitati

Articulatiile sunt constituite din totalitatea elementelor prin care oasele se unesc intre ele. Aceste elemente sunt reprezentate de formatiuni conjunctive si muschi.

Fara articulatii nu ar fi posibila realizarea functiei statice si dinamice a oaselor, deci deplasarea si activitatile organismului.

Clasificarea articulatiilor

In functie de acest factor, la care se adauga formatiunile de legatura si modul de dezvoltare, articulatiile au fost impartite in trei grupe:

       articulatii fibroase sau sinartroze, fixe;




  • articulatii cartilaginoase sau amfiartroze, semimobile;
  • articulatii sinoviale sau diartroze, mobile.

Articulatiile fibroase

Sunt articulatii in care oasele sunt strans legate intre ele prin tesut fibros dens. Aceste articulatii nu permit miscari sau daca acestea exista sunt foarte reduse.

Articulatiile cartilaginoase

Ele au un grad de mobilitate, dar un grad mare de elasticitate, care permite amortizarea socurilor. Legatura dintre oase se realizeaza cartilaj hialin sau prin fibrocartilaj si prin ligamente puternice.

Articulatiile sinoviale

Cele mai multe articulatii apartinand corpului uman se incadreaza in grupul sinovial.

Sunt articulatii complexe la nivelul carora se produc miscari multiple si variate. La nivelul lor exista elemente anatomice specifice care permit sau franeaza miscarea, amortizeaza socurile si confera stabilitate.

Suprafetele articulare sunt netede, acoperite de cartilaj hialin.

Articulatiile mobile se clasifica dupa trei criterii:

Dupa numarul articulatiilor oaselor care intra in compunerea articulatiilor

Dupa forma suprafetelor articulare

Dupa numarul axelor de miscare

Elementele anatomice care participa la biomecanica articulara

a. Suprafetele articulare. Acestea pot fi sferice, cilindrice, eliptice si plane. Aceste suprafete, geometric, sunt de doua feluri: plane si sferoidale.

In articulatiile plane miscarile sunt reduse. In cele cu suprafete sferoidale exista portiuni osoase convexe care corespund unor portiuni concave. Miscarile sunt mult mai intinse.

b. Cartilajul articular este cartilaj hialin, de culoare alba-sidefie, care acopera suprafete osoase ce vin in contact. Prezinta doua suprafete:

       una libera, neteda, lucioasa, care vine in contact cu suprafata articulara opusa;

       una aderenta, ce se fixeaza pe suprafata articulara a osului.

c. Elementele anatomice de congruenta sunt formatiuni ce asigura concordanta intre doua suprafete articulare care nu se "potrivesc".

Ca si structura elementele de convergenta sunt fibrocartilaje. Ele sunt de doua feluri:

       cadrul, labrul articular;

       fibrocartilaje intraarticulare.

d. Capsula articulara este o formatiune care uneste cele doua oase care se articuleaza, dar are rol si de protectie a suprafetelor articulare.

Are forma unui manson fibros, tapetat la interior de sinoviala. Are grosime variabila, in raport cu mobilitatea articulara.

e. Ligamentele articulare sunt formatiuni anatomice fibroase, sub forma de benzi, care se insera pe oasele ce formeaza o articulatie, ajutand la mentinerea lor in contact.

Rolurile ligamentelor in biomecanica articulara sunt:

       intaresc capsula articulara;

       previn depasirea limitei fiziologice a miscarii;

       sunt suficient de flexibile incat sa nu impiedice executarea miscarilor;

       sunt suficient de rezistente si inextensibile incat sa mentina in contact suprafetele articulare.





f. Membrana sinoviala. Impreuna cu lichidul sinovial face parte din mijloacele de alunecare ale unei articula]ii. Ea formeaza stratul profund al capsulei articulare. E subtire, neteda si lucioasa. Acopera toate formatiunile situate in interiorul capsulei articulare.

g. Lichidul sinovial

Este un lichid galbui, vascos, care are rol de lubrifiant al suprafetelor articulare in miscare, precum si rol de nutritie a cartilajelor articulare. Mai are rol de curatire si adeziune a suprafetelor osoase.

Se formeaza prin trecerea plasmei sanguine in cavitatea articulara, prin peretii capilarelor.

h. Cavitatea articulara, rolul muschilor si presiunii atmosferice in mentinerea suprafetelor articulare

Conducerea in articulatii

Include sensul, directia si amplitudinea miscarii.

Conducerea articulatiei poate fi osoasa, ligamentara si musculara.

Conducerea osoasa, cand amplitudinea miscarii este determinata de suprafetele articulare. Ex.: cotul.

Cand amplitudinea miscarii se datoreaza franarii ligamentare vorbim de conducere ligamentara. Ex.: soldul.

Cand miscarea este limitata exclusiv de actiunea muschilor periarticulari vorbim de conducere musculara.

Indiferent de felul conducerii, miscarile se produc in jurul unui ax denumit axul articular. El este o linie teoretica in jurul careia se executa miscarile.

Intrebari:

-        Care sunt elementele ce compun o articulatie?

-        Clasificarea articulatiilor

-        Clasificarea articulatiilor sinoviale

-        Elementele care participa la biomecanica articulara

-        Mijloacele de alunecare ale unei articulatii.


Bazele anatomo-functionale ale miscarii. Locomotia umana. Tipuri de locomotie animala.

Omul, fiind un animal biped, are ca si pozitie caracteristica, ortostatismul.

Planurile anatomice sunt suprafete care sectioneaza imaginar corpul omenesc, sub o anumita incidenta. In raport cu orientarea fata de pozitia anatomica, se descriu trei categorii principale de planuri anatomice: frontale, sagitale si transversale

Centrul de greutate al corpului este situat la intersectia celor trei planuri principale, la nivelul vertebrei L2, in planul de simetrie al organismului uman. Daca se utilizeaza un fir cu plumb, acesta trece prin fata vertebrei L2, posterior de articulatia coxofemurala, inapoia axei transversale a genunchiului, inaintea articulatiei talocrurale si cade in mijlocul bazei de sustinere.

De retinut! Centrul de greutate al corpului nu ocupa o pozitie fixa, ci variaza de la un individ la altul, de la pozitie la pozitie si de la o secventa a miscarii la alta.

3.2 Pozitiile sau posturile

Pozitia anatomica a omului este urmatoarea: in ortostatism, cu privirea orizontala, cu membrele inferioare alaturate, soldurile si genunchii in extensie, picioarele in unghi drept fata de gambe, cu calcaiele lipite, cu un unghi de 45o intre axele picioarelor. Membrele superioare, pe langa partile superioare ale trunchiului, cu coatele extinse si antebratele in supinatie; palmele si degetele extinse privesc inainte.

Aceasta pozitie se mai numeste si pozitia "zero" sau pozitia "neutra"; se foloseste si in goniometrie unde reprezinta "pozitia de start" (exista si exceptii).

Sherrington (1931) a afirmat ca "postura acompaniaza miscarea ca o umbra". Activitatea posturala este automata si specifica unei anumite miscari.

Postura este considerata ca un raspuns neuromuscular cu scopul mentinerii echilibrului corpului. Se considera ca un corp este in echilibru, atunci cand suma tuturor fortelor care actioneaza asupra acestuia este "zero".




Pozitia verticala

Pozitia verticala sau ortostatismul este caracteristica omului. In ortostatism, baza de sustinere are forma unui trapez cuprins intre contururile celor doua picioare, cu calcaiele alaturate; intre axele lungi ale picioarelor se realizeaza un unghi de 45o.

Pozitia orizontala

Pozitia orizontala sau clinostatismul este pozitia in care corpul uman ia contact cu una din fetele sale cu o suprafata intinsa situata orizontal. Daca planul orizontal este dur, suprafata de sprijin este reprezentata de urmatoarele puncte.

Pozitia sezand

In pozitia sezand, corpul se poate sprijini numai pe tuberozitatile ischiatice, atunci cand membrele inferioare atarna, sau si pe talpile picioarelor.

Planul general de analiza a pozitiilor

O parte din pozitiile intalnite in activitatile motorii sunt intalnite frecvent in practicarea exercitiilor fizice si diverselor ramuri sportive. Acestea au fost denumite pozitii fundamentale si difera in functie de ramura sportiva. Din acest motiv, in analiza unei anumite pozitii se utilizeaza un plan general care include: denumirea pozitiei, pozitia segmentelor, baza de sustinere, pozitia centrului de greutate, mentinerea echilibrului si rolul reflexelor posturale, raporturile axelor biomecanice ale segmentelor, parghiile osteoarticulare, grupurile musculare in activitate statica, variantele pozitiei.

Aparatul specializat care efectueaza miscarile corpului animal este denumit "aparatul locomotor", existand si termeni sinonimi: aparat kinetic, sistem musculoscheletal, sistem neuromusculoarticular.

In definirea "locomotiei umane" este corect sa se porneasca de la sensurile generale ale termenului de locomotie, dar trebuie sa se tina cont si de faptul ca, omul, in afara de deplasarea dintr-un loc in altul, mai dispune si de posibilitatea de a adopta anumite pozitii, de a apuca si de a manipula anumite obiecte, de a lovi, de a impinge etc. Din acest motiv, locomotia umana nu poate fi definita ca fiind numai miscarea corpului in totalitatea sa, ci si a segmentelor separate ale acestuia.

Tipurile de statica si locomotie animala

In linii mari, se descriu patru tipuri principale de postura si de locomotie animala.

       statica si locomotia reptiliana;

       cvadrupedia;

       brahiatia;

       bipedia.

Modificarile morfofunctionale rezultate ale bipediei

Dupa cum am mai amintit, bipedia este tipul de postura si de locomotie caracteristice omului.

Bipedia umana se deosebeste fundamental de postura sau locomotia verticala ocazionala a celorlalte animale. Aceasta a dus la modificari morfofunctionale caracteristice omului si a fost indispensabila insasi evolutiei acestuia. Membrele inferioare se extind din genunchi si din solduri, iar la nivelul coloanei vertebrale apar curburile de compensare necesare proceselor de echilibrare a corpului.

Intrebari:

-        Care sunt planurile anatomice?

-        Pozitia anatomica.Pozitia zero.

-        Pozitiile verticala, orizontala si sezand.

-        Definiti locomotia umana.

-        Tipurile de statica si locomotie animala.

-        Modificarile morfofunctioale rezultate ale bipediei.








Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Biologie


Biochimie
Biofizica
Botanica


BIOLOGIE CELULARA - SECRETIA CELULARA
DIVIZIUNEA INDIRECTA
NEURONUL - structura, numar , clasificare
Ordinul Pseudoscorpiones
Prepararea omogenatelor celulare, alegerea mediului de suspendare, notiuni despre centrifugare - criterii de apreciere a puritatii fractiilor celulare
Fortele interioare ale locomotiei: impulsul nervos si contractia musculara. Fortele interioare ale locomotiei: parghia osoasa si mobilitatea articular
TESUTUL NERVOS
NUTRITIA PLANTELOR SI ANIMALELOR AFLATE IN SIMBIOZA
Ordinul Monotocardia
ARTERELE SI VENELE