Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme
Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Biologie


Index » educatie » Biologie
» ARMELE BIOLOGICE – IMPACTUL ASUPRA SANATATII POPULATIEI IN SECOLUL XXI


ARMELE BIOLOGICE – IMPACTUL ASUPRA SANATATII POPULATIEI IN SECOLUL XXI


ARMELE BIOLOGICE – IMPACTUL ASUPRA SANATATII POPULATIEI IN SECOLUL XXI

CUPRINS

1. PARTEA GENERALA

-        definitie

-        istoricul armelor biologice

-        dezvoltarea armelor biologice in timpul celor doua razboaie mondiale

-        legislatia internationala in domeniu

2. DESCRIEREA ARMELOR BIOLOGICE (enumerare, efecte)

3. SITUATIA ACTUALA IN LUME

4. IMPACTUL ARMELOR BIOLOGICE ASUPRA POPULATIEI, CONFORM STUDIILOR ACTUALE

5. BIBLIOGRAFIE

1.1. DEFINITIE SI CLASIFICARE

In literatura de specialitate termenii „bioterorism”, „arme biologice” si „razboi biologic” cunosc mai multe definitii, fara a exista diferente esentiale in ceea ce priveste realitatile la care fac referire.

In principiu, armele biologice sunt reprezentate de dispozitive mai mult sau mai putin complexe, care utilizeaza capacitatea patogena a unor organisme vii sau a produselor rezultate de la acestea, in scopul determinarii unor boli la om, animale sau la culturile agricole.

Conform unei alte incercari de definire, armele biologice sunt mijloace de nimicire in masa, obtinute din bacterii, virusuri, ciuperci patogene sau toxine ale acestora.

Utilizarea armelor biologice este definita drept raspandirea agentilor infectiosi si a toxinelor, cu efecte vatamatoare sau letale pentru oameni, animale sau culturi agricole, cu ajutorul unor mecanisme de diseminare, care pot fi reprezentate de bombe, obuze de artilerie, aerosoli sau orice alte mijloace.

Bioterorismul consta in utilizarea sau amenintarea cu utilizarea de virusi, bacterii, ciuperci sau toxine, de microorganisme, cu intentia declarata de a provoca o maladie sau decesul fiintelor umane, animalelor si plantelor, cu scopul de a atinge anumite obiective.

Intr-o prima clasificare a armelor biologice se disting doua categorii de agenti biologici: agenti patogeni vii, reprezentati de microorganisme si agenti patogeni nevii sau neanimati, constand in produse ale microorganismelor, reprezentate, in special de toxine.

In prima categorie se gasesc bacteriile care produc boli ca: antraxul, ciuma, tularemia, etc., virusii, care provoaca boli precum variola, frigurile galbene, febrele hemoragice (Ebola), rickettsii, care produc boli precum „febra Q' si fungi, care actioneaza, in special, asupra recoltelor agricole.

Toxinele sunt produse ale plantelor sau microorganismelor, incluzand, printre altele, botulina (produs al bacteriei Clostridium botulini), dar si toxine care pot fi produse prin sinteza chimica.

Biotehnologia poate fi folosita pentru realizarea pe scara larga a acestor agenti biologici, iar ingineria genetica poate sa le sporeasca rezistenta la vaccinurile si tratamentele medicale actuale.

1.2.. ISTORICUL ARMELOR BIOLOGICE

Repere cronologice. Selectia evenimentelor semnificative din istoria armelor biologice

Ø    Secolul 6 i.e.n. – Asirienii otravesc puturile dusmanilor lor cu corn de secara (claviceps purpurea), o ciuperca a carei toxina produce halucinatii violente.

Ø    Anul 184 i.e.n. – Cartaginezul Hannibal catapulteaza vase umplute cu serpi asupra puntii navelor regatului Pergamului. Aceasta tactica, prin care a obligat dusmanii sa se bata in acelasi timp cu oamenii si cu serpii, i-a asigurat victoria ( Hannibal ar putea fi considerat, deci, pionier al armelor biologice).

Ø    Anul 1346 – In timpul asediului cetatii Caffa (Crimeea), tatarii au aruncat cadavre contaminate cu ciuma peste zidurile orasului, obligand pe genovezi sa se retraga, cu pretul, poate, al extinderii bolii de-a lungul Europei.

Ø    Secolul XV – Conchistadorul spaniol Pizarro a raspandit variola printre indienii din America de Sud, oferindu-le haine contaminate cu variola.

Ø    Anul 1710 – Trupele rusesti utilizeaza procedeul Pizarro contra suedezilor asediati in orasul Reval.

Ø    Anul 1767 – Englezii au contaminat mai multe triburi de indieni din Ohio si din Pensylvannia, oferindu-le paturi infestate cu variola.

Ø    Anii 1914-1918 – Germania este acuzata de a fi expediat in SUA vite contaminate cu antrax si morva (rapciuga), de asemenea, ca au incercat sa provoace holera in Italia si pesta in Rusia. Banuielile, niciodata dovedite, au fost suficient de nelinistitoare pentru ca la Conventia de la Geneva, semnata la 17 iunie 1925, sa se interzica utilizarea armelor biologice (si chimice).

Ø    Anul 1936 – Japonia lanseaza un vast program de cercetare asupra armelor biologice. In faimosul „Unite 731“, in Manciuria, medicul militar Shiro Ishii a testat asupra prizonierilor efectele infectiei cu holera, pesta, antrax etc.

Ø    Anul 1940 – Japonezii imprastie suspensii de pesta asupra oraselor chineze prin bombe cu fragmentatie. Sunt utilizati de asemenea purici infestati.

Ø    Anul 1941 – Britanicii experimenteaza antraxul in insula Grunard, in largul Scotiei. Accesul la insula, contaminata inca, este si azi interzis.

Ø    Anul 1943 – SUA lanseaza un program de cercetare la Camp Detrick, in Maryland. Scopul cercetarii asupra armelor biologice este declarat a fi unul defensiv.

Ø    Anul 1952 – Un grup de experti internationali acuza SUA ca au utilizat arme biologice in Coreea de Nord.

Ø    Anul 1955 – Arsenalul american de la Pine Bluff, din Arkansas, incepe productia de masa a germenilor tularemiei. Zece ani mai tarziu, zona devine un loc de stocare a tuturor tipurilor de germeni „militarizati“ (oficial distrusi in anul 1972).

Ø    Anul 1956 – Maresalul sovietic Zhukov anunta ca URSS are intentia sa dezvolte, la randul ei, un program de arme chimice si biologice.

Ø    Anul 1960 – SUA sunt banuite ca utilizeaza arme biologice in Vietnam. La randul sau, Vietcongul utilizeaza diferite metode pentru a contamina trupele americane.

Ø    Anul 1972 – Conventia asupra interzicerii, dezvoltarii, productiei si stocarii de arme biologice si chimice si asupra distrugerii lor este ratificata de 103 state. SUA nu au semnat-o decat in anul 1975.

Ø    Anii 1975-1983 – Prin utilizarea de mycotoxines tricohecnes, vietnamezii au facut sa cada „ploaia galbena“ in Laos si in Cambodgia.

Ø    Anul 1979 – O explozie in complexul militar Sverdlovsk (Rusia) a provocat moartea mai multor zeci de persoane si cateva sute au fost contaminate cu antrax. Boris Eltin a declarat in anul 1992, in calitate de presedinte al Rusiei, ca accidentul s-a produs intr-un centru de studiu a armelor biologice.

Ø    Anul 1984 – In Oregon, membrii sectei Shree Rajneesh au contaminat restaurantele cu salmonella. Patruzeci de persoane au fost spitalizate.

Ø    Anul 1989 – Conform directorului CIA, cel putin zece tari fabrica arme biologice.

Ø    Anul 1991 – Irakul anunta ca face cercetari asupra armelor biologice.

Ø    Anul 1992 – Secta japoneza Aum incearca sa procure virusul Ebola din Zair. In anul urmator, membrii sectei ajung sa disemineze antraxul in interiorul unui imobil.

Ø    Anul 1995 – Anul mai multor pericole – se presupune ca Irakul dispune de proiectile teleghidate cu incarcatura biologica; 17 tari sunt susceptibile de a dispune de astfel de arme; in Japonia, secta Aum procedeaza la mai multe tentative de contaminare; un extremist american a livrat in mod legal fiole cu bacili ai pestei.

Ø    Anul 1999 – Ossama Ben Laden este suspectat ca detine arme biologice; a facut caz de mai multe amenintari cu atentate de SIDA in lume; cecenii trecuti in Daghestan au avut asupra lor planuri de atac biologic.

Ø    Anul 2001 – Scrisorile cu antrax au semanat panica in SUA si au cauzat primii morti ai terorismului biologic.

*

*           *

Folosirea agentilor biologici si a toxinelor acestora ca arme este paralela cu dezvoltarea societatii umane. Diversificarea activitatii umane catre vanatoare, mai ales impotriva unor animale din ce in ce mai mari sau mai periculoase, au facut inerenta adaptarea tehnicilor si a metodelor de vanatoare si de supravietuire.

Desi empirica, aceasta adaptare avea la baza observatia ca anumite animale desi mici, de exemplu serpii, aveau o posibilitate de aparare prin anumite secretii inoculate odata cu muscatura, veninul acestora fiind eficace impotriva unor tinte foarte mari.

Era mai putin important pentru vanator ce anume continea veninul sarpelui, cat posibilitatea utilizarii serpilor vii sau a armelor otravite cu veninul acestora pentru a vana animale mai mari.

Aceste tehnici ofereau si vanatorilor mai putin dezvoltati fizic un avantaj substantial.

Evident ca aceste practici au fost utilizate si in luptele interumane, moment in care armele folosite pentru vanatoare erau aceleasi, folosite si pentru aparare.

Folosirea agentilor biologici si a toxinelor ca arma are caracteristica principala constienta utilizarii avantajului agentului biologic sau a toxinei asupra potentialului inamic, uman sau animal.

Acesta este si motivul pentru care in lipsa unor surse istorice putem face doar presupuneri asupra utilizarii ca arme sau a aparitiei intamplatoare a unor epidemii sau simptome in decursul istoriei. Cert este ca odata cu identificarea fizica a primului agent biologic se delimiteaza foarte clar istoria armelor biologice in doua perioade: perioada empirica, in care agentii biologici si toxinele erau utilizate in baza experientei dobandite prin observatie si perioada stiintifica, in care agentii biologici si toxinele au fost utilizate pe baza informatiilor stiintifice, bazate pe fenomene reproductibile si predictibile, moment in care putem vorbi si despre aparare si protectie impotriva armelor biologice.

Foarte multe boli au fost cunoscute si descrise chiar daca nu se cunostea agentul biologic implicat.

Altele au fost descoperite in marea majoritate in secolul 19 si 20. De exemplu ciuma a fost descrisa in urma cu peste 3000 de ani, variola este descrisa de chinezi din 1122 B.C., febra galbena din 1600. A fost nevoie de aproximativ 300 de ani pentru ca un biolog cubanez Carlos Finlay, in 1881, sa asocieze febra galbena cu tantarul, ca vector al transmisiei bolii.

PERIOADA EMPIRICA

Ø                 In Vechiul Testament, in Geneza, Intaia carte a lui Moise, Capitolul 49, apare prorocirea si moartea lui Iacov “Dan va fi sarpe la drum, vipera la poteca, inveninand piciorul calului, ca sa cada calaretul”.

Aceasta atesta cunostintele asupra potentialului serpilor de a fi periculosi in ciuda marimii lor dar si a utilizarii cu intentie a acestora.

Ø                 Vechiul Testament in A doua carte a lui Moise, Capitolul 9 “Iata, mana Domnului va fi peste vitele tale cele de la camp: peste cai, peste asini, peste camile, peste boi si oi si va fi moarte foarte mare” dar si simptomele “ s-au facut bube cu puroi pe oameni si pe vite” releva clare cunostinte asupra potentialului bolilor ca element de constrangere.

Ipotezele doctorului Trevisanto, referitoare la utilizarea tularemiei ca arma biologica inca din secolul XIV i.Hr., se bazeaza pe documente arheologice care sugereaza existenta simptomelor bolii la om si animale. Boala este provocata de o bacterie Francisella tularensis, care afecteaza in primul rand animalele (cai, magari, catari, camile, oi, capre) de unde se transmite si la om. Boala ramane si astazi o problema de sanatate publica, in ciuda eficientei tratamentului antibiotic, cazurile incorect diagnosticate, tratate tardiv cu antibiotic sau netratate sunt fatale. Simptomele bolii descrisa in documentele arheologice: ulcere cutanate, umflaturi dureroase ale ganglionilor limfatici, pneumonie, febra, frisoane, slabire progresiva, insuficienta respiratorie sunt prezente si in tabloul clinic actual al tularemiei. Boala este o zoonoza, afecteaza in primul rand animalele, inclusiv iepurele, oile sau cabalinele si se transmite la om prin vectori hematofagi (capuse, paduchi, pureci sau muste).

Ø                 Asocierea cu epoca bronzului a utilizarii armelor biologice Trevisanto (2)(3), o atribuie imperiului Hitit (2000-1200 B.C.), imperiu care a existat in estul Mediteranei, in vestul regiunii Anatolia de pe actualul teritoriu al Turciei. Documente din perioada faraonului Akhenaton (initial Amenhotep IV), faraon din dinastia a XVIII-a (1379-1362 i.Hr.), atesta existenta unei “boli hitite”, asocierea cu hititi a unei boli sugerand chiar provenienta epidemiei. Alte documente datand din 1335 i.Hr., descriu o epidemie in localitatea Simyra, un oras situate astazi la granita dintre Liban si Siria. Interesanta este asocierea bolii cu magari, in documente fiind specificata interdictia de a fi folositi magari in caravanele care transportau produse intre Cipru si Irak si dintre Israel si Siria.

Razboaiele au amplificat si ele epidemia, in insulele din Marea Egee fiind concomitente epidemii, cel mai probabil aduse de rozatoarele de pe corabiile luptatorilor, care au contaminat animalele din insule.

Ø                 Epidemiile de tularemie au evoluat pe perioade semnificative, de 35-40 de ani, motiv pentru care surse din estul Mediteranei atesta existenta unor simptome asemanatoare si presupun o zona endemica pentru Francisella tularensis. Trevisanato asociaza caderea imperiului Hitit cu epidemiile succesive de tularemie ducand evidentele epidemiei pana la 2500 i.Hr., perioada in care imperiul Hitit incepe sa decada, inclusiv doi regi hititi decedand de tularemie. Sunt scrieri nebiblice referitoare la razboaie dintre hititi si locuitori ai cetatii Arzawan din vestul Anatoliei. Turme de oi, magari care au aparut misterios in jurul cetatii si pe drumurile catre cetatea Arzawan. Este foarte posibil ca hititi sa fi suspectat ca boala provine de la oi si magari. Cei doi ani de razboi (1320 si 1318 i.Hr.), concomitent cu epidemia de tularemie, au slabit suficient cetatea Arzawa pentru a pierde razboiul. Se pare ca si aparatori au folosit tactica de a trimite animale bolnave catre inamici, intuind efectele devastatoare ale bolii. Desene de pe manuscripte din acea perioada datand din secolul 14-13 i.Hr. reprezentand o femeie impreuna cu un berbec, denota o posibila cunoastere a transmiterii bolii, o posibila traducere a textului asociat desenului fiind aproximativa cu “Tinutul prin care trece va fi bantuit de boala rea”.

Ø                 Progresul organizarii umane, pastoritul devenit o ocupatie de baza, magarul, important animal domestic de transport in Asia mica si Orientul Mijlociu, aglomeratiile umane in asezaminte de tip cetate sau forturi, precum si locuitul impreuna cu animalele domestice au constituit factori favorizanti ai diseminarii epidemiilor de la animale la om si invers, comertul intre cetati, cu animale sau chiar oameni infectati, precum si vectorii asociati populatiilor umane (sobolani, pureci, muste, etc.) au inceput sa constituie factori majori ai diseminarii bolilor infectioase inca cu 3000 de ani i.Hr.

Ø                 Este posibil ca hititii sa fi intuit puterea devastatoare a bolii, este foarte posibil ca amenintarile din Vechiul Testament sa aiba un suport in realitate, mai putin probabila este teoria conform careia locuitul impreuna cu animalele au creat imunitate populatiei evreilor, spre deosebire de egipteni care nu locuiau cu animalele, mai ales ca nici in prezent tularemia nu beneficiaza de un tratament imunologic cu vaccin.

Ø                 Intuitii clare asupra evidentei bolilor si a transmiterii prin contact direct au fost scoase recent in evidenta de scrieri arheologice din regiunea Sumer, actuala regiune din Siria, unde arheologi au descoperit scrieri cuneiforme, langa Raul Eufrat, datand din 1170 i. Hr. in care se interzice persoanelor bolnave sa calatoreasca in orase si care avertizeaza oameni sa nu atinga sau sa foloseasca lucrurile personale care au apartinut victimelor. Sunt primele dovezi clare ale instituirii carantinei ca mijloc de prevenire a bolii, prin izolarea sau limitarea contactului bolnavului cu persoanele sanatoase.

Istoria armelor biologice se intrica si se confunda cu istoria armelor chimice, poate pentru ca razboiul in general a utilizat practic toate mijloacele pentru a stabili un avantaj tactic.

Sunt numeroase exemple in istorie de utilizare a armelor biologice precum si a armelor chimice. Pentru a evita perpetua confuzie dintre armele chimice si biologice, in aceasta lucrare se va face referire strict la armele biologice.

Este foarte bine cunoscuta otravirea fantanilor cu cadavre animale sau plante otravitoare ca mijloc de aparare precum si a surselor de alimente. Desigur ca aceleasi metode au fost utilizate si ca mijloace ofensive.

Ø                 Primul consemnat in istoria militara pentru utilizarea plantei Spanz (Helleborus) pentru a otravi apa din cetatea Kirrha in anii 600 B.C. de catre Solon din Atena.

Ø                 In 400 BC arcasii Scitiei foloseau sageti otravite in cadavre in descompunere. Folosirea cadavrelor pentru a otravi resursele de apa era o metoda deosebit de eficienta de razboi biologic. Aceasta tactica a fost folosita ulterior de Barbarossa in 1155, in razboiul de la Tortona.

Ø                 Radacinile de mandragora au fost utilizate in anii 200 BC de catre cartaginezi pentru a otravi vinul inamicului.

Ø                 Hanibal a folosit serpi veninosi aruncati in barcile inamicilor in batalia de la Pergamus in 190 BC.

Ø                 Catapultarea cadavrelor infectate cu ciuma a fost folosita de Mussis, un mongol, la asediul cetatii din Crimeea actuala, Kaffa in 1346. Cetatea aflata sub conducere genoveza a fost focarul de diseminare a primei epidemii de ciuma in Europa. Nu mai putin de 15 milioane de europeni au decedat dupa reintoarcerea corabiilor genoveze cu marinari infectati in portul Genova.

Ø                 Spaniolii in razboiul contra francezilor pentru orasul Napoli au infectat vinul cu sange provenind de la bolnavii de lepra in 1495.

Ø                 O abordare interesanta a utilizarii agentilor biologici a fost initiata de Siemenowic in 1650, un general polonez de artilerie, care a folosit obuze de artilerie incarcate cu saliva de la cainii bolnavi de turbare pentru a le lansa asupra inamicului.

Ø                 In 1710 trupele rusesti folosesc tehnica din 1346 catapultand cadavrele infectate cu ciuma impotriva trupelor suedeze.

Desigur ca folosirea agentilor biologici ca arme nu se putea limita la regiunea Europei si Asiei.

Ø                 In 1763 paturi infectate cu variola sunt distribuite populatiei indiene americane din Fort Pitt, Pensylvania, de catre colonelul britanic Henry Bouquet. Intentionata sau nu diseminarea variolei populatiei indiene a avut efecte devastatoare, primul contact cu o boala necunoscuta de catre o populatie fara imunitate la un agent biologic are efecte de masa masive.

Probabil ca a fost prima oara cand o arma biologica a avut efect de exterminare in masa.

Acest efect tactic, folosirea agentilor biologice pe populatii susceptibile, a incercat sa fie reprodus in 1785 impotriva tunisienilor, prin distributia de paturi infectate cu variola.

Descoperirea noilor continente, in afara schimburilor culturale a dus si la schimburi biologice, europeni au dus variola in America si s-au intors cu sifilis, cu toate ca este disproportionat, schimbul a avut efecte grave asupra populatiei americane bastinase.

Razboiul a escaladat intotdeauna si utilizarea a noi tipuri de arme, de tactici, efectul surpriza fiind in general urmarit.

Ø                 Razboiul civil american este probabil primul care a experimentat noi tipuri de arme, armele biologice fiind intens folosite. In 1861, trupele unionale erau avertizate sa nu foloseasca surse de apa pe teritoriul inamic, sa nu accepte hrana de la persoane si locuri nesigure. Cadavre in descompunere contaminau sursele de apa pentru a intarzia avansul trupelor unionale. Paturi infectate cu variola, dar si cu febra galbena au fost folosite impotriva trupelor unioniste.

Cert este ca mai multi oameni au murit in razboiul civil american rapusi de boli decat pe campul de lupta.

PERIOADA STIINTIFICA

Ø                 JUMATATEA SECOLULUI 19 a insemnat momentul de cotitura in evolutia microbiologiei si a bolilor infectioase.

Ø                 Descoperirea din 1863 a medicului francez Casimir Joseph Davaine a agentului cauzal al antraxului este considerata momentul de iesire din perioada empirica si trecerea in perioada stiintifica, bazata pe dovezi.

Au urmat o serie exceptionala de descoperiri ale agentilor biologici cauzali pentru diverse boli.

In 1876, Robert Koch obtine primele culturi pure de antrax; 1882, Loffler si Shutz descopera agentul cauzal al morvei; 1887, Sir David Bruce descopera agentul cauzal al brucelozei; 1883, Koch descopera agentul cauzal al holerei; 1907, Howart T Ricketts descopera agentul cauzal al tifosului. Agentul cauzal al tularemiei a fost descoperit in 1912, in districtul Tulare din California. Descoperirea primului vaccin antirabic de catre Pasteur, apoi antituberculos de Koch si confirmarea teoriei vaccinale a lui Jenner privind proprietatile vaccinale ale tulpinilor de variola de la cabaline si bubaline care determina un raspuns imunitar de protectie impotriva variolei umane au reprezentat intruparea sperantelor umanitatii privind existenta reala a unui antidot sau a unei protectii reale impotriva agentilor biologici.

Desigur ca dezvoltarea stiintifica nu putea lasa deoparte si avantajele utilizarii armelor biologice, de data aceasta folosind argumente stiintifice si nu empirice.

Marele cercetator Louis Pasteur, universal recunoscut pentru cercetarile umanitare a experimentat bacteria Salmonella pentru a extermina sobolanii, a vibrionul holeric pentru a extermina iepurii, a agentilor dizenteriei contra lacustelor.

1.3.. DEZVOLTAREA ARMELOR BIOLOGICE IN TIMPUL CELOR DOUA RAZBOAIE MONDIALE

Ø                 Primul razboi mondial a avut ca vedeta unanim acceptata arma chimica.

Desi umbrite de “succesul” armelor chimice, armele biologice au fost o permanenta preocupare a armatei germane.

Exista suspiciuni asupra utilizarii ciumei impotriva trupelor ruse la St. Petersburg in 1915, asupra infectarii cailor din porturile americane destinati armatelor britanice si franceze. Surse americane descriu programele de sabotaj cu agenti biologici pe care persoane aservite Germaniei le efectuau pe teritoriu american. Au fost descoperite laboratoare clandestine in care erau cultivati agenti biologici ca antrax si bacilul morvos.

Caii, in primul razboi mondial aveau o importanta covarsitoare in doctrina armatelor, motiv pentru care programul biologic german avea ca obiect acest animal.

Este probabil ca este primul program biologic exclusiv contra animalelor. Utilizari relativ izolate cu bacilul morvos si antrax au fost realizate in perioada 1916-1918 in Rusia, Franta, probabil si pe teritoriul Romaniei.

Prezenta epidemiilor de diverse tipuri, tifos, holera, febra de transee, gripa spaniola, etc. din perioada primului razboi mondial face imposibila o evaluare a eficacitatii programului biologic militar german.

Toate acuzatiile de utilizare a agentilor biologici au fost negate de Germania.

Nu au fost declarate victime ale agentilor biologici utilizati ca arme de catre nici o parte beligeranta din primul razboi mondial.

Probarea atacurilor biologice ramane si actual o provocare a sistemelor de protectie, de aplicare a legii si juridice.

Ø                 AL DOILEA RAZBOI MONDIAL a demonstrat succesul dezvoltarii societatii umane, orientarea industriei spre performanta tehnologica, noi tipuri de arme super-sofisticate, arma nucleara fiind un exemplu nefericit.

Daca armele chimice au “tacut” in al doilea razboi mondial, armele biologice au fost intens cercetate.

Descoperirea primului antibiotic de catre Sir. Alexander Fleming, in 1929, izolarea si purificarea acestuia pentru a fi folosit in tratamentul infectiilor bacteriene la om si mamifere, in 1941, a reprezentat o victorie epocala a omului impotriva bolilor in plin razboi mondial.

Concluziile primului razboi mondial au modificat si tactica viitoare a marilor puteri fata de fiecare categorie de arme. Inteligenta extraordinara a fost investita pentru dezvoltarea si modernizarea tuturor categoriilor de arme.

Incepand cu anul 1920, marile puteri au dezvoltat programe biologice, evident nerecunoscute, motiv pentru care, la Geneva in 1925, a fost semnat Protocolul de la Geneva care interzicea utilizarea armelor biologice si chimice in razboi.

Trecusera 250 de ani de la Intelegerea de la Strasbourg, din 1675, referitoare la interzicerea utilizarii gloantelor si armelor otravite in razboi. Mii de ani de tensiuni, tradari si conflicte europene sunt date de o parte, in 1925, pentru a recunoaste riscurile incomensurabile de a utiliza intensiv armele biologice si chimice.

Spre deosebire de armele chimice care au fost modernizate extensiv, noi agenti chimici fiind descoperiti si cercetati, armele biologice au fost cercetate la scara redusa datorita caracterului nediscriminatoriu al actiunii lor.

Inca din anii 30 a fost recunoscuta imposibilitatea controlului armelor biologice in operatiuni militare, avand actiune inclusiv asupra propriilor trupe sau trupe aliate, dar si caracterul imprevizibil si impredictibil al actiunii lor.

Ø                 Germania, in 1936, a efectuat cercetari asupra dispersiei sporilor de antrax.

Ø                 Canadienii incepand cu 1939, in laboratoarele Connaught, au efectuat cercetari asupra antraxului, toxinei botulinice, ciumei si psitacozei.

Ø                 Un caracter total diferit al programului biologic a avut Japonia, prin desemnarea doctorului Ishiro Ishi in 1933 la comanda Unitatii 731, localizata in Manciuria. Cercetarile efectuate cu agenti biologici direct asupra prizonierilor chinezi, asupra populatiei satelor chineze cu rickettsii, vibrionul holerei, agentului ciumei, antraxului, experimentarea a diverse tipuri de bombe si dispozitive cu agenti biologici, peste 5000 de autopsii efectuate pe prizonieri au putut proba eficacitatea armelor biologice. Peste 1600 de bombe cu spori de antrax au fost testate de Unitatea 731.

Dispersia armelor biologice ramane principala problema de utilizare, timpul latent de actiune, inconstanta distributiei agentului biologic, susceptibilitatea diferita la agent, cantitatea si calitatea agentului, caracterele reologice si atmosferice in zona de diseminare precum si contaminarea pe perioade imposibile de cuantificat a zonei de distributie au exclus arma biologica din strategia armatelor in al doilea razboi mondial.

Ø                 Incepand cu 1942, SUA, ca reactie la amenintarea japoneza, instituie la Fort Detrick patru laboratoare pentru cercetarea armelor biologice: unul pentru toxina botulinica, altul pentru Bacillus globigi si antrax, unul pentru a produce patogeni ai plantelor si ultimul pentru producerea pe oua embrionate de Brucella si agentul psitacozei. Desi dezvoltata intensiv, concomitent cu perfectionarea bombelor cu fragmentatie, nu a fost declarata utilizarea sau testarea armei biologice de catre SUA.

Ø                 In anul 1936 Franta dezvolta un program de cercetare a rezistentei microbiene la detonatia explozibililor clasici.

Ø                 In acelasi an, Marea Britanie stabileste un comitet de evaluare a capacitatii ofensive si defensive a agentilor biologici.

Ø                 Inca din 1929 Uniunea Sovietica avea in apropierea Marii Caspice o unitate de cercetarea a armelor biologice.

Cu exceptia cercetarilor pe prizonieri de razboi desfasurate de Unitatea 731, nu au fost consemnate utilizari ale armelor biologice in cel de-al doilea razboi mondial.

1.4. LEGISLATIA INTERNATIONALA IN DOMENIU

„Conventia privind interzicerea perfectionarii, productiei si stocarii armelor bacteriologice (biologice) si cu toxine si distrugerea” lor este principalul instrument international impotriva folosirii armelor biologice.

Conventia este unul dintre cei trei piloni traditionali de care depinde dezarmarea internationala si regimul de neproliferare al armelor de distrugere in masa. Conventia a fost deschisa pentru semnare la 10.04.1972 si a intrat in vigoare la 26.03.1975.

In strategia Uniunii Europene de lupta impotriva proliferarii armelor de distrugere in masa, lansata in 2003, se subliniaza ca obiectiv prioritar implementarea si universalizarea tratatelor multilaterale cum ar fi Tratatul de neproliferare (NPT), Conventia privind interzicerea armelor chimice (CWC) si Conventia privind interzicerea perfectionarii, productiei si stocarii armelor biologice si cu toxine si la distrugerea lor (BTWC).

Romania a ratificat Conventia privind interzicerea perfectionarii, productiei si stocarii armelor bacteriologice (biologice) si cu toxine si distrugerea lor prin Decretul Consiliului de Stat nr. 253 din 6 iulie 1979, publicat in Buletinul Oficial nr. 57 din 7 iulie 1979.

Incepand cu 2005, Uniunea Europeana si-a intensificat eforturile pentru promovarea universalizarii si implementarii BTWC.

In 27.02.2006 a fost adoptata Actiunea Comuna a Consiliului Uniunii Europene 184/2006/PESC, in cadrul strategiei Uniunii Europene indreptata impotriva proliferarii armelor de distrugere in masa, afirmandu-se hotararea de a sprijini Statele parti pentru a intreprinde masurile necesare de implementare la nivel national a prevederilor Conventiei, de a transpune obligatiile internationale ale Statelor parti la BTWC in legislatia nationala precum si masurile administrative necesare.

Programul de sprijin propus identifica trei elemente comune de abordat pentru implementarea nationala:

a) adoptarea legislatiei nationale, inclusiv prevederi penale, care sa impuna ducerea la indeplinire a interdictiilor Conventiei;

b) legislatie sau regulamente eficiente pentru controlul si monitorizarea tehnologiilor cu dubla utilizare relevante;

c) implementarea efectiva si controlul pentru a preveni incalcarea prevederilor si sanctionarea acestor incalcari.

Actiunea comuna a fost completata cu un plan de actiune (Pozitia comuna a Consiliului Uniunii Europene 242/2006/PESC din 20.03.2006) in care Uniunea Europeana isi propune indeplinirea in totalitate a obligatiilor care deriva din Conventie si implementarea efectiva de catre toate Statele parti, precum si indeplinirea obligatiilor care deriva din Rezolutia Consiliului de Securitate ONU 1540/2004, in special eliminarea riscului ca armele biologice si cu toxine sa fie dobandite in scopuri teroriste, inclusiv eliminarea posibilitatii ca teroristii sa aiba acces la materiale, echipamente si cunostintele necesare care pot fi utilizate in dezvoltarea si producerea de arme biologice si cu toxine.

In acest sens, Statele membre ale UE au obligatia implementarii la nivel national a prevederilor Conventiei.

Legea nr. 535/2004 privind prevenirea si combaterea terorismului incadreaza ca acte de terorism producerea, dobandirea, detinerea, transportul, furnizarea sau transferarea catre alte persoane, direct sau indirect, de arme chimice sau biologice, precum si cercetarea in domeniu sau dezvoltarea de asemenea arme.

Din site-ul Conventiei privind interzicerea perfectionarii, productiei si stocarii armelor bacteriologice (biologice) si cu toxine si la distrugerea lor, ca exemplu pentru implementarea prevederilor Conventiei la nivel national este dat modul in care Romania a implementat Conventia la nivel national, experienta concretizata prin Legea nr. 56/1997 privind aplicarea prevederilor Conventiei privind interzicerea dezvoltarii, producerii, stocarii si folosirii armelor chimice si distrugerea acestora, republicata.

In conformitate cu aceasta lege, Agentia Nationala de Control al Exporturilor (ANCEX) este desemnata autoritate nationala pentru aplicarea prevederilor acestei conventii si asigura relatiile cu Organizatia pentru Interzicerea Armelor Chimice si cu autoritati similare din alte tari.

In conformitate cu Legea nr. 92/2004 pentru aprobarea participarii Romaniei la Grupul Australia pentru controlul exporturilor in vederea neproliferarii armelor chimice si biologice, autoritatea nationala din Romana pentru implementarea regimului de control al exporturilor in vederea neproliferarii armelor chimice si biologice, promovat de Grupul Australia, este tot ANCEX.

GRUPUL AUSTRALIA - linii directoare pentru transferurile produselor sensibile chimice sau biologice

Guvernul, in concordanta cu obligatiile asumate prin Conventia privind interzicerea armelor biologice si cu toxine (BTWC) si Conventia privind interzicerea armelor chimice (CWC) decide ca transferul de echipamente, materiale si tehnologii care ar putea contribui la activitati in legatura cu armele chimice si biologice sa se desfasoare in conformitate cu urmatoarele Linii directoare:

1.      Scopul acestor Linii directoare este de a limita riscurile proliferarii si terorismului cu arme chimice si biologice (CBW) prin controlul transferurilor care ar putea contribui la activitatile in legatura cu arme chimice si biologice ale unor state sau grupari, in conformitate cu articolul III al BTWC, articolul I al CWC si toate rezolutiile relevante ale Consiliului de Securitate ONU. In conformitate cu articolul X al BTWC si articolul XI al CWC, aceste Linii directoare nu impiedica comertul cu produse chimice sau biologice sau cooperarea internationala care nu contribuie la activitati cu CBW sau la terorism. Aceste Linii directoare, incluzand listele de control ale Grupului Australia (GA), precum si amendamentele ulterioare, formeaza baza pentru controlul transferurilor, catre orice destinatie sub jurisdictia sau controlul national al Guvernului, pentru materiale, echipamente si tehnologii care pot contribui la activitati cu CBW. Guvernul va implementa aceste Linii directoare in concordanta cu legislatia sa nationala.

  1. Aceste Linii directoare se vor aplica fiecarui transfer al oricarui produs din listele de control ale GA. Totusi, ramane la latitudinea Guvernului de a determina daca si cum sa extinda masurile de aplicare a licentierii in cazul transferurilor catre destinatii care prezinta garantii temeinice de neproliferare. Transferurile vor fi refuzate daca Guvernul considera, pe baza informatiilor detinute si in urma evaluarii factorilor inclusi in paragraful 4, ca se intentioneaza ca produsele sa fie utilizate intr-un program de arme chimice si biologice sau pentru terorism cu CBW sau ca exista un risc semnificativ de deturnare.
  2. In indeplinirea scopurilor acestor Linii directoare, un rol important il are legislatia nationala in domeniul controlului exporturilor, incluzand controlul aplicarii si sanctiunile pentru incalcare.
  3. Pentru a indeplini scopurile acestor Linii directoare, evaluarea solicitarilor de export va lua in considerare urmatoarea lista neexhaustiva de factori:
    1. Informatii despre proliferare si terorism ce implica CBW incluzand orice activitate in legatura cu proliferarea sau terorismul sau despre implicarea in activitati clandestine sau de procurare ilegala a partilor implicate in tranzactie;
    2. Capacitatile si obiectivele activitatilor chimice si biologice ale statului primitor;
    3. Semnificatia transferului avand in vedere (1) concordanta destinatiei finale declarate, incluzand orice asigurare semnificativa transmisa de catre statul primitor sau utilizator final si (2) potentiala dezvoltare a CBW;
    4. Evaluarea destinatiei finale a transferului, inclusiv daca transferul a fost refuzat anterior catre destinatarul final, daca utilizatorul final a deturnat pentru scopuri neautorizate sau a extins domeniul oricarui transfer autorizat anterior, daca utilizatorul final este capabil sa manipuleze si depoziteze in siguranta produsele transferate.
    5. Modul de aplicare a acordurilor multilaterale din domeniu, inclusiv BTWC si CWC.
  4. In conformitate cu legislatia nationala si experienta sa, Guvernul verifica, inainte de a autoriza transferul unui produs controlat de GA: (a) ca produsele nu se intentioneaza a fi reexportate; (b) daca vor fi reexportate, produsele sa fie controlate de guvernul statului primitor conform acestor Linii directoare; sau (c) ca obtine garantii satisfacatoare privind asigurarea impotriva oricarui retransfer catre un stat tert.
  5. Obiectivul acestor Linii directoare trebuie sa se aplice si transferului oricarui produs necontrolat de GA, continand una sau mai multe componente controlate, in care componenta sau componentele controlate constituie principalul element al produsului si pot fi usor deturnate sau folosite in alte scopuri. (Daca componenta sau componentele controlate sunt considerate element principal, Guvernul va evalua factorii: cantitatea, valoarea, „know-how”-ul implicat si alte circumstante speciale care ar putea stabili componenta sau componentele controlate ca element principal al produselor procurate). Obiectivele acestor Linii directoare trebuie sa se aplice si transferului unei instalatii intregi, de orice marime, care a fost proiectata pentru producerea oricarui agent CBW sau a precursorilor controlati de GA.
  6. Guvernul isi rezerva dreptul de: (a) a aplica conditii suplimentare pentru transfer daca considera necesar; (b) a aplica aceste Linii directoare produselor care nu se afla pe listele de control ale GA; si (c) de a aplica masuri pentru restrictionarea exporturilor din alte motive ale politicii interne, in conformitate cu obligatiile sale din tratate.
  7. Pentru promovarea aplicarii efective a acestor Linii directoare, Guvernul va face schimb de informatii relevante cu alte guverne care aplica aceleasi Linii directoare.

9.      Guvernul incurajeaza aderarea tuturor statelor la aceste Linii directoare in interesul pacii si securitatii internationale.

Prevederi suplimentare aplicabile participantilor la Grupul Australia

Suplimentar, participantii la Grupul Australia, tinand cont de obligatiile asumate prin BTWC si CWC, precum si in conformitate cu legislatia lor nationala, au decis, dupa o atenta analiza, sa respecte la fel si urmatoarele prevederi.

Control total („Catch-all”)

1.      Statele participante se asigura ca reglementarile lor sa cuprinda urmatoarele:

    1. autorizarea transferului produselor necuprinse in lista in situatia in care exportatorul este informat, de catre autoritatile competente ale statului participant in care el este stabilit, ca produsele respective, in intregime sau in parte, ar putea fi folosite in legatura cu CBW;
    2. notificarea autoritatilor in cazul in care exportatorul are cunostinta ca produsele necuprinse in lista pot contribui la astfel de activitati, situatie in care autoritatile vor decide daca este indicat sa se efectueze exportul produselor care fac obiectul autorizarii.

2.      Statele participante sunt incurajate sa furnizeze informatii despre aceste masuri, in mod regulat si sa schimbe informatii despre refuzurile stabilite in conformitate cu clauza „catch-all”, semnificative pentru scopurile GA.

Politica restrictiva

3.      In conformitate cu procedurile agreate de Grup, o licenta pentru un export, care este esential identic cu un refuz al unui stat participant la GA, nu poate fi acordata de un alt stat participant decat dupa consultarea acestuia, cu conditia ca licenta sa nu fie expirata sau anulata.

Esential identic inseamna aceiasi substanta chimica sau acelasi agent biologic sau, in cazul echipamentului cu dubla utilizare, echipament care are specificatii si performante identice sau similare cu produsul vandut aceluiasi destinatar. Sintagma „politici restrictive” nu se aplica refuzurilor de produse supuse reglementarilor de control total („catch-all”) la nivel national.

Abordari comune

4.      Participantii la GA implementeaza aceste Linii directoare in conformitate cu abordarile comune acceptate in cadrul Grupului asupra notiunilor de utilizator final si de amestecuri de substante chimice.

Comertul in Uniunea Europeana

5.      In ceea ce priveste comertul in cadrul Uniunii Europene, fiecare stat membru al acesteia va implementa aceste Linii directoare in lumina angajamentelor sale ca membru al Uniunii.

In domeniul biosecuritatii exista in plan legislativ mai multe initiative ale Romaniei.

Astfel, Romania a semnat, la 12 februarie 2000, Carta relatiilor de buna vecinatate, stabilitate, securitate in Europa de Sud-Est.

Documentul privind cooperarea trilaterala Romania-Bulgaria-Grecia a fost semnata, la 26 august 1995, in orasul Ioannina din Grecia.

Cooperari bilaterale au mai fost stabilite cu Albania (2002), Bulgaria (2002), Croatia (2000), Germania (1996), Egipt (2003), Suedia (2004), Macedonia (2004), Cehia (2001), Slovacia (2004), Franta (1997), Ungaria (1997), Armenia (2001) si Rusia (2001).

Capitolul 2. DESCRIEREA ARMELOR BIOLOGICE

AGENTII PATOGENI SI FORMELE LOR DE MANIFESTARE CLINICA

Specialistii definesc arma biologica drept „un mijloc sau dispozitiv prin care se produce imprastierea, dispersia sau diseminarea unui agent biologic, inclusiv a vectorilor unor agenti biologici (cum ar fi unele specii de insecte), cu efecte vatamatoare sau letale pentru oameni, animale si culturi agricole”.

            Agentii biologici sunt ”organisme vii, de orice natura, sau materiale infectate, derivate din ele, care sunt utilizate in scopuri ostile si in mod intentionat pentru a genera morbiditate si mortalitate, efecte care depind de capacitatea lor de multiplicare”.

In esenta, agent biologic poate fi orice microorganism (bacterie, virus, fung, parazit) sau toxina (produs al unui organism viu), capabil sa provoace imbolnavirea sau moartea unui alt organism viu (uman, animal sau vegetal).

Categoria microorganismelor include bacteriile (de exemplu, cele care produc antraxul, pesta-ciuma sau tularemia), virusii (cauzeaza boli precum variola, frigurile galbene si febra hemoragica) si fungii (care actioneaza in special asupra recoltelor agricole).

Toxinele sunt produse ale plantelor sau microorganismelor incluzand, printre altele, ricina si toxina bacilului botulinic, care pot fi produse si prin sinteza chimica.

           

         Potentialul de risc este generat de tipurile, caracteristicile si caile de diseminare a agentilor biologici:

  • Bacteriile sunt organisme unicelulare (antrax, tularemia).

·       Rickettsii sunt paraziti intracelulari care se reproduc si se dezvolta in interiorul celulelor animale (tifos, febra Q).

  • Virusurile sunt paraziti intracelulari de 100 de ori mai mici decat bacteria (Smallpox, Ebola).
  • Ciupercile sunt microorganisme care pot afecta omul sau culturile de cereale (histoplasmoza).
  • Toxinele sunt otravuri naturale, „fabricate” de catre organisme vii, dar pot fi obtinute si sintetic.

        

         AVANTAJELE utilizarii acestor tipuri de agenti biologici ca arme de distrugere in masa sunt urmatoarele:

  • productia industriala se realizeaza dupa metodologia de fabricare a iaurtului, berii, antibioticelor sau vaccinurilor;
  • majoritatea echipamentelor necesare producerii acestora are dubla utilizare (sunt intalnite atat in industria civila cat si in cea militara), astfel ca sunt comercializate pe piata libera;
  • exista culturi precursoare de agenti patogeni  depozitate in laboratoare specializate;
  • pot fi transmisi cu usurinta catre tintele vizate, fiind valorificate inclusiv fenomenele meteorologice;
  • au eficacitate sporita: cantitati mici de substanta pot produce efect maxim pe o arie larga.

Identificarea declansarii unui atac cu agenti biologici si toxine este problematica, intrucat, de regula, in cazul producerii acestuia, semnele clinice sunt similare cu cele ale unei epidemii obisnuite, cu atat mai mult cu cat, o data cu dezvoltarea sistemelor de detectie, se produc si noi virusi/toxine dificil de detectat.

Prevenirea contaminarii biologice a fost si este o provocare pentru toate structurile, militare si civile, tehnologiile de ultima generatie pe care le detin incercand sa rezolve problema contracararii agentilor „high-tech”, cum mai este denumita „moartea nevazuta”.

A preveni o epidemie sau pandemie este mai usor decat sa incerci sa-i limitezi/ elimini efectele.

Potrivit unui grup de experti americani in prevenirea si controlarea bolilor, agentii cei mai periculosi pentru sanatatea publica se impart in trei categorii: A, B si C.

        AGENTII DIN CATEGORIA A

      Sunt agenti biologici care pot afecta grav sanatatea publica, avand potential ridicat de diseminare pe scara larga.

VARIOLA

Virusul ce provoaca variola are o perioada de viata de 70% cu incubatie cuprinsa intre 7 si 10 zile.

Variola se trans­mite de la persoana la persoana, prin contact direct sau prin intermediul unui obiect contaminat, dar nu prin apa sau prin aer.

Boala se declanseaza la 12 sau la 14 zile de incubatie, prin febra ridicata, dureri violente de cap si lombare. Ulterior apare o eruptie cutanata (pete rosii) pe fata, pe piept si pe picioare. Izolarea bolnavilor si vaccinarea permit stoparea epidemiei. Mortalitatea este intre 20% si 50% din cazuri. Tratamentul se limiteaza la administrarea de antibiotice specifice infectiilor bacteriene.

Debutul pseudogripal precede cu 2-4 zile aparitia eruptiei cutanate maculo-papilare.

In perioada anterioara eradicarii se descriau doua forme: variola major sau variola clasica cu mortalitate pana la 50% si variola minor sau alastrimul, boala cu mortalitate sub 1%. Agentii celor doua manifestari clinice, desi foarte asemanatori, pot fi deosebiti prin RFLP (restriction fragment length polymorphism).

Diagnosticul diferential intre variola si varicela (varsat de vant) se face astfel: in varicela leziunile cutanate debuteaza pe torace si evolueaza in valuri succesive: leziuni cu vechime diferita; in variola leziunile apar la inceput pe fata si pe extremitati, toate elementele maculo-papilare avand aceiasi varsta.

DIAGNOSTIC DIFERENTIAL VARIOLA / VARICELA

Persoana din fotografie a fost diagnosticata, la prezentare, cu VARIOLA. Ulterior, s-a constatat ca era vorba despre un caz de Varicela, cunoscuta si ca „varsatul puilor”. Se poate observa asemanarea izbitoare dintre leziunile cauzate pielii de varicela si leziunile maculopapulare din variola. Varicela este o boala cauzata de un virus Zoster, simptomele sale incluzand, in mod obisnuit, febra intensa si prurit la nivelul leziunilor.

Varicela evolueaza cu o roseata a pielii insotita de leziuni asemanatoare veziculelor din variola, care acopera intregul corp, dar, de regula este concentrata mai mult in zona fetei, scalpului si toracelui. Majoritatea, dar nu toti indivizii infectati prezinta febra, care apare imediat inainte sau in timpul aparitiei eruptiilor cutanate. Persoanele vaccinate, expuse infectiei pot suferi o imbolnavire cu simptome usoare, mai putine leziuni, uneori doar o simpla roseata sau fara febra.

In prezent nu exista o metoda care sa diferentieze variola de vaccinia (infectie acuta provocata de vaccinarea antivariola).

De asemenea nu exista un tratament eficient pentru variola.

Maladia este considerata ca fiind eradicata din 1979, iar din 1984 vaccinarea nu mai este obligatorie. Vaccinarea anticipata contra variolei nu se justifica, deoarece vaccinul poate fi el insusi periculos.

Atunci cand un pacient este suspectat de variola, trebuie luate masuri de izolare a acestuia pentru aproximativ 17 zile, iar toate persoanele care au intrat in contact cu acesta sunt considerate ca potentiale victime si trebuie tinute in carantina.

Daca carantina nu se poate institui, atunci fiecarei persoane trebuie sa i se controleze temperatura zilnic. Daca aceasta depaseste 38 de grade pe durata a 17 zile, atunci se poate considera ca cei expusi sunt potentiali infectati cu variola.

   ANTRAXUL

Este o maladie infectioasa, cauzata de sporii unei bacterii, Bacillus anthracis, care se poate transmite pe cale cutanata sau respiratorie.

Intai de toate, antraxul este o boala a animalelor domestice si salbatice, in special ierbivore: vite, oi, cai, bivoli si capre.

Bacteria Bacillus anthracis a primit numele de la cuvantul grec care denumeste carbunele ('anthracis'), datorita ulcerelor necrotice de culoarea carbunelui negru, cauzate la nivelul epiteliului, evidente mai ales in forma cutanata a bolii.

Bacteria produce spori care pot supravietui in forme adormite, in sol, pentru multi ani, si, desi antraxul uman este destul de rar, infectiile apar la contactul la contactul cu cu animale bolnave sau cadavre ale acestora, ca si cu subproduse rezultate de la acestea: carne, oase, par, lana sau excremente.

Antraxul se mai poate transmite atunci cand animale carnivorele, ca vulturi sau chiar insecte, se hranesc cu cadavrele ierbivorelor infectate. Astfel, bacteria poate fi usor transferata in alte arii geografice de catre gazdele respective, ce actioneaza ca vectori, contaminand solul atunci cand animalele mor.

Cat timp se afla in sol sau la suprafata acestuia, sporii nu sunt activi, dar, odata intrati in contact cu organismul viu, acesta incepe sa germineze, generand forma vegetativa, puternic infectanta si patogena. Pentru aceasta, ei au nevoie de un mediu bogat in aminoacizi, nucleozide si glucoza, elemente ce se gasesc din belsug in patul vascular al organismelor infectate.

anthrax bacteria
Bacillus anthracis in scanare color prin electron-microscopie (SEM)

Moartea provocata de antrax este cauzata de privarea de oxigen, cresterea permeabilitatii vasculare, insuficenta respiratorie si cardiaca. Mortalitatea ridicata asociata cu infectia cu antrax rezultnta eliberarii unei cantitati uriase de toxina in fazele avansate ale bolii. Nivelul de toxina letala din circulatie creste rapid in faza avansata a bolii, in stransa legatura cu cresterea concentratiei sangvine de Bacillus anthracis.

Toxina bacilului antraxului contine trei antigene distincte: factorul edematiant, responsabil de efectul edematiant al toxinei, antigenul protectiv, care induce aparitia anticorpilor protectori impotriva toxinei si factorul letal, esential pentru efectul letal al toxinei.

Combinatia dintre antigenul protectiv si factorul letal este suficienta pentru inducerea rapida a mortii. S-a demonstrat ca anumiti inhibitori de metaloproteinaze sunt capabili sa blocheze efectul toxinei in vitro. Astfel, factorul letal este o tinta potentiala pentru agentii terapeutici care inhiba activitatea sa catalitica sau blocheaza asocierea sa cu antigenul protectiv.

Cercetarile asupra acestui microorganism, precum si in ceea ce priveste utilizarea lui ca arma biologica dateaza din anul 1980.

In prezent, 17 tari sunt suspectate ca ar detine un asemenea arsenal.

In general, incubatia dureaza intre una si sase zile, dar a fost descoperita si la 60 de zile de la infectie, in cazul experimentelor pe animale.

Debut bolii este nespecific, putand fi comun multor boli infectioase: febra, tuse, urmand expunerii la pulberi contaminate. Dupa 2-4 zile de aparenta ameliorare poate urma o evolutie severa cu colaps hemodinamic si insuficienta respiratorie.

In cazul unui atac terorist, transmiterea pe calea aerului este cea mai periculoasa. Simptomele apar in sapte zile, manifes­tandu-se prin iritatii asemanatoare celor provocate de intepaturile de insecte, inainte de a lasa pe piele o ulceratie de 1- 3 cm si o escara neagra. Aceasta maladie este grava in absenta trata­mentului, dar bacilii cunoscuti sunt sensibili la antibiotice. In caz de neaplicare a trata­mentului adecvat, mortalitatea este de 20% si se datoreaza septicemiei. Antraxul pulmonar sau boala sortatorilor de lana apare in urma inhalarii sporilor si conduce la soc toxicoseptic letal.

Forma cutanata a bolii este cea mai usoara, manifestandu-se prin ulceratii necrotice si hemoragice care, tratata la timp, se vindeca in cateva saptamani. Forma pulmonara incepe cu febra mare, senzatie de sufocare, iar in decurs de 24 ore de la aparitia simptomelor, daca nu se intervine, boala duce la deces prin hipoxie si soc septic, majoritatea cazurilor fiind letale.

Forma de antrax cutanat afecteaza mai ales zonele expuse ale pielii: brate, maini, fata. In jurul unei zone maculare indurate (ca dupa intepatura unei insecte) si pruriginoase apare edem cu vezicule mici care se ulcereaza.

Forma digestiva nu este mai blanda, incepand cu greturi, varsaturi, febra, hemoragie digestiva, ulterior apare ascita (o cantitate mare de lichid in cavitatea abdominala) si, dupa 2-5 zile, se produce decesul in 25%-60% dintre situatii.

Inflamatia vaselor limfatice si a ganglionilor limfatici (limfangita si limfadenopatia) sunt modificari patologice obisnuite. Evolutia buna este marcata de aparitia unor escare negre adanci, nedureroase.

Durata de viata a microorganismului Bacillus anthracis este, in forma sa sporulata, de aproximativ 100 de ani.

Sporii sunt foarte rezistenti la dezinfectante chimice si la caldura. Numai autoclavarea sub presiune la 1210C distruge sporii. Pacientii infectati trebuie sa primeasca doze mari de antibiotice (ciprofloxacin sau doxaciclina) inainte de aparitia simptomelor. Utilizarea ambelor antibiotice este recomandata pentru prevenirea aparitiei meningitei.

Profilaxie. Exista vaccin pentru antrax insa producerea acestuia este dificila si costisitoare. Vaccinarea consta in 6 injectii pe parcursul unui an de zile asociat cu antibiotice.

Utilizari cunoscute. In 1993, membrii sectei Aum au raspandit bacilul antraxului in atmosfera, timp de 24 de ore, de la inaltimea unui imobil din Tokio. Tentativa sectei a ramas fara urmari deoarece atacul a fost realizat cu o tulpina nepatogena.

   CIUMA

Ciuma este o boala infecto-contagioasa produsa de Yersinia pestis. Cel mai frecvent, este transmisa de rozatoarele salbatice prin intermediul puricilor.

In fiecare an, OMS raporteaza intre 2000 si 4000 de cazuri de ciuma in intreaga lume.

Se manifesta prin febra ridicata, oscilanta, adesea insotita de delir si de halucinatii, precum si de tulburari digestive intense. Semnul sau caracteristic este prezenta unei „bube”, un ganglion inflamat, voluminos, situat sub brat.

Cateodata, „buba” se deschide si bolnavul se poate vindeca, dar exista si un numar relativ mare de cazuri in care pacientul moare in cateva zile din cauza unei septicemii generalizate.

Mortalitatea este intre 50% si 90% pentru cazurile netratate si de 15% in cazurile tratate.

Ciuma pneumonica este de risc maxim si are o perioada de incubatie cuprinsa intre o zi si sase zile daca nu este tratata. Metoda de transmitere este de la gandaci la rozatoare apoi la oameni.

Ciuma pneumonica include febra, tuse mucopurulenta (bacili gram negativi pe frotiu), hemoptizie, dureri toracice. Examenul radiologic indica bronhopneumonie.

Ciuma bubonica este transmisa oamenilor de sobolanii infectati (pestis minor). Transmiterea interumana prin aerosoli determina formele severe pulmonare sau septicemice.

Datorita faptului ca germenii raspunzatori de transmiterea afectiunii sunt sensibili la antibiotice, aceasta poate fi usor de tratat, daca se intervine la timp.

In prezent nu exista un vaccin care sa contracareze ciuma. Cel mai indicat este ca tratamentul cu antibiotice (ciprofloxacin, doxiciclina, gentamicina sau streptomicina) care trebuie sa inceapa imediat dupa detectarea infectiei.

Ca agent bioterorist cea mai raspandita cale a virusului este aerul.

TULAREMIA PULMONARA

Tularemia este determinata de bacteria Francisella tularensis, inhalarea agentului conducand la o infectie respiratorie acuta, cu incubatie de 3-5 zile, insotita de pleuro-pneumonie.

Alte forme clinice pot rezulta din contactul direct cu animalele infectate sau din ingestia carnii infectate (forme tifice).

FEBRELE HEMORAGICE VIRALE

Cele mai cunoscute sunt febra Lassa, Marburg si Ebola Sunt maladii virale, extrem de contagioase si, in cele mai multe cazuri, letale.

Rozatoarele si insectele sunt principalele „rezervoare” de virusi. Omul se poate infecta daca intra in contact cu animale purtatoare de virus sau cu urina, saliva, excrementele, sangele sau secretiile unei persoane bolnave (Ebola).

Principalele simptome sunt: febra foarte mare, oboseala, ameteli, spasme si dureri musculare, epuizare.

In cazul febrei hemoragice cauzata de virusul Ebola, bolnavii sunt afectati de hemoragiile multiple, care ating tubul digestiv, plamanii, ochii.

Ultima epidemie de febra Ebola a fost inregistrata in Uganda in toamna anului 2000.

Primul caz a fost diagnosticat in 8 octombrie iar confirmarea virusologica a fost posibila numai dupa o saptamana. Ultimul bolnav a fost diagnosticat in 15 ianuarie 2001, carantina fiind ridicata dupa alte 42 zile in care nici un caz nou nu a mai aparut.

Au fost inregistrate 16 decese in randurile personalului medical incluzand si medicul care a identificat primul bolnav. La un an dupa epidemie, 60 dintre cei 257 supravietuitori care au avut infectii confirmate prezentau inca astenie, dureri abdominale, pierderi ale vederii sau auzului etc.

In ciuda cercetarilor asidue nu se cunosc nici astazi sursa de infectie si caile de transmitere incat devine plauzibil un ciclu natural al infectiei cu posibile viitoare izbucniri epidemice.

Ca arme biologice, febrele hemoragice sunt putin eficace deoarece subiectul conta­minat moare atat de repede incat nu are timp sa transmita maladia, insa panica pe care o creeaza poate fi eficienta in acte de terorism.

Nu exista tratament si nici profilaxie pentru febrele hemoragice.

In cazul infestarii cu Ebola, mortalitatea este intre 50% si 90% din cazuri.

Febra Marburg - febra hemoragica virala descoperita prima oara in orasul Marburg din Germania – are o mortalitate intre 25% si 100% din cazuri si, cu toate ca beneficiaza de un vaccin, aflat in faza de testare, inca nu se poate vorbi de existenta unei profilaxii eficiente.

 BOTULISMUL

Botulismul este o afectiune extrem de pericu­loasa ca forma de manifestare, determinata de toxina bacilului Clostridium botulini, denumita botulina. Aceasta poate contamina apa potabila, poate fi introdusa in alimente sau dispersata in atmosfera. Ingerarea, inhalarea sau contactul ochilor sau al unei rani de pe piele cu o cantitate infima sunt suficiente pentru a provoca intoxicatii grave si tulburari neurologice mortale.

Microbul botulinicClostridium botulini este letal in proportie de 70% si are o perioada de incubatie de 24 – 72 de ore in cazul infectiei pe calea aerului si de 12 – 36 de ore pentru infectia pe cale bucala.

Moartea poate surveni in 24 – 72 ore, sau daca se asigura suport respiratoriu, in cateva luni.

Botulismul poate debuta cu pareze sau paralizii simetrice ale ramurilor motorii ale nervilor cranieni: caderea pleoapelor, imposibilitatea masticatiei, inghitirii, articularii cuvintelor. Poate urma cu afectarea miscarii globilor oculari, diplopie, precum si alte simptome pana la insuficienta respiratorie.

Manifestarile digestive din botulismul consecutiv ingestiei alimentelor contaminate pot fi absente.

Toxina botulinica, extrem de periculoasa, poate contamina apa potabila, poate fi introdusa in alimente sau dispersata in atmosfera. Ingerarea, inhalarea sau contactul ochilor sau al unei rani de pe piele cu o cantitate infima sunt suficiente pentru a provoca intoxicatii grave si tulburari neurologice mortale.

Simptomele clasice: tulburari de vedere, dificultate in exprimare, dificultati la inghitire, oboseala extrema. Daca simptomele nu sunt rapid diagnosticate, se instaleaza paralizia membrelor si a sistemului respirator.

In caz de ingerare, primele simptome apar intre 15 si 36 de ore. Se poate trata cu o antitoxina care va impiedica manifestarile cele mai grave: insuficienta respiratorie si paralizia.

Acum 50 de ani, 50% din cazuri erau mortale. Azi, numai 8% din cazuri prezinta riscuri.

Totusi, toxina este sensibila la clorul din apa, iar o contaminare la scara mare, prin reteaua de apa potabila, este putin probabila.

RICINA

Este o toxina vegetala, produsa de planta ricin, denumita stiintific Ricinus communis.

Toxina, in anumite conditii, este foarte periculoasa, in special daca este injectata, inghitita sau inhalata. Nu exista antidot.

Daca ajunge in caile respiratorii, moartea se produce in timp de 36-48 de ore.

In timpul celui de-al doilea razboi mondial, in Statele Unite si in Marea Britanie s-au efectuat cercetari vizand fabricarea unei bombe cu ricina.  Numele de cod al substantei era 'Compound W'. Arma biologica a fost testata, dar niciodata utilizata.

De-a lungul timpului, ricina a fost folosita pentru asasinarea mai multor disidenti politici bulgari aflati in exil la Londra, de notorietate fiind cazul lui Gheorghi Markov, asasinat in 1974 in capitala engleza, cu ajutorul unei umbrele cu varful otravit cu ricina. Imediat dupa asasinat, ricina a intrat pe lista substantelor cu utilizare in scopuri teroriste, gradul de periculozitate fiind direct proportional cu usurinta cu care poate fi procurata.

Cantitati importante de ricina au fost descoperite in Orientul Mijlociu, iar presa straina afirma ca, in 2001, in Afganistan, intr-o cladire din Kabul apartinand retelei Al-Qaeda, au fost identificate indicii privind utilizarea ricinei.

Ricina se numara printre produsele toxice cautate de inspectorii insarcinati cu dezarmarea Irakului, tara suspectata ca ar fabrica arme de distrugere in masa.

Uleiul de ricin - cunoscut pentru efectul sau laxativ - este extras din planta, in vreme ce ricina - substanta toxica ce poate fi utilizata ca arma biologica - este extrasa din semintele de ricin. Substanta volatila extrasa din semintele si tulpina plantei cu acelasi nume este de doua ori mai toxica decat veninul de cobra.

Ricina are insa si potential medical. Cercetatorii din domeniu sunt interesati de folosirea sa impotriva cancerului si chiar a virusului HIV, dar amploarea fenomenului terorist face ca atentia sa fie indreptata nu spre calitatile medicale ale plantelor, ci spre potentialul de pericol pe care l-ar putea reprezenta acestea.

AGENTII DIN CATEGORIA B

 

Sunt agenti biologici relativ usor de diseminat si au rate mici de mortalitate.

BRUCELOZA

Este produsa de germeni din genul Brucella, fiind o boala infectioasa care se transmite intre animale, oamenii infectandu-se la contactul cu acestea sau cu produsele lor.

La acestia, infestarea are o simptomatologie similara racelilor: febra, dureri de cap si de spate si slabiciune fizica. Pot sa apara insa infectii severe ale sistemului nervos central sau afectiuni ale inimii.

ENCEFALITA VIRALA

Este o maladie indusa de virusi alfa, cum ar fi encefalita cabalina, dar cel mai frecvent, de cei care determina aparitia oreionului, rubeolei, rujeolei, gripei si a mononucleozei (virusul Epstein-Barr).

Acesti virusi pot provoca maladii grave si, in unele situatii, pot infecta creierul si genera encefalita.

Alt grup de virusi, numiti arbovirusi, pot transmite encefalita indeosebi prin intepaturile tantarilor si ale capuselor, preponderent vara si la inceputul toamnei.

De asemenea,  desi foarte rar, infectia cu virusul rabic (virusul turbarii) poate produce encefalita, in forma letala daca tratamentul nu este instituit inaintea aparitiei simptomelor.

HOLERA

Holera este o boala infectioasa acuta, produsa de vibrionul holeric (Vibrio cholerae), care determina alterarea grava a starii generale si evolutia spre mortalitate in 50 pana la 80% dintre cazurile netratate etc. Vibrionul holeric (Vibrio comma sau Vibrio cholerae), izolat de Koch in 1883, face parte din familia Vibrionae, genul Vibrio si este un bacil aerob.

Dupa cum se precizeaza si intr-un raport al OMS, 'virusul holerei poate fi diseminat practic oriunde, dar formele de manifestare nu apar decat in zonele receptive, adica acelea unde igiena este indoielnica, iar mijloacele de control asupra starii de sanatate limitate'. Astfel, in prezent, aceasta maladie pare sa caracterizeze numai tarile in curs de dezvoltare, cu o infrastructura sanitara deficitara, desi cazuri 'importate' pot aparea sporadic si in celelalte tari.

Principala sursa de infectie cu vibrioni holerici este omul bolnav, in convalescenta sau purtatorul sanatos cronic, care, in conditiile lipsei de igiena, ii poate transmite persoanelor sanatoase fie prin contat direct, fie prin consumul de apa sau alimente contaminate (carne, lapte, fructe, legume si chiar fructe de mare, scoici si stridii, dupa cum a dovedit epidemia din 1973, din Italia).

STAFILOCOCIILE

Infectiile stafilococice sunt maladii infectioase produse de stafilococii (bacterii Gram pozitive) prezenti in aer, in apa si pe toate suprafetele; omul ii gazduieste in fosele nazale, intestin, glandele sudoripare si pe piele.

Infectiile cu stafilococi pot fi contagioase si se transmit direct (prin contact cu focarele cutanate).

SALMONELOZELE

 Infectiile cu sunt printre cele mai raspandite boli de tip alimentar, contaminand omul prin ingestia de mancare sau apa infectata.

Alimentele care transmit cel mai adesea salmonella sunt: carnea (de pui in special), ouale si produsele lactate desi majoritatea produselor contaminate arata si miros normal. Omul mai poate fi expus la infectia cu salmonella si prin contactul cu animalele de companie. In special reptilele sunt purtatoare ale bacteriei (soparle, testoase, serpi).

Exista doua tipuri de infectii cu salmonella. Simptomele incep sa-si faca aparitia, de regula, la 12 pana la 72 de ore dupa ingerarea alimentului contaminat. Totodata, sunt situatii de contaminare cu salmonella in care nu apar simptomele specifice timp de un an, persoanele in cauza fiind purtatori cu capacitatea de a infesta alti oameni cu bacteria.

Un alt tip de salmonella, intalnit mai rar, este cel care are forme de manifestare mai grave, printre care si febra enterica (sau febra tifoida). Acest tip de salmonella poate atinge persoanele care calatoresc in tarile slab dezvoltate  din Asia sau Africa.

Categoriile cele mai expuse la riscul de a dezvolta o infectie cu salmonella sunt copiii, varstnicii si persoanele cu probleme ale sistemului imunitar.

Majoritatea cazurilor de infectii cu salmonella se vindeca fara tratament, intr-o saptamana. Antibioticele nu sunt folosite in mod normal pentru tratarea salmonellozei, deoarece aceasta, de obicei, nu raspunde la antibiotice, iar medicamentatia poate intarzia eliminarea bacteriei din corp. Totusi, antibioticele sunt folosite in cazul febrei enterice sau atunci cand infectia se raspandeste din intestine in fluxul sangvin.

Alimentele congelate care au fost anterior contaminate cu salmonella impiedica dezvoltarea bacteriei, dar nu o distrug, aceasta fiind distrusa doar prin procedeu termic.

                               

AGENTII DIN CATEGORIA C

Sunt patogeni care pot fi realizati in laborator si care au un potential mare de a produce morbiditate sau mortalitate (exemple: Virusul Nipah si Hendra).

Virusii Nipah si Hendra

Doi noi virusi aparuti, unul in Australia, celalalt in Malaysia, care au facut deja zeci de victime umane si au dus la eliminarea a peste un milion de porci, ar putea afecta in orice moment tarile occidentale.

Denumiti Hendra si Nipah, acesti virusi „sunt mai periculosi decat Ebola, intrucat, desi in cazul lor rata mortalitatii nu este atat de mare, se pot transmite cu usurinta de la animale la oameni”, dupa cum a declarat Dr. Clarence Peters, directorul sectiei pentru agenti patogeni speciali din cadrul Centrului American pentru Controlul Maladiilor (CDC), din Atlanta.

Virusul Ebola este mortal in 90 la suta dintre cazuri, virusii Hendra si Nipah in 40 la suta. Dar, in timp ce primul afecteaza numai oamenii, ceilalti doi trec barierele dintre specii si au un grad de raspandire mult mai ridicat.

Cele doua epidemii au disparut, prima spontan, iar cea de-a doua datorita masurilor luate de malaezieni, dar revirimentul este posibil in orice moment.

Primul virus a aparut in 1994, la Hendra, suburbie a localitatii australiene Brisbane, afectand, initial, douazeci de cai, care a trebuit sa fie impuscati, apoi s-au imbolnavit doi ingrijitori de cai, dintre care unul a murit. In acelasi moment, la peste 800 de kilometri departare, la Mackay, alti doi cai au murit din motive necunoscute, dar virusul nu parea pe atunci periculos pentru oameni.

Autopsiile initiale au demonstrat ca cei doi cai au murit din cauza unei otravi si, respectiv, a unei muscaturi de sarpe. Ulterior, o persoana care a participat la autopsiile celor doi cai a inceput sa sufere de dureri de cap, imobilitate a cefei si, apoi, de tulburari mentale. In organismul sau medicii au descoperit anticorpi ai noului virus si, dupa moartea sa, virusul insusi a fost localizat in creierul bolnavului.

Expertii au constat ca, desi virusul apartine familie Paramyxovirus, nu pare, totusi, unul cunoscut. Noi analize ale tesuturilor prelevate de la caii morti la Hendra au demonstrat ca era vorba despre acelasi agent patogen. Virusul este transmis de catre o specie de liliac la cal, iar de la acesta trece la om.

Cel de-al doilea virus a aparut, trei ani mai tarziu, in orasul malaezian Nipah, afectand doar adulti de sex masculin si de origine chineza. Aceasta extrema selectivitate a atras atentia epidemiologilor, care au constatat ca, dintre tarile cu populatie majoritar musulmana, doar chinezii sunt cei care cresc porci.

La inceput, medicii au crezut ca este vorba de virusul encefalitei japoneze, transmis de tantari. Dar, autopsiile au demonstrat ca este vorba despre un agent patogen necunoscut, iar specialistii din cadrul CDC au constatat ca este vorba despre un virus asemanator ce1ui din Hendra, transmis, in acest caz, la om de la porcii contaminati de lilieci.

Era in proportie de 20% diferit de virusul Hendra, dar virulenta sa era mult mai mare, pentru ca, in timp ce Hendra ucide dupa un interval de un an, bolnavii infectati cu Nipah mor dupa doua säptamani.

In Malaysia, virusul a ucis aproape jumatate dintre cei 284 de oameni pe care i-a infectat.

Un milion de porci au trebuit sa fie omorati de armata si, in ciuda precautiilor – folosirea de masti si manusi -, mai multi soldati, contaminati, au fost secerati de virus”.

,,Nu se pune problema sa aflam daca virusul va afecta din nou oamenii, ci cand o va face”, a afirmat specialistii din cadrul CDC, reamintind ca acesta trece cu usurinta de la o specie la alta, transmitandu-se de la porc nu numai la om, ci si la pisici si caini.

Capitolul 3. SITUATIA MONDIALA ACTUALA IN DOMENIUL ARMELOR BIOLOGICE

Ø                 RAZBOIUL RECE aduce noi provocari pe scena internationala, dominate desigur de criza rachetelor balistice si de escaladarea inarmarii nucleare.

Desi minor ca insemnatate, domeniul armelor biologice nu a fost abandonat, dimpotriva, sufera transformari radicale, atat conceptuale cat si umane, protectia propriilor trupe si implicarea unei elite de cercetatori, din ce in ce mai numerosi in actiuni de producere si testare a armelor biologice.

Fiecare tara a considerat programele biologice la cel mai inalt nivel de clasificare a secretului, putine evidente apar astazi privind detaliile programelor desfasurate, doar mici evidente privind existenta unor astfel de programe transpar in media actuala.

Au fost dezvoltate programe specifice anti-om, anti-animal si anti-plante, au fost standardizati agenti pentru a putea fi utilizati ca arme, au fost studiate insectele pentru a fi folositi ca vectori naturali de dispersie.

Ø                 Un exemplu din 1959 este standardizarea virusului febrei galbene transmis de tantar si capacitatea de productie de milioane de tantari lunar la laboratoarele din Fort Detrick.

Ø                 In anul 1969 SUA renunta unilateral la programul ofensiv de inarmare cu agenti biologici si ratifica Protocolul de la Geneva din 1925. In perioada 1971-1973 SUA a distrus stocurile proprii de arme biologice si a semnat Conventia pentru Interzicerea Armelor Biologice si a Toxinelor in 1972.

Ø                 Detalii asupra programului biologic al fostei Uniuni Sovietice sunt mai putin cunoscute. Uniunea Sovietica a negat constant detinerea de arme biologice.

Chiar in urma incidentului de la Sverdlovsk, in Ural, din aprilie 1979, unde a aparut o epidemie de antrax la un grup de cercetatori care lucrau la un laborator, autoritatile au explicat ca era determinata de contaminarea naturala de la carnea de vita infectata cu antrax.

In 1992 Rusia recunoaste accidentul din laboratorul de la Sverdlovsk ca fiind determinat de cercetarile militare asupra antraxului.

Rusia a declarat inchiderea programului biologic in 1994. Aproximativ 24.000 de cercetatori care au lucrat pentru programul biologic al fostei Uniuni Sovietice au ramas pe drumuri. Numai speranta ramane ca fiecare dintre ei a ajuns in laboratoare pasnice.

Intreaga lume este supusa permanent amenintarii cu utilizarea agentilor biologici, ca arme de distrugere in masa. Caracterul lor terifiant este dat de posibilitatea de extindere rapida si necontrolabila, in mediul ambiant, in care au fost eliberati.

Ø                 DUPA 11 SEPTEMBRIE 2001, pericolul unor atacuri teroriste, de amploare, asupra populatiei din oricare parte a lumii, continua sa fie un scenariu de neimaginat.

Terorismul chimic, biologic sau nuclear nu mai este de domeniul filmelor science-fiction, reprezentand la ora actuala una dintre cele mai grave amenintari la adresa tuturor statelor. Unii analisti atentioneaza ca riscul utilizarii acestor arme este in crestere, avand in vedere sporirea violentei interetnice si religioase si a incalcarii drepturilor omului. Altii apreciaza ca posibilitatile unui atac terorist cu arme biologice, de exemplu, sunt reduse, dar trag semnale de alarma asupra consecintelor dezastruoase, daca nu se vor lua masuri  imediate.

Tratatele internationale privind aceste tipuri de arme nu prevad masuri suficiente de control si se impune o implicare nu numai a statelor dar si a organizatiilor nonguvernamentale.

Cu toata mobilizarea americana si a statelor membre NATO impotriva statelor considerate teroriste, amenintarea bioterorismului este nelinistitoare pentru viitorul omenirii.

Prezenta ingineriei genetice in domeniile medical, economic si al securitatii alimentatiei, ca si tendinta dezvoltarii biotehnologiei din ultimii ani par de nestapanit.

Asadar, este tot mai aproape momentul in care se va reusi crearea agentilor patogeni periculosi sau inmultirea lor artificiala. Inevitabil, revolutia in biotehnologie va plasa in mainile grupurilor mici (componente din punct de vedere tehnic) o si mai mare putere distructiva.

Aceasta perspectiva pare a fi conturata si confirmata nu de programe militare, ci de cercetari si studii cu caracter nesecret, efectuate in medii universitare.

Ø                 CONCLUZIILE desprinse din stoparea proliferarii nucleare in ultima jumatate a secolului trecut nu pot fi  aplicate cu usurinta in cazul proliferarii biologice in secolul XXI.

Ø                 Controlul bilateral al armamentelor din timpul Razboiului Rece si neproliferarea multilaterala nu pot reprezenta modele pentru a combate aceasta noua provocare.

Ø                 Mai mult decat in perioada proliferarii nucleare, civilizatia trebuie sa faca fata propriului viitor biologic, in loc sa il configureze.

Patru tendinte au aparut in anii ’90 legate de confruntarea civilizatiei cu un nou si provocator domeniu al securitatii biologice. Fiecare tendinta s-a remarcat in actuala decada, desi a avut manifestari anterioare.

1. Aparitia bolilor infectioase. In ultimii douazeci de ani au aparut HIV/SIDA si alte tipuri de boli si  epidemii, cum ar fi Ebola si Hantavirus in Statele Unite. Alte boli binecunoscute, ca de exemplu  tuberculoza, au evoluat in variante rezistente la medicamente. Toate acestea au determinat Academia Nationala de Stiinte a SUA si, ulterior, guvernul american sa isi focalizeze atentia asupra amenintarii bolilor infectioase. Pentru imbunatatirea si dezvoltarea capacitatii de detectare, monitorizare si raspuns la izbucnirea inopinata a bolilor infectioase, Senatul american a initiat un decret numit „Urmarirea globala a agentilor patogeni“, ce urmeaza sa devina lege. Necesitatea sa este indiscutabila pentru a impiedica izbucnirea bolilor infectioase si raspandirea lor la scara mondiala, intr-un termen scurt, sau cum a fost cazul SARS2, in 2003.

2. Terorismul. Prima incercare de a dobori turnul World Trade Center (februarie 1993), atacul cu sarin din metroul japonez (martie 1995) si atacul cu bomba asupra orasului Oklahoma (aprilie 1995) au dovedit clar ca exista mai multe grupari care au ca scop uciderea in masa. Incercarea sectei Aum in 1993 de a pulveriza bacterii de antrax in centrul orasului Tokyo a confirmat ca anumite grupari teroriste vor sa recurga la atacuri biologice in locuri aglomerate, chiar daca nu sunt suficient de competente pentru a reusi acest lucru.

3. Incalcarea BWC. Prin Conventia pentru Arme Toxice si Biologice – BWC – (1972), statele semnatare se angajau sa interzica dezvoltarea, producerea si stocarea agentilor biologici, a armelor si substantelor toxice. Incalcarea grava a conventiei a fost observata dupa Razboiul Rece si primul conflict din Golf. Irakul (stat semnatar care a rectificat conventia dupa 1991) a condus un program de fabricare a antraxului si a altor agenti biologici. Detaliile au fost facute publice de inspectorii ONU, cu ocazia controlului efectuat dupa Razboiul din Golf. Uniunea Sovietica (semnatara a conventiei) a dezvoltat un program ilegal, la care au participat zeci de mii de oameni. Nici astazi nu este permis accesul la unele constructii ale complexului respectiv. Programul sovietic urmarea dezvoltarea armelor pe baza de variola, un puternic agent contagios. Pentru militari, variola are un interes minor (efectul de bumerang asupra propriilor trupe sau populatii), dar a fost de un real interes pentru gruparile teroriste.

4. Efectele dramatice ale dezvoltarii biotehnologiei. Descoperirea structurii ADN (1953) si punerea la punct a tehnologiei de recombinare a acestuia (dupa alti 20 de ani) au permis, pentru prima data, manipularea directa a genomilor din organism – grupuri de cromozomi, diferiti genetic, dar care formeaza o unitate. Alte descoperiri – reactia de polimerizare in lant (anii ‘80), recombinarea ADN-ului (anii ‘90) si tehnologii de manipulare a ADN-ului au contribuit la evolutia biologiei moleculare.

Biotehnologia a luat amploare din anii ’90 in intreaga lume. Industria de biotehnologie din Statele Unite, in 1993-1994 s-a dublat, iar in 2001, aceasta asigura aproximativ 500.000 de locuri de munca si contribuia cu 47 miliarde de dolari la venitul anual. Aproximativ 20.000 de oameni din China lucreaza in 200 de laboratoare de biotehnologie. Un membru al comisiei pakistaneze pentru energie atomica facea publica (ianuarie 2004) hotararea acesteia privind preocuparea de a pregati oameni de stiinta din tari musulmane, in domeniul biotehnologiei. Singapore este o alta tara care investeste miliarde de dolari in acest domeniu, aflat pe locul patru in economia proprie.

Nivelul cunostintelor detinute despre principalele state suspectate ca dezvolta programe nationale de arme biologice

 

IRAN

Iranul a inceput dezvoltarea programului sau biologic la inceputul anilor 80, in timpul razboiului Iran-Irak (1980-88), in prezent acest program aflandu-se in stadiul de cercetare-dezvoltare. C.I.A. considera ca Iranul detine deja stocuri de agenti si arme biologice (antrax, toxina botulinica, ricin, micotoxina T-2 si virusul variolic, agentul cauzator al variolei). De asemenea, C.I.A. considera ca Iranul lucreaza indeaproape cu India si Cuba in domeniul biotehnologiei. Totodata, C.I.A. apreciaza ca Iranul dezvolta un program de cercetare asupra modalitatii de incarcare a agentilor biologici in rachete Scud, Shahab si asupra modalitatii de dirijare acestora la tinta.

La inceputul anilor 1980, in urma aprobarii Federatiei Mondiale pentru Colectia Culturilor, institutul iranian Research Organization for Science and Biotechnology a achizitionat 600 de tulpini Persian Type Culture Collection pentru a ajuta industria biotehnologica.

In august 1989 Iranul a fost acuzat ca a achizitionat tulpini patogene ale fungilor din genul Fussarium, din Canada si Olanda, si care pot fi folosite pentru dezvoltarea micotoxinei T-2.

Tulpinile au fost destinate institutului iranian RESEARCH ORGANIZATION FOR SCIENCE AND BIOTECHNOLOGY si IMAM REZA MEDICAL CENTER, comunitatea internationala a oamenilor de stiinta exprimandu-si convingerea ca tulpinile vor fi utilizate, fara indoiala, in cadrul programului de arme biologice.

In ianuarie 1997, Iranul a creat o organizatie denumita IRANIAN BIOTECHNOLOGY SOCIETY (IBS), sub egida careia sunt reunite numeroase institute de cercetare in domeniul biotehnologiei, dintre care cele mai importante sunt RAZI INSTITUTE FOR SERUMS AND VACCINES si INSTITUTUL PASTEUR.

Iranul a semnat si ratificat Conventia pentru Arme Biologice si Toxine (BWC) si detine o sofisticata infrastructura biotehnologica, care include facilitati pentru cercetare si personal specializat, elemente care ii permit dezvoltarea in secret a unui program biologic in scopuri militare (biological warfare - BW). Este de remarcat declaratia din anul 1988 a purtatorului de cuvant al parlamentului iranian potrivit careia „…ne vom dota in scop defensiv si ofensiv cu arme chimice, bacteriologice si radiologice”.

Pana in prezent, Iranul a executat exercitii militare defensive cu arme chimice si biologice pulverizate din elicopter, insa, cu exceptia acestor exercitii nu exista alte dovezi concrete ca Iranul a dezvoltat capete biologice care pot fi montate pe rachete balistice.

Se apreciaza ca motivele pentru care Iranul a inceput si continua dezvoltarea programul biologic sunt intimidarea Irak-ului, impunerea dominatiei regionale si dezvoltarea unor solutii alternative armelor conventionale pentru conflictele asimetrice.

Expertii in domeniu apreciaza ca nu se poate afirma cu certitudine faptul ca Iranul dezvolta un program biologic militar, insa in eventualitatea in care acest stat detine agenti biologici, mai are de dezvoltat tehnologiile de incarcare a acestora pe rachete si de dirijare la tinta. Din aceste considerente, se apreciaza ca este putin probabil ca Iranul sa lanseze un atac biologic in viitorul apropiat. 

SIRIA

La inceputul anilor 1970, Siria a achizitionat de la URSS sisteme moderne militare precum tancuri si vehicule blindate care posedau echipamente de protectie NBC ca dotare standard. In acest moment nu exista indicii ca Siria a mai achizitionat astfel de echipamente, deci se poate afirma ca capacitatea Siriei de protectie NBC este de un nivel scazut, datorita uzurii acelor echipamente.

In anul 1972 a avut loc in Siria ultima epidemie de variola, si se presupune ca, cu ajutorul specialistilor sovietici, Siria a reusit sa dezvolte stocuri insemnate din acest virus.

Incepand cu anii 1980, Siria a facut eforturi sustinute de a-si imbunatati capacitatile de productie in domeniile farmaceutic si biotehnologic. Acest lucru a constat in crearea de companii si a unui numar de 12 fabrici farmaceutice. Acestea produc pentru piata interna dar si externa. Exista posibilitatea ca prin constructia si operarea acestor instalatii, Siria sa fi reusit transferul de tehnologii si know-how-ul necesar pentru dezvoltarea armelor biologice.

Incepand cu anii 1980, cercetatorii sirieni au reusit izolarea mai multor tulpini de Brucella, insa nu exista informatii referitoare la un posibil program militar pe baza acestei bacterii. Brucella a fost primul agent patogen folosit de SUA ca baza pentru arme biologice, insa in cercurile militare acest tip de bacterie nu este considerat a fi viabil ca arma biologica, datorita faptului ca nu are potential letal.

Pe parcursul anilor 1990, o serie de acuzatii au fost lansate de serviciile de informatii germane si israeliene referitoare la Toxina botulinica (Clostridium botullinum).

Intre anii 1980 si 1995, din datele detinute de Organizatia de Hrana si Agricultura din cadrul ONU, rezulta ca Siria a produs anual 5 – 18 tone metrice de boabe, permitand astfel izolarea de ricin. Totusi, aceasta toxina nu a fost folosita ca arma biologica de distrugere in masa, de catre orice alt stat, ci doar ca agent de contaminare sau mijloc de asasinare, astfel incat se considera ca folosirea acesteia ca mijloc de distrugere in masa de catre Siria este cel putin suspecta.

Incepand cu anul 1997 au aparut o serie de acuzatii referitoare la utilizarea holerei (Vibrio cholarae) ca arma biologica, insa nu a fost oferita nicio dovada despre utilizarea acestei bacterii care afecteaza in principal rezervele de apa potabila.

In data de 13.12.2007, la cea de a patra Intalniri a Statelor Participante la BWC, ambasadorul Pakistanului Masood Khan a afirmat: „trei state – Egipt, Israel si Siria – au declarat ca datorita situatiei particulare privind securitatea regionala, nu au de gand ca in viitorul apropiat sa ratifice sau sa semneze BWC, totusi cele trei state au indicat ca suporta reglementarile si obiectivele Conventiei”.

In data de 03.03.2008, Biroul Directorului Serviciilor de Informatii Nationale din SUA (ODNI) a prezentat raportul neclasificat privind armele de distrugere in masa, iar in sectiunea referitoare la Siria, se afirma ca infrastructura biotehnologica a Siriei permite o dezvoltare limitata a unui program de arme biologice si inca nu are capacitatea de a transforma agenti patogeni in arme biologice eficiente.

Siria a semnat Conventia privind interzicerea toxinelor si armelor biologice (BWC) in aprilie 1972, insa nici pana in prezent nu a ratificat BWC si nici nu prezinta semnale ca ar dori acest lucru in viitorul apropiat. Pe parcursul timpului Siria a exprimat public opinia sa, de a fi impotriva armelor de distrugere in masa, insa in acelasi timp a afirmat ca orice tara are dreptul de a adopta masurile pe care le considera necesare pentru propria protectie. Aceasta pozitie este considerata in cercurile internationale ca fiind de fapt un paravan politic pentru programe de dezvoltare a unor arme de distrugere in masa.

Ipotetic vorbind, exista posibilitati tehnice si stiintifice de cercetare, dezvoltate, productie si dispersie a armelor biologice. Se poate astfel presupune ca cercetari au loc sub supravegherea oamenilor de stiinta militari. Precum ca in alte tari, poate avea scop defensiv dar si aplicatii ofensive militare. Afirmatiile conform carora Siria a produs arme biologice pe baza toxinei botulinice si a ricinului nu au sustinere practica, datorita complexitatii transformarii acestor agenti biologici in arme eficiente. Din punctul de vedere al cercetarii antraxului, exista un interes legitim, datorita agriculturii siriene care sufera in mod endemic din cauza acestui agent patogen. Aceste cercetari legitime pot fi totusi un paravan pentru un program militar clandestin.

COREEA DE NORD

La inceputul anilor 1960, Kim Il Sung a remarcat potentialul militar al armelor biologice si a ordonat pornirea unui program de inarmare in acest domeniu. Acest program a fost realizat sub egida Academiei Nationale de Aparare, insa informatiile referitoare la acea perioada sunt destul de restranse. Se estimeaza ca s-au utilizat 10 – 13 tipuri de agenti patogeni: antrax, holera, ciuma, variola, febra galbena, anumite culturi fiind probabil obtinute de la diverse companii japoneze.

Incepand cu anii 1980, se afirma ca productia se bazeaza pe holera, rickettsia, tuberculoza si antrax, insa spre deosebire de programul de arme chimice, dezvoltarea a avut loc in marea majoritate indigen si de aici rezulta dificultatea obtinerii de informatii certe privind situatia programului de arme biologice nord-coreean.

In 2006, autoritatile japoneze au descoperit ca s-a reusit achizitionarea unui reactor de vid de la o companie din Tokio pe parcursul anului 2002, acesta este util in conservarea tulpinilor microbiene prin metoda liofilizarii (dry freeze).

Despre Coreea de Nord in rapoarte neconfirmate se sustine ca procedeaza la testarea pe subiecti umani a anumitor produse ce pot avea utilizare in programul de arme biologice.

Informatiile despre situatia armelor biologice din Coreea de Nord, prezinta situatii diverse care pornesc de la ipoteza ca aceasta tara nu detine decat o infrastructura adecvata si ajung pana la a fi creditata cu detinerea de arme biologice functionale. Astfel, o analiza a Ministerului de Aparare Sud Coreean afirma ca Coreea de Nord detine arme biologice pe baza de antrax, holera si variola.

Alte rapoarte afirma ca programul nord-coreean este intr-un stadiu incipient si ii lipseste expertiza si echipamentele necesare complexe. Datorita controlului destinatiei finale, Coreea de Nord a avut dificultati in a achizitiona necesarul de echipamente si tehnologii, insa a reusit procurarea anumitor tehnologii.

In plus, productia indigena de medii de cultura (agar, peptone, extract de drojdii) este suficienta pentru a permite cultivarea de mari cantitati de agent patogen. Mai putin clara este situatia existentei unor mijloace de dispersie adecvate.

Conform rapoartelor emise de Ministerul de Aparare Nationala al Coreei de Sud, cercetatorii nord-coreeni au reusit microincapsularea sporilor de antrax, ceea ce la confera o rezistenta deosebita la lumina UV, acest tip de incapsulare fiind foarte asemanator cu cel reusit de cercetatorii sovietici. In continuare se afirma ca aproximativ 30 % din materialul de artilerie si cam 50 % din rachete sunt modificate pentru a transporta agenti chimici si biologici.

Coreea de nord a semnat BWC in anul 1987, si neaga dezvoltarea oricarui program biologic, insa datorita eforturilor sustinute pentru dezvoltarea de arme nucleare exista numeroase suspiciuni referitoare la respectarea de catre Coreea de Nord a BWC.

 

PAKISTAN

In anul 1972 Pakistanul a semnat BWC, iar in anul 1974 a ratificat conventia.

De atunci, Pakistanul a sustinut in mod public aceasta conventie, a solicitat un program mai clar de verificare, si a solicitat ca tarile nesemnatare ale BWC sa emita o serie de garantii referitoare la schimburile legitime de agenti patogeni si toxine, ce pot fi folosite in cadrul unor cercetari legitime.

Dupa lansarea acuzatiilor conform carora la inceputul anilor 1990, Pakistanul a inceput dezvoltarea de arme biologice, in ultimii ani comunitatea internationala numai suspecteaza aceasta tara de activitati clandestine, insa se considera ca Pakistanul detine un sector biotehnologic bine dezvoltat, capabil de sustinerea unui program biologic de mica amploare de cercetare si dezvoltare. SUA considera ca Pakistanul detine mijloacele necesare dezvoltarii de arme biologice si ca sustine programe de cercetare in domeniul armelor biologice, insa nu au oferit nicio dovada in acest sens.

Guvernul pakistanez insista ca niciodata nu a dezvoltat, produs sau depozitat arme biologice sau agenti patogeni iar un program BW nu a facut niciodata parte din planurile sale militare.

INDIA

Desi anumite informatii estimeaza ca India poseda arme biologice, informatiile din surse deschise nu ofera suficiente dovezi in acest sens.

India detine capacitatea de a produce tehnologii de protectie impotriva unui atac biologic si desfasoara cercetari despre ciuma, bruceloza si variola. De asemenea, India detine o infrastructura biotehnologica avansata, industrie farmacologica bine dezvoltata si deci este capabila din punct de vedere tehnologic sa dezvolte arme de distrugere in masa.

La data de 15 iulie 1974, India a ratificat BWC. India detine o infrastructura dezvoltata, in cadrul careia lucreaza cercetatori bine pregatiti in domeniul bolilor infectioase, precum si numeroase instalatii de productie farmacologica si laboratoare biosecurizate (inclusiv BL3). Anumite instalatii sunt specializate pe productia de masuri defensive, deci teoretic pot fi folosite si pentru masuri ofensive.

In anii 1980, in India, sub coordonarea institutelor de agricultura, departamente guvernamentale si anumite companii private, s-a inceput cercetarea biotehnologica pentru imbunatatirea culturilor agrare si productia de seminte viabile. De atunci s-a reusit imbunatatirea substantiala a culturilor de cereale, leguminoase si soia prin hibridari, avand drept rezultat cresterea productiei anuale de la nivelul de 50 milioane tone la inceputul anilor 1950 pana la nivelul de 200 milioane tone pe parcursul ultimilor ani. Aceste rezultate au fost obtinute utilizand ingineria genetica, centrele specializate obtinand astfel expertiza necesare manipularii diversilor agenti patogeni.

Din punct de vedere militar, din anul 1998, s-a hotarat pregatirea medicilor pentru un eventual atac biologic, iar la nivelul armatei s-au infiintat celule si comisii nationale prin intermediul carora sa se realizeze protectia si informarea factorilor de decizie in cazul unui eventual atac biologic.

In anul 2001, dupa primirea la Departamentului de Posta a unui numar de 17 scrisori pline cu ceea ce se presupunea a fi spori de Bacillus anthracis, s-a hotarat deschiderea unui laborator de nivel BSL2 in cadrul Institutului de Medicina Preventiva. Totusi la nivel guvernamental exista ingrijorari ca marea majoritate a spitalelor din India nu ar face fata unui atac biologic.

Intr-o declaratie din 2002, presedintele Indiei Abdul Kalam a afirmat ca India nu va produce arme biologice niciodata.

In anul 2003, guvernul indian a anuntat ca isi rezerva dreptul de a raspunde prin programul sau nuclear in cazul oricarui atac nuclear, biologic si chimic asupra Indiei sau a fortelor sale aflate pe glob. Cu cateva luni inainte, ministrul apararii indian, George Fernandes a indicat faptul ca tara sa a initiat etapele necesare asigurarii protectiei fata de un atac nuclear, biologic sau chimic.

LIBIA

La mijlocul anilor 1990, se considera ca Libia se afla intr-un stadiu incipient de cercetare si dezvoltare a programului de arme biologice, iar la inceputul anului 1995, oficiali SUA au afirmat ca se incearca recrutarea unor oameni de stiinta din Africa de Sud, care sa participe la dezvoltarea programului libian de arme biologice.

Ca si alte tari in curs de dezvoltare si Libia a intampinat probleme tehnice referitoare la mijloacele de diseminare a agentilor patogeni (necesitatea pastrarii viabile pe parcursul transportului a agentilor patogeni, eliberarea lor la inaltimea corespunzatoare etc.). Totusi, doar simpla detinere de agenti patogeni este problematica, datorita posibilitatii utilizarii lor de catre entitati nonstatale, teroristi, ceea ce poate duce la numeroase pierderi de vieti omenesti.

Relatiile internationale ale Libiei s-au deteriorat foarte mult atunci cand au aparut acuzatiile referitoare la achizitionarea de tehnologii din Cuba, precum si incercarea de a recruta aproximativ 400 de oameni de stiinta irakieni pentru dezvoltarea unor programe biologice si chimice.

Ca entitati/facilitati implicate in producerea de arme biologice au fost mentionate instalatiile de la Rabta, fabrica chimica, unde se presupune a fi existat si laboratoare biologice. De asemenea este posibil ca si la uzina chimica din Tarhunah sa fi existat laboratoare biologice.

Libia a semnat Protocolul de la Geneva in anul 1971, totusi a declarat ca nu va respecta protocolul atat timp cat alte tari semnatare nu vor constitui o amenintare la adresa sigurantei sale. In anul 1982, Libia a semnat fara rezerve BTCW, insa pana in prezent au aparut o serie de acuzatii conform carora Libia a produs mici cantitati de agenti patogeni susceptibili de fi utilizati in cadrul unui program de arme biologice.

Pe parcursul anului 2003, Libia a anuntat in mod oficial ca renunta la toate programele de arme de distrugere in masa si s-a aratat dispusa la inspectii si controale din partea organizatiilor internationale, permitand inspectorilor americani si britanici sa verifice locatiile suspectate a fi parte din aceste programe. Acesti inspectori au afirmat ca Libia nu a detinut stocuri de agenti patogeni, ci s-a limitat doar la programe de cercetare si dezvoltare.

Se apreciaza ca, datorita inexistentei unei infrastructuri adecvate este greu de crezut ca Libia a putut depasi stadiul tatonarilor in directia dezvoltarii armelor biologice si nu poate sustine un program de arme biologice fara investitii a caror amploare poate duce la deconspirarea intentiilor.

Capitolul 4. IMPACTUL ARMELOR BIOLOGICE ASUPRA SANATATII POPULATIEI

Utilizarea organismelor vii (microorganismelor) in scopuri ostile, pentru a provoca disabilitati, a imbolnavi sau a provoca moartea reprezinta ceea ce, generic, numim „razboiul biologic”.

Utilizarea agentilor biologici si a toxinelor pune probleme deosebite pentru ca identificarea acestora este dificila, din cauza asemanarii dintre o epidemie normala si atacul cu agenti biologici. Extrem de importanta este si  dezvoltarea „in paralel” atat a sistemelor de detectie, cat si a virusurilor/toxinelor care sa fie dificil de detectat.

Cele mai evidente riscuri sunt cele legate de tipurile, caracteristicile si caile diseminarii agentilor biologici.

Globalizarea biotehnologiei nu a fost realizata prin decizii nationale, ci prin extinderea cooperarii si cercetarii in domeniul tehnologiei, la scara mondiala, pentru a obtine vaccinuri destinate combaterii potentialilor agenti biologici folositi de teroristi

Prevenirea contaminarii biologice a fost si este o provocare pentru toate structurile, militare sau civile, tehnologiile incercand sa rezolve aceasta problema de contracarare a agentilor „high-tech”, cum se mai numeste „moartea nevazuta”. A preveni o epidemie sau pandemie este mai usor decat sa incerci sa-i limitezi/elimini efectele, datorita caracteristicilor extreme ale agentilor biologici/toxinelor.

Potrivit unui grup de experti americani in prevenirea si controlarea bolilor, micro-organismele cele mai periculoase pentru sanatatea publica sunt: variola (Variola major), antraxul (Bacillus anthracis), ciuma (Yersinia pestis), botulismul (Toxina botulinica), tularemia (Francisella tularensis) si febrele hemoragice (filovirusii/ arenavirusii).

Acestea se pot transmite prin mai multe cai, dintre care doar doua sunt susceptibile de a atinge un numar mare de persoane: pe cale digestiva si pe cale aeriana.

a) Pe cale digestiva. Unele microorganisme induc maladia, nu atat prin multiplicarea lor, cat prin actiunea toxinelor. Toxinele sunt produse de bacterii. Ingerarea toxinelor induce boala. Acest tip de contaminare nu este considerat ca fiind „practic” decat pentru aglomerarile de populatie care dispun de rezervoare de apa in care aceste toxine ar putea fi deversate. Este vorba, in principal, de toxina botulinica (responsabila de botulism), a carei gravitate este legata de aparitia paraliziei musculare si respiratorii.

b) Pe cale aeriana. Cei mai multi agenti utilizati in bioterorism pot fi transmisi pe cale aeriana. Acestia se multiplica, inducand maladia dupa o perioada de incubatie variabila. Riscul cel mai mare de contaminare a mii sau chiar zeci de mii de persoane este diseminarea in timpul manifestarilor publice sau sportive, folosindu-se avioane utilitare (pulverizeaza insecticide pe culturi), sau dispozitive tip aerosol.

Atacurile teroriste cu agenti biologici difera de cele in care sunt utilizati agenti chimici. Acestia din urma au o actiune incapacitanta/mortala imediata sau cel putin mult mai rapida decat cele biologice, ceea ce le face deosebit de eficace. Fabricarea si utilizarea lor in cantitati mari presupun un minimum de mijloace tehnologice de varf. Or, acestea se afla mai mult la indemana formatiunilor militare decat a unor grupuri teroriste.

In cantitati egale, armele biologice sunt mult mai ucigatoare decat cele chimice. Una dintre cele mai virulente arme biologice, toxina bacilului botulinic, actioneaza in cantitati infinitezimale. Doza letala de toxina botulinica, exprimata in miliardimi de gram, este de 15.000 ori mai mica decat cea de VX (Lethal Nerve Agent), ea insasi infinit inferioara celei de gaz neurotoxic cum este, de pilda, sarinul.

Armele biologice au redutabila superioritate de a fi capabile sa intretina prin ele insele propria „proliferare”, odata lansate intr-un mediu potrivit (aceasta proliferare putand fi accelerata prin manipulari genetice).

Armele biologice sunt foarte usor de obtinut, pentru multe dintre ele fiind suficient un laborator rudimentar instalat intr-o baie.

Diseminarea substantelor biologice nu necesita nici mijloace moderne, nici prea multa ingeniozitate. Actionand prin inhalare sau ingerare, ele pot fi cu usurinta vaporizate dintr-un proiectil aerian lansat deasupra unei mari suprafete, printr-un atomizor intr-un spatiu inchis sau, si mai usor, introduse in retelele de distribuire a apei potabile sau prin produsele alimentare.

Arma biologica este o arma invizibila. Ea poate fi transportata, fara a fi detectata, chiar peste granite, fie in „culturi“ pentru obtinerea cantitatii dorite, fie in cantitati suficiente pentru savarsirea unui masacru. Microorganismele pot fi eliberate fara zgomot si fara a provoca efecte imediate. Nu se poate determina maladia pana nu se cunosc simptomele infectiei si agentul cauzal. Daca acesta, cum este de exemplu variola, se poate propaga usor de la o persoana la alta, numarul victimelor atinge cu usurinta zeci de mii de cazuri.

Fotografia, obtinuta in august 1974, prezinta o fetita din orasul Biratnagar, Nepal, care a fost infectata cu virusul variolic si prezinta semenele clasice ale bolii: eruptia maculopapulara, dispusa pe intregul corp.

Semne si Simptome:

-        Primele 7-17 zile de la expunere, persoana infectata se simte bine si nu este contagioasa;

-        Dupa 7-17 zile, apar primele simptome ale variolei. Acestea constau in febra, oboseala, dureri de cap si la nivelul corpului, iar uneori, varsaturi. Febra este intensa, de regula, 40 – 41 grade Celsius. In aceasta perioada, persoanele sunt prea bolnave pentru a putea sa-si desfasoare activitatile uzuale. Acest stagiu poate dura intre 2 si 4 zile.

-        In continuare, eruptia apare, la inceput, ca o pata mica, rosie, la nivelul limbii si gurii. Eruptia se continua pe corp, incepand cu fata, bratele, picioarele, apoi mainile si labele picioarelor. De regula, eruptia se intinde pe tot corpul in 24 de ore.

-        La nivelul eruptiei rosiatice se formeaza vezicule, care se transforma in pustule, ca urmare a infectarii bacteriene, avand forma rotunda sio consistenta ferma la atingere, ca si cand ar fi un obiect sub piele.

-        Pustulele incep sa se sparga si sa formeze o crusta care incepe sa se usuce si sa se descuameze. Formarea scuamelor este completa spre sfarsitul celei de-a doua saptamani de la aparitia eruptiei.

-        Scuamele se desprind, lasand in loc cicatrici. Majoritatea scuamelor se vor desprinde si vor cadea in cea de-a treia saptamana.

Intr-o lucrare asupra problemelor razboiului secolului XXI se estimeaza ca diseminarea a 100 kilograme de antrax, intr-o noapte cu vant moderat, deasupra unui oras ca Washington, va acoperi o suprafata de 300 km, ucigand pana la 3.000.000 de persoane, cam cate victime ar face o racheta nucleara de putere medie. Lucrarea descrie efectele provocate prin imprastierea catorva kilograme de antrax intr-un oras ca New York-ul: cateva sute de mii de morti in primele zile, alte mii de tratat prin vaccinare sau medicatie si milioane de oameni cuprinsi de panica si care ar avea nevoie de ingrijiri medicale. Interventia in urma unei actiuni teroriste biologice presupune un efort la fel de mare ca in cazul unei explozii accidentale sau deliberate a unei rachete nucleare.

Patric O’Donnell, lucratorul postal afectat in atacurile cu plicuri continand spori de antrax, consecutive atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001. Acesta a supravietuit formei cutanate a bolii, an timpul careia a suferit oun edem al gatului care si-a dublat dimensiunea normala

 

Comandantul Agentiei de Aparare Chimica si Biologica (CBDA) a fortelor terestre americane considera ca amenintarea biologica este singura susceptibila de efectele catastrofale asupra unei forte desfasurate intr-un teatru de operatii. Mai multe state apartinand principalelor zone de tensiune din lume – am numit Golful Persic si Asia Orientala – sunt detinatoare de potential militar biologic. Putem mentiona Iran, Israel, Libia si Siria, Coreea de Nord, China si Taiwan.

Cele doua superputeri ale Razboiului Rece au fabricat de asemenea arsenale considerabile de arme biologice in cursul anilor ’50, ’60, inainte de a semna, in 1972, Conventia Internationala asupra Armelor Biologice si a Toxinelor si de a declara ca au distrus in intregime stocurile.

Problema pe care o pune interzicerea armelor biologice este foarte bine ilustrata de ultima criza din Irak (tara semnatara a Conventiei). Amenintarea „bioterorismului”, adica utilizarea unei arme biologice in scopuri teroriste in mediul urban, este mult mai angoasanta, in acest domeniu existand o „acumulare” nelinistitoare de evenimente simptomatice.

In privinta escaladarii terorismului cu mijloacele  neconventionale”, cel mai spectaculos ramane atentatul cu gaz sarin al sectei Aum Shinrikyo, in metroul din Tokyo, la 20 martie 1995. Daca s-ar fi facut uz de toxine botulinice in locul sarinului, in aceleasi conditii, mai multe mii sau zeci de mii de persoane ar fi murit in urma contaminarii.

Nu exista „arme biologice” perfecte. Vectorii de infectie sunt pentru moment sensibili la antibioticele cunoscute. Altele, ca toxina botulinica, sunt relativ fragile si necontagioase. In prezent, utilizarea armei biologice ar putea sa provoace un anumit numar de morti, dar nu epidemii infricosatoare.

Ramane ipoteza bacteriei rezistente la toate antibioticele existente, obtinuta prin manipulari genetice, scenariu ce tine deocamdata de science-fiction, dar „unde se termina realitatea si unde incepe fictiunea?”.

REACTII PRIVIND AMENINTAREA BIOTERORISMULUI

In ultimii ani majoritatea tarilor dezvoltate au pus la punct metode moderne de cercetare si dezvoltare a masurilor de a contracara bioterorismul cum ar fi vaccinuri, informarea publica privind aceasta amenintare si educarea populatiei.

In SUA a fost creat un program national privind depozitarea produselor farmaceutice constand in aproximativ 12 locatii pe intreg teritoriul unde, in caz de atac biologic, pachete farmaceutice si echipament aditional pot fi livrate populatiei in cel mai scurt timp. Aditional, milioane de dolari au fost investiti in masuri de securitate in ceea ce priveste sistemul medical de urgenta, de stingere a incendiilor, si a departamentului de sanatate publica.

In general scopul bioterorismului este acela de a provoca teroare si frica, sa demoralizeze comunitatea umana si de a suprasolicita resursele medicale.

Un lucrator FBI deschizand un plic continand spori de antrax, in cursul atacurilor din SUA

Descrisa ca fiind „bomba atomica a omului sarac”, acest tip de terorism este in general usor de produs in incaperi obisnuite si fara prea mari cheltuieli. Crearea unui agent biologic poate fi la fel de simpla ca si  producerea berii, de exemplu, si mult mai putin periculoasa ca purificarea heroinei. Pe langa acestea, pentru majoritatea agentilor biologici transportul catre destinatie se face usor deoarece cantitatea necesara producerii unui atac este redusa.

CAI DE EXPUNERE

Cea mai utilizata cale de raspandire a agentilor biologici o reprezinta aerul deoarece este cea mai rapida si eficienta. Absorbtia prin taieturi la nivelul pielii, ingestia alimentelor contaminante, infectia prin metode naturale sunt alte posibilitati de expunere a populatiei la agentii biologici. Fiecare microorganism are o caracteristica unica ceea ce il face dificil de utilizat ca arma. Unele microorganisme nu sunt rezistente la lumina sau caldura, altele trebuie sa aiba o anumita dimensiune pentru a putea patrunde intr-un numar suficient de mare in organism pentru a fi eficace. Pe langa aceste conditii, unii agenti pot afecta doar persoanele in varsta sau cele ce au imunodeficiente. Daca microbii sunt atasati particulelor de praf este dificil ca agentii biologici sa patrunda in sange; microbii cu dimensiuni mari produc in majoritatea cazurilor rani la nivel cutanat. In organism, acestia sunt transportati in sistemul limfatic unde raspund noului mediu prin inmultire rapida producand toxine.

MASURI DE CONTRACARARE A BIOTERORISMULUI

Cel mai important factor este mentinerea calmului.

Respectand metodele de precautie standard si prin spalarea bine a mainilor se poate reduce intr-o mare masura posibilitatile de expunere. De-a lungul intregii existente a umanitatii, oamenii au convietuit impreuna cu microorganismele de secole si au supravietuit. Fiecare noua incercare, cum ar fi malaria, ciuma, poliomelita, variola, HIV, antraxul, au determinat mediile stiintifice sa dezvolte cai de combatere si de reducere ale acestora.

Detectoarele de agenti biologici si codarea ADN sunt unele din tehnologii ce sunt utilizate in zilele noastre. Organismul uman nu poate supravietui fara existenta anumitor microbi.

RECOMANDARI PENTRU PERSONALUL MEDICAL

Medicii trebuie sa alerteze autoritatile ori de cate ori apar cazuri repetate cu simptomatologie bizara dar care poate sugera expunerea la un agent patogen cu potential epidemic. Situatii susceptibile de ingrijorare sunt:

·  Agregarea temporala sau spatiala de cazuri care prezinta simptomatologie infectioasa: febra, simptome respiratorii, eruptii, paralizii flasce.

·  Imbolnavirea simultana a persoanelor sanatoase care nu prezinta vreun factor de risc evident

·  Distributia neobisnuita a cazurilor in raport cu varsta (exemplu, eruptie pustulara la adulti asemanatoare varicelei dar care poate constitui debutul variolei).

·  Mai multe cazuri cu paralizii flasce sugerand expunerea la toxina botulinica.

RECOMANDARI PENTRU AUTORITATILE DE CONTROL EPIDEMIOLOGIC DIN SPITALE si LABORATOARE

·  stabilirea unor proceduri sigure de raportare, recoltare si transport ale probelor suspecte catre unitatile de referinta;

·  testarea mijloacelor de comunicare;

·  implementarea unor servicii de garda neintrerupte;

·  introducerea unor masuri stricte de acces in interiorul spitalelor si laboratoarelor unde sunt admise cazuri suspecte sau unde se prelucreaza probe suspecte

 

Reguli de laborator stabilite de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii pentru manipularea de B. anthracis

Dezinfectante utilizate pentru distrugerea sporilor de B. anthracis

-        formaldehida 2–10%, timp de actiune minim – 30 minute la 40 °C

-        formaldehida 0.25%, timp de actiune minim – 6 ore la 60 °C

-        acid peracetic.   3% , 8 litri/metru patrat, timp de actiune minim – 10 minute

-        hipoclorit de sodiu (10.000 ppm), timp de  5–10 minute la temperatura camerei

-        iodoform 100–300 ppm,  timp de actiune minim 1–5 minute la temperatura camerei

Utilizarea caldurii pentru distrugerea B. anthracis

Pentru volume mici sau contaminari usoare, autoclavare la 121 o C timp de 30 minute

Pentru materiale puternic contaminate, inclusiv materiale de laborator, autoclavare la 121°C timp de 60 minute

Fumigarea:

Utilizeaza  vapori de formaldehida produsi prin fierberea soluitiei apoase de formaldehida sau incalzirea puternica a paraformaldehidei solide. Apa devine saturata la  approximativ 37%.

Laboratoarele  de microbiologie

Se inchid usile si ferestrele complet, ca si orice alte iesiri, cu banda adeziva de etansare. Pentru incaperi de 1 – 3 m3 , formaldehida gazoasa este produsa prin fierberea a 15-30 ml formaldehida 37% diluata de 2-3 ori in apa. Temperatura trebuie sa fie de 18°C. Timpul de expunere trebuie sa fie de minim 4 ore; preferabil peste noapte. Vaporii de formaldehida se neutralizeaza cu solusie de amoniac inainte de a se ventila camera prin pastrarea in vas deschis a 300 ml amonian pentru fiecare 300 metri cubi timp de 4-8 ore.

Camerele

Pentru aceasta procedura sunt necesare masti pentru respirat si aparate de masurat concentratia de vapori de formaldehida.

Pentru camere de pana la 25-30 m3 , se vor incalzi, cu un dispozitiv electric, 4 litri solutie continand 400 ml formaldehida concentrata.

Pentru camere mai mari, volumul de solutie se va calcula proportional. Camerele trebuie sa fie bine etansate, iar temperatura trebuie sa fie de minim 15 oC. Timpul de fumigare trbuie sa fie de minim 4 ore; de preferat peste noapte.

Pentru stabilirea eficientei vor fi plasate in incaperi placi petri impregnate cu medii de cultura pentru spori, acestea fiind termostatate la 37 0C si examinate.

Personalul nu trebuie sa intre in incaperi fara echipament de protectie, inclusiv dispozitive de respirat, atata timp cat concentratia de formaldehida din aer depaseste 2 ppm.

 

POTENTIALUL PATOGEN AL VIRUSURILOR GENETIC MODIFICATE

In ianuarie 1999, Craig Venter, directorul proiectului privat pentru descifrarea genomului uman (proiect finalizat in februarie 2001), anunta intentia sa de a sintetiza pe cale chimica noi agenti infectiosi.

Acest program a fost insa abandonat datorita ratiunilor de ordin etic si de securitate. Cercetatorii au fost acuzati ca se substituie Creatorului, iar autoritatile si-au exprimat teama ca bioteroristii pot prelua agenti sintetici si folosi ca arme care nu pot fi detectate de mijloacele actuale de diagnostic.

Agentii infectiosi sintetici – mai degraba virusuri decat bacterii – pot fi sintetizati cu mijloacele tehnice actuale.

Expertii in prevenirea bioterorismului considera virusurile artificiale ca amenintarea cea mai redutabila dar nu cea mai probabila. Mult mai la indemana celor cu intentii criminale sunt virusurile cunoscute, dar modificate genetic, care pot mai usor sa-si gaseasca locul in nisa ecologica a florei virale actuale.

In general, virusurile modificate genetic au o capacitate redusa de a concura cu virusurile naturale. Selectia naturala avantajeaza pe ultimele ca tulpinile cele mai stabile si mai rezistente in mediu. Totusi, pericolul bioterorist nu poate fi ignorat.

Vaccinul actual impotriva variolei (Dryvax) este un vaccin viu care contine virusul vaccinal. Crearea sa a sporit temerile privind posibilitatea utilizarii ingineriei genetice pentru amplificarea potentialului patogen al virusurilor naturale. Multe agentii guvernamentale din strainatate studiaza metodele pentru detectia epidemiilor cauzate de germeni genetic modificati.


In cazul bacteriilor, modificarile cele mai simple de indus constau in rezistenta la antibiotice, in alterarea infectivitatii sau a virulentei.

Plasmid-vector utilizat in inginerie genetica pentru transferul de informatie genetica

Rezistenta la antibiotice poate fi conditionata de genomul bacterian sau, mai frecvent, de plasmide, formatiuni localizate in interiorul celulei, in citoplasma, care constituie material genetic accesoriu, putand genera atat factori de agresivitate, cat si de rezistenta la conditii de mediu sau la tratamente cu antibiotice.


Antraxul, de exemplu, este susceptibil la penicilina insa acest antibiotic devine ineficient cand in genomul microorganismului Bacillus anthracis se insera gena pentru beta-lactamaza.

Mecanismele dobandirii rezistensei la antibiotice de catre o bacterie initial sensibila

In Rusia si Kazahstan exista laboratoare care au modificat agentul etiologic al ciumei, Yersinia pestis, obtinandu-se material genetic provenit de la bacterii rezistente simultan la 16 antibiotice diferite.

Aceiasi tehnologie a fost utilizata pentru transferul unor gene care codifica sinteza unor toxine.

De exemplu, gena toxinei botulinice a fost transferata de la anaerobul Clostridium botulinum la o bacterie obisnuita Escherichia coli.

O alternativa mai condamnabila este combinarea cunostintelor asupra genomurilor bacteriene cu cele asupra genomului uman pentru a obtine patogeni care sa fie virulenti numai pentru un anumit grup etnic.

Posibilitatile bioingineriei sunt nelimitate iar aceleasi procedee care servesc pentru obtinerea unor vaccinuri mai bune pot fi utilizate de bioteroristi in scop criminal.

Multi cercetatori ignora potentialul militar al studiilor lor, ceea ce face necesara existenta unor autoritati capabile de a supraveghea toate rezultatele, inclusiv cele cu potential bioterorist.

Lucrand cu virusi, s-a raportat obtinerea unor tulpini atat de virulente incat utilizarea lor ca arme biologice pare infricosatoare.

Virusi comuni care se transmit aerogen, cum sunt virusii gripali, pot capata prin recombinare proprietati patogene sporite pentru om si animale. Acest fapt inregistrandu-se in natura foarte rar, ne putem gandi la realizarea lui in laboratorUn accident de laborator petrecut la University of Texas si dezvaluit public in ianuarie 2007, in care a fost pierdut temporar controlul unui virus gripal uman, modificat sa contina gene specifice tipului H5N1, a relevat pericolul reprezentat de manipularea genetica, in scop de recombinare a virusurilor gripale.

Accidentul a aparut cand, in timpul centrifugaii unor tuburi ce contineau virusul, centrifuga a pierdut echilibrul si s-a oprit brusc, cantitati de material lichid fiind identificate ca s-au scurs in centrifuga.


Virus gripal uman recombinat cu gene ale tipului H5N1, scapat de sub control la University of Texas

Masurile drastice de dezinfectie adoptate au permis evitarea unei catastrofe, insa mai multe greseli umane, relevate de anchetarea evenimentului, au reaprins temerile privind manipularea genetica a microorganismelor.

S-a constatat, de asemenea, ca modificarea virulentei microorganismelor survine uneori neasteptat.

BIBLIOGRAFIE

1.           Bioterorismul si armele biologice – Ludovic Paun, Editura Amaltea, 2003;

2.           Pentru patrie, nr. 3, martie 2007, revista a M.I.R.A.

3.           Riscuri CBRN in teatrele de operatii: amenintarea biologica (1) - MAIOR COSTEL GUSTERITEAN, www.rft.forter.ro

4.           Impact strategic, nr. 2/2005, Universitatea Nationala de Aparare, Centrul de Studii Strategice de Aparare si Securitate

5.           Gheorghe Vaduva, Terorismul. Dimensiune geopolitica si geostrategica. Razboiul terorist. Razboiul impotriva terorismului, Centrul de Studii Strategice de Securitate, Bucuresti, 2002

6.           Alex Schmid et. al., Political Terrorism: A New Guide To Actors, Authors, Concepts, Data Bases, Theories and Literature, 1984 

7.           La guerre contre le terrorisme, de Christian Delanghe, general (r) de corp de armata, 18.09.2001, www.fr.strategie.org.

8.           RAPPORT DE 2-eme PHASE 51-eme SESSION NATIONALE Comité 2 „ Les Fragilites de l’Europe face au terrorisme“, mai 1999

9.           Marin Maciuca, Gheorghe Toma – Dimensiunea militara a securitatii in conditiile accelerarii procesului globalizarii, Editura U.N.Ap., Bucuresti, 2004;

10.        Spencer R.C., Wilcox M.H., Agents of biological warfare. Rev Med Microbiol, 1993, nr.4, pp. 138-143

11.        Report Summary Public Health Assessment of Potential Biological Terrorism Agent Emerging Infectious Diseases, Vol. 8, No. 2, February 2002

12.        Teodoru Stefan, Cristina Barna, Globalizarea amenintarilor asimetrice, Editura A.N.I, Bucuresti, 2007

13.        Ioan Chis, Cristina Popa, Terorismul contemporan – fenomen si infractiune-, Editura A.N.I, Bucuresti, 2007

14.        Cristian Tun-Comsa – „Consideratii privind terorismul contemporan”, www.actrus.ro.

15.        Ludovic Paun – Bioterorismul si armele biologice, Editura Amaltea, Bucuresti, 2003

16.        Jane`s International DefenseReview, http://idr.janes.com

17.        „Romania se pregateste pentru atacuri bioteroriste” 27-10-2008, Gardianul, Val Valcu

18.        World Health Organization - Manual for Laboratory Diagnosis of Anthrax





Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate