CONSECINTE ALE SOMAJULUI IN ROMANIA

CONSECINTE ALE SOMAJULUI IN ROMANIA

1. CONSECINTE MICROECONOMICE ALE SOMAJULUI

Cauzele principale ale acestui fenomen se situeaza in domeniul investitiilor, al crearii de noi locuri de munca, al necorelarii corespunzatoare a pregatirii profesionale efectuate in scoli profesionale si universitati si cerinte efective ale locurilor de munca create de diferiti agenti economici.Cantoarea tineretului indeosebi, la aceasta categorie de populatie cu nivel de pregatire scolara si profesionala mai ridicat, genereaza mari pierderi de potential creativ de munca, indispensabil pentru restructurarea si relansarea dezvoltarii economiei, cu efectele grave asupra comportamentului si integrarii tineretului in societate.

Daca tinerii ajung someri, aceasta este o carenta a mecanismului social, educational, imobilizare a sistemului de alocare a mijloacelor de educare, de informare si utilizare a informatiilor privitoare la cererea si oferta de munca.    Este necesar ca pe piata contemporana a muncii echilibrarea cererii cu oferta sa se faca institutionalizat, pe fondul unui cadru legislativ cat mai cuprinzator si elastic.

Un aspect care constituie un element important in studierea somajului il constituie durata sau perioada de somaj de la momentul pierderii locului de munca, respectiv terminarea studiilor, si pana la reluarea activitatii, sau pana la obtinerea primului loc de munca, pentru cei care nu au mai lucrat. Acesta este si un criteriu de clasificare al somajului, in somaj de scurta durata si de lunga durata.

Studiile internationale atesta somajul de lunga durata ca fiind un somaj continuu, mai mult de 12 luni (dupa 1990 - mai mult chiar de 2 ani in tarile     vest - europene).

In prezent, in Romania, ajutorul de somaj se acorda, in conditiile legii, pe o perioada de 270 de zile, iar in continuarea lor, daca nu s-a reusit reintegrarea in munca, se acorda alocatii de sprijin. Somajul este considerat cu atat mai cronic, mai sever, cu cat este mai lung. Prin somaj de lunga durata se intelege orice situatie in care perioada de somaj a depasit un an, un an si jumatate.

Somajul de lunga durata este cel care cuprinde in special persoane mai in varsta, care de regula au pierdut un loc de munca si care se recalifica, adaptandu-se dificil la un loc de munca.

Se considera ca somajul de lunga durata are doua masuri speciale, si    anume:

a)   rata somajului de peste 1 - 1,5 ani, ca procent din forta de munca;

b)   somajul de peste 1 - 1,5 ani, ca procent din somajul total (pondere).

Practica de scoatere din somaj, prin prepensionare, prin descurajarea cautarii de locuri de munca, de trecere prin asistenta sociala etc., diminueaza proportiile si deci dimensiunile absolute si relative ale somajului de lunga durata.

In anul 1998 durata medie a somajului se situeaza in jurul valorii de 17 luni fiind mai mare pentru femei decat pentru barbati si mai mare in mediul urban fata de cel rural. Cele mai lungi durate ale somajului (21 luni) le au femeile cu varste cuprinse intre 35 - 49 ani, iar cea mai mica durata a somajului se inregistreaza la tinerii (15 - 24 ani) din mediul rural.

In anul 2003 durata medie a somajului a fost de 23,4 luni. Cea mai lunga durata s-a inregistrat la persoanele din grupa de varsta 50 ani si peste, de sex feminin, iar cea mai scazuta pentru persoanele de sex masculin din categoria de varsta 15 - 24 ani. Mediul rural se caracterizeaza printr-o durata mai lunga a somajului comparativ cu mediul urban.

Distributia dupa durata somajului evidentiaza ca somerii se concentreaza in grupele situate la extremitatea intervalului: 61,5% dintre someri se aflau in somaj de 12 luni si peste, iar 38,5% erau in somaj de 2 ani si peste.

Dintre somerii pe termen lung, 56,3 erau barbati si locuiau in mediul urban. Somajul pe termen lung se manifesta in randul mai multor categorii de persoane: 50,9% dintre tineri, 61,9% dintre somerii cu domiciliul in mediul rural, 64,4% dintre femei si 73,3% de somerii de 50 ani si peste. Din categoria somerilor pe termen lung, doua treimi au studii liceale si profesionale.[1]

Incidenta somajului de lunga durata in randul tinerilor (ponderea somerilor in varsta de 15 - 24 ani cu durata somajului de 6 luni si peste in totalul somerilor din aceeasi grupa de varsta) a fost de 75,7%.

Somajul de lunga durata in Romania detine o rata scazuta - 3,9% - mult mai mica in comparatie cu alte tari (ex. Spania - 11,3%, Italia - 8,1%, Letonia - 8,4% etc.). Mult mai relevant decat acest indicator este ponderea somajului de lunga durata. In Romania, aceasta pondere a evoluat astfel: 45,3% in 1993, 47% in 1997 si 43,7% in 1999.[2]Cu o asemenea pondere, Romania se afla sub ponderea somajului de lunga durata dintr-o serie de tari cum ar fi: Italia - 66,3%, Belgia -60,5%, Bulgaria - 60,4%, Spania - 55,5%, Olanda - 49,1%, Germania - 47,8%.La cealalta extrema, sub nivelul Romaniei, se afla SUA cu 8,7%, Norvegia cu 10,6%, Canada cu 12,5%.

Un alt criteriu al somajului il reprezinta diferentierea somerilor dupa statutul educational.Retine atentia faptul ca ponderea cea mai mare o au muncitorii (aproximativ 75%), urmati de cei cu studii medii - aproximativ 22% din totalul somerilor, iar sub 3% sunt cu studii superioare (in anul 1999).

Termenul "munca" nu se refera la alt factor de productie ci la oameni. Neutilizarea in totalitate a fortei de munca disponibile inseamna ca cineva este fara slujba. Aceasta poate fi bine pentru o zi sau chiar o saptamana, dar daca nu este nevoie de un venit pentru a intretine corpul, sufletul ori lungind somajul poti suferi. Acelasi lucru este adevarat pentru uzina si echipament sau pamant. Daca masinile disponibile sau pamantul fermei nu sunt utilizate, atunci venitul cuiva poate fi in pericol. Daca compania sau firma pierde din venit, ea se poate inchide concediind multi oameni. Extinderea acelei societati avand preocupare pentru bunastarea indivizilor, utilizand in totalitate resursele productive - locuri de munca total ocupate - este un adevarat scop social.

Impactul imediat al somajului cu indivizii este o pierdere de venit asociata cu munca. Pentru muncitorii care ar fi someri pe perioade lungi de timp, astfel de pierderi pot duce la dezastrul financiar. In acest caz, un somer trebuie sa se bizuie pe o combinatie de economii, venitul altor membrii ai familiei si beneficiile somajului prin sprijinul financiar al guvernului. Daca aceste surse de ajutor sunt epuizate, bunastarea publica este eventualul ajutor social.

Desigur, nu toti somerii cunosc astfel de dezastre financiare. Studentii care incearca sa se angajeze vara, au posibilitati reduse sa termine semestrul urmator in bunastare.Tot alti intretinuti vor suferi mari pierderi economice din cauza somajului. Cu toate acestea, experienta somajului poate fi inca dureroasa. Pe langa presupunerea unei pierderi de venit multi oameni neangajati sufera importante efecte sociale si psihologice. Nereusind sa gaseasca o slujba pe neasteptate se pot considera nefolositori.

Psihologii au observat ca multi oameni neangajati    se simt concediati de adevarate instituiri sociale in care ei au avut o singura data investita increderea.

Este dificil sa masori impactul total al somajului asupra indivizilor.De exemplu un studiu al Congresului S.U.A prevedea unele sugestii inspaimantatoare.

Autorul studiului a estimat ca o crestere cu un procent in rata nationala a somajului de la 6 - 7% conduce in medie la:

920 sinucideri;

648 omoruri;

20240 atacuri mortale de inima si alte socuri;

495 morti de ciroza hepatica;

4227 internari la spitale de nebuni;

3340 intrari in inchisorile de stat.

Desi aceste estimari sunt subiectul unor serioase descrieri statistice, uneori se subapreciaza faptul ca prelungind somajul se pun intr-un adevarat pericol multi indivizi.Thomas Cottler, profesor la scoala medicala de la Harvard a enuntat acest apect mult mai deschis: "acum sunt convins ca somajul este boala ucigasa in aceasta tara - raspunzator de bataia pe care o ia sotia, nefertilitatea si de fiecare cadere umana"

Psihologii germani au observat de asemenea ca somajul poate fi primejdios pentru sanatate. Ei estimeaza ca nelinistile si alte tulburari nervoase care insotesc un an de somaj pot reduce viata cu mai mult de 5 ani. Pierderile macro si microeconomice rezultate din somaj, cu siguranta sunt o serioasa problema politica.

Formele somajului arata nu numai suma totala a somerilor in economie dar, de asemenea, care grupuri sufera cel mai mult de somaj. In mod tipic adolescentii tocmai intrati pe piata muncii au mari dificultati in gasirea slujbelor si sunt cei mai probabili de a fi someri. Ca un rezultat, rata medie a somajului pentru adolescenti este deseori de trei ori mai mare decat rata somajului la adulti. Rromii, de asemenea sufera de o rata a somajului mult mai mare decat a romanilor.In felul acesta pierderile rezultate din somaj nu sunt generate in mod egal.

Desi estimarile lunare provenite de la Ministerul Muncii si comisia nationala sunt o importanta masura a somajului, ele nu cuprind in totalitate dimensiunile problemei. Cand somajul persista, cautatorii de slujbe sunt in crestere anulandu-si eforturile de a obtine slujbe.   

2. COSTURILE SOCIALE ALE SOMAJULUI

Costul social al acestui fenomen reprezinta efortul total pe care il suporta populatia, economia si societatea care sunt afectate de somaj. La nivelul persoanelor, apar aspecte de natura economica, dar si aspecte morale, social-culturale, chiar si politico-militare.

La nivelul economiei si societatii, costul social are in vedere aspecte ca:

irosirea cantitatii de forta de munca;

diminuarea intensitatii dezvoltarii economice;

scaderea veniturilor bugetului de stat;

cresterea cheltuielilor statului pentru intretinerea si functionarea institutiilor publice din domeniul inregistrarii somajului[3].

Costurile mari se grupeaza in:

1. Costuri directe - evaluate sub forma varsamintelor monetare catre fondul destinat protectiei sociale.

2. Costurile indirecte - generate de diminuarea globala a productiei si a veniturilor de care ar putea beneficia intreaga populatie.

Aprecierea complexa a acestui fenomen impune surprinderea:

Efectelor pozitive (apar pe termen scurt) :

- incitarea angajatilor la perfectionarea profesionala;

- o mai mare mobilitate si adaptabilitate a fortei de munca;

Efectele negative (apar pe termen lung). Datorita acestora s-a ajuns la concluzia ca somajul este un fenomen negativ, ale carui costuri depasesc cu mult avantajele.

Economistul american Arthur M. Okun formuleaza o lege ce ii poarta numele, si exprima intensitatea negativa dintre nivelul si dinamica somajului, pe de-o parte, si marimea si modificarea in termeni reali ale Produsului National Brut, pe de alta parte. Okun considera ca ridicarea nivelului somajului trebuie sa fie insotita de reducerea volumului real al PNB, deoarece persoanele ocupate participa la producerea bunurilor materiale ale serviciilor, iar somerii nu produc bunuri economice.

POLITICI DE OCUPARE A FORTEI DE MUNCA

Reprezinta un ansamblu de masuri elaborate de stat pentru a interveni pe piata muncii in scopul stimularii, crearii de noi locuri de munca, diminuand dezechilibrele si disfunctionalitatile de pe piata muncii.

Politicile pasive de ocupare - pornesc de la nivelul ocuparii considerat dat si urmaresc gasirea de noi solutii pentru angajarea excedentului de forta de munca.

Exemple de masuri adoptate de aceste politici:

- reducerea duratei muncii;

- diminuarea varstei de pensionare;

- cresterea perioadei obligatorii de scolarizare;

- cresterea locurilor de munca cu program zilnic redus ;

- restrictionarea imigrarilor.

Politicile active de ocupare presupun masuri, metode, procedee de marire a nivelului ocuparii.

Exemple de masuri de politica activa:

- amplificarea si stimularea investitiilor;

- ameliorarea continutului invatamantului;

- imbunatatirea orientarii scolare si profesionale a tinerilor;

- stimularea mobilitatii persoanelor active spre alte locuri de munca;

- incurajarea cercetarii stiintifice.

4. REMEDII ANTISOMAJ

In conditiile in care omul, cu forta sa de munca, constituie resursa regenerabila cea mai pretentioasa si practic nelimitata, folosirea sa la nivelul cel mai eficient si mai deplin posibil s-a constituit si ramane o constanta a preocuparilor tuturor factorilor de decizie; altfel spus, gasirea celor mai potrivite cai de lupta impotriva somajului constituie o necesitate obiectiva.Varietatea si complexitatea fenomenului, a formelor sale de manifestare, a implicatiilor multiple, directe sau indirecte in aproape toate componentele organismului economico - social fac deosebit de dificila o asemenea sarcina. Guvernele au cautat intotdeauna remedii somajului.Solutiile preconizate s-au inscris pe o gama foarte variata asa cum variata a fost si este manifestarea fenomenului.

Inainte de a ne referi la ele, cateva precizari prealabile gasim sa facem:

n-a existat si nu exista o singura solutie, definitiv si peste tot valabila la somaj; exista sau poate exista un sistem de solutii, producator de efecte intr-un anumit context istoric si in anumite cadre regionale, nationale ;

nu putem vorbi de o solutie sau de solutii "pure", valabile numai in terapia somajului; ele trebuie corelate si integrate in sistemul de ansamblu al masurilor anticriza, din care somajul nu este decat o dimensiune;

experienta practica, suficient de indelungata, a scos in evidenta faptul, putin imbucurator, ca terapeutica somajului nu s-a dovedit a fi radicala; istoria evolutiei faptelor economice obliga la a admite ideea ca lumea va trebui sa se invete cu somajul asa cum s-a invatat si cu inflatia;

desi cu radacini in variate domenii si in sfere ale economicului, socialului, politicului, psihologicului, somajul va ramane in principal un rezultat al modului in care se deruleaza procesul reproductiei in ansamblu; el este strans legat de cresterea economica si de aceea, cele mai multe solutii vizeaza acest domeniu; cresterea si diversificarea productiei, modernizarea si reinnoirea sa continua, corelata cu o pregatire corespunzatoare a fortei de munca se degaja a fi astfel calea principala de limitare a somajului.

In conceptia keynesista, raspunzatoare deci pentru gradul de folosire a fortei de munca a ramas cresterea economica.

Desi s-a dovedit si se dovedeste prin natura sa inflationista relansarea si impulsionarea cererii efective ramane in continuare o masura antisomaj, ce-si pastreaza valoarea, completata insa cu serioase amendamente si conditii specifice:

investitiei, sursa principala de locuri de munca, trebuie sa i se acorde o atentie speciala; ea devine oportuna numai in baza unor temeinice analize prospective; nu poate fi facuta decat pentru debuse viitoare cunoscute, astfel, beneficiul ei efect de multiplicare in planul locurilor de munca se transforma intr-un efect de multiplicare;

trebuie gasita in functie de necesitatile, contextul si perspectiva economiei, relatia optima dintre "investitia de productivitate" - creatoare, prin efectul de multiplicarea a unor locuri de munca, in alte ramuri, dar pe termen lung - "investitia de capacitate" - creatoarea unor locuri de munca noi si in momentul efectuarii ei;

relansarea    cererii efective, ca masura antisomaj, se justifica numai in tarile care nu sunt dependente de exterior pe linia aprovizionarii cu factori de productie; importuri masive cerute de o anumita situatie inseamna deteriorarea balantei de plati, si, in ultima instanta, locuri de munca nu pentru intern, ci pentru furnizori;

investitia in productie trebuie corelata cu cea in om, pregatirea si formarea sa profesionala;

stimularea consumului, cea de-a doua componenta a cererii efective, trebuie facuta in limitele pe care relatia salariu - productivitatea muncii le permite; solutia era "inghetarea" sau chiar diminuarea salariului nominal.

Pentru a lupta impotriva somajului trebuie sa tinem seama ca:

folosirea fortei de munca nu este un obiectiv politic, ci unul economic, deoarece piata fortei de munca este o piata ca oricare alta a carei functionare nu trebuie cu nimic perturbata;

cel putin pe termen scurt, moneda trebuie sa ramana neutra; aceasta pentru ca miscarile ample si manipulatiile masei monetare perturba anticipatiile si destabilizeaza economia;

decorsetarea intreprinderilor, de orice marime, de povara sarcinilor fiscale; aceasta ar fi de natura sa dea un nou impuls activitatii economice, care in virtutea acestui fapt vor crea noi locuri de munca;

reducerea cheltuielilor publice si in general "reducerea statului "; slujbe fictive, " birocratice", fara motivatie, trebuie sa dispara;

inlaturarea oricarei piedici in calea liberei initiative;

In ansamblul teoriilor si politicilor antisomaj un loc aparte il ocupa acelea care pun pe primul plan principiile echitatii. Se pleaca de la ideea ca numarul de locuri de munca pe ansamblul economiei ca si timpul total de lucru, socotit in om - ore este dat si, de aici, solutia impartirii "echitabile" a acestuia dat prin: reducerea orarului de lucru al celor care au "prea mult" pentru a "face loc" unor potentiali solicitatori, colaborat cu o gestiune mai buna a timpului total; reducerea duratei active de lucru; inlaturarea orelor suplimentare, pentru a crea posibilitatea noilor veniti.

Indemnizatia de somaj constituie doar o solutie temporara, subsidiara si care se sprijina si vizeaza indeosebi domeniul socialului si mai putin pe argumente si motivatie economica.De aceea, mai presus de toate, asupra gradului de ocupare isi vor pune amprenta faptele de munca, disciplina riguroasa, fara de care, progresul in planul productiei, al cresterii economice si deci al gradului de folosire raman simple himere.

5. POLITICI ANTISOMAJ

Socurile si perturbatiile din economie, daca se manifesta o perioada suficient de lunga, fac ca industrii intregi sa devina redundante, in sensul ca sufera un declin permanent al productiei. Drept urmare, sunt disponibilizati muncitorii, acestia nu-si gasesc slujbe in alte industrii, deci apare un somaj masiv, facand ca rata somajului sa creasca mult peste rata de echilibru NAIRU.

Obiectivul principal al politicilor antisomaj este acela de a proteja veniturile obtinute de gospodarii de fluctuatiile inacceptabil de mari determinate de trecerea in somaj a unuia sau mai multor membrii din cadrul unei gospodarii.

Politicile antisomaj pot fi impartite in doua mari categorii:

politici pasive;

politici active.

Politicile pasive sunt acele politici prin care statul sustine nivelul de trai al indivizilor ale caror sanse de angajare in munca au scazut considerabil prin plata directa a somerilor. Principala deficienta a politicilor pasive consta in aceea ca ele sunt adoptate dupa ce o persoana a devenit somer.

Adeptii unor astfel de politici motiveaza necesitatea acordarii ajutoarelor de somaj prin doua argumente:

acoperirea costurilor sociale ale somajului pentru care, pana la urma, somerii nu sunt vinovati;

evitarea distorsiunilor pe care le-ar introduce pe piata fortei de munca interventia directa a statului.

Cu toate acestea, tot mai putine tari, mai ales dintre cele mai bogate, sunt dispuse sa acorde usor ajutoare de somaj. Ajutoarele de somaj pot fi facute mai putin atractive prin micsorarea valorii lor, prin reducerea duratei lor sau prin ambele masuri.Cu toate acestea, nu s-a pus inca problema renuntarii complete la astfel de politici.

Politicile active in domeniul pietei muncii sunt acele politici prin care se intervine direct pe aceasta piata cu scopul declarat de a reduce rata somajului, astfel incat ea sa se stabilizeze in jurul ratei de echilibru a somajului.

Aceste politici active sunt de trei tipuri principale:

a)   eforturi pentru a inlesni intrarea in contact a ofertantilor si doritorilor de locuri de munca prin plasare, consultanta si orientare profesionala, cursuri de pregatire si consultanta intensiva pentru cei dezavantajati, asistenta pentru a inlesni mobilitatea geografica;

b)   programe de recalificare a somerilor : programe de pregatire a somerilor adulti in noi meserii sau programe orientate catre cei amenintati cu pierderea locului de munca;

c)        crearea de noi locuri de munca : crearea directa de locuri de munca in sectorul productiv prin acordarea de subventii pentru pastrarea anumitor muncitori sau angajarea de someri cu stagiu indelungat; alocatii pentru intreprinderile care angajeaza tineri; crearea de locuri de munca temporare in sectorul public s.a.

Politicile active pot ajuta somerii prin recalificare, cresterea mobilitatii, sa se intoarca in randurile fortei de munca ocupate, dar pot stopa si abuzurile, cum ar fi solicitarea de ajutoare de somaj de catre cei care nu cauta asiduu locuri de munca. Astfel, prin plata conditionata a ajutoarelor de somaj se pot promova mai usor politicile active, de exemplu prin solicitarea unor dovezi de participare fara norma intreaga la o activitate sau includerea intr-o schema de recalificare.Totusi, pentru a aplica acest tip de politici trebuie sa dai raspunsuri la doua intrebari destul de dificile: pe cine sa ajuti si ce fel de ajutor sa dai.

De exemplu, pentru o rata data a celor care devin someri, se poate reduce somajul intr-o masura mai mare daca gasim locuri de munca pentru someri care nu au mai avut servicii pe o perioada mare de timp.

Acest lucru se poate realiza, insa, daca sunt indeplinite doua conditii:

costul angajarii a doi someri este acelasi;

probabilitatea ca fiecare individ sa devina somer este aceeasi.

Daca aceste doua conditii nu sunt indeplinite simultan, este mai bine sa fie ajutate persoanele care au stat o perioada de timp mai redusa in somaj.

S-a observat ca majoritatea celor care au devenit mai recent someri au perioade mici de ramanere in aceasta stare in timp ce persoanele cu o durata mare de ramanere in somaj au un timp de asteptare mai mare decat media.Acest lucru constituie principalul argument in favoarea concentrarii ajutorului spre persoane ce au fost someri o perioada mai mare de timp. Daca se iau insa in considerare costurile si ratele de reangajare, rezulta ca este foarte costisitor sa ajuti persoanele care au fost someri o perioada mare de timp si ca, odata ajutati, ei tind sa redevina someri intr-o perioada mai scurta de timp decat ceilalti muncitori.

De regula, prin politicile antisomaj, se incearca sa se stabilizeze nu rata somajului, lucru extrem de dificil, ci rata iesirii din somaj si durata medie a ramanerii in somaj.Ambele marimi sunt influentate de ceea ce se numeste starea de dependenta a somerilor, care este interactiunea reciproca dintre scaderea moralului muncitorilor, care au cunoscut somajul pe termen lung si comportamentul economic fata de acestia.[5]

Factorii principali care determina starea de dependenta sunt urmatorii:

presiunea salariala creste atunci cand proportia somerilor pe termen lung in totalul somerilor creste;

locurile de munca libere sunt mai multe atunci cand proportia somerilor pe termen lung este mai mare;

rata totala a iesirilor din somaj se apropie de rata iesirii din somaj a celor care si-au pierdut de curand slujba daca proportia somerilor pe termen lung in totalul somerilor este mai mare.

De aici opozitia angajatilor si, uneori chiar a sindicatelor in angajarea unor someri pe termen lung, fapt ce face ca politicile active sa fie mai putin eficiente.    In orice caz, in domeniul politicilor antisomaj, lucrurile care trebuie inca studiate si fundamentate sunt numeroase, observandu-se ezitari si asociatii nu numai in practica politica, dar si in teoria economica.

Politicile antisomaj pure pot fi completate cu politici de venit si politici de impozitare. Astfel, politicile de venit sunt aplicate atunci cand exista forme de control guvernamental asupra salariilor, ca de exemplu, un procent maxim permis de crestere a ratei salariilor, stabilirea unui salariu minim pe economie, acordarea de indexari si compensari pentru toti salariatii s.a.Aceste politici de venit sunt considerate vinovate de introducerea unor distorsiuni pe piata fortei de munca, si aceasta din doua motive.

Primul ar fi acela ca ele incalca principiul liberei negocieri intre angajati si patronii lor. Multe grupuri salariale au pornirea instinctiva de a incalca acest principiu.Mai poate aparea si cazul in care negocierile sunt purtate de sindicate si patronat, iar indivizii pot accepta sau nu aceste negocieri.De aceea, politicile guvernamentale de venit care sunt acceptate atat de sindicate, cat si de patronat, sunt mai bine acceptate.

Al doilea motiv este ca o politica de venit centralizata este inerent inflexibila, ducand la rigiditatea structurii salariilor respective.Astfel, anumite categorii de angajati obtin, conjunctural, salarii mai mari decat cele ale altor categorii.

Aplicarea, in continuare, a unei politici de venit centralizate poate perpetua acest decalaj, ceea ce duce la distorsiuni grave ale pietei fortei de munca, crescand cererea de munca pentru slujbele din sectorul avantajat si diminuand oferta de munca in alte sectoare.

O politica de venit, de regula, se aplica pe perioade scurte, atat timp cat conduce la obtinerea unor efecte scontate. De exemplu, o politica temporara de venit poate fi cea mai buna cale pentru a stopa inflatia si a reduce somajul spre NAIRU.

Politicile de impozitare (taxare) sunt politici de venit bazate insa pe mecanisme indirecte.Astfel, daca piata libera genereaza o presiune prea mare asupra salariilor, solutia cea mai eficienta este marirea impozitarii acestora.Se pot aplica impozite asupra cresterii excesive a salariilor sau impozite progresive asupra nivelurilor salariilor. In acest mod, lasandu-se negocierea salariala libera, se tempereaza tendinta muncitorilor ( sindicatelor) de a cere cresteri excesive de salarii.

Politicile de stabilizare macroeconomica cuprind componente din toate cele trei tipuri discutate mai sus: politici anticiclice ( de stabilizare a outputului), antiinflationiste si antisomaj. Imbinarea lor in mixuri politice, eficiente necesita studierea atenta a efectelor pe care le au asupra economiei prin utilizarea de modele de stabilizare.

In acest sens nu putem trece cu vederea principalele obiective descrise in masurile ce au ca drept prioritate "Dezvoltarea resurselor umane, cresterea gradului de ocupare si combaterea excluziunii sociale" au fost stabilite pornindu-se de la necesitatile identificate in Romania in aceste domenii . Ele corespund liniilor directoare si principiilor cuprinse in documentele europene precum (Agenda Lisabona revizuita, Liniile directoare integrate pentru dezvoltare si ocupare 2005-2008, Proiectul Comisiei Europene privind Liniile Directoare Strategice Comunitare in domeniul politicii de coeziune, pentru crestere si ocupare 2007-2013, documentul intitulat "Modernizarea sistemelor de educatie si formare in conformitate cu obiectivele comune stabilite pentru 2010 si sprijina realizarea obiectivelor comune europene: ocuparea deplina; imbunatatirea adaptabilitatii persoanelor ocupate si a intreprinderilor si flexibilitatea pietei muncii; cresterea investitiilor in capitalul uman prin educatie si formare profesionala, promovarea invatarii pe tot parcursul vietii, dezvoltarea unei piete a muncii flexibile si inclusive.

In contextul general al promovarii coeziunii economice si sociale, realizarea obiectivelor strategiei aferente prioritatii, "Dezvoltarea resurselor umane, cresterea gradului de ocupare si combaterea excluziunii sociale" se fundamenteaza pe actiuni intreprinse in doua domenii cheie: educatia si formarea profesionala initiala si continua (plasate in contextul mai larg al invatarii continue) si dezvoltarea unei piete a muncii moderne, flexibile si inclusive. Totodata, in elaborarea acestei strategii au fost avute in vedere aspecte transversale privind egalitatea de sanse, dezvoltarea durabila si societatea informationala. In acest sens puten face referire si la programul intitulat "Dezvoltarea resurselor umane" si integrarea durabila in piata muncii fiind posibila in conditiile promovarii invatarii pe tot parcursul vietii ca principiu si cadru general de restructurare si dezvoltare a sistemelor de educatie si formare, de asigurare a competentelor cheie si a coerentei intre contextele formale, nonformale si informale de invatare si de sustinere a dezvoltarii capitalului uman. Asigurarea competentelor de baza implica, in primul rand, cresterea accesului si ratei de participare la educatia initiala.

Din acest punct de vedere, sistemul educational romanesc se confrunta cu o serie de provocari si dificultati. Astfel desi rata de participare la educatie a populatiei de 15-24 de ani inregistreaza un trend ascendent, de la 36,96% in 1999/2000 la 46,88% in 2003/2004, rata de abandon scolar ramane totusi la un nivel ridicat, in intervalul 2000-2004 inregistrand o crestere de aproape 3 ori (0,6% 2000/2001, 1,2%2001-2002 si 2002/2003 si 1,7% in anul scolar 2003/2004). Ponderea celor care parasesc de timpuriu sistemul de educatie a crescut de la 19,7% la 23,2%, valoarea acestui indicator fiind mult peste nivelul statelor membre (UE 15 - 18,0%; UE 25 - 15,9%).

Analiza realizata a evidentiat discrepante semnificative pe medii de rezidenta in ceea ce priveste participarea la educatie: rata bruta de participare era de 89,3% in mediul urban si 56,6% in rural, in anul scolar 2002/200

Valoarea redusa a ratei de cuprindere corespunzatoare mediului rural poate fi considerata un punct critic al sistemului, in conditiile masurilor de generalizare a invatamantului obligatoriu de 10 ani. Principialele cauze care determina aceste situatii sunt de natura sociala, care afecteaza capacitatea de asumare a costurilor colaterale ale educatiei copiilor de catre familii, precum si oferta educationala redusa si infrastructura fizica si umana in mediul rural si zonele dezavantajate.

Persistenta acestei tendinte afecteaza semnificativ atat obiectivul asigurarii competentelor de baza pentru toti, cat si obiectivul promovarii coeziunii economice si sociale. Promovarea invatarii pe tot parcursul vietii si, implicit, achizitia continua de cunostinte si competente nu pot fi limitate exclusiv la contextele formale de educatie si formare profesionala initiala si continua, ci trebuie sa cuprinda si contextele nonformale si informale. Nu au fost inca dezvoltate mecanisme functionale de asigurare a transferabilitatii rezultatelor si competentelor dobandite in diferite contexte educationale. Elaborarea unui cadru european al calificarilor asigura premisele pentru dezvoltarea acestor mecansime si pentru cresterea relevantei educatiei si formarii la cerintele pietei muncii.

Definirea unui Cadru National al Calificarilor se inscrie printre masurile de reforma ce trebuie implementate pana la finele anului 2010, dezvoltari si ajustari ulterioare fiind posibile. In prezent nu putem vorbi despre un sistem articulat de formare continua si de un cadru coerent al calificarilor aplicat atat in formarea profesionala initiala, cat si in cea continua, care sa permita certificarea calificarilor partiale.[8]

Integrarea durabila a tinerilor in piata muncii depinde in mod esential de capacitatea sistemului de educatie initiala si continua de a furniza competente si calificari relevante si adaptate cerintelor manifestate pe piata muncii. Sistemul de educatie si formare initiala este insuficient adaptat la cerintele pietei muncii. O consecinta directa a acestei situatii o reprezinta rata ridicata si in crestere a somajului in randul tinerilor in varsta de 15 - 24 ani, valoarea acestui indicator crescand de la 17,5% in 2001 la 18,5% in 200 Chiar daca in cifre absolute numarul somerilor tineri a scazut in comparatie cu anii precedenti, aceasta grupa de varsta se confrunta cu cele mai mari dificultati de insertie pe piata muncii. Corelarea redusa a ofertelor educationale din invatamantul liceal si superior cu cerintele pietei muncii poate fi explicata prin gradul redus de implicare a partenerilor sociali in fundamentarea planului de invatamant (curriculei) si a activitatilor educationale, absenta unor studii sistematice de prospectare si prognozare a pietei muncii, insuficienta dezvoltare a sistemelor de monitorizare a insertiei absolventilor si a parteneriatelor dintre scoala/universitate si intreprindere.

Analiza realizata evidentiaza un grad ridicat de adaptabilitate a invatamantului profesional si tehnic (comparativ cu invatamantul liceal si superior) datorat gradului ridicat de implicare a partenerilor sociali, la nivel national, regional si local, in fundamentarea curriculei si activitatilor educationale si de formare profesionala. In ceea ce priveste formarea profesionala continua, oferta tinde sa se concentreze pe programe pentru calificari complete sau pe programe pentru dezvoltarea competentelor generale si se adreseaza, cu precadere persoanelor si nu companiilor, orientandu-se pe cereri punctuale ale pietei muncii.

Exista o oferta redusa de programe pentru calificarile care necesita investitii importante din partea furnizorilor de formare. Sistemul este axat in special pe furnizarea de certificate si mai putin pe dezvoltarea de competente necesare pentru ocuparea fortei de munca.

Durata mare a programelor de FPC (Programe de Formare Profesionala Continua)    le face inadecvate pentru persoanele incadrate in munca. Deoarece formarea profesionala continua trebuie sa ofere posibilitatea unei adaptari rapide la cerintele in continua schimbare ale pietei muncii, diversificarea si cresterea calitatii ofertei de formare profesionala trebuie sa fie o preocupare permanenta. Promovarea parteneriatului in educatie, formare si in ocupare devine o conditie pentru asigurarea coerentei intre educatia si formarea initiala si continua si piata muncii.

In prezent Romania se confrunta cu o investitie scazuta in formarea profesionala continua, formarea profesionala fiind considerata, cu precadere de catre

firme, mai mult o cheltuiala si nu o investitie. Desi exista un interes declarat, atat din partea angajatorilor, cat si a angajatilor, pentru formare profesionala continua, totusi, in 1999 intreprinderile romanesti au investit in medie doar 0,5% din cheltuielile de personal pentru cursuri de formare profesionala continua, aceasta reprezentand cea mai redusa rata la nivelul tarilor candidate.

In acelasi an, Romania a ocupat ultimul loc in ceea ce priveste cheltuielile totale pe angajat pentru cursuri de formare profesionala continua, iar participarea la programele de formare profesionala continua ramane scazuta. In anul 2003 numai 1,1% din populatia cuprinsa in grupa de varsta 25 si 64 de ani a participat la educatie sau formare fata de o medie a UE -25 de 9%. Situatia actuala plaseaza Romania la o distanta semnificativa fata de obiectivul European de 12,5% pentru 2010.

Cresterea adaptabilitatii fortei de munca, facilitarea insertiei absolventilor pe piata muncii, imbunatatirea ratelor de tranzitie din invatamantul obligatoriu catre cel post-obligatoriu si reducerea ratei de abandon scolar pot fi realizate si prin masuri de imbunatatire a serviciilor de orientare si consiliere In sistemul de educatie si formare initiala. Reteaua si activitatile de orientare si consiliere nu sunt suficient de dezvoltate la nivelul institutiilor de invatamant si nu asigura cadrul necesar pentru definirea unor trasee personalizate de formare care sa asigure o pozitionare cat mai adecvata pe piata muncii, una din cauze fiind aceea ca aceste servicii nu fac obiectul unui demers separat de consilierea psiho-pedagogica. Serviciile de orientare si consiliere in cariera se desfasoara la nivelul Agentiilor Judetene de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM) si vizeaza somerii si persoanele aflate in cautare unui loc de munca, si intr-o masura scazuta persoanele ocupate, iar calitatea acestora ramane redusa. Sistemele private de orientare si consiliere scolara si in cariera sunt insuficient dezvoltate. Dezvoltarea si consolidarea unor sisteme eficiente de orientare si consiliere scolara si in cariera care sa acompanieze elevii incepand cu ciclul secundar superior, precum si persoanele active neocupate, in cautarea unui loc de munca sau ocupate se inscrie printre actiunile care trebuie intreprinse in viitor.

Rigiditatile pietei muncii si capacitatea redusa a economiei romanesti de a crea noi locuri de munca, mai ales in ramuri cu valoare adaugata ridicata, contribuie la mentinerea unui nivel ridicat al somajului. Pentru incurajarea crearii de locuri de munca mai multe si mai bune, se impune promovarea spiritului si culturii antreprenoriale, atat prin sustinerea educatiei si formarii profesionale initiale in obtinerea de competente manageriale si antreprenoriale, cat si prin formarea profesionala continua care sa faca din antreprenoriat o optiune de cariera pentru toti.

Sistemul formal de educatie si formare initiala abordeaza educatia antreprenoriala ca parte a competentelor transversale la nivelul invatamantului preuniversitar, dar constituie un demers mai putin sistematic si redus ca dimensiune comparativ cu statele UE la nivelul invatamantului superior. Actiunile intreprinse in sistemul formal de educatie si formare initiala trebuie insotite de initiative si programe extrascolare de educatie antreprenoriala, precum si de initiative specifice de formare continua pe piata muncii. Persoanele aflate in cautarea unui loc de munca pot beneficia in cadrul masurilor de formare profesionala continua de un mod de formare pentru stimularea liberei initiative. Cu toate acestea, actiunile pentru promovarea spiritului si culturii antreprenoriale intreprinse in afara sistemului formal de educatie s-au concentrat asupra crearii unui cadru institutional, legislativ, financiar favorabil dezvoltarii IMM-urilor si initiativei private si stimulativ pentru investitii, in timp ce masurile specifice vizand resursele umane au fost plasate intr-un plan secundar.

Piata muncii din Romania a suferit transformari semnificative, in perioada 1990-2003, manifestate in special prin reducerea populatiei active si a populatiei ocupate, pe fondul unui proces lent, dar continuu, de imbatranire a populatiei.

Reducerea ratei de ocupare a populatiei in varsta de munca cu 5,7 puncte procentuale a fost insotita de modificari importante pe sectoare, domenii de activitate, regiuni, forme de    proprietate, varsta, statut profesional. Evolutiile inregistrate plaseaza Romania, in anul 2003, la o distanta semnificativa de obiectivele Lisabona 2010, respectiv: rata generala de ocupare la o distanta de 12,2 puncte procentuale fata de obiectivul de 70%; rata de ocupare a femeilor la o distanta de 8,5 puncte procentuale fata de obiectivul de 60%; rata de ocupare pentru grupa de varsta 55-64 de ani la o distanta de 11,9 puncte procentuale fata de obiectivul de 50%. In ceea ce priveste promovarea formelor flexibile de ocupare in Romania, in anul 2003, ponderea persoanelor cu program partial pentru populatia feminina a fost de 2,5 ori mai mica decat in UE-25. Astfel, in anul 2003, ponderea populatiei ocupate in sectorul agricol era de 35,7% in Romania, fata de 12,4% in NSM-10 si 5,2% in UE-25.

Ocuparea supradimensionata in agricultura, in conditiile restructurarii si tehnologizarii acestui sector, generaza somaj sau forme de ocupare precare. Ocuparea in sectorul IMM a crescut, procentual, de la 25% in 1999 la 54,4% in 2003; insa, in cifre absolute, aceasta crestere a fost modesta si insuficienta pentru a compensa disparitia locurilor de munca pe ansamblul intregii tari. Peste jumatate din numarul somerilor sunt someri de lunga durata (rata somajului de lunga durata este de 4,3%).

Rata somajului in randul tinerilor este, comparabila cu cea inregistrata in 2003 in UE-25, dar mai mare decat cea din UE-15, exprimand insuficienta locurilor de munca nou create, si mai ales a locurilor de munca atractive pentru tineri.Evolutiile de pe piata muncii trebuie plasate in contextul unei evolutii demografice negative, Romania fiind confruntata cu un proces continuu si lent de scadere a populatiei cauzat de sporul natural negativ si soldul negativ al migratiei externe.

Impactul pe termen scurt va fi reducerea numarului populatiei active si imbatranirea fortei de munca, ceea ce va crea o povara pentru sistemul de asigurari sociale si de pensii. Este de asteptat ca procesul de restructurare economica sa continue si sa genereze o crestere a numarului de someri.

Fenomenul saraciei afecteaza grupuri sociale care sunt supuse riscului de excluziune sociala, fiind considerate grupuri vulnerabile: copiii aflati in sistemul de stat de protectie a copilului, tinerii de peste 18 ani care parasesc sistemul de stat de protectie a copilului, familiile cu mai mult de 2 copii si cele monoparentale, populatia rroma, persoanele cu handicap. Toate aceste categorii defavorizate se confrunta cu numeroase probleme legate de integrarea lor sociala, determinate de discriminarea in ceea ce priveste accesul la educatie si, ulterior, pe piata muncii.

In cazul copiilor aflati in sistemul de protectie, problemele identificate vizeaza: reintegrarea sociala a copiilor strazii cu toate aspectele secundare; delicventa juvenila; protectia copilului impotriva exploatarii prin munca; prevenirea emigratiei copiilor, protectia si repatrierea acestora. In ceea ce priveste problema tinerilor de peste 18 ani care parasesc sistemul de stat de protectie a copilului, acestia se confrunta cu lipsa accesului la o locuinta si integrare redusa pe piata muncii, in special datorita lipsei calificarii profesionale adecvate.

Segmentul populatiei de etnie roma se confrunta cu o gama variata de probleme cum ar fi: educatie scazuta, lipsa de calificare, o istorie de neparticipare la economia formala, numar mare de copii, lipsa locuintei, lipsa actelor de identitate, conditii mizere de locuit, stare de sanatate inferioara restului populatiei, lipsa proprietatii asupra pamantului pentru locuitorii de la tara, stoc educational scazut, deficit de calificare si de experienta pe piata muncii. Populatia roma este victima unui

adevarat cerc vicios: marginalizarea produsa de deficitul multiplu de conditii sustinute de prejudecati si atitudini discriminatorii care agraveaza excluziunea sociala, afecteaza participarea la educatie si reduce semnificativ sansele integrarii pe piata muncii. Fenomenul de incluziune scolara a copiilor cu handicap are inca dimensiuni reduse, in anul scolar 2003-2004 circa 30% din copiii cu handicap (6-18 ani) erau integrati in scoli publice desi s-au promovat masuri si alternative de asigurare a accesului egal la educatie. Numarul de persoane cu handicap ocupate este scazut, atat din cauza ofertei de locuri de munca care nu este in concordanta cu calificarile si nevoile persoanei cu handicap, cat si a slabei pregatiri scolare, profesionale si vocationale a acestora. Se manifesta inca fenomene de discriminare la angajare pe motivul handicapului, iar accesul la mediul fizic si la informatie este redus.

Analizele efectuate pe piata muncii releva existenta unor discrepante de gen. Astfel, rata de ocupare a femeilor din grupa de varsta 15-24 ani a scazut, in perioada 2002-2003, cu 3,3 puncte procentuale comparativ cu o reducere de 2 puncte procentuale a ratei de ocupare a barbatilor. Salariul realizat de femeile din Romania (luandu-se in considerare populatia feminina salariata in toate ramurile economiei nationale) a reprezentat intre 82% si 83% din cel al barbatilor, in perioada 1999-200

Analiza repartizarii salariatilor pe grupe de salarii brute de baza realizate pe activitati ale economiei nationale in 2003, indica faptul ca 72,9% dintre femeile salariate au avut salariul sub salariul mediu brut, aceasta situatie fiind determinata de doua elemente: femeile sunt ocupate, cu precadere, in ramuri cu valoare adaugata scazuta cum sunt industria alimentara, textila care ofera, in general, salarii mai mici; numarul femeilor este preponderent, mai ales, in zona salariilor mici.

Situatia actuala a sistemului de asistenta sociala se poate caracteriza prin elaborarea unui cadru legislativ care favorizeaza incluziunea sociala si accesul la drepturile fundamentale (asistenta sociala, loc de munca, sanatate, educatie, etc.). Au fost dezvoltate programe destinate sustinerii familiei, copiilor si altor categorii de persoane defavorizate (alocatii familiale, ajutoare sociale, servicii sociale, etc.). Cu toate eforturile depuse, sistemul actual inregistreaza o serie de aspecte vulnerabile care trebuie remediate, si anume: multiplicarea de structuri institutionale cu atributii similare care genereaza confuzii si produc o fragmentare a sistemului; lipsa mijloacelor necesare populatiei pentru a acoperi toate nevoile din domeniul asistentei si al serviciilor sociale; incapacitatea sistemului actual de servicii sociale de a rezolva nevoile persoanelor aflate in dificultate.

Serviciile sociale, componenta a sistemului de protectie sociala, reprezinta masuri de suport tintite asupra unor nevoi strict individualizate, avand drept rezultat solutionarea mai rapida si cu mai mare eficienta a situatiilor de risc social.

Sistemul de servicii sociale actual se poate caracteriza printr-o dezvoltare inegala si fragmentara, cu un numar redus de organizatii neguvernamentale ca principali furnizori ai acestor servicii.

6. MASURI DE PROTECTIE SOCIALA IN CONTEXTUL INTEGRARII EUROPENE

Temeiul juridic

Temeiul juridic al definirii si aplicarii politicii sociale europene se regaseste in dispozitiile Tratatului instituind Comunitatea Europeana referitoare la asigurarea liberei circulatii a persoanelor (articolele 39-42) si dreptul de stabilire (articolele 43-48) in contextul pietei unice.

Prin adoptarea, in 1992, odata cu Tratatul de la Maastricht, a Protocolului privind politica sociala (anexat Tratatului instituind Comunitatea Europeana), statele membre si-au exprimat dorinta ca Uniunea sa continue eforturile in domeniu. Mai mult, conform protocolului, Uniunea putea "recurge la institutiile, procedurile si mecanismele prevazute de Tratat in scopul adoptarii actelor si deciziilor necesare pentru a pune in practica acest acord". In urma intrarii in vigoare in 1999 a Tratatului de la Amsterdam, Protocolul privind politica sociala a fost incorporat in Tratatul instituind Comunitatea Europeana.

Ca urmare a acestor modificari, in prezent, baza legala a politicii sociale europene se regaseste in Tratatul instituind Comunitatea Europeana, in primul rand sub forma unor dispozitii cu caracter de principiu si "orizontal" - trebuind sa fie respectate de oricare din celelalte politici comunitare si de actele normative care le materializeaza. Ele sunt completate de dispozitii speciale privind politica sociala, care se regasesc in Titlul XI, Capitolul 1 (articolele 136-145) ale aceluiasi tratat.

Astfel, art. 2 arata ca intre obiectivele Comunitatii, si deci si ale Uniunii in ansamblul sau, se numara "un nivel inalt de ocupare a fortei de munca si de protectie sociala, si asigurarea egalitatii intre barbati si femei", iar art. 3 prevede ca - in vederea realizarii scopurilor aratate - in toate activitatile sale Comunitatea va urmari eliminarea inegalitatilor si promovarea egalitatii intre barbati si femei. Art. 12 al Tratatului interzice discriminarea pe baza de cetatenie, in timp ce art. 141 intareste principiul nediscriminarii dintre barbati si femei. De asemenea, art. 13 da posibilitatea institutiilor Uniunii sa intreprinda actiuni de sine statatoare pentru combaterea diverselor forme de discriminare. Articolele 136 si 137 vizeaza promovarea masurilor de combatere a excluderii sociale. Promovarea egalitatii privind persoanele cu deficiente este impusa de art. 95, in timp ce art. 119 impune principiul platii egale pentru munca egala.

Rolul partenerilor sociali este recunoscut in Tratatul de la Amsterdam prin art. 137, prin care statele membre trebuie sa asigure un dialog intre angajati si angajatori. La nivelul Comunitatii, Comisia Europeana are sarcina de a promova consultarile cu patronatele si sindicatele si sa ia masurile considerate necesare pentru facilitarea dialogului prin acordarea unui sprijin echilibrat partilor (art. 138).

Obiective

Politica sociala se numara printre competentele partajate intre statele membre si Uniune, in unele dintre componentele acesteia, Uniunea fiind chemata sa asigure numai o coordonare a politicilor nationale, in timp ce in altele poate initia masuri ale caror modalitati de aplicare concrete sunt lasate in seama statelor membre. Carta Sociala Europeana (atat in forma sa initiala, semnata la Torino in 1961, cat si in cea revizuita in 1996), Cartea Alba "Politica Sociala Europeana" (1993), precum si "Carta comunitara privind drepturile sociale fundamentale" (1989) au stabilit obiectivele politicii sociale. Obiectivele se refera la:

Ø     promovarea ocuparii fortei de munca;

Ø      imbunatatirea conditiilor de viata si de munca;

Ø      protectie sociala corespunzatoare;

Ø     asigurarea unui dialog intre angajati si angajatori

Ø      dezvoltarea resurselor umane in vederea obtinerii si mentinerii unei rate inalte de ocupare a fortei de munca;

Ø      combaterea excluderii sociale.

Obiectivul referitor la obtinerea si mentinerea unei rate inalte de ocupare a fortei de munca se va face fara subminarea concurentei. Pentru atingerea acestui obiectiv, Comunitatea si statele membre au dezvoltat Strategia Europeana de Ocupare a Fortei de Munca, strategie axata pe urmatoarele linii directoare:

Ø      masuri si actiuni de ocupare a fortei de munca;

Ø      spirit antreprenorial;

Ø      adaptabilitate;

Ø      sanse egale.

Adoptarea directivelor se face de catre Consiliu in procedura de codecizie cu Parlamentul European, dupa consultarea prealabila a Comitetului Economic si Social si a Comitetului Regiunilor (art. 137). Aceasta procedura se aplica in domenii ca: sanatate si securitate in munca, conditii de munca, integrarea persoanelor excluse de pe piata fortei de munca, informarea si consultarea angajatilor, sanse egale pentru barbati si femei cu referire la accesul si mentinerea pe piata muncii si tratament egal la locul de munca ca si la incurajarea combaterii excluderii sociale. Consiliul adopta actele normative in aceste domenii cu majoritate calificata.

Pentru alte domenii, Consiliul are nevoie de unanimitate in adoptarea actelor normative. Aceste domenii se refera la: protectia sociala, protectia angajatilor in momentul incheierii contractului de munca, reprezentarea si apararea intereselor colective ale angajatilor, conditiile de angajare a persoanelor din terte tari cu resedinta pe teritoriul Comunitatii, ca si contributiile financiare pentru promovarea ocuparii fortei de munca si crearea de locuri de munca.

Statele membre au competente in reglementarea drepturilor la asociere, la greva, precum si a conditiilor de salarizare.

Ocuparea fortei de munca

La Consiliul European de la Essen (1995) au fost identificate cinci domenii prioritare de actiune pentru ocuparea fortei de munca:

1. promovarea investitiilor in invatamantul profesional,
2. reducerea costurilor indirecte ale fortei de munca,
3. cresterea economica bazata pe ocuparea intensiva a fortei de munca,
4. cresterea eficientei utilizarii fortei de munca,
5. intarirea masurilor de ajutorare a grupurilor expuse riscului excluderii de pe piata muncii.

Acestor prioritati Comisia Europeana le-a raspuns prin comunicarea sa privind "Dezvoltarea sistemelor de ocupare a fortei de munca in Uniunea Europeana progrese recente si tendinte".

Ocuparea fortei de munca a fost declarata ca obiectiv prioritar al Uniunii prin modificarile aduse tratatelor constitutive prin Tratatul de la Amsterdam. Ca urmare, guvernele statelor membre au hotarat sa sprijine dezvoltarea unei strategii coordonate la nivel comunitar privind ocuparea fortei de munca. Dezvoltarea strategiei se bazeaza pe:

luarea in considerare a ocuparii fortei de munca in formularea si implementarea politicilor si activitatilor la nivelul Comunitatii;

introducerea la nivelul Comunitatii a mecanismelor de coordonare, cum ar fi:

un raport anual comun al Consiliului si al Comisiei privind ocuparea fortei de munca, pe baza caruia Consiliul European sa adopte concluzii;

adoptarea de catre Consiliu, la propunerea Comisiei, a unor linii directoare privind ocuparea fortei de munca si care sa ia in considerare politica economica;

un sistem de monitorizare privind implementarea liniilor directoare, din care sa poata fi facute recomandari statelor membre asupra politicilor privind ocuparea fortei de munca;

crearea unui Comitet pentru ocuparea fortei de munca care sa promoveze coordonarea politicilor statelor membre privind ocuparea fortei de munca si piata muncii, si care sa formuleze opinii pertinente fata de aceste subiecte;

adoptarea de catre Consiliu a unor masuri de incurajare, sub forma unor proiecte pilot.

La Consiliul European extraordinar de la Luxemburg din 1997 au fost adoptate liniile directoare ale politicii in domeniul ocuparii fortei de munca:

I. imbunatatirea masurilor si actiunilor de ocupare a fortei de munca. Dintre aceste masuri se pot enumera cele referitoare la:

- ajutorarea tineretului a si a adultilor ce nu a avut un loc de munca in ultimele luni prin programe de formare profesionala;

- revizuirea sistemelor de asistenta prin care somerii sa poata accede la un loc de munca sau la un curs de formare profesionala;

- revizuirea sistemelor de invatamant, care sa duca la reducerea numarului de tineri ce parasesc scoala si introducerea de programe scolare care sa fie in concordanta cu cerintele pietei muncii.

II. dezvoltarea spiritului antreprenorial.

In acest sens, statele membre au fost chemate sa adopte o legislatie clara, stabila si previzibila pentru crearea de noi afaceri, sa reduca barierele administrative pentru intreprinderile mici si mijlocii.

De asemenea, au fost chemate sa ia masuri in vederea reducerii impozitarii fortei de munca, in special a celei necalificate, si a reducerii cotelor de TVA aplicate serviciilor ce folosesc munca intensiva.

III. incurajarea adaptabilitatii in afaceri. Partenerii sociali negociaza acorduri care sa duca la modernizarea organizarii muncii prin care sa se ajunga la un echilibru intre flexibilitate si securitate, cum ar fi: numarul anual de zile de munca, extinderea sistemului timpului partial de munca sau a muncii cu jumatate de norma, reducerea numarului de ore de munca. Statele membre iau in considerare posibilitatea includerii in legislatie a unor tipuri de contracte flexibile care sa diversifice formele de ocupare a fortei de munca.

IV. intarirea politicilor privind sansele egale. Prin aceste politici, statele membre urmaresc sa reduca diferenta dintre ratele de angajare dintre barbati si femei, incurajand angajarea femeilor. De asemenea, sunt puse in aplicare masuri care au in vedere imbunatatirea relatiilor dintre viata de familie si munca, cum ar fi : intreruperea temporara a muncii, acordarea de concedii pentru ingrijirea copiilor, contracte de munca cu durata fractionata.

Aceste linii directoare au fost transpuse in politici nationale prin planurile nationale de actiune pentru ocuparea fortei de munca, elaborate de statele membre si supuse spre examinare Comisiei si Consiliului.

Consiliul European de la Köln din 1999 a imbunatatit Strategia europeana de ocupare a fortei de munca, hotarand ca acesta trebuie sa tina seama de toti factorii economici ce afecteaza situatia fortei de munca. Reuniunea a declansat asa-numitul "Proces de la Köln" de urmarire si ameliorare continua a strategiei de ocupare a fortei de munca, expresie a importantei acesteia pentru Uniune, si a incurajat dialogul dintre toate partile implicate in politica economica si intarirea increderii in raporturile lor, in vederea asigurarii cresterii economice si a crearii de locuri de munca, obiectivul major al "Pactului european de ocupare a fortei de munca", adoptat de Consiliul European de la Köln (1999).

Elementele esentiale ale Pactului sunt:

- coordonarea politicii economice si imbunatatirea relatiilor dintre dezvoltare si politicile monetare, bugetare si fiscale, avand ca scop o dezvoltare economica neinflationista (procesul Koln);

- dezvoltarea in continuare si o mai buna implementare a strategiei coordonate de ocupare a fortei de munca (procesul Luxemburg);

- o ampla reforma structurala care sa duca la imbunatatirea capacitatii si eficientei pietei muncii si a pietei bunurilor, serviciilor si capitalului (procesul Cardiff).

Liniile directoare pentru anul 2000 constau intr-un pachet de documente ce cuprind, in afara de liniile directoare, si Decizia Consiliului de infiintare a Comitetului privind ocuparea fortei de munca (Decizia nr. 2000/98/CE) si recomandarile Comisiei privind implementarea politicilor in statele membre. In politicile pe anul 2000 se subliniaza intarirea rolului serviciilor de ocupare a fortei de munca in domeniul public (PES).

Prezentarea obiectivelor strategice pe perioada 2000-2005 a avut loc cu ocazia Consiliului European de primavara de la Lisabona (2000).

Consiliul a luat in vedere schimbarile profunde ce au loc in societate, globalizarea reprezinta pentru Europa o intensificarea a concurentei in toate sectoarele economice in timp ce dezvoltarea si diversificarea tehnologiilor informationale poate duce la o schimbare radicala a intregului sistem de invatamant si educatie, deschizand perspectivele posibilitatii de a invata si a acumula cunostinte pe tot parcursul vietii.

Consiliul a stabilit ca obiectiv strategic fundamental ca, pana in anul 2010, UE sa devina cea mai competitiva economie bazata pe cunoastere.

S-a considerat ca cea mai importanta problema a majoritatii statelor membre o reprezinta somajul. Eradicarea somajului poate fi facuta daca vor avea loc reforme consistente in domeniul ocuparii fortei de munca, vor fi inlaturate obstacolele existente si se vor folosi resursele necesare.

Eradicarea somajului pana in anul 2010 a fost definita ca o alta prioritate a Uniunii Europene.

Daca pana la reuniunea de la Lisabona, strategia europeana se baza pe masuri luate la nivel national si comunitar, odata cu publicarea liniilor directoare pe anul 2000, ocuparea fortei de munca capata o dimensiune locala. La nivel local se pot dezvolta strategii care sa tina cont de particularitatile locale si de avantajele comparative oferite de aceste particularitati. Dintre aceste avantaje se pot enumera:

- proximitatea - autoritatile locale sunt cele mai in masura sa evalueze problemele si sa dea solutii;

putere economica - autoritatile locale au la dispozitie un buget ce poate fi folosit in crearea directa de locuri de munca, ca raspuns la cerere;

puterea de a lua decizii - avand la dispozitie bugetul, autoritatile locale pot stimula forta de munca prin intermediul intreprinderilor locale;

- contact strans cu societate informationala - datorita legaturilor cu institutiile de invatamant si cu firmele de tehnica de calcul, autoritatile locale pot furniza accesul la informatii si la tehnologii de comunicare.

Dintre masurile si actiunile intreprinse pentru punerea in aplicare a strategiei pot fi amintite urmatoarele actiuni cu caracter general:

- Initiativa Comisiei din 1996 intitulata "Actiuni pentru ocuparea fortei de munca in Europa: Pactul de Incredere", avand ca obiective majore implicarea tuturor partilor, a face din forta de munca o problema pan-europeana si a lupta impotriva somajului intr-o perspectiva pe termen mediu si lung.

- Incheierea de "pacte teritoriale pentru ocuparea fortei de munca", avand ca obiectiv capacitatea autoritatilor locale de a crea noi locuri de munca in zone cu somaj ridicat.

- Initiative de dezvoltare si ocupare a fortei de munca la nivel local;

- Analize, cercetari si cooperari care sa duca la o politica activa de informare si la identificarea si diseminarea celor mai bune practici;

- Asistenta financiara acordata intreprinderilor mici si mijlocii ce creeaza noi locuri de munca;

- In vederea exploatarii si utilizarii eficiente a surselor posibile de creare de locuri de munca, in 1996, Comisia a lansat comunicarea "Sa utilizam serviciile". Comunicarile din anii urmatori se refereau la locurile de munca create de intreprinderile mici si mijlocii si de industria turismului.

- Posibilitatea crearii de noi locuri de munca in societatea informationala a fost studiata in Raportul privind oportunitatile de ocupare a fortei de munca in societatea informationala: "Exploatarea potentialului revolutiei informationale", raport urmat de comunicarea Comisiei din anul 2000 "Strategii de creare de locuri de munca in societatea informationala";

- Comunicarea Comisiei COM (1998) 219 privind munca ilegala. Ca urmare a acestui comunicari a fost adoptata rezolutia referitor la codul de conduita privind cooperarea dintre autoritatile statelor membre in vederea combaterii obtinerii de beneficii transnationale de pe urma securitatii sociale si care contribuie la frauda si combaterea muncii la negru ca si la angajarea fortei de munca din alte tari. S-a decis astfel asupra unui program de cooperare si asistenta administrativa reciproca.

- Adoptarea Directivei nr. 99/85/CE prin care, pe baza experimentala, pentru serviciile ce folosesc munca intensiva se aplica cote reduse de TVA .

- "Modernizarea serviciilor de ocupare a fortei de munca in domeniul public" (PES) care sa vina in sprijinul Strategiei Europene de ocupare a fortei de munca (Comunicarea Comisiei din anul 1998). In acest comunicat sunt cuprinse concluziile consultarilor rezultate in urma lansarii Cartii Verzi din 1997;

- Lansarea in anul 2001 a "Planului de Actiune privind Mobilitatea si Forta de munca calificata" [COM (2002) 72]. Prin planul de actiune Comisia promoveaza obiective care sa conduca la o piata a muncii mai deschisa si usor accesibila, punandu-se accentul pe promovarea resurselor umane.

- Crearea retelei "EURES", care vine in ajutorul persoanelor in cautarea unui loc de munca. Reteaua faciliteaza mobilitatea in interiorul Comunitatii fiind constituita de 450 de consilieri pe probleme de ocupare a fortei de munca.

La randul sau, Fondul Social European reprezinta principalul instrument financiar pentru actiuni structurale al Uniunii Europene ce prevede mijloacele de punere in aplicare a obiectivelor Strategiei europene de ocupare a fortei de munca: protectia si promovarea fortei de munca, combaterea somajului, a discriminarii si a excluderii sociale.

Fondul finanteaza acele actiuni ale statelor membre pe perioada 2000-2006 (Regulamentul nr. 1784/1999) care au ca scop prevenirea si combaterea somajului, dezvoltarea resurselor umane si integrarea sociala pe piata muncii, sanse egale pentru barbati si femei, dezvoltare durabila si coeziune economica si sociala. Asistenta este acordata pe baza prioritatilor nationale stabilite in planurile nationale de actiune pentru ocuparea fortei de munca a fiecarui stat.

Imbunatatirea conditiilor de lucru si a respectarii drepturilor muncitorilor sunt unele din cele mai importante obiective ale Uniunii, prin care aceasta urmareste ca dezvoltarea pietei unice sa nu fie insotita de scaderea standardelor de lucru si de distorsiuni. Prioritatile Comunitatii in domeniul legislatiei muncii se indreapta spre definirea cerintelor minime de lucru si nu spre armonizarea legislatiei.

In cea mai mare masura, imbunatatirea acestora este de competenta statelor membre, prin intermediul legislatiilor nationale. Comisia Europeana considera ca este util sa defineasca cerintele minime la nivel european sau cel putin sa examineze principalele probleme in domeniu.

In acest context, chiar daca fixarea salariilor se face de catre partenerii sociali, Comisia si-a exprimat opinia fata de drepturile muncitorilor la un venit echitabil [COM (93) 388].

La protejarea angajatilor au contribuit cele trei directive adoptate referitoare la concedierile colective de personal (Directiva nr. 98/59/CE), transferul intreprinderilor (Directiva nr. 2001/23/CEE) si insolvabilitatea angajatorilor (Directiva nr. 80/987/CEE). Mai mult, Consiliul a adoptat si Directiva nr. 91/533/CEE, prin care angajatorii au obligatia de a-si informa angajatii asupra conditiilor aplicabile contractului de munca, ca si Directiva nr. 91/383/CEE referitoare la contractele de munca pe durata fixa sau nedeterminata.

Alte directive adoptate au fost cele privind protectia femeilor insarcinate (Directiva nr. 92/85/CEE), a protectiei tinerilor angajati (Directiva nr. 94/33/CEE), Directiva nr. 96/71/CE referitoare la conditiile de lucru aplicabile angajatilor detasati pentru a presta servicii temporare intr-un alt stat. In ceea ce priveste organizarea timpului de lucru au fost adoptate decizii care sa protejeze sanatatea si siguranta angajatilor din diferite sectoare (transport rutier, naval), cum ar fi directivele nr. 93/104/CE, 99/63/CE si 99/95/CE.

Comisia a introdus procedura de consultare si informare a angajatilor [COM (95) 547] prin care se doreste ca un numar de propuneri ce contin prevederi referitoare la participarea angajatilor sa-si gaseasca rezolvare.

In acest sens, in 2002 a fost adoptata Directiva nr. 2002/14/CE a Parlamentului European si a Consiliului ce stabileste cadrul general de informare si consultare a angajatilor in Comunitatea Europeana ca si Directiva nr. 2001/86/CE si Regulamentul nr. 2001/2157 privind statutul societatii comerciale europene.

Prioritatile Comunitatii se indreapta spre un acord privind standardele sociale minime in care sa fie luate in considerare atat schimbarile rapide din domeniul muncii cat si de diferentele dintre statele membre.

Sistemele de securitate sociala din statele membre nu au la baza acelasi model, dat fiind traditia, istoria si cultura specifice fiecarei tari. Din acest motiv, nu se poate vorbi de armonizarea acestor sisteme, dar trebuie avute in vedere masuri si actiuni care sa nu aduca prejudicii drepturilor fundamentale, in special a liberei circulatii a persoanelor, si la agravarea disparitatilor regionale. Acestea au fost motivele lansarii, in anul 1990, a programului "MISEP", ce are ca obiectiv promovarea schimburilor de informatii privind sistemele si politicile de protectie sociala din statele membre.

Chiar daca politica privind protectia sociala este responsabilitatea fiecarui stat, Comisia a considerat ca poate veni in ajutor, prin promovarea unor masuri de cooperare si actiuni comune. Astfel in 1995, a fost lansata "Comunicarea privind viitorul protectiei sociale", ce propune un cadru european de dezbatere a acestui domeniu. Drept urmare, in 1997, comunicarea "Modernizarea si imbunatatirea protectiei sociale in Uniunea Europeana" prezinta propuneri specifice de sprijin la nivel european. La baza comunicatului sta conceptul prin care protectia sociala trebuie privita ca un factor productiv si cel privind intarirea legaturilor dintre protectia sociala si politica de ocupare a fortei de munca. In 1998 este publicat "Raportul privind protectia sociala in Europa" (1997) in care sunt revazute masurile adoptate de statele membre si analizate tendintele sistemelor de protectie sociala.

In anul 2000, Consiliul a hotarat constituirea Comitetului pentru Protectie Sociala (Decizia nr. 2000/436), cu responsabilitati in urmarirea evolutiei politicilor de protectie sociala si schimburi de informare si de experienta intre statele membre si este adoptata "Agenda privind politica Sociala" [COM (2000) 379] care, printr-o serie de actiuni si initiative, sa duca la modernizarea modelului social european.

Avand in vedere prevederile art. 19 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 174/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, in temeiul prevederilor art. 17 din Hotararea Guvernului nr. 737/2003 privind organizarea si functionarea Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, cu modificarile si completarile ulterioare, Ministrul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, Dan Mircea Popescu, emite urmatorul ordin:

Art. 1.- Se aproba Procedura privind declararea lunara de catre angajatori a evidentei nominale a asiguratilor si a obligatiilor de plata la bugetul asigurarilor pentru somaj.

Art. 2. - Pe data intrarii in vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului muncii si solidaritatii sociale nr. 30/2004 pentru aprobarea Procedurii privind declararea lunara de catre angajatori a obligatiilor de plata la bugetul asigurarilor pentru somaj, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 102 din 03 februarie 2004 se abroga.

Art. - Dispozitiile prezentului ordin se aplica incepand cu declaratia lunara corespunzatoare lunii in care prezentul ordin intra in vigoare.

Art. 4-Ordinul va fi publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I