Comunicarea verbala

Comunicarea verbala

Comunicarea verbala reflecta capacitatea noastra de a gandi si de a supune analizei, avand drept principala functie aceea de a ne ajuta sa ne transmitem unii altora informatii si sensuri. Insasi evolutia omenirii nu poate fi conceputa in absenta acestei forme de transmitere a continuturilor informationale; prin comunicarea verbala omenirea a dobandit capacitatea de a construi structuri complexe comune.

In cadrul comunicarii, verbalul se compune din ansamblul cuvintelor si al frazelor pe care le enuntam, cuprinzand toate mesajele avand un cod comun mai multor persoane. Sunt mesaje ale caror sensuri sunt intelese de un numar mai mare de oameni, respectiv semnele inteligibile pe care le transmitem interlocutorilor nostri.

Mesajele din comunicarea verbala se pot referi si la emotii, sentimente, atitudini, dorinte, intentii, angajamente etc., putandu-se asocia cu numeroase forme de influentare, desi cea mai importanta este si ramane componenta cognitiva. Ovidiu Panisoara precizeaza: "Gandirea si limbajul se dezvolta impreuna. Asa cum modul de a gandi al fiecarei persoane este unic, si modul de a vorbi este unic. Aceasta unicitate a limbajului legata de fiecare persoana in parte poate fi inglobata sub denumirea de stil verbal. De altfel, stilul este un indicator (actionand ca un revelator ori, dimpotriva, ca un frenator) al persoanei in integralitatea sa." (2004, 73).

Comunicarea verbala prezinta doua moduri de desfasurare: orala si scrisa. Forma orala reprezinta varianta de comunicare cel mai frecvent utilizata (referirea vizeaza, desigur, categoria non-deficientilor, a vorbitorilor normali).

Gheorghe Ilie Farte identifica existenta a opt factori care influenteaza performanta in vorbire a unui comunicator:

"stabilirea unor obiective specifice, masurabile si usor de atins intr-un rastimp scurt;

cunoasterea interlocutorului;

alegerea unui context favorabil;

planificarea vorbirii (nu insa si compunerea in detaliu a mesajului);

manifestarea unei atitudini potrivite pentru o comunicare directa;

folosirea unui raport just intre informatia si redundanta mesajului;

receptarea activa a retroactiunii interlocutorului;

adaptarea continua la situatia de comunicare;

In general, vom fi apreciati ca buni vorbitori numai daca: (a) oferim exact informatia pe care o cere interlocutorul;

(b) sustinem cu sinceritate propozitii care pot fi probate intr-o masura rezonabila;

(c) suntem relevanti;

(d) formulam mesaje clare, scurte si consecvente." (2004,109).
Comunicarea scrisa nu impune prezenta interlocutorilor intr-unul si acelasi cadru spatio-temporal, ea permitand pauzele reflexive, oprirea si revenirea. Atare fapt ingaduie ca mesajele emitentului sa aiba o formulare mai atenta si mai riguroasa, impunandu-se, totodata, si o prezentare ingrijita. Factori de genul presiunii temporale extreme, o stare emotionala accentuata, un auditoriu potrivnic etc. sunt scuzabili pentru anumite perturbari in comunicarea verbala orala; in cazul formei scrise insa, problema se pune exclusiv in termeni de neatentie, de neglijenta sau - forma cea mai grava - de nepricepere din partea celui care intocmeste un continut informational. Mai mult, acel continut informational este adresat unui destinatar care are posibilitatea citirii si a re-citirii materialului, iar filtrul sau analitic poate fi neiertator in conditiile confruntarii cu un mesaj neadecvat. Daca in comunicarea verbala orala beneficiem si de suportul non-verbal in transmiterea semnificatiilor, scrisul ne priveaza de posibilitatea apelarii la sistemul elementelor non-verbale, caz in care diferitele nuantari/efecte intentionate vor trebui articulate "din condei". Aceasta ne obliga la a ne demonstra anumite competente. Pe de alta parte, autorul continutului/mesajului scris nu poate avea nici o reprezentare a modului in care ii este primit mesajul de catre receptor, prin urmare este lipsit de posibilitatea oricarei interventii in reactia/atitudinea acestuia in legatura cu materialul lecturat. Scriitorul nu poate decat spera ca mesajul lui va intruni asteptarile cititorului; la fel de bine, insa, se poate ca presupunerile sa-i fie inselate, iar in acest caz comunicarea este supusa esecului.