Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor




Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Management


Index » business » Management
» Istoric si definirea conceptului de management


Istoric si definirea conceptului de management


Istoric si definirea conceptului de management

Cuvantul "management" deriva din latinescul "manus" ("mana") si reprezinta, ca expresie literara "manevrare". Managerul este cel ce se ocupa cu manevrarea, cu conducerea, participand nemijlocit la efectuarea actiunii. De la latinescul "manus" s-a format in franceza "manège", fiind imprumutat in limba engleza sub forma verbului "to manage" avand intelesul de "a administra", "a conduce". De aici au aparut cuvintele "manager" si "management" care inseamna "conducator" si "conducere". Corespondentul semantic al managementului in limba romana este "conducere" sau sintagma "conducere stiintifica". Termenul "conducere" este tot mai mult inlocuit cu "management", datorita nu doar predispozitiei specialistilor si publicului spre completarea limbii cu neologisme, determinata de tendinta evidenta de deschidere a statelor spre exterior, dar si pentru ca acest termen a capatat recunoastere internationala .



Termenul de "management" s-a impus in sfera economica dupa anii ´50 ai secolului trecut, datorita lucrarii lui James Burnham "The Managerial Revolution" publicata prima oara la New York, in anul 1941. Ideea pusa in circulatie de Burnham este aceea ca orice societate, indiferent de regimul ideologic, juridic sau politic are nevoie de manageri, daca vrea ca economia ei sa prospere in ritm inovator si creator.

"Managementul este o practica si nu o stiinta. Nu inseamna cunostinte, ci performanta" (Peter F. Drucker). Ca practica, managementul se "hraneste" din stiinte cum ar fi: economie, psihologie, matematica, stiinte politice, istorie, filosofie.

Ca teorie si stiinta, managementul s-a nascut in secolul trecut, sintetizand tot ceea ce a acumulat omenirea in gandirea si practica conducerii. Stiinta managementului presupune activitatea de sintetizare si generalizare a experientei practice de conducere, gasirea celor mai bune cai si metode de conducere a organizatiilor umane. Sfera de cuprindere o constituie intreaga societate, adica intreaga activitate sociala a oamenilor. Desfasurand multiple activitati in cadrul societatii, oamenii intra unii cu altii in relatii de conducere, relatii ce reflecta raporturile dintre acestia, in legatura cu organizarea si conducerea organizatiilor economice, sociale, culturale etc. Relatiile de conducere se intalnesc in toate segmentele societatii, campul de actiune al stiintei conducerii fiind intreaga societate. Elementele specifice stiintei managementului sunt procesele si relatiile de management, care nu trebuie confundate cu relatiile si procesele economice, cu un continut total diferit, si nici cu alte componente ale intreprinderilor, de natura economica, tehnica sau umana. Prin continut si mod de manifestare, procesele si relatiile de management prezinta o serie de trasaturi particulare ce confera acestei stiinte o pronuntata specificitate. De aceea, esenta stiintei managementului o reprezinta studiul relatiilor si proceselor de management.

Managementul stiintific contine nu numai o latura aplicativa ci si una creativa, aceasta din urma generata de efortul de adaptare continua a principiilor stiintei conducerii la realitatile concrete ale fiecarei organizatii, de necesitatea alegerii acelor metode si tehnici furnizate de stiinta managementului care sa corespunda specificului organizatiei sau problemelor ce trebuie rezolvate[2].

Conducerea oricarei colectivitati umane, pe langa cunoasterea riguroasa a principiilor, regulilor si metodelor elaborate de stiinta conducerii, presupune si existenta talentului si a unor aptitudini pe care trebuie sa le posede cadrele de conducere.

Frederick Winslow Taylor, considerat unul dintre parintii managementului stiintific, arata: "cunostintele exacte formeaza stiinta iar aplicarea lor in practica, pentru atingerea unui scop anumit, constituie o arta". De fapt, ca si stiinta, si arta reprezinta o reflectare a realitatii, un sistem de relatii. Indiferent de formele concrete pe care le imbraca, "arta inseamna viata" dar toate imaginile lumii sunt redate prin forta talentului artistului, din unirea sensibilitatii cu experienta lui. Tot asa, managementul imbina stiinta cu talentul managerilor de a pune in aplicare cunostintele la conditiile concrete ale fiecarei intreprinderi. Cu alte cuvinte, managementul apare atat ca stiinta, cat si ca arta, cele doua ipostaze fiind complementare. F. W. Taylor a definit arta conducerii intreprinderii astfel: "sa stii exact ceea ce doresc sa faca oamenii si sa vezi daca aceasta se face in chipul cel mai bun si mai ieftin".

Unii specialisti au apreciat ca managementul este cea mai noua dintre stiinte si cea mai veche dintre arte. Cunoasterea principiilor, legitatilor si instrumentelor managerial specifice este absolut necesara conducatorilor pentru a asigura derularea corespunzatoare proceselor manageriale. Totusi, pentru operationalizarea elementelor, este nevoie de calitati si aptitudini manageriale specifice: intuitie, inteligenta, talent, capacitate de lucra in echipa, abilitatea de a dirija oamenii, fapt ce a determinat specialistii sa acorde domeniului managerial calificativul de arta[3]. Unul dintre acestia este J. J. Serven Screiber, care a afirmat ca "managementul este arta artelor, intrucat are in vedere dirijarea talentului altora".

Managementul modern reprezinta, asadar, sinteza dintre stiinta, practica si arta. In acelasi timp, managementul este si o stare de spirit specifica, reflectata de un fel anume de a vedea, a dori, a cauta si a accepta progresul. Oamenii care nu au nici un fel de aptitudini in aceasta directie, oricat ar apela la cunostintele, principiile, metodele puse la dispozitie de stiinta conducerii, nu sunt capabili sa conduca pe altii si, daca totusi o fac, rezultatele pe care le obtin sunt dintre cele mai slabe. Capacitatea de a conduce, fundamentata pe cunostintele puse la dispozitie de stiinta conducerii si de talentul si aptitudinile speciale ale persoanei in acest sens, este dependenta si de situatia concreta a locului de munca, de cunostintele conducatorului privind domeniul concret de activitate pe care este pus sa-l conduca. Trebuie acordata o atentie din ce in ce mai mare selectiei stiintifice, pregatirii si promovarii managerilor, tinandu-se cont de specialitatea lor de baza si de particularitatile concrete ale fiecarui loc de munca.

Ca domeniu al cunoasterii, managementul este disciplina care studiaza practica de conducere si urmareste sa descopere reguli si tehnici pentru cresterea eficientei actiunii umane in cadrul organizatiei. Sarcina managerilor este de a actiona astfel incat fiecare persoana sa-si poata aduce cea mai buna contributie la infaptuirea obiectivelor grupului, adica de a crea un cadru pentru efortul comun, astfel incat indivizii sa contribuie la infaptuirea obiectivelor grupului cu cel mai mic volum de input-uri, cum sunt banii, timpul, efortul si materialele. Ori, pentru aceasta, ei au nevoie de principii si reguli de actiune, care reprezinta generalizarea teoretica a experientei reusite (concepte, ipoteze, teorii). In acest sens, managementul este un sistem organizat de cunostinte care se raporteaza la procesul obiectiv de conducere si urmareste cresterea eficientei acestuia. Pentru a desemna aceasta acceptiune, in literatura se utilizeaza sintagma "stiinta conducerii".

Managementul, ca orice stiinta, a parcurs mai multe etape in procesul formarii sale, dezvoltandu-si obiectul de studiu. Un prim moment in evolutia conceptului de management il constituie aparitia managementului industrial (engl. "scientific management"), o data cu publicarea in Statele Unite a lucrarii "The Principles of Scientific Management", apartinand lui F. W. Taylor (1911). Fiind inspirata din activitatile productive din industria otelului din SUA, lucrarea are in vedere cresterea eficientei si productivitatii muncii la nivelul lucratorilor operativi prin consacrarea unor principii de organizare a muncii (rationalizare, control etc.) si prin utilizarea de metode si tehnici stiintifice. Ipotezele sale s-au bazat pe premisa ca o organizare corespunzatoare a fortei de munca si a metodelor de munca vor imbunatati rezultatele obtinute. A pus problema unei "revolutii" psihologice si de atitudine, atat a managerilor cat si a lucratorilor, munca trebuind sa fie o cooperare, un efort comun.

Prin specializare si antrenare in efectuarea acelorasi sarcini, lucratorul va deveni performant in activitatea desfasurata; astfel, munca ar putea fi organizata pe linii de productie, orientata catre un standard constant, ca rezultat. Standardele de performanta vor fi determinate prin observarea si analizarea muncii desfasurate si aplicarea metodei cu eficienta maxima. Toate partile vor fi in avantaj: intreprinderea, deoarece reduce consumul inutil de resurse; conducerea, deoarece trebuie sa urmareasca un anumit standard de munca; lucratorii, deoarece isi vor desfasura munca in acelasi fel[4]. Taylor considera ca la baza managementului stiintific stau patru principii:

o      identificarea celei mai bune metode de indeplinire a sarcinilor si determinarea stiintifica a standardelor;

o      selectarea celor mai buni angajati pentru scopul propus si pregatirea lor cat mai buna pentru realizarea sarcinilor;

o      combinarea metodelor stiintifice cu cele de selectare si pregatire a personalului;

o      indepartarea responsabilitatilor privind planificarea si pregatirea activitatii de pe umerii angajatilor, acestea apartinand exclusiv managementului; singura responsabilitate a lucratorului este aceea de a obtine performante in munca[5].

Consacrarea definitiva in domeniul economic a termenului de management se datoreaza contributiei in special a doua mari personalitati, care au transmis in economie principii si reguli ale managementului. Ei au fost: englezul FREDERICK W. TAYLOR si francezul HENRI FAYOL.

In mod concret, obiectul de studiu al stiintei managementului il constituie analiza proceselor si relatiilor de management din cadrul organizatiilor si cercetarea mediului ambiant economic, social si cultural in care aceste organizatii actioneaza. Ca urmare a acestui studiu, se descopera principiile, regulile si celelalte elemente de esenta care explica continutul si dinamica managementului. Toate acestea, ca si procesele si relatiile pe care le reflecta, cunosc o continua evolutie, de unde decurge si nevoia, necesitatea unui efort novator de continua actualizare astfel incat acestea sa exprime esenta managementului in toata complexitatea sa, corespunzatoare conditiilor actuale si viitoare.



Ion Stancioiu, Gheorghe Militaru - "Management. Elemente fundamentale", Ed. Teora, Bucuresti 1999, pag. 14

Viorel Cornescu, Ioan Mihailescu, Sica Stanciu - "Management. Baze generale", Ed. Actami, Bucuresti, 1998, pag. 10

Dan Anghel Constantinescu, Ana-Maria Ungureanu, Lucica Tarara - .Management general., vol. I, Colectia

Nationala, Bucuresti, 2000, pag. 29

Richard Pettinger - "Introduction to Management", 2nd Edition, Macmillan Business, London, 1997, pag. 13

Terry Lucey - "Business Administration", DP Publication Ltd., London, 1994, pag. 38-39





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate