Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor




Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Merceologie


Index » business » » economie » Merceologie
» PROCEDURA SI METODOLOGIA EXPERTIZEI MERCEOLOGICE


PROCEDURA SI METODOLOGIA EXPERTIZEI MERCEOLOGICE


PROCEDURA SI METODOLOGIA EXPERTIZEI MERCEOLOGICE

1 Definirea si metodologia determinarii valorii nutritive

a produselor alimentare

Produsul alimentar este constituit dintr-un complex de substante

organice si anorganice, care nu contine numai substante necesare

organismului uman (nutritive), ci si substante indiferente, iar in unele cazuri

chiar substante antinutritionale.



Progresul in stiintele implicate in nutritia omului si progresele

stiintifice si tehnice din domeniul productiei bunurilor alimentare pun in

prim plan exigentele 'pietei metabolice' a organismului omenesc in raport

cu piata economica. In fapt este vorba de un complex de factori socioeconomici

care au favorizat acest proces, astfel incat proiectarea si realizarea

alimentelor sa se bazeze pe exigentele prioritare ale metabolismului corpului

omenesc in conditiile unei legaturi cat mai convenabile, de ordin subiectiv si

obiectiv, intre om si aliment, respectand totodata legile si mecanismele

economiei de piata.

In acest context, utilitatea unui bun alimentar, respectiv valoarea de

intrebuintare a lui, a necesitat o particularizare care sa tina seama de dubla si

simultana lui realizare pe piata metabolica si pe piata economica. Aceasta

particularizare a condus la aparitia conceptului largit de valoare nutritiva

cu patru laturi inseparabile:

valoarea psihosenzoriala;

valoarea energetica;

valoare biologica;

valoarea igienica

Printre primele preocupari privind valoare nutritiva, identificate in

literatura de specialitate, se semnaleaza preluarea si evaluarea, in cadrul

Departamentului Agriculturii al SUA, a unor date asupra valorii nutritive a

produselor alimentare de catre W.O. Atwater in anul 1890, transformate

intr-o publicatie aparuta sub titlul 'Compozitia chimica a materialelor

alimentare americane , constituind cap de serie, perpetuata pana in

Composittion of Food (by Consummer and Foods Economics Institute), USDA, 1976-1981

Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import

prezent. In ultimele 3-4 decenii ale secolului nostru au aparut publicatii

asemanatoare in Germania, CSI si alte tari, inclusiv in Romania.

Organismul uman este un organism heterotrof care are nevoie zilnic

de o cantitate variabila de substante nutritive in functie de varsta, sex,

activitate profesionala depusa, particularitati fiziologice. Acest necesar de

substante nutritive se exprima in kilojouli (KJ) sau in kilocalorii (Kcal) si

cantitati din trofinele de baza (glucide, lipide, substante proteice in grame,

iar vitaminele A, D, B , B , C, PP, elemente minerale Ca, Fe, P in

miligrame) pentru 24 ore.

Pentru a putea utiliza substantele complexe din alimente, organismul

uman le descompune hidrolitic, cu ajutorul echipamentului enzimatic

existent in cavitatea bucala si in tractul gastro-intestinal, pana la substante

simple: glucoza, acizi grasi, aminoacizi, direct prelucrabile in procesele

metabolice.

Substantele nutritive din alimente nu sunt asimilate complet in

organism, ci intr-o proportie sau grad de asimilare, variabil deci (intre 70 si

98%) care depinde de natura alimentului, gradul lui de prelucrare

tehnologica, unele proprietati fizico-chimice pentru diferitele grupe de

alimente.

Pentru un produs alimentar, valoarea nutritiva, respectiv substantele

nutritive pe care le furnizeaza organismului uman, intr-o proportie mai mare

si mai usor asimilabila, constituie criteriu major in aprecierea calitatii.

Determinarea valorii nutritive a unui produs alimentar presupune

evidentierea raportului dintre necesarul de substante nutritive zilnic si

aportul in aceste substante furnizat de o unitate de produs (de obicei 100 g).

Pentru exprimarea valorii psihosenzoriale sunt cunoscute metode

de cuantificare si exprimare grafica a acesteia, cum sunt metoda punctajului,

metoda profilului, metode care permit compararea produselor.

Valoarea igienica constituie obiectul legislatiei sanitare care

prescrie limite restrictive pentru toate componentele nocive care pot proveni

din materiile prime, prin transformari in timpul procesului tehnologic, prin

utilizarea necontrolata a aditivilor alimentari, prin nerespectarea duratei si

parametrilor operatiilor tehnologice.

Pentru determinarea valorii energetice si biologice, exprimata in

literatura de specialitate numai sub forma unei compozitii medii

procentuale, Catedra de Merceologie si Managementul calitatii din ASE a

elaborat o metoda de calcul, originala si accesibila.

Procedura si metodologia expertizei merceologice

Pentru calcularea acestor doua componente ale valorii nutritive sunt

necesare urmatoarele date despre produsul vizat:

reteta de fabricatie si randamentul pe unitatea de produs (100 g sau o

portie);

compozitia chimica procentuala a fiecarui component al retetei;

gradul mediu de asimilare al principalelor substante nutritive din

materia prima sau din produsul final;

coeficientii calorici pentru principalele substante energetice

(4,0 kilocalorii/g glucide sau protide si 9,0 kilocalorii/g lipide);

eventuale pierderi sau inactivari in cursul procesului tehnologic;

necesarul zilnic de substante nutritive si energie al grupei de

consumatori la care ne raportam.

Sintetic valoare nutritiva poate fi exprimata ca un grad de

acoperire a necesarului de substante nutritive de catre nutrientii aflati in

100 g produs, iar din acest punct de vedere (al nutrientilor de baza),

alimentele pot fi grupate in produse cu preponderenta protidica, lipidica,

glucidica, vitaminica.

In conditiile segmentarii tot mai accentuate a consumului alimentar,

a unei alimentatii stiintific realizate, cunoasterea valorii nutritive a

produselor alimentare este o conditie de baza pentru aprecierea nivelului lor

calitativ.

2 Managementul calitatii produsului alimentar

Asigurarea calitatii marfurilor alimentare care fac obiectul

operatiunilor de export-import presupune o serie de activitatii intreprinse de

ambele parti, avand ca scop final derularea contractului si tinand cont de

specificul produselor alimentare, realizarea acestora - din punct de vedere

economic, dar si metabolic - pe pietele vizate.

Metode si uzante de asigurare a calitatii marfurilor alimentare

la nivelul intreprinderii importatoare

In cadrul oricarui contract de import de marfuri alimentare exista

doua tipuri de clauze:

cele care sunt proprii tranzactiei, precizand natura marfii, cantitatea,

calendarul livrarilor, pretul si alte detalii;

cele care se refera la conditiile generale, enuntand drepturile si

obligatiile asumate de catre importator si furnizorul sau extern.

Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import

Aceste conditii se numesc generale deoarece validitatea lor se

extinde la ansamblul tranzactiilor de acelasi tip, completand deci conditiile

particulare si facand parte integranta din contract.

Din punct de vedere al continutului, conditiile generale vizeaza

definirea de o maniera clara si precisa a drepturilor si obligatiilor celor doua

parti (intelegand prin acestea importatorul si furnizorul strain), in vederea

reducerii la minimum a riscurilor de interpretare gresita. Pe de alta parte,

aceste conditii sunt apreciabile in cazul aparitiei unor litigii intre parti.

Conditiile generale care figureaza in contracte pot varia de la o

operatiune la alta, in functie de natura marfii comandate. Cei mai multi

comercianti si producatori, ca si diferite organizatii internationale, s-au

reunit pentru a pune la punct tipurile de conditii generale stipulate in

contracte pentru diferite categorii de produse alimentare. Partile se pot

inspira din aceste modele atunci cand tranzactia are drept obiect articole

care le retin atentia.

Cu toate acestea, fiecare caz trebuie considerat de sine-statator.

Astfel, pozitia de forta a celor doi parteneri aflati in stadiul negocierii,

situatia pietei in momentul respectiv, precum si alti factori isi gasesc, in

mod normal, expresie in termenii contractului. Drept pentru care, continutul

exact al conditiilor variaza de la caz la caz, figurand, in general, urmatoarele

elemente:

Definire. Clauza care vizeaza definirea intr-o anumita masura a

terminologiei adoptate in redactarea contractului, astfel incat sa ofere

ambelor parti sensul precis al diferitilor termeni utilizati; de

exemplu, definirea "importatorului", a "furnizorului", a "marfii".

Marcare. Produsul ambalat este marcat in vederea facilitarii

identificarii. Un desen sau un simbol anume permite reperarea rapida

a produsului la vama sau in port. Clauza corespunzatoare poate avea,

de pilda, urmatoarea formulare: "Fiecare sac va purta, in caractere

romane, mentiunea: Sun Rise Trading Company, Zahar rafinat,

greutate neta.anul de recolta.tara de origine.".

Ambalare. Clauza vizand ambalarea trebuie sa contina pentru

furnizor instructiuni precise, avand in vedere ca natura marfii,

mijloacele de transport sau itinerariul acestora sunt factori variabili

in aceasta operatiune. In absenta instructiunilor, furnizorul va utiliza

materialele si metodele de ambalare curent folosite in bransa

respectiva. Se poate formula, de asemenea: "Furnizorul va efectua

Raina K. H., "Contrats l'importation: les conditions generales", in Forum du commerce

international, iulie / septembrie, 1990

Procedura si metodologia expertizei merceologice

ambalarea marfurilor astfel incat sa evite orice pierdere sau

deteriorare in timpul transportului, pana la punctul de destinatie

precizat de contract. Ambalajul va fi rezistent in orice situatie

pentru a putea fi manipulat fara menajamente in timpul transbordarilor,

pentru a putea fi supus oricarei variatii externe de

temperatura, expunerii la precipitatii sau sare in timpul

transportului, ca si stocarii in aer deschis".

Dispozitii relative la metode de analiza si inspectii. Cumparatorul

poate solicita inspectarea marfurilor, fie in timpul proceselor de

fabricatie, fie inainte sau dupa ambalare si expeditie. O clauza a

contractului va face precizari in acest sens, stipuland si problema

repartitiei costurilor inspectiei intre furnizor si cumparator. De

exemplu: "Furnizorul va asigura, fara cheltuieli suplimentare, toate

materialele, ustensilele, mana de lucru si asistenta pe care

cumparatorul sau un inspector desemnat de catre acesta, le va

estima a fi necesare pentru a proceda, in localul furnizorului, la

desfasurarea determinarilor si analizelor cerute si va lua in contul

sau toate cheltuielile aferente".

Garantare. Aceasta clauza stipuleaza garantiile si durata lor de

valabilitate. Prin ele, furnizorul se comporta ca si garant al calitatii,

luandu-si angajamentul de a livra marfuri fara defecte, atat in ceea ce

priveste proiectarea si fabricarea lor, cat si in ceea ce priveste

materiile prime care le intra in compozitie. Aceasta clauza poate

avea urmatoarea formulare: "Furnizorul garanteaza ca articolele

care fac obiectul prezentului contract vor fi lipsite de orice vicii sau

defecte imputabile, datorate unei calitati deficitare a elementelor lor

constitutive sau a proceselor de productie conduse incorect, ca ele

vor corespunde normelor stabilite si in general acceptate pentru

tipul de produs comandat, ca vor fi pe deplin conforme cu

specificatiile, cu schemele sau esantioanele prezentate. Garantia

acopera inspectia, plata si acceptarea marfurilor, dar inceteaza la X

luni dupa livrarea acestora sau Y luni dupa sosirea lor la ultima

destinatie, data efectiva a expirarii garantiei fiind aceea in care

produsul se afla prima data intr-una din cele doua eventualitati.

Reclamatiile semnalate de catre furnizor inainte de aceasta data vor

fi luate in consideratie".

Alte clauze generale se refera la: mijloacele de plata, drepturile de

proprietate intelectuala, conditiile care permit anularea contractului,

cazurile de forta majora, reglementarea compensatiilor in caz de

intarzieri sau a litigiilor.

Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import

In stipularea conditiilor generale indicate mai sus se tine cont de un

numar de factori diferiti, specifici tranzactiei respective si care se refera la

natura produsului, sursa de aprovizionare, volumul si valoarea marfurilor,

obiectivele cumparatorului, alte circumstante.

In anumite cazuri, pentru produsele standardizate se poate recurge la

aceleasi conditii de la o tranzactie la alta, cu mici modificari. Nu acelasi

lucru se intampla in cazul produselor care nu sunt standardizate si pentru

care, de fiecare data, noile conditii trebuie precizate cu ajutorul unui

specialist jurist.

Existenta specificatiilor detaliate, mentionate cu exactitate in cadrul

contractului, nu elimina complet riscul ca furnizorul strain sa nu-si respecte

cu scrupulozitate obligatiile, drept pentru care importatorul recurge la

diverse modalitati pentru a-si asigura marfurile dorite la calitatea dorita:

Controlul preliminar. Inainte de semnarea unui contract,

importatorul va analiza aptitudinea furnizorului de a respecta

exigentele sale calitative. Metodele controlului preliminar sunt

adecvate in functie de natura marfii, de cantitatea care urmeaza a fi

achizitionata si de valoarea comenzii. Se poate face apel la:

Experienta anterioara, cercetandu-se reputatia firmei pe piata sau

propria arhiva referitoare la tranzactiile anterioare. Este frecvent

utilizata pentru articole mai putin costisitoare si pentru comenzi mai

putin importante.

Metode indirecte care se alatura cercetarii experientei anterioare prin

studierea legii si regulamentelor comerciale in vigoare in tara

producatoare, a metodelor definite de firma insasi pentru asigurarea

calitatii produselor sale, a manualelor sale de calitate si a altor

documente interne. Temele care trebuie studiate atent sunt:

responsabilitatea furnizorului si garantiile implicite, modalitatile de

certificare si organizare a controlului intern al calitatii.

Responsabilitatile furnizorului si garantiile implicite. Intr-un numar

mare de tari (Marea Britanie, SUA, Elvetia, Germania), legile nationale

fac referiri, intr-o maniera generala, la contractele comerciale si mai

precis, la vanzarile de marfuri. Ele vizeaza in special, protejarea

intereselor si garantarea ca produsele furnizate prezinta calitatea

comerciala, ceea ce inseamna efectiv ca acestea raspund nevoii pentru

care au fost create si pot fi consumate in deplina securitate. Daca

aceste conditii nu sunt indeplinite, furnizorul isi incalca obligatiile

contractuale, nerespectarea garantiei implicite fiindu-i imputabila

direct. La fel de bine insa, importatorul trebuie sa stie ca exista tari

in care textele aplicabile vanzarilor de marfuri nu prevad

Procedura si metodologia expertizei merceologice

nici o garantie implicita, dupa cum exista tari in care continutul

garantiei implicite este diferit de al altora. Ca regula generala, putem

afirma ca legile relative la calitatea comerciala si garantia implicita

ofera asigurarea unui anumit nivel al calitatii.

Sisteme de certificare a calitatii. In functie de produs si de tara,

acestea se prezinta, in general, sub trei forme:

a) atestarea emisa de catre producator;

b) certificarea de catre terti;

c) inspectia prealabila exportului.

Atestarea emisa de producator este un document prin care

producatorul declara ca produsul este conform unei anumite

specificatii tehnice sau unui anumit standard, garantiile de acest gen

fiind destul de des folosite in schimburile internationale. Acest tip de

certificare prezinta inconvenientul unei asigurari unilaterale.

Certificarea de catre terti inlatura inconvenientul precedentei

modalitati, facandu-se apel la atestarea furnizata de catre o institutie

independenta care garanteaza ca produsul este conform unui

standard sau unei specificatii tehnice precise. Eticheta de calitate

conferita producatorului in urma certificarii sale ii ofera

importatorului siguranta ca produsele purtatoare ale acesteia au fost

controlate de organe acreditate si ca raspund din punct de vedere

calitativ standardelor in vigoare. Cum aceste standarde difera uneori

de la o tara la alta, cumparatorul va trebui sa se asigure ca

specificatiile de calitate care figureaza in contract corespund

standardelor definite in tara furnizorului.

Inspectia prealabila exportului. In cadrul politicii lor de promovare

a exporturilor, anumite tari au adoptat texte legislative conform

carora produsele ce reprezinta un bun potential de comercializare in

strainatate sunt supuse unei inspectii obligatorii inainte de

expedierea lor catre pietele externe. Importatorul trebuie sa cunoasca

statele care organizeaza astfel de activitati, precum si categoriile de

produse pentru care se aplica inspectia.

Inspectia marfurilor. Odata contractul semnat - in cazul in care

importatorul se declara satisfacut de rezultatele controlului preliminar

- o inspectie a marfurilor la furnizor s-ar putea dovedi necesara.

A inspecta marfurile pentru a se asigura de conformitatea acestora

cu specificatiile implica, pentru importator, o serie de cheltuieli care tin de

deplasarea personalului, de analizele de laborator efectuate s.a. (in cazul in

care inspectia e realizata pe cont propriu) sau cheltuieli cu plata serviciilor

(in cazul in care se recurge la un organism tert neutru). Subliniem ca orice

importator trebuie sa puna in balanta, pe de o parte, nivelul pierderilor

Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import

rezultate in urma nerespectarii exigentelor de calitate de catre furnizor si, pe

de alta parte, nivelul cheltuielilor cu inspectia efectuata acestuia.

In cazul in care importatorul opteaza pentru efectuarea unei inspectii

la furnizor, el trebuie sa raspunda la urmatoarele intrebari: cand, cum, unde

va avea loc inspectia si cine o va efectua.

Momentul inspectiei Inspectia poate sa survina cu putin timp inainte

de expediere (caz in care se apreciaza calitatea produselor gata de a fi

ambalate si transportate) sau in momentul descarcarii (in portul de

debarcare). Anumite contracte referitoare la produse de baza prevad doua

inspectii: una, inainte de expediere, realizata de catre furnizor si a doua, in

portul de destinatie, asigurata de catre importator. Daca rezultatele obtinute

acuza diferente dincolo de o marja acceptabila, solutia consta in a solicita

inspectia unui organism neutru ale carui concluzii vor fi hotaratoare.

Pentru produsele care nu sunt standardizate, natura acestora si

complexitatea proceselor de fabricatie vor determina momentul in care va

avea loc inspectia. Ca regula generala, pentru produsele complexe, inspectorii

importatorului supravegheaza procesul de fabricatie de la un stadiu la altul.

Metodele de inspectie aplicate de catre importator pentru verificarea

conformitatii produselor cu conditiile stabilite sunt, in general, similare cu

cele pe care firma producatoare le utilizeaza in acelasi scop. Totusi, aceste

metode figureaza in contract. Ele pot fi clasificate in patru mari categorii:

metode de analiza, modalitati de certificare, tehnici ale controlului statistic

si programe de tip "0% defecte".

Responsabilii cu inspectia. Acestia sunt inspectori desemnati de

catre importatori sau inspectori apartinand unui organism independent

recunoscut. In primul caz, inspectorii se vor deplasa in tara furnizorului

pentru o inspectie pre-expediere sau vor ramane in tara respectiva un anumit

interval de timp, functie de durata ciclului de fabricatie, pentru o inspectie

pe fluxul de productie. In cel de-al doilea caz, deosebit de utila este

mentinerea legaturii dintre importator, organul de inspectie si exportator.

Locul inspectiei poate fi ales in tara furnizorului sau in cea a

importatorului. Se opteaza pentru o inspectie pre-expediere, in tara

furnizorului, in urmatoarele cazuri: marfuri avand de parcurs distante lungi;

cheltuieli cu transportul importante ca pondere in cadrul costului total;

dificultati in returnarea articolelor refuzate. In operatiunile internationale de

import, cumparatorul are intotdeauna libertatea de a amana inspectia pana in

momentul in care marfurile au sosit la locul de destinatie.

Examenul final. Chiar daca exportatorul a expediat marfa conforma

cu specificatiile importatorului si a procedat la inspectia inainte de

livrare, aceasta trebuie sa fie supusa unui examen final, avand in

vedere ca, din diferite motive, pe parcursul transportului, poate

Procedura si metodologia expertizei merceologice

suferi deprecieri calitative. Este esential ca importatorul sa

examineze marfa, sa stabileasca cauzele deteriorarii sau ale

pierderilor, amploarea acestora. In urma intocmirii raportului de

ancheta, importatorul va inainta o cerere de despagubire acelora care

se fac raspunzatori pentru cele semnalate mai sus.

Garantia calitatii marfurilor alimentare la import presupune, din

partea importatorului, o serie de interventii "in amonte" fata de operatiunea

propriu-zisa si in "aval" fata de aceasta. Se considera ca, intr-o operatiune

de import, 90% din activitatile de management al calitatii se desfasoara

"inainte", avand un caracter preventiv.

Strategia de asigurare a calitatii loturilor de productie alimentare se

bazeaza pe corelarea dintre asigurarea calitatii prescrise, asigurarea

inocuitatii si instrumentele de garantare a calitatii (figura 8-1).

Figura 8-1. Corelatia dintre asigurarea calitatii prescrise, asigurarea inocuitatii

si instrumentele de garantare a calitatii produselor alimentare

Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import

Reusita demersului depinde in cea mai mare masura de modul in

care aceasta corelatie se realizeaza pentru fiecare tip de produs in parte.

Metode si uzante de asigurare a calitatii marfurilor alimentare

la nivelul intreprinderii exportatoare

Nici o operatiune de export de marfuri alimentare nu poate reusi fara

a cunoaste si a asigura produselor respective conformitatea cu exigentele de

calitate impuse de piata externa importatoare, corespondenta cu specificatiile

detaliate ale cumparatorului, precum si acceptabilitatea din partea consumatorilor

finali.

O intreprindere exportatoare trebuie sa mentina permanent nivelul

calitativ stabilit pentru produsele contractate, fiind indispensabila in acest

sens adoptarea unei politici de calitate eficiente pe baza unor structuri

adecvate. "Calitatea" trebuie sa reprezinte scopul urmarit in cadrul tuturor

activitatilor desfasurate, de la receptia materiilor prime si pana la livrarea

articolelor, la toate nivelurile ierarhice si pentru toti cei care participa la

productie sau comercializare.

Defectele pe care produsele alimentare risca sa le prezinte au cauze

diferite: materii prime de calitate nesatisfacatoare, personal necalificat sau

prea putin motivat, metode de fabricatie inadecvate s.a.

Exemplele sunt numeroase: cutii de conserve ruginite sau bombate;

fructe uscate sau mucegaite, brune, decolorate sau cu aspect prea putin

apetisant; produse alimentare preambalate contaminate din surse diverse sau

a caror greutate nu corespunde cu cea inscrisa pe ambalaj etc.

E important sa se tina cont de faptul ca materiile prime din industria

alimentara se deterioreaza, in general, in timp; posibilele defecte ale

acestora - de natura genetica, mecanica, datorate contaminarii biologice,

microbiologice sau modificarilor fizico-chimice - au repercursiuni, atat

asupra produsului finit, cat si asupra eficacitatii procesului de fabricatie.

Independent de aceasta, intreprinderea trebuie sa se asigure de puritatea

agentilor de conservare si a altor aditivi utilizati in limitele admise de

legislatia tarii importatoare.

Aptitudinea personalului de a-si realiza sarcinile stabilite ocupa un

loc important in cadrul programului de control al calitatii din industria

alimentara. Neglijentele in prelucrarea materiilor prime, in manuirea celor

perisabile si incompetenta in desfasurarea operatiunilor industriale se traduc

inevitabil in grave abateri ale calitatii finale fata de cea contractata.

Subliniem, de asemenea, ca importatorii nu vor accepta niciodata

produse alimentare prelucrate in intreprinderi in care personalul nu respecta

Procedura si metodologia expertizei merceologice

principiile stricte de igiena personala, lucreaza in spatii improprii din punct

de vedere sanitar, in conditii atmosferice de temperatura si umiditate inadecvate.

Conditionarea si ambalarea neconforme cu specificatiile contractuale

fac obiectul refuzului marfurilor de catre cumparator, avarierii sau alterarii

in timpul transportului si depozitarii sau reducerii duratei de comercializare.

Fiind constiente de importanta celor semnalate mai sus, firmele

exportatoare previn aparitia defectelor pentru produsele lor prin definirea

unor standarde de firma proprii si prin dotarea cu sisteme de control al

calitatii eficiente.

Inainte de toate, exporturile in sectorul alimentar trebuie sa fie

conforme unor reglementari obligatorii care se refera, in special, la siguranta

alimentara. De pilda, exporturile catre Uniunea Europeana sunt supuse

reglementarii CEE nr. 339/1993 a Consiliului Europei privind efectuarea

controalelor de conformitate a produselor importate din tari terte cu

reglementari care se aplica in domeniul securitatii produselor. Conform

acestui document, daca autoritatile vamale constata:

prezenta unui produs (lot de produse) care prezinta caracteristici de

natura sa suscite indoieli relative la securitatea alimentara sau

absenta unui document sau a unui marcaj care trebuie sa insoteasca

produsul si care se aplica in materie de securitate alimentara potrivit

reglementarilor comunitare sau nationale,

acestea sunt indreptatite sa opreasca comercializarea produsului respectiv si

sa informeze autoritatile nationale cu competente in sfera supravegherii

pietei de desfacere.

In cazul in care produsul nu este conform reglementarilor nat ionale

sau comunitare in materie de siguranta alimentara, reprezentand un pericol

grav si imediat pentru sanatatea umana, masurile de interzicere a

comercializarii acestuia vor fi insotite de inscriptionarea documentelor

insotitoare ale marfii, dupa cum urmeaza: "Produs neconform - nu se



autorizeaza comercializarea, reglementarea CEE nr. 339 / 1993

Standardele de firma servesc la asigurarea unei calitati constante a

produselor furnizate si se aplica pentru:

materii prime (aspect, dimensiuni, stare fizica, compozitie chimica);

procese de fabricatie (proprietati fizice si chimice ale produselor

intermediare, cum ar fi: culoare, pH, umiditate si instructiuni privind

utilizarea aparaturii de masura, a temperaturii, privind durata tratamentelor);

produse finite (caracteristici senzoriale: aroma, culoare, textura, aspect

exterior; caracteristici chimice; prezenta aditivilor alimentari, a

corpurilor straine, a impuritatilor minerale, a insectelor; indici

microbiologici; cantitate, ambalare, etichetare, data limita de livrare).

Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import

Vom mentiona doar ca utilizarea aditivilor alimentari suscita o

atentie deosebita, in majoritatea tarilor existand legislatie pe aceasta tema.

Eticheta produselor alimentare trebuie sa mentioneze prezenta eventualilor

aditivi incorporati si natura lor, alaturi de celelalte informatii prevazute a fi

obligatorii in reglementarile si uzantele comerciale ale pietei importatoare.

De asemenea, anumite tari obliga producatorii sau exportatorii sa precizeze

o data limita de vanzare, in special pentru articole cum sunt conservele,

produsele congelate, produsele lactate sau sucurile de fructe.

In ceea ce priveste eficienta sistemului de control al calitatii la

nivelul intreprinderii producatoare sunt necesare o serie de precizari:

Controlul calitatii face parte din ansamblul activitatilor care formeaza

managementul calitatii la nivelul intreprinderii. Introducerea

conceptului integrator de control total al calitatii (Total Quality

Control) permite extinderea conceptului calitatii produsului la

performantele globale ale intreprinderii, intelegand prin aceasta

intreaga sa activitate, inclusiv relatiile cu furnizorii din amonte si

distribuitorii din aval.

Nevoile care urmeaza a fi satisfacute nu se limiteaza la un singur

client; ele le inglobeaza si pe cele ale societatii in care traim. Sfera

de cuprindere a controlului calitatii se refera la toate functiile

intreprinderii si toate nivurile ierarhice din cadrul acesteia.

Controlul calitatii nu se limiteaza la activitatea de productie.

Controlul trebuie sa cuprinda toate cele patru faze ale ciclului

calitatii: planificarea, pregatirea, realizarea si mentinerea calitatii si,

in consecinta, elaborarea specificatiilor, achizitionarea materiilor

prime si auxiliare, fabricarea produsului.

Planificarea calitatii cuprinde definirea exigentelor care urmeaza a

fi satisfacute, elaborarea conceptului si dezvoltarea acestuia care conduce la

elaborarea specificatiilor. Mijloacele de control aplicate sunt:

sondaje de opinie si anchete pentru a verifica daca nevoile

consumatorilor externi au fost identificate corespunzator;

intrevederile client-furnizor, importator-exportator pentru a verifica

daca exigentele primului sunt clare si precise;

studiile de productibilitate pentru a verifica daca utilajele si

echipamentele de productie sunt capabile sa realizeze specificatiile;

incercari pe modele diverse si prototipuri, simulari cu ajutorul

computerului;

Procedura si metodologia expertizei merceologice

teste asupra produselor concurente si asupra substituentilor pentru a

controla eventualitatea dezvoltarii unor produse mai bune;

verificarea disponibilitatilor de materii prime la nivelul calitativ

necesar s.a.

Obiectivul final al controlului la acest nivel este verificarea

specificatiilor elaborate pentru satisfacerea nevoii careia ii este destinat

produsul (tinand cont de restrictiile externe determinate de legislatie, de

cultura, de concurenta sau de restrictii ale clientului ce tin de calitate, de

timp, de loc, de pret).

Asigurarea calitatii se refera la asigurarea resurselor umane, a

echipamentelor si a metodelor de lucru. Controlul consta in verificarea

calificarii fortei de munca, a echipamentului de productie si a furnizorilor.

Controlul calitatii resurselor umane cuprinde activitatile de evaluare

a acestora fata de capacitatea de a realiza calitatea ceruta, incepand cu

verificarea angajarilor, a atestarii in anumite cazuri (profesionisti), a pregatirii

si informarii, a recalificarii si motivarii personalului. Serviciul personal

participa impreuna cu responsabilii diferitelor altor servicii la aceste activitati.

Calitatea echipamentului si a materialului de productie, a celui de

intretinere si de masurare, a instalatiilor de depozitare si a metodelor si

procedeelor privind utilizarea lor este indispensabila pentru indeplinirea

scopului propus. Verificarea acestora consta in studii de capacitate

operationala, in scopul aprecierii posibilitatii aparatului de productie de a

respecta tolerantele impuse.

In timpul prelucrarii, controlul calitatii imbraca forma inspectiei

calitatii:

experienta demonstreaza ca multe intreprinderi alimentare de talie

mica recurg la inspectie ca modalitate de apreciere a 'capacitatii de

utilizare' a produselor lor. Livrarile de materii prime sunt acceptate

fara a se cere conformitatea cu exigentele unor standarde, sunt triate

si utilizate in scopuri diferite sau considerate rebuturi in unele cazuri.

In industria mestesugareasca sortarea se efectueaza vizual pe baza

unei presupuse experiente; nu se recurge la nici o metoda de

esantionare si nici la tehnici de evaluare senzoriala stiintifica;

majoritatea intreprinderilor mici si mijlocii din domeniul alimentar

aplica materiilor prime aceleasi procedee de inspectie care sunt

utilizate de catre intreprinderile mestesugaresti. Totusi, acestea

folosesc anumite aparate, in unele cazuri materiile prime sunt sortate

vizual, facandu-se apel sau nu la instrumente statistice.

In timpul prelucrarii, controlul calitatii poate lua si forma expertizei

vizuale.

Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import

anumite produse sunt esantionate in momente precise ale productiei,

modificarile conditiilor de fabricatie putand fi decise de catre

operator. Totusi, in cazul celor mai multe intreprinderi de aceasta

marime, evaluarea se indreapta deseori asupra produsului finit.

Inspectia este pentru acest tip de intreprindere singura modalitate de

control al calitatii care se utilizeaza pentru a preveni comercializarea

produselor defecte, fiind practicata de cele mai multe ori la sfarsitul

procesului de fabricatie.

Ca urmare, intr-o intreprindere, un sistem de control al calitatii

fabricatiei trebuie sa raspunda la urmatoarele intrebari: ce, cine, cum, unde,

cand si cat se controleaza:

ce se controleaza: caracteristici ale produsului de natura fizica,

chimica, organoleptica, microbiologica;

cine controleaza: lucratorul prin autocontrol (procedeu care se

dezvolta in prezent tot mai mult datorita efectului sau de motivare a

personalului de executie); personalul de asigurare a calitatii (lucratorul

ramane responsabil al activitatii desfasurate); inspectorul intern;

inspectorul reprezentant al importatorului sau al unui organism

guvernamental;

cum se controleaza: prin inspectie vizuala sau prin inspectie

utilizand instrumentar si aparatura diversa; prin incercari distructive

sau nedistructive in controlul calitatii unui articol; se poate alege

metoda de control prin atribute (constatarea absentei sau prezentei

unui atribut, in urma careia articolul este acceptat sau refuzat) sau

metoda de control prin masurare (care recurge la masurarea

caracteristicilor controlate, oferind informatii utile despre motivul

refuzului unui articol);

unde se controleaza: indicarea punctelor precise de-a lungul

procesului de fabricatie, puncte in care controlul trebuie efectuat; de

exemplu: la receptia materiilor prime; la punctul de trecere de la o

etapa la alta; inaintea unei operatiuni complexe; inaintea unei serii

de operatii dificil de intrerupt; inaintea unei operatii de finisare;

pentru operatiile care fac obiectul reclamatiilor consumatorilor;

pentru operatiile care au facut obiectul unei modificari recente;

pentru operatiile care au suferit schimbari de metoda; pentru

operatiile ale caror costuri sunt ridicate; pentru operatii simple, dar

de importanta critica; pentru operatii ce pot afecta securitatea

consumatorului; inaintea unei operatii de ambalare, a uneia de

depozitare; inaintea expedierii produsului; inaintea transportului unei

comenzi;

Procedura si metodologia expertizei merceologice

cand se controleaza: sporadic sau regulat; cu ocazia unei reclamatii,

a unui incident sau sistematic; la cererea clientului sau pe baza unui

plan stabilit; in mod continuu sau cu o frecventa predeterminata;

cat se controleaza: control unitar (100%), control prin esantionare

sau deloc. Controlul 100% nu este intotdeauna cel mai eficace.

In cazul unei inspectii repetate a unui numar de articole similare,

dupa cateva ore, eficacitatea controlului scade la 80%. De asemenea,

nu se poate aplica la loturile de produse ce necesita verificari

distructive; necesita personal numeros sau instrumentar specializat;

costul poate fi foarte ridicat in comparatie cu cel reclamat de

controlul prin esantionare.

Asigurarea calitatii marfurilor alimentare de export-import

prin activitati efectuate de catre terte parti

Exista astazi un numar mare de institutii sau asociatii care se ocupa

cu asigurarea si controlul calitatii marfurilor alimentare la nivel international

(FAO; ISO; ONUDI; OMS), la nivel regional (ORAN - Organizatia

Regionala Africana pentru Standardizare; OECQ - Organizatia Europeana

pentru Controlul Calitatii) sau la nivel national (numai in SUA exista

17 organisme de acest gen, dintre care amintim: ASQC- Societatea

Americana pentru Controlul Calitatii; AOAC - Asociatia Chimistilor

Analisti Oficiali; Institutul pentru Stiinta si Tehnologie Alimentara a

Universitatii din Washington; Laboratorul Alimentar National; Institutul

National pentru Standarde si Tehnologie; Departamentul pentru Agricultura

- Serviciul pentru Inspectie si Siguranta Alimentara etc.).

Institutele universitare se ocupa cu activitatea de asigurare a calitatii

marfurilor alimentare, fie independent, fie in asociere cu alte institute

publice. Tot atat de adevarat este ca numeroase activitati care se inscriu in

aceasta directie sunt desfasurate de catre institute tehnice cu caracter

particular sau apartinand autoritatii publice, exercitand o mare influenta

asupra industriei alimentare.

Ca atare, intreprinse de institutii si organisme publice sau private cu

scopul de a oferi consumatorilor interni sau externi produse de calitate

garantata, activitatile de asigurare a calitatii marfurilor alimentare de

export-import cuprind: standardizarea, certificarea, analizele si incercarile,

inspectia, pregatirea personalului si promovarea.

Data fiind abordarea detaliata a majoritatii activitatilor enuntate in

paragrafele anterioare ale lucrarii, vom insista asupra procedurii de certificare,

evidentiind doar cateva trasaturi esentiale, specifice marfurilor alimentare.

Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import

In fiecare tara a Uniunii Europene (si tot mai mult in tarile foste

socialiste) exista in prezent cel putin o organizatie de certificare a sistemului

calitatii si mai multe organizatii de certificare a produselor "agreate/

acreditate" pe plan national si/sau recunoscute pe plan international.

De pilda, in Franta, alaturi de marca de conformitate cu standardul

francez NF (1938) a fost introdus, inca din 1960, primul sistem de

certificare a produselor din domeniul agroalimentar, numit "sistemul

etichetelor agricole".

Ca urmare a recomandarilor Comisiei de modernizare a dreptului

alimentar, legea din 30 decembrie 1988, modificand legea din 1960, a

mentinut si a confirmat sistemul etichetelor si a introdus in art. 21.2. o

certificare de conformitate a produselor de consum alimentar si a produselor

agricole nealimentare si neprelucrate. Agricultura biologica, denumirile de

origine controlata si produsele montane nu sunt mentionate in acest

paragraf. Aceste semne scot in evidenta caracteristici specifice legate fie de

origine, fie de un mod de productie (agricultura biologica).

Etichetele pot fi nationale (eticheta rosie) sau regionale. Etichetele

sunt detinute de un organism numit "organism certificator", la care adera

profesionistii interesati.

Pentru a se omologa o eticheta, organismul certificator trebuie sa

ofere garantii de independenta, de impartialitate si de eficacitate in privinta

operatorilor care pot pretinde utilizarea acesteia. Pe de alta parte, trebuie sa

fie intocmit pentru comisia etichetelor si certificarii conformitatii (al carei

secretariat este asigurat de Ministerul Agriculturii si Silviculturii) un dosar

care sa cuprinda:

un regulament tehnic care sa indice, in mod precis si obiectiv,

caracteristicile produsului inscris intr-o categorie superioara;

un plan de control complet, care se exercita de la fabricatie pana la

comercializare, efectuat pe raspunderea organismului certificator,

eventual de un organism de control, de asemenea independent;

eticheta informativa care invoca sigla Etichetei rosii sau a etichetei

regionale si caracteristicile certificate.

Etichetele mentionate numite "etichete rosii" sunt omologate printr-o

hotarare comuna a Ministerului Agriculturii si a Ministerului Comertului,

dupa avizul Comisiei Nationale pentru etichete si certificare (sectia

etichete), constituita din reprezentanti ai profesionistilor, consumatorilor si

ai administratiei.

Impactul acestor etichete se resimte puternic in sectorul avicol, dar si

in sectorul produselor lactate si mezelarie-conserve.

Procedura si metodologia expertizei merceologice

Treptat, eticheta se introduce si in alte domenii: produse din carne,

produse prelucrate, produse pentru ocazii festive.

Certificarea conformitatii produselor de consum alimentar si a

produselor agricole nealimentare si neprelucrate are obiectivul de a deschide

noi perspective, prin crearea alaturi de eticheta agricola, care vizeaza numai

produsele de calitate superioara, a unei modalitati de certificare pentru

produsele conforme cu caracteristicile specifice sau cu regulile stabilite in

prealabil in fabricatie, prelucrare si conditionare. Ca si eticheta, certificatul

de conformitate este elaborat de un organism imputernicit, independent de

producator, fabricant, vanzator sau importator.

In Germania, Deutsches Institut für Normung (DIN) gestioneaza

marca de conformitate cu standardele nationale, iar Fundatia pentru

incercarea marfurilor (Warentest) efectueaza incercari asupra produselor, in

laboratoare independente, ale caror rezultate sunt publicate in revista TEST,

orientand cumparatorii in alegerea pe piata.

Cele mai importante organisme de certificare a sistemelor calitatii

sunt Societatea germana pentru certificarea sistemelor calitatii si Societatea

T.Ü.V.-CERT.

Marea Britanie acorda o importanta deosebita certificarii sistemelor

calitatii, pe baza careia intreprinderea poate trece la certificarea produselor.

Consiliul national de acreditare a organismelor de certificare

(N.A.C.C.B.) a acreditat peste 30 de organisme de certificare, dintre care

cele mai importante sunt: Institutul Britanic de Standardizare si Lloyds

Register of Quality Assurance (L.R.Q.A.).

In Elvetia exista Asociatia elvetiana pentru certificare care se ocupa

cu expertizarea, evaluarea si certificarea sistemelor calitatii, iar in Belgia

Asociatia belgiana pentru calitate are acelasi obiect de activitate.

In unele tari (Marea Britanie, Germania, Belgia) au fost create

institutii nationale de acreditare a organismelor de certificare. Franta

reprezinta un caz singular in Europa, intrucat A.F.A.Q. si celelalte

organizatii de certificare trebuie sa fie avizate de institutia guvernamentala

S.Q.A.L.P.I. (Service de la Qualité pour l'Industrie et la Normalisation) care

supravegheaza respectarea procedurilor si cerintelor in vigoare. Franta nu

pretinde organizatiilor partenere de certificare (din alte tari) sa fie ele insele

acreditate. A.F.A.Q. se ocupa, in principal, de intreprinderi ce produc pentru

piata interna, dar si de cele care exporta, intrucat a semnat mai multe

acorduri de recunoastere reciproca cu organizatii similare din alte tari.

Reprezentantii organizatiilor de certificare vest-europene au semnat

in 1989 un "Memorandum de recunoastere reciproca" prin care au devenit

membre ale EQNAC ("European Quality Network for Assessement and

Certification"), o retea europeana pentru evaluarea si certificarea

Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import

sistemelor calitatii care cuprinde organisme de certificare europene

acreditate in baza standardului EN 45012, din tarile membre ale UE.

In baza Rezolutiei din 21.12.1989 privind abordarea globala in

domeniul evaluarii conformitatii si Deciziei din 13.12.1990, reprezentantii

Comunitatii Europene si ai AELS au hotarat infiintarea EOTC (European

Organisation for Testing in Certification), structurata pe comitete

sectoriale pentru a putea raspunde diferitelor cerinte de evaluare a

conformitatii.

Se incearca, astfel, promovarea unei politici unitare in materie de

certificare si acreditare la nivelul UE si fata de partenerii terti, asigurarea

unei coerente generale in ceea ce priveste evaluarea conformitatii,

perfectionarea legislatiei mecanismelor si procedurilor respective in scopul

eliminarii obstacolelor tehnice din calea schimburilor comerciale.

In ansamblu, putem considera ca certificarea se dovedeste un succes

care trebuie administrat si utilizat ca atare la toate nivelurile, si in special al

agentilor economici pentru care a fost conceput.

Alte activitati de asigurare a calitati marfurilor alimentare importate

sau destinate exportului se refera la:

Inspectia inainte de expediere. Aceasta inspectie permite (in cazul

unui produs destinat exportului) verificarea conformitatii acestuia cu

normele admise (in general definite prin raportare la specificatiile

importatorului sau la cele ale unui organism apropriat). De exemplu,

standardele referitoare la pestele importat din Canada figureaza in

Guide to Cannadian Regulatory Requirements and Examination

Procedures for Imported Fish" publicat de catre Directia generala de

inspectie, pescuit si oceane din Otawa (Canada), adresate

exportatorilor potentiali de peste din aceasta tara; ghidul face

precizari cu privire la conditiile de securitate, calitate si compozitie,

ambalare, etichetare si marcare ce trebuie respectate.

Inspectia in portul de destinatie. Produsul alimentar este supus

unei inspectii de calitate inainte de a-i fi admisa intrarea pe teritoriul

national. Ghidul citat mai sus rezuma procedurile de inspectie

aplicabile pestelui importat in Canada.

Analize si incercari. Majoritatea marilor intreprinderi dispun de

propriile lor laboratoare de control al calitatii. In cazul

intreprinderilor mici si mijlocii insa, costul infiintarii si intretinerii

acestor laboratoare este prohibitiv. Drept urmare, singura solutie este

utilizarea serviciilor laboratoarelor externe, publice sau private. De

exemplu, in Filipine, in sectorul public, Biroul "Food and Drug" si

Departamentul Stiintei si Tehnologiei pun la dispozitia industriei

alimentare numeroase servicii tehnice, adresandu-se, in special,

Procedura si metodologia expertizei merceologice

intreprinderilor de talie mica si mijlocie. Institutiile particulare si

universitare, cum ar fi Food Research Department (F.R.D.) din

cadrul Food Terminal Inc. si Uzina Alimentara Pilot a Universitatii

filipineze propun servicii similare. Ele pot raspunde nevoilor tehnice

ale intreprinderilor de orice marime, putand fi insarcinate de

asemenea, cu studii de dezvoltare a produselor si programe de

control al calitatii.

Activitati de instruire si pregatire a personalului. Succesul unui

program de control al calitatii depinde intr-o mare masura de dorinta

intreprinderii de a-si imbunatati cunostintele, calificarea,

comportamentul si practica personalului sau. In cazul controlului de

calitate, trebuie ca pregatirea sa depaseasca simplele aspecte tehnice

ale produselor, materiilor prime si procedeelor de fabricatie

specifice. Angajatul trebuie sa cunoasca obiectivele vizand calitatea

in intreprindere, dar in acelasi timp sa fie motivat in a accepta rolul

care ii revine cu privire la aceste obiective. Programele oficiale de

pregatire vizeaza reuniuni, expuneri, colocvii, ateliere organizate de

catre institutii sau grupuri de consultanti in domeniul calitatii.

Activitati de promovare, publicare si organizare de conferinte

Aceste activitati permit participantilor schimburi de idei, puncte de

vedere si sunt convenabile personalului familiarizat deja, mai mult

sau mai putin, cu problemele calitatii.

Sistemul de management al sigurantei alimentului - HACCP

Deziderat esential al dezvoltarii economico-sociale, asigurarea

securitatii alimentelor se poate realiza printr-o serie de tipuri de interventii

directe, precum controlul calitatii produselor alimentare, dar si indirecte, ca

masuri de protectie a mediului, imbunatatirea calitatii nutritionale a

alimentelor, educatia consumatorului.

Comitetul mixt FAO/OMS a considerat ca toate aceste interventii

sunt importante, recomandand ca mijloacele necesare punerii lor in aplicare

sa fie dezvoltate si sustinute.

Cresterea ingrijorarii publice privind contaminarea alimentelor cu

poluanti microbiologici, chimici si radioactivi a determinat organizatiile

oficiale de sanatate publica si Organizatia Mondiala a Sanatatii sa apeleze la

intensificarea actiunilor de prevenire si control a efectelor acesteia.

Un instrument cheie in acest sens il constituie aplicarea sistemului

HACCP (Hazard Analysis Critical Control Point) in productia si

comercializarea alimentelor.

Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import

Aparitia conceptului HACCP a fost favorizata de progresele uriase

inregistrate in stiinta si tehnica din ultimele decenii, sistemul fiind pus la

punct pentru prima data in 1959 de catre compania Pillsbury, in proiectele

sale de cercetare si realizare a produselor alimentare destinate programelor

spatiale americane.

Metoda HACCP a fost prezentata in public la Conferinta Nationala

pentru Protectia Alimentelor din 1971, fiind ulterior adoptata de catre FDA

(Food and Drugs Administration) pentru inspectia intreprinderilor din

industria alimentara civila.

Pe masura evolutiei sale, acest sistem si-a dovedit rolul important in

obtinerea si comercializarea unor produse alimentare sigure pentru sanatatea

umana, afirmandu-si valentele practice in asigurarea inocuitatii acestora in

alimentatia publica, industria alimentara, turism si comert. Intalnirea pe

probleme de securitate alimentara din Europa (Bruxelles, 1989) a consacrat

HACCP-ul ca instrument util in punerea in practica si asigurarea acesteia.

Comisia Codex Alimentarius incurajeaza implementarea metodei

HACCP la nivelul agentilor economici si reglementarea acesteia printr-un

cadru legislativ adecvat in statele membre. In acest sens, legislatia recenta a

Uniunii Europene recomanda aplicarea sistemelor de management al

calitatii bazate pe HACCP in tarile care doresc sa exporte produse

alimentare catre Uniunea Europeana.

Conceptul HACCP sistematizeaza toate prevederile de baza ale

inspectiei sanitare, dovedindu-se o modalitate simpla si eficienta a realizarii

controlului si autocontrolului pe linia igienei alimentelor. In prezent, exista

tendinte si initiative accentuate ca, la nivelul diferitelor intreprinderi,

aplicarea sistemului HACCP sa se faca cu ajutorul mijloacelor de

monitorizare si prelucrare electronica a informatiilor, elaborandu-se

programe adaptate profilului de activitate al acestora.

Abordarea sistemica a realizarii sigurantei pentru consum a

produselor alimentare consta in aplicarea a sapte principii de baza:

P1. Evaluarea riscurilor asociate cu obtinerea si recoltarea materiilor

prime si ingredientelor, prelucrarea, manipularea, depozitarea,

distributia, prepararea culinara si consumul produselor alimentare.

P2. Determinarea punctelor critice prin care se pot tine sub control

riscurile identificate.

P3. Stabilirea limitelor critice care trebuie respectate in fiecare punct

critic de control.

P4. Stabilirea procedurilor de monitorizare a punctelor critice de control.

P5. Stabilirea actiunilor corective ce vor fi aplicate atunci cand, in

urma monitorizarii punctelor critice de control, este detectata o

deviatie de la limitele critice.

Procedura si metodologia expertizei merceologice

P6. Organizarea unui sistem eficient de pastrare a inregistrarilor care

constituie documentatia planului HACCP.

P7. Stabilirea procedurilor prin care se va verifica daca sistemul

HACCP functioneaza corect.

Este indicat ca analiza riscurilor sa fie efectuata in faza de proiectare

a produsului si a procesului tehnologic de fabricatie pentru a defini punctele

critice de control inainte de inceperea fabricatiei. Evaluarea riscurilor se

realizeaza in doua etape:

evaluarea tipului de produs in functie de riscurile asociate acestuia;

evaluarea riscurilor in functie de gradul de severitate.

Un punct critic de control este definit de orice punct sau procedura

dintr-un sistem specializat in fabricarea de produse alimentare in care

pierderea controlului poate avea drept consecinta punerea in pericol a

sanatatii consumatorului. Exemple tipice: stabilirea retetei de fabricatie

bazata pe considerente igienico-sanitare, tratamentele termice, refrigerarea,

congelarea, igienizarea utilajelor si spatiilor de productie.

O limita critica este definita de toleranta admisa pentru un anumit

parametru al punctului critic de control. De pilda: valorile temperaturii,

timpului, umiditatii, pH-ului, aciditatii, continutului de sare etc.

Monitorizarea reprezinta testarea sau verificarea organizata a

punctelor critice de control si a limitelor critice. Rezultatele monitorizarii

trebuie sa fie bine documentate si interpretate. Erorile de monitorizare pot

conduce la defecte critice ale produselor. Deoarece defectele critice pot avea

consecinte grave, se impune o monitorizare eficienta a punctelor critice de

control, ideal in proportie de 100%.

In unele situatii este posibila o monitorizare continua (de exemplu,

inregistrarea continua a timpului si temperaturii de sterilizare a cutiilor de

conserve pe termografe, masurarea in flux a pH-ului unui produs alimentar),

aceasta fiind de preferat.

Daca nu se poate asigura o monitorizare continua, intervalul la care



se face monitorizarea trebuie sa fie corect ales, astfel incat sa se poata

asigura totusi tinerea sub control a riscurilor identificate. Se vor folosi

planuri de prelevare a probelor realizate pe baze statistice, precum si unele

proceduri statistice pentru reducerea variatiilor in desfas urarea procesului

tehnologic, in functionarea utilajelor si a aparatelor de masura.

Pentru o buna conducere a procesului, se recomanda ca monitorizarea

punctelor critice de control sa fie realizata prin metode rapide care pot

furniza informatii in timp util, toate rezultatele monitorizarii fiind

obligatoriu inregistrate si pastrate pana la expirarea termenului de

valabilitate al lotului.

Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import

Actiunile corective aplicate trebuie sa elimine riscurile existente sau

care pot sa apara prin devierea de la planul HACCP, asigurand inocuitatea

produsului finit.

Verificarile au rolul de a confirma faptul ca, in urma aplicarii

planului HACCP, toate riscurile au fost identificate si tinute sub control.

Metodele de verificare pot fi metode microbiologice, fizice, chimice si

senzoriale.

Pentru implementarea sistemului la nivel microeconomic este

necesar un studiu HACCP care sa cuprinda date igienico-sanitare si tehnice

(date epidemiologice, date privind materiile prime, produsele intermediare

si produsul finit, date privind securitatea alimentului) si care se finalizeaza

prin alcatuirea unui plan HACCP al unitatii respective.

Planul HACCP poate fi aplicat in productie, comert, servicii

alimentare, prin asistarea pe calculator, in baza unui program adaptat

specificului respectiv si avand ca punct de lucru diagrama de lucru

prezentata in figura 8-2.

Figura 8-2. Diagrama de lucru HACCP

(dupa FAO/OMS)

Procedura si metodologia expertizei merceologice

Principiile generale de alcatuire a unui plan HACCP pentru o unitate

cu profil alimentar se refera la:

examinarea vizuala pe ansamblul unitatii care include simultan aspecte

multiple (structura, circuite, functionalitate, depozitare, dotare etc.);

examinarea senzoriala a produsului/produselor in diferitele faze ale

procesului tehnologic, incepand cu receptia materiilor prime,

prelucrare, conditionare, depozitare si terminand cu livrarea,

respectiv desfacerea;

masurarea si supravegherea temperaturii in punctele esentiale ale

proceselor tehnologice;

existenta testarii si atestarii HACCP la personalul unitatii, conform

nivelului de responsabilitate si profilului de activitate;

stabilirea punctelor critice cu potential de risc ce urmeaza sa fie

supuse controlului sanitar si autocontrolului managerial permanent,

stabilirea responsabilitatilor directe pentru personalul activ si de

specialitate al unitatii;

investigatii de laborator asupra punctelor critice cu potential de risc,

stabilirea indicatorilor si a periodicitatii de efectuare.

Legislatia sanitara europeana si internationala privind productia de

alimente prevede (deocamdata cu statut de recomandare) aplicarea in toate

unitatile implicate in productia, transportul, depozitarea si servirea

alimentelor, a principiilor unui sistem de asigurare a calitatii igienice, bazat

pe evaluarea si prevenirea riscurilor, deci a unui sistem de tip HACCP.

In Marea Britanie, inca din septembrie 1995, aplicarea sistemului in unitatile

care prelucreaza sau comercializeaza alimente a devenit obligatorie,

nerespectarea acestei conditii conducand la inchiderea unitatii respective.

Specialistii au elaborat de asemenea, pe plan national si international,

o serie de ghiduri de bune practici de siguranta alimentara bazate pe

aplicarea metodelor HACCP. In principal de origine americana si canadiana,

aceste ghiduri permit utilizatorilor aplicarea intr-un domeniu specific a

procedurii HACCP. Aceste documente descriu, pe de o parte, sistemul si

metodologia de aplicare a unei proceduri HACCP, apoi detaliaza aplicarea

acestei proceduri intr-un domeniu industrial specific, insistand pe etapele de

analiza a riscurilor, de stapanire a punctelor critice si de supraveghere.

De exemplu, ghidul englez National Advisory Committee on

Microbiological Criteria for Food (NACMCF) referitor la preparate pe baza

de carne de pasare formuleaza pentru fiecare punct critic al fabricatiei:

o descriere a etapei procedeului corespunzand unui risc identificat

(exemplu: pasteurizare);

Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import

exigentele tehnice ce trebuie respectate in aceasta etapa (exemplu:

durata de pasteurizare, temperatura, distributia in autoclava a

recipientelor cu produs);

elementele care permit asigurarea controlului acestor exigente

tehnice si mijloacele tehnice necesare acestui control (exemplu:

masurarea si inregistrarea cuplului timp/temperatura, verificarea

vizuala a distributiei adecvate a recipientelor in autoclava);

verificarea acestor mijloace tehnice (exemplu: buna functionare a

dispozitivelor de masurare timp/temperatura).

Punctele critice de control, ca parte integranta a sistemului de control

al producatorului de alimente, pot fi utilizate impreuna cu HACCP la

asigurarea securitatii produselor.

In desfasurarea unei inspectii generale a unei mari intreprinderi de

producere a alimentelor, punctele critice de control le constituie arealele

acesteia si operatiunile de prelucrare care necesita a fi mentinute sub o

stricta supraveghere, in vederea asigurarii securitatii produsului final. Pentru

buna derulare a inspectiei, o simpla diagrama a fluxului tehnologic poate

facilita familiarizarea inspectorilor cu specificul de fabricatie al unitatii

respective.

De observat: toate operatiunile (de curatenie sanitara, mentenanta,

controlul calitatii etc.) vor fi controlate conform procedurilor si inregistrarilor

scrise ale celor care le realizeaza.

Problemele calitatii si sigurantei alimentelor pot avea un impact

deosebit in economia unei tari, asupra starii de sanatate si de nutritie a

populatiei sale. Ele reclama reglementari si solutii adecvate.

In vederea cresterii posibilitatii de aliniere si integrare a Europei

Rasaritene la sistemul international HACCP, Organizatia Mondiala a

Sanatatii a organizat o serie de intalniri (Larnaca Cipru 1990, Budapesta

1990, 1991, Lisabona 1991) la care au participat si delegati oficiali ai

Romaniei. Tara noastra este semnatara a Declaratiei Finale a Conferintei

Internationale de Nutritie FAO/OMS (Roma, 1992) privind 'securitatea

alimentara' si 'securitatea alimentelor'.

In baza recomandarilor internationale, a experientei si literaturii de

specialitate din tarile cu practica in domeniu, precum si in baza specificului

perioadei de tranzitie din Romania, Institutul de Igiena si Sanatate Publica

Bucuresti (nominalizat de catre OMS ca 'punct focal HACCP' pentru

Romania) in colaborare cu Centrul de Inventica Bucuresti a elaborat un

pachet de proiecte-program privind posibilitatile si perspectivele de

implementare progresiva a sistemului international HACCP in tara noastra.

In acest sens, Ministerul Sanatatii a emis Ordinul nr.1956/18 oct. 1995,

Procedura si metodologia expertizei merceologice

publicat in Monitorul Oficial al Romaniei nr.59bis/22 martie 1996, care

statueaza introducerea si aplicarea sistemului HACCP in activitatea de

supraveghere a conditiilor de igiena din sectorul alimentar.

In conditiile in care industria alimentara romaneasca intentioneaza sa

se alinieze sub toate aspectele la cerintele unei moderne productii de

alimente este absolut necesar ca toate intreprinderile sa-si revizuiasca

atitudinea in ceea ce priveste igiena productiei. In acest sens, este

obligatorie respectarea normelor de igiena privind alimentele si protectia

sanitara a acestora. Normele de igiena au urmatorul specific:

urmaresc interesele sanatatii publice;

se stabilesc in baza unor studii si observatii pluridisciplinare continue;

se revizuiesc periodic, in functie de informatiile sau situatiile nou aparute;

se bazeaza pe relatia 'administrare-efect', respectiv' cantitate-efect';

urmaresc si supravegheaza activ efectele imediate sau tardive asupra

sanatatii, vizeaza populatia globala, grupe populationale distincte,

precum si descendentii acestora.

3 Elementele structurale ale unei expertize merceologice

in domeniul marfurilor alimentare

Notiunea de "expertiza" deriva de la cuvantul latinesc "experior"

(a incerca, a proba) si are semnificatia activitatii de cercetare a unei

probleme de catre un specialist intr-un anumit domeniu, constatarile sau

opiniile lui avand scopul de a elucida unele chestiuni in fata unor instante

judiciare sau in fata partenerilor unui contract economic (pentru spetele

extrajudiciare).

Expertiza reprezinta, deci, acel mijloc de proba prin care, in baza

unei cercetari metodice, folosind procedee stiintifice, expertul aduce la

cunostinta instantei care l-a imputernicit concluzii motivate stiintific cu

privire la faptele pentru a caror elucidare sunt necesare cunostinte specializate.

Trebuie mentionat, insa, ca opinia expertului nu are o forta probanta

absoluta, fiind supusa liberei aprecieri a instantei judiciare. Expertiza

merceologica este utilizata pentru cercetarea si clarificarea unor probleme

controversate sau litigioase pe care le ridica practica comertului, avand ca

obiect stabilirea exacta a calitatii reale a loturilor de produse, din punct de

vedere static sau dinamic, in relatie cu conditiile, cauzele, locul si

imprejurarile care au generat abateri de la calitatea prescrisa si de la calitatea

contractata, in timpul fabricarii sau circulatiei lor tehnice.

Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import

Principalele etape ale efectuarii unei expertize sunt:

acceptarea expertizei;

pregatirea expertizei;

investigarea obiectului expertizei;

intocmirea raportului de expertiza.

Acceptarea expertizei presupune prezentarea in fata organului care

l-a desemnat pentru a i se comunica obiectivele expertizei.

Pregatirea expertizei incepe printr-o documentare rapida, dar

cuprinzatoare, principalele cai fiind:

cunoasterea istoricului litigiului si stabilirea cronologiei faptelor;

studierea documentelor operative: documente care reglementeaza

relatiile contractuale, documente de livrare-primire, documente de

transport, documente ce atesta calitatea lotului de marfa;

studierea actelor normative si a documentelor care reglementeaza si

prescriu calitatea marfurilor ce fac obiectul litigiului;

documentarea bibliografica;

documentarea pe teren.

Investigarea obiectului expertizei este impusa de necesitatea

stabilirii faptelor sau a imprejurarilor incriminate. Investigatiile expertului,

in sensul invers ciclului de fabricatie sau de circulatie a marfii, constau atat

in verificari pe teren (observatii, constatari, analize, experimentari etc.), cat

si in verificari de documente (evidente primare, evidente contabile, registre

de fabricatie, registre de analize etc.), dupa un plan de actiune in care

problemele de urmarit sa fie programate in succesiunea lor logica.

Intocmirea raportului de expertiza se realizeaza in termenul

stabilit de instanta care a dispus expertiza. Raportul de expertiza, avand o

valoare probatorie deosebita, trebuie sa oglindeasca: metodele stiintifice de

cercetare utilizate de expert; constatarile expertului; modul de interpretare a

datelor obtinute in urma cercetarilor si experimentarilor; concluziile finale

temeinic fundamentate.

In mod obisnuit, raportul de expertiza cuprinde urmatoarele sectiuni:

preambul;

scurt istoric al litigiului;

obiectul expertizei;

procedura investigatiilor;

constatarile expertizei;

concluziile expertizei;

borderoul de anexe;

anexe (in original sau in copie).

Procedura si metodologia expertizei merceologice

Preambulul raportului de expertiza cuprinde: numele si prenumele

expertului, profesia si calificarea sa, adresa completa, instanta sau organul

care a numit expertul si numarul dosarului pentru litigiul in cauza (numarul

actului de imputernicire).

Scurt istoric al litigiului. De regula, in aceasta sectiune se mentioneaza:

numele sau denumirile partilor aflate in litigiu (reclamanta si parata), cat si

adresele lor exacte. Cand apar doua sau mai multe parti in calitate de

coreclamante sau coparate, ordinea lor ierarhica se stabileste in functie de

pozitia pe care o au in litigiu. In aceasta sectiune se prezinta, intr-o

succesiune cronologica, principalele elemente si date ce reprezinta puncte de

reper esentiale ale litigiului. Se consemneaza pozitia sau interpretarea

partilor in raport cu problemele litigiului, in special ale acelora care vizeaza

obiectivele expertizei, precum si precizarea daunelor si a perioadei cand

s-au produs aceste daune.

Obiectul expertizei. In aceasta sectiune sunt redate ad-literam

obiectivele stabilite de catre instanta pentru efectuarea expertizei. In cazul

unor formulari imprecise, partile pot contesta atat directia investigatiilor, cat

si continutul constatarilor ca nefiind concludente; de aceea, in prealabil,

instanta care a ordonat expertiza consulta atat partile implicate in litigiu, cat

si expertul.

Procedura investigatiilor cuprinde, de regula, urmatoarele elemente:

legalitatea invitarii partilor la investigatii;

numele si calitatea imputernicitilor;

felul documentelor de imputernicire;

felul investigatiilor efectuate de catre expert in prezenta partilor;

felul documentului de consemnare a rezultatelor investigatiilor

(proces verbal, minuta etc.), semnat de catre expert.

Constatarile expertizei reprezinta cea mai importanta portiune din

raport si cuprinde faptele si datele din dosarul litigiului, cat si cele rezultate

din investigatiile efectuate de catre expert, care trebuie descrise exact si

dupa caz, comparate sau interpretate.

In functie de obiectivele expertizei, rezultatele investigatiei se

prezinta in ordinea dezvaluirii lor. Expertul trebuie sa stabileasca cu

exactitate cauzele si imprejurarile care au generat vicierea respectiva si, de

aceea, pe langa simpla narare a elementelor de reconstituire a cauzelor si

imprejurarilor, precum si a marimii si efectelor vicierii, expertul va prezenta

interpretarile corespunzatoare, inclusiv solutiile posibile pentru preintampinarea

repetarii unei anomalii de felul celei care formeaza speta expertizei.

Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import

Concluziile raportului de expertiza trebuie sa contina, intr-o forma

concentrata, raspunsurile la obiectivele trasate de instanta. In masura in care

in urma investigatiilor se stabileste cu claritate demarcatia intre raspunderile

tehnice legate de vicierea incriminata, aceasta va fi consemnata ca atare,

fara a se atinge vreo latura juridica a problemei. Obiectivitatea si

corectitudinea concluziilor sunt determinate de: calificarea inalta a

specialistului in domeniul in care actioneaza ca expert; cunoasterea

profunda a problemelor ridicate de relatiile industrie-comert si ale circulatiei

tehnice a marfurilor; cunoasterea complexa a metodelor si tehnicilor de

analiza a marfurilor; probitatea profesionala si morala a expertului;

independenta fata de partile implicate in litigiu.

Borderoul de anexe reprezinta opisul detaliat al tuturor documentelor

si actelor suplimentare depuse de parti pe parcursul efectuarii expertizei si

care au servit la intocmirea raportului de expertiza. Borderoul de anexe

figureaza, in mod obligatoriu, atat pe original, cat si pe copiile raportului de

expertiza remise partilor implicate in litigiu.

Anexele raportului de expertiza sunt documente sustinatoare ale

concluziilor pe care le formuleaza expertul, cum ar fi: buletine de analiza,

grafice, copii si fotocopii, planuri si schite, scheme de amplasare, procedee

de calcul etc.

Pentru a se asigura raportului de expertiza o tinuta corespunzatoare,

trebuie respectate unele conditii privitoare la stil si continut. Astfel, raportul

de expertiza trebuie sa fie clar si concis, fara formulari sau termeni echivoci,

fara trimiteri la lucrari in afara dosarului. Se vor utiliza, pe cat posibil, fraze

scurte, dense si clare, iar termenii tehnici greu accesibili se vor explica la

piciorul paginii sau in paranteze pentru a inlesni intelegerea concluziilor.

Constatarile si afirmatiile expertului trebuie sa fie sustinute prin

exemplificari si argumentari temeinice, pentru a conferi raportului o

anumita inatacabilitate si pentru a evita o eventuala neconcordanta intre

datele trecute in raport in cazul unei eventuale noi expertize. Datele

continute in raportul de expertiza trebuie sa fie reale si demonstrabile, iar

concluziile formulate de expert trebuie sa reprezinte sinteza logica a

constatarilor partiale la care a ajuns pe parcursul efectuarii investigatiilor.

Uneori, dupa efectuarea expertizei se constata de catre parti sau de

catre instanta noi probleme ale spetei litigiului nerelevate initial, care

reclama interventia expertului. In aceste situatii, instanta poate ordona

obiective suplimentare pentru expertiza.

Atunci cand concluziile raportului sunt controversate, inexacte, sau

cand se anuleaza expertiza ca urmare a incalcarii unor dispozitii legale de

catre expert, se poate dispune efectuarea unei noi expertize.

Procedura si metodologia expertizei merceologice

4 Metodologia moderna de expertizare a calitatii

marfurilor alimentare

In industria alimentara, cuantificarea caracteristicilor de calitate a

marfurilor fabricate este indispensabila in aplicarea unui program de control

al calitatii. Rezultatele evaluarii senzoriale - ca procedura stiintifica de

apreciere a proprietatilor organoleptice ale alimentului - sunt corelate cu

datele furnizate de catre laboratoare si obtinute in urma testelor de natura

fizica, chimica, fizico-chimica, microbiologica, microanalitica si histologica.

Importanta analizei senzoriale

in evaluarea calitatii marfurilor alimentare

In urma cu peste 30 ani, prin aprecierea organoleptica a calitatii

produselor alimentare se intelegea orice examinare facuta cu ajutorul

organelor de simt umane, urmata de o apreciere verbala sau scrisa,

subiectiva, a impresiilor senzoriale inregistrate. Aceasta conceptie

corespunde vechii terminologii elene, care intelegea prin notiunea de

organoleptic" modul de apreciere cu ajutorul simturilor.

O asemenea forma de aplicare simpla si subiectiva a examenului

organoleptic, fara nici un control al capacitatii reale de apreciere a organelor

senzoriale si al preciziei rationamentului degustatorului, conduce la rezultate

incerte, fara nici o garantie de exactitate si care pot fi deseori contestate.

Astfel, s-a recomandat ca in locul expresiei indoielnice de

"organoleptic" sa se introduca, in scop stiintific, notiunea de "examinare

senzoriala", introdusa deja in unele tari cum sunt Anglia, Germania,

Polonia, SUA, Romania etc.

Pentru controlul psihosenzorial al alimentelor sunt utilizate, pana in

prezent, cele doua notiuni de organoleptic si senzorial. In interesul unei

uniformizari lingvistice, ar trebui facuta o demarcatie a celor doua

formulari, care, in aparenta, inseamna acelasi lucru.

In ambele cazuri este vorba de controlul si aprecierea proprietatilor

senzoriale, care se pot percepe nemijlocit cu ajutorul organelor de simt. Cu

toate acestea, in aprecierea senzoriala, un rol hotarator il joaca inclinatiile

personale, prejudecatile si alte principii de apreciere, cu influente subiective.

Cerinte indreptatite privind obtinerea de rezultate ale analizelor

demne de incredere au condus, treptat, la obiectivizarea progresiva a

tipurilor de control senzorial cu ajutorul organelor de simt. Calificarea

controlului psihosenzorial intr-o adevarata ramura a stiintei se exprima,

astfel, prin termenul special ales in acest scop, si anume, analiza senzoriala

Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import

Examinarea senzoriala presupune aprecierea calitatii senzoriale a

produselor alimentare cu ajutorul unor simturi verificate in prealabil

(vaz, gust, miros, auz, pipait), prin folosirea unor metode si a unor

persoane calificate in acest domeniu, in anumite conditii, care asigura

obiectivitatea, corectitudinea si posibilitatea de reproducere a rezultatelor

Cercetarile cu ajutorul simturilor cuprind metode fundamentate din

punct de vedere fiziologic si psihologic, care trebuie aplicate astfel incat sa

se ajunga la rezultate reale, perfect reproductibile, in cadrul unor aprecieri

calitative si cantitative.

In cazul examinarii senzoriale a alimentelor, intotdeauna avem de-a

face cu o perceptie psihologica a unor excitatii senzoriale personale, de

origine fiziologica. Aceasta percepere senzoriala a excitatiilor poate fi

influentata de diversi factori, reuniti in mare masura in metodologia

senzoriala moderna, prin introducerea unor masuri de ordin tehnic si

organizatoric. Totusi, personalitatea celui care efectueaza incercarile si

senzatiile lui subiective, variabile, corespund mai mult sau mai putin exact

perceptiei excitatiilor si, din aceasta cauza, pot aduce o nota subiectiva in

exprimarea rezultatelor.

Simturile umane (vazul, mirosul, gustul, auzul, pipaitul) conduc la

inregistrarea cantitativa si la interpretarea cerebrala a impresiilor, precum

si la compararea lor cu alte impresii, analoage, formate in timp

Acest proces, in special fiziologic, poate fi redat destul de obiectiv si

reproductibil, in stadiul actual al metodelor de examinare senzoriala, cu

conditia ca senzatia inregistrata de simturile senzorialistului sa nu fie

umbrita si modificata de alta senzatie psihica a unui organ de simt,

provocata de o solicitare concomitenta.

Examinarea senzoriala necesita un antrenament adecvat, alegerea

potrivita a specialistilor, selectarea corecta a tabelelor de punctaj si a

metodelor statistice pentru analiza si interpretarea datelor

Utilizarea analizei senzoriale pentru masurarea caracteristicilor de

calitate ale produselor si a nivelurilor lor de acceptabilitate este raspandita

in toata lumea, mai ales in tarile dezvoltate. Merceologi din domenii ale

psihologiei, fiziologiei, chimiei, ingineriei, statisticii si alimentatiei omului,

lucreaza impreuna pentru o mai buna intelegere a specificului naturii

simturilor umane, ca un instrument valoros pentru masurarea calitatii unui

produs.

Ca rezultat, analiza senzoriala a capatat destula incredere din partea

consumatorilor, incat poate fi ridicata la rangul de disciplina de studiu.

Poate fi considerata, astfel, un instrument obiectiv de evaluare si masurare,

cu un nivel ridicat de consistenta si validitate.

Procedura si metodologia expertizei merceologice

Tinand seama ca analiza senzoriala vizeaza evaluarea reactiilor

omului fata de un stimul dat, metodele de testare senzoriala sunt dezvoltate,

in principal, pentru masurarea caracteristicilor senzoriale ale produselor, asa

cum sunt ele percepute de om.

Masurarea obiectiva a calitatii senzoriale a alimentelor reduce

efectul erorilor judecatii umane. Datele furnizate prin analiza senzoriala pot

sta la baza elaborarii deciziilor privind asigurarea controlului de calitate, in

diferitele stadii de proiectare si dezvoltare a produsului.

In figura 8-3 se demonstreaza ca producatorii sau proiectantii

produselor alimentare vor fi nevoiti sa se implice in examinarea senzoriala

a produselor, in diferitele stadii ale productiei. Cei mai preocupati vor fi

angajatii care desfasoara activitati de cercetare-dezvoltare, controlul calitatii,

management, productie, marketing, vanzari, specialisti care au responsabilitatea

functionarii corespunzatoare a activitatii acestor departamente.

Extinderea implicarii fiecarui grup de angajati in examinarea

senzoriala a produselor alimentare, pe intreg circuitul tehnico-economic al

acestora, va depinde de gradul de acceptabilitate al alimentelor din partea

consumatorilor, la patrunderea lor pe piata. Pe masura ce produsul se bucura

de o acceptare din ce in ce mai larga din partea consumatorilor,

departamentele de productie si controlul calitatii vor fi interesate treptat de

cresterea volumului productiei, prin aplicarea riguroasa a metodelor analizei

senzoriale.

Este important ca toti cei implicati in procesul de fabricatie, in toate

stadiile de prelucrare, incepand cu conceperea designului produsului si

terminand cu comercializarea pe piata, sa inteleaga aplicatiile metodelor de

evaluare senzoriala.

Fiecare produs alimentar are caracteristici de calitate masurabile prin

metode de analiza senzoriala si prin metode fizico-chimice. Unele

caracteristici sunt fizice, chimice si sunt usor de perceput, altele sunt

ascunse. Cunoasterea acestor caracteristici de calitate si familiarizarea cu

metodele si instrumentele de masurare standardizate sunt vitale pentru

controlul calitatii produselor alimentare. Aceste caracteristici de calitate pot

fi clasificate in trei grupe:

caracteristici senzoriale, identificabile si perceptibile: miros, aroma,

gust;

caracteristici fizice, usor identificabile si perceptibile (forma,

marime, culoare, structura, consistenta), care, in acelasi timp, fac

parte tot din grupul caracteristicilor senzoriale, fiind puse in evidenta

cu ajutorul organelor de simt;

Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import

Vanzari&Marketing

ANALIZA

SENZORIALA

Preferintele

consumatorilor

Probleme

Cercetare

dezvoltare

Profilul

produsului

Productie

Testul

procedural

Sistemul de

inregistrare

si raportare

Testul privind

controlul calitatii

senzorial si de

laborator

Controlul calitatii

Figura 8-3. Rolul analizei senzoriale in activitatile de cercetare-dezvoltare,

controlul calitatii si productie



(prelucrare dupa Quality Control for Food Industry, International Trade Centre

UNCTAD/GATT, Geneva, 1993, pag. 27)

caracteristici ascunse, greu identificabile (caracteristici fizico-chimice,

valoare nutritiva, caracteristici microbiologice, puritate, siguranta in

consum etc.).

Omul accepta alimentele pe baza anumitor caracteristici sau criterii

de calitate, pe care el insusi le defineste, percepandu-le si interpretandu-le

prin intermediul simturilor sale. Aceste atribute sunt descrise in termeni de

senzatii percepute si sunt denumite adesea "insusiri/ caracteristici calitative

Procedura si metodologia expertizei merceologice

CALITATI SENZORIALE

sau senzoriale" definind asa-numita "calitate senzoriala" a produsului

alimentar. O reprezentare sugestiva a componentelor calitatii senzoriale a

unui produs alimentar este redata in figura 8-4. Aceasta include:

Reactia

consumatorului

Mestecare,

salivare

Mirosire,

muscare

Atingere,

pipaire

Acceptare sau

respingere

Caracteristici

vizibile

textura, vascozitate,

consistenta, defecte

aferente

marime, culoare, forma,

defecte aferente

Caracteristici

chinestezice

Caracteristici

de miros

miros, aroma, buchet,

defecte aferente

Caracteristici

de gust

gust, defecte aferente

Inghitire sau

eliminare

Figura 8-4. Calitatile senzoriale ale produsului

si reactia consumatorului fata de acestea

perceptia caracteristicilor vizibile, cum sunt marimea, culoarea,

desenul in sectiune, forma si defectele fizice (prin intermediul

simtului vazului);

perceptia caracteristicilor chinestezice ca textura, vascozitatea,

consistenta si defectele aferente (prin intermediul simturilor tactil si

gustativ);

perceptia caracteristicilor de miros si de gust sau a senzatiilor care

combina mirosul si gustul si defectele specifice.

Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import

Caracteristicile vizibile, precum culoarea, marimea, forma si

proprietatile texturale, care pot fi percepute vizual, pot influenta in mod

determinant reactia initiala a unei persoane fata de produsul alimentar in

cauza. Daca un aliment pare acceptabil din acest punct de vedere,

consumatorul poate fi convins sa-l atinga si apoi sa muste din el.

Descrierea chinestezica si texturala a alimentului va rezulta ca

urmare a examinarii acestuia prin intermediul simturilor tactil si gustativ.

Pe masura ce mesteca, consumatorul va saliva si apoi va percepe gustul

produsului. Pana la urma, el fie il va inghiti, fie il va indeparta (proces numit

deglutitie).

Rezultatele analizei senzoriale a caracteristicilor de calitate ale

alimentelor pot fi corelate cu rezultatele analizei instrumentale, in vederea

obiectivizarii controlului de calitate total.

Caracteristicile de calitate ale alimentelor necesita instrumente de

masurare corespunzatoare. In acest stadiu, este important sa intelegem ca

toate produsele alimentare au propriul lor profil senzorial descriptiv care

consta intr-o multitudine de atribute masurabile. Atat producatorul, cat si

comerciantul de produse alimentare trebuie sa inteleaga care sunt

caracteristicile produsului considerate tipice pentru satisfacerea consumatorului.

De asemenea, ei trebuie sa stapaneasca bine metodele pentru identificarea si

masurarea acestor caracteristici.

Spre deosebire de caracteristicile fizice, vizibile si senzoriale,

caracteristicile ascunse ale produselor alimentare nu pot fi nici vazute, nici

simtite si pot fi masurate numai prin procedee chimice, fizice sau

microbiologice standardizate. Unele dintre aceste caracteristici, cum este, de

exemplu, continutul in diferite substante nutritive, sunt pozitive si trebuie sa

fie mentinute, chiar mentionate pe eticheta, altele sunt negative si, daca sunt

prezente, fac alimentul nedorit, nesigur sau nepotrivit pentru consumul uman.

Prezenta unor substante nedorite sau interzise in produsele

alimentare (de exemplu, coloranti, edulcoranti, diferite substante nocive

etc.) le face nesigure si periculoase. De asemenea, substantele toxice

prezente in produs reduc gradul de securitate si igiena a alimentelor.

Prezenta acestor substante nu este intotdeauna usor de detectat, fara sa se

apeleze la teste si analize fizico-chimice de laborator. Totodata, aceste teste

necesita analisti bine pregatiti si calificati, de cele mai multe ori un

echipament sofisticat si trebuie sa fie realizate de laboratoare autorizate.

Masurarea caracteristicilor ascunse ale alimentelor poate fi realizata

si prin intermediul metodelor micro-analitice si microbiologice. Ambele

metode necesita folosirea microscoapelor optice si a altor instrumente care

ajuta la identificarea prezentei unor componente nedorite in alimente

(substante straine, microorganisme, virusi etc.).

Procedura si metodologia expertizei merceologice

Metode fizice utilizate pentru diferite tipuri de produse alimentare

Tabel 8-1

Nr.

crt.

Denumirea

metodei/aparatului Descriere Destinatie

1. Tenderometrul

Masoara forta necesara

pentru a penetra in totalitate

in esantion sau pentru a-l

reduce prin zdrobire la o

dimensiune specifica

Consistenta

fructelor si

legumelor

2. Sistem Munsell

Masoara tenta, luminozitatea

si saturatia culorii unui

esantion in raport cu un

etalon

Culoarea la

majoritatea

alimentelor

3. Balanta Westphal Aparat functionand conform

principiului lui Arhimede

Masa specifica a

legumelor pentru

incercarea

maturitatii

4. Incercarea cu

penetratorul

Masurarea la penetrare a

unui produs cu un poanson

in timpul unui interval de

timp dat

Consistenta carnii,

a fructelor, a

biscuitilor etc.

5. Micrometrul

Permite masurarea

dimensiunilor cu mare

exactitate

Diametrul la

spagheti, inaltimea

conservelor

metalice etc.

6. Consistometrul

Bostwick

Masoara curgerea unui

produs alimentar fluid intr-un

interval de timp dat

Consistenta

maionezei, a

sucului de rosii,

a siropurilor

7. Vacuometrul

Masoara vidul in produsele

conservate, in milimetri de

mercur

Cutii de conserve

sau produse

ambalate sub vid

Balanta Mettler

Cantarirea produselor

alimentare cu precizie de

patru zecimale, in grame

Sursa: "Le controle de la qualité dans l'industrie alimentaire", CCI, CNUCED/

GATT, Geneva, 1991

Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import

Metode fizice, chimice si fizico-chimice utilizate in determinarea

calitatii marfurilor alimentare

Examenele fizice masoara anumite proprietati de natura fizica ale

alimentelor, cum ar fi: culoarea, volumul, temperatura, lungimea, retinerea

apei, textura, rezistenta la tractiune etc. In tabelul 8-1 se demonstreaza

multitudinea de metode de analiza fizica existente, destinate diferitelor

produse alimentare.

Aspectul. Dimensiunile si forma produselor alimentare, ca si

defectele si culoarea, sunt factori legati de aspectul acestora, factori care au

o mare influenta asupra primei impresii a consumatorului. Consideratiile

care tin de aspect isi au, de asemenea, utilitatea lor in materie de calibrare si

clasare, deci contribuie la asigurarea unifomitatii si faciliteaza operatiunile

de cumparare si de vanzare. In timpul prelucrarii, calibrarea permite

reducerea etapelor succesive ale fabricatiei si amelioreaza calitatea

produsului final.

Culoarea. Este un factor de calitate care joaca un rol important in

ceea ce numim aspectul produsului. Pe de alta parte, culoarea este, de multe

ori, legata de diferitele transformari, dorite sau nu, pe care le sufera

alimentele in timpul coacerii, depozitarii, transportului sau in caz de

alterare. Culoarea este o caracteristica a luminii, care se poate masura in

unitati de intensitate si de lungime de unda.

Analizele fizice utilizate, in general, pentru masurarea culorii fac

apel la spectrofotometrie si la sistemul Munsell, acest al doilea sistem fiind

folosit pe scara mai larga din ratiuni de simplitate si de costuri.

Volumul produselor se poate determina prin mai multe modalitati.

Una dintre acestea consta in masurarea suprafetei ocupate de catre un

produs cu ajutorul unui planimetru.

Textura. Progresele tehnologice au permis specialistilor cuantificarea

proprietatilor de textura a alimentelor cu ajutorul texturometrului (dispozitiv

alcatuit din parti mobile care simuleaza miscarea dintilor in timpul

masticatiei, permitand astfel obtinerea de informatii privind duritatea,

consistenta, elasticitatea etc.).

Vascozitatea unui lichid (de exemplu, uleiul) poate fi masurata cu

ajutorul viscozimetrului (determinand viteza de cadere a unei sfere de metal

intr-un lichid). Consistenta se masoara la viteza de curgere a alimentului

lichid.

Specificatia duritatii este diferita de la un produs la altul, drept

pentru care exista aparate speciale: penetrometre, de exemplu, utilizate

pentru carne, sau extensiometre care masoara rezistenta la rupere a

produselor de patiserie, a biscuitilor etc.

Procedura si metodologia expertizei merceologice

Determinarea masei specifice pentru alimente intereseaza, in

principal, produsele lichide. Picnometrele, hidrometrele, lactodensimetrele,

alcoolmetrele, zaharometrele sunt instrumente ce se intrebuinteaza frecvent

in cazul acestei determinari.

Importanta determinarilor fizice se poate remarca prin urmatoarele

exemplificari: determinarea densitatii relative a laptelui conduce la aprecierea

eventualelor cantitati de apa adaugate; determinarea culorii fructelor si

legumelor proaspete este un mijloc de stabilire a gradului de maturitate a

acestora; determinarea concentratiei intr-o anumita substanta a unei solutii:

a continutului de zahar din mustul de struguri, a cantitatii de alcool dintr-o

bautura alcoolica; determinarea masei hectolitrice a cerealelor furnizeaza

informatii privind capacitatile de transport si de depozitare necesare.

Natura si cantitatea substantelor chimice prezente intr-un aliment

beneficiaza de posibilitatea determinarii lor prin analize chimice. Metodele

utilizate de catre industria alimentara isi pot gasi urmatoarea utilitate:

elaborarea si aplicarea normelor de identitate si de puritate; identificarea

anumitor substante din alimente; constatarea modificarilor suferite de

produse in timpul depozitarii; studiul ameliorarii sau controlul calitatii

alimentelor brute sau prelucrate; determinarea valorii nutritive a alimentelor

in scopuri stiintifice, dietetice sau pentru etichetare.

Aciditatea activa. Se determina prin masurarea pH-lui, prin metode

colorimetrice si electrometrice. Metodele pentru determinarea aciditatii

utilizeaza indicatori ca: hartie de turnesol, albastru de metil, metilorange,

fenol si fenolftaleina. Metodele electrometrice sunt in mod curent folosite

pentru alimentele extrem de colorate. Se cufunda doi electrozi intr-o solutie

ce antreneaza o forta electro-motrice proportionala cu pH-ul solutiei;

pH-metrele functioneaza conform acestui principiu.

Refractometrele sunt instrumente care masoara indicele de refractie,

considerat drept constanta pentru o substanta pura, in conditii specifice de

temperatura si presiune. Se preteaza pentru determinarea puritatii uleiurilor,

a grasimilor si a cerurilor si, in egala masura, pentru cea a concentratiei in

zahar la sucuri, siropuri, gemuri, marmelade.

Refractometrul de mana este un instrument indispensabil in

activitatea de control al calitatii produselor alimentare, pentru dozarea

substantelor solide solubile (in general zahar) la juice-uri de fructe, piureuri,

siropuri etc.

Tot cu participarea luminii, ca si in cazul refractometriei, dar de data

aceasta a luminii polarizate, exista si polarimetrele, folosite in determinari

similare, cu deosebirea ca se aplica numai in cazul substantelor optic active.

Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import

Colorimetrele servesc la determinarea continutului de azot, de

fosfor, de plumb, de aluminiu, de vanilie sau de zahar. Comparatorul

Lovibond are ca principiu de intrebuintare compararea culorii sau a

nuantelor acesteia pentru miere, bere sau extract de vanilie.

Spectrometrele prezinta interes din punct de vedere al ariei largi de

utilizare (se aplica atat solutiilor colorate, cat si substantelor opace sau

transparente); aceste aparate au utilitati diverse: dozarea nitritilor reziduali

in produse uscate, a concentratiei de sare din alimente sau a cantitatilor de

acid ascorbic sau de caroten din anumite produse alimentare.

Colorimetria si spectrometria sunt folosite, in general, in probleme

de dozare: a metalelor grele, a proteinelor, a vitaminelor, a conservantilor, a

pesticidelor si de identificare si determinare a unor compusi diferiti din

timpul proceselor tehnologice sau din timpul depozitarii.

Proprietatea unor constituenti ai produselor alimentare in stare

lichida de a difuza si de a absorbi lumina sta la baza determinarilor

nefelometrice si turbidimetrice, cu conditia ca acestea sa fie sub forma de

suspensii insolubile si particulele sa aiba aceeasi marime si sa fie stabile. Se

folosesc la aprecieri ale limpiditatii, ale continutului de impuritati din apa

industriala sau potabila, la controlul inmultirii bacteriilor.

O metoda fizico-chimica la care se apeleaza tot mai des este analiza

fluorescenta. Astfel, in cazul determinarilor calitative, carnea si extractele

din carne capata proprietati fluorescente in functie de specia animalului de la

care provin. De exemplu, tesutul muscular proaspat de la bovine este de culoare

rosu inchis, catifelat; la ovine, cafeniu inchis; la porcine, cafeniu deschis.

Gradul de prospetime se poate determina prin metoda fluorescentei,

produsul avand o fluorescenta diferita in functie de acesta. Pestele, pe

masura pastrarii, isi schimba fluorescenta; de asemenea, ouale, produsele

lactate, cerealele si produsele cerealiere, fructele si legumele. O alta aplicare

a acestei metode este determinarea cantitativa a vitaminei E, a proteinelor.

Fotometria cu flacara este in mod curent folosita la dozarea potasiului (K) si

a sodiului (Na).

Conductometria este folosita pentru determinarea punctului de

echivalenta intr-o reactie chimica, mai ales cand nu se poate observa vizual

(prin schimbarea culorii) si pentru stabilirea procentului de cenusa dintr-un

produs (industria zaharului).

Cromatografia pe hartie este utilizata pentru determinarea

substantelor complexe cum sunt: aminoacizii, acizi organici, vitamine,

glucide, substante de adaos, precum si in identificarea falsificarilor, ca si

cromatografia in faza gazoasa, care se aplica in analizele de aroma si in

determinarile de pesticide; acestea sunt alte metode de natura fizico-chimica

Procedura si metodologia expertizei merceologice

care isi aduc aportul (alaturi de metodele enumerate anterior) la evaluarea

calitatii produselor alimentare, in scopul controlului sau asigurarii acesteia

la nivelul productiei, depozitarii, transportului sau comercializarii.

Evaluarea microanalitica, microbiologica

si histologica a alimentelor

Prezenta materiilor straine in produsele alimentare finite, considerate

a fi periculoase sau nu, dovedeste mediocritatea controlului calitatii

acestora. Corpurile straine care se regasesc in alimente si care constau in fire

de par de la rozatoare, particule metalice, aschii, particule de funingine, de

nisip s.a. sunt indicii ale unei contaminari alimentare grave sau nu, ale carei

surse trebuie imediat identificate si suprimate. In asemenea cazuri, procedurile

de control trebuie sa vizeze studierea contaminarii materiilor prime inainte

de a sosi la agentul economic, in timpul tuturor etapelor filierei prelucrarii si

pana ce produsul este vandut la utilizatorii finali.

Drojdiile, mucegaiurile, bacteriile, considerate a fi contaminanti ai

produselor alimentare dificil de decelat, necesita examene microbiologice

pentru a le recunoaste si a le defini, incarcatura microbiologica putand

antrena deteriorari ale produsului finit, uneori cu efecte grave asupra

sanatatii umane.

Aspectele micro-analitice si microbiologice ale determinarii calitatii

nu se rezuma doar la detectarea contaminantilor prezenti in alimente, ci si la

evidentierea unor proprietati ale materiilor prime care pot afecta, in mod

direct, un procedeu de fabricatie sau calitatea unui produs. De exemplu, apa

puternic mineralizata nu poate fi utilizata in fabricile de bere; la fel, apa

poate fi lipsita de bacterii coliforme si in consecinta potabila, dar nu poate fi

considerata satisfacatoare pentru fabricarea untului sau a branzei, in cazul in

care contine microorganisme psihotrope de tipul Pseudomonas s.a. intr-un

numar apreciabil.

Microbiologia materiilor prime principale are o influenta deloc

neglijabila asupra calitatii produsului finit. Un numar excesiv de micelii de

mucegaiuri in fructele si legumele destinate conservarii sau congelarii

conduce la o calitate inferioara care se va regasi in produsul finit. Prezenta

unui numar mare de microorganisme termorezistente in laptele crud risca sa

duca la un lapte pasteurizat care nu va fi conform cu normele bacteriene.

Cunoscandu-se ca alte materii prime ca sarea, zaharul, amidonul,

condimentele pot contribui la incarcarea microbiana totala, se va proceda la

examinarea acestora pentru a verifica incadrarea in specificatiile relative la

numarul maxim admisibil de microorganisme.

Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import

In multe intreprinderi producatoare de alimente examenele bacteriologice

in laboratoare sunt practic curente. Calitatea materiei prime, a

echipamentului si a materialelor de ambalat este sistematic inspectata.

In consecinta, este importanta cunoasterea precisa si completa a

tuturor prescriptiilor relative la asigurarea securitatii alimentelor, in cadrul

unui program de ameliorare a calitatii produselor, personalul intreprinderii

stiind exact ce trebuie sa faca si cui sa se adreseze pentru atingerea acestui

obiectiv.

Principalele examene utilizate in evaluarea micro-analitica si

microbiologica sunt:

Examenele microanalitice. Efectuate cu ajutorul microscopului,

acestea permit decelarea prezentei corpurilor straine inofensive. Inofensive

in sine, aceste corpuri straine conduc prin existenta lor la un anumit grad de

contaminare, fiind considerate ca un defect grav. Este si motivul pentru care

serviciile de represiune a fraudelor din diferite tari sau altele similare acorda

tolerante zero sau aproape zero pentru: insecte, fire de par ale rozatoarelor,

mucegaiuri, nisipuri si altele din aceasta categorie, susceptibile de a provoca

alterari. In particular, examenul microscopic este important pentru produse

alimentare, cum ar fi: compoturi de fructe, unt de arahide, carne tocata etc.,

in care acesti contaminanti se prezinta sub forma unor particule minuscule

imposibil de decelat fara microscop. Microanaliza permite intotdeauna

stabilirea unei relatii cantitative intre corpurile straine si inocuitatea sau

starea produsului. Metodele de izolare (indispensabila in operatiunea de

identificare, nominalizare si cuantificare a materiilor straine) pentru

realizarea examenului microscopic au in vedere sedimentarea, filtrarea sau

flotatia pe baza de benzina.

Examenele microbiologice. Acestea dau recensamintele microbiologice

definite ca numarul de microorganisme viabile dintr-un esantion dat.

Standardele fixeaza criteriile microbiologice pentru o serie de produse

alimentare, cum ar fi: numar total de spori termofili, spori termofili

anaerobi, numar de spori in caz de alterare fara bombaj, bacterii

producatoare de hidrogen sulfurat. Printre alte verificari microbiologice

putem aminti: incercarea de reducere cu albastru de metil pentru cercetarea

bacteriilor coliforme in analiza pasteurizarii laptelui; verificarea drojdiilor si

mucegaiurilor din bauturi imbuteliate, unt, oua, alimente fermentate, zahar

si siropuri; recensamantul microscopic al fragmentelor de mucegaiuri din

unt, fructe congelate, tomate, fructe conservate; numarul sporilor de bacterii

mezofile din fainuri si zahar; cercetarea sporilor de bacterii mezofile si

anaerobe de putrefactie din laptele praf, condimente, amidon, zahar si alti

edulcoranti.

Procedura si metodologia expertizei merceologice

Examenele histologice. Acestea dau informatii precise despre

structura fizica a unor alimente si a constituentilor lor, cum ar fi: carne,

legume, fructe, condimente, maioneza. Acest tip de examinari se poate

utiliza pentru a observa modificarile post-mortem ale carcaselor de carne.

Ele presupun personal calificat si un echipament de lucru adecvat,

microscopul electronic facand aceste observatii mai facile si mai exacte.

Multiplicarea factorilor care agreseaza inocuitatea produselor

alimentare implica extinderea ariei de investigatie a metodologiei de analiza

care se dezvolta in prezent, utilizarea unor metode analitice si fizico-chimice

moderne, fiabile, de mare precizie, susceptibile de a fi folosite in conditii de

obiectivitate, dar si 'sofisticate' din punctul de vedere al necesarului de

personal tehnic calificat, de laboratoare dotate cu aparatura si instrumentar

tehnologic avansat. De pilda, 'vechile' prevederi nationale europene

reclama o toleranta 'zero analitica' a reziduurilor de substante chimice

folosite in zootehnie, al carei nivel 'zero' este mult mai scazut in prezent,

datorita cresterii sensibilitatii actualelor metode analitice de tip biologic si

chimio-fizic. Autoritatile comunitare au fixat limitele maxime de reziduuri

(MRL) de substante chimice in alimentele de origine animala si, in

consecinta, legile statelor membre au fost modificate.

Metodologia aplicata in domeniul prevenirii si decelarii manoperelor

frauduloase se bazeaza pe analiza tipologica a posibilelor tipuri si directii de

manipulare frauduloasa a marfurilor alimentare, precum si pe elaborarea

continua a metodelor si tehnicilor de decelare si comensurare a diferitelor

categorii de manopere frauduloase, care, in esenta, se bazeaza pe o

temeinica cunoastere a produsului normal, a directiei si amplitudinii

abaterilor de la proprietatile specifice ale produselor normale (variatiile

maxime ale constituentilor specifici, eventualii constituenti nespecifici).

Organizatia Internationala a Standardizarii, ca federatie mondiala a

organismelor nationale care se ocupa de standardizare, publica metodele

internationale de analiza aprobate de catre membrii sai, in vederea asigurarii

calitatii produselor alimentare.

Metodele adoptate de catre Comisia Codex Alimentarius, in urma

activitatii Comitetului Codex pentru metode de analiza si esantionare, iau in

considerare recomandarile ISO si altele, dezvoltate de catre Asociatia

Chimistilor Analisti Oficiali (AOAC), Uniunea Internationala a Chimistilor

din Chimia Pura si Aplicata (IUPAC), metodele incluse in Manualul

Analitic al Pesticidelor din Statele Unite, a celor apartinand Comisiei

Internationale a Specificatiilor Microbiologice pentru Alimente (ICMSF).

Numeroase instante profesionale internationale cum sunt FIL

(Federatia internationala a laptelui) sau FIJU (Federatia internationala a

producatorilor de sucuri de fructe), ICUMSA (zahar), Asociatia europeana a

Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export-import

berii elaboreaza, editeaza si difuzeaza metode de analiza care sunt, adesea,

reluate de organizatiile de standardizare (ISO, CEN).

Organizatiile de standardizare nationale (AFNOR, de exemplu, in

Franta), avand ca scop coordonarea acestei activitati la nivel national,

publica colectii de norme care, in general, sunt constituite, in cea mai mare

parte, din standarde de metoda.

Standardele de metode de analiza ale tarilor comunitare nu pot fi

adoptate la scara europeana decat in cazul in care metoda respecta conditiile

stabilite prin Directiva 85/591. Aceasta precizeaza, in particular, ca

metodele standardizate trebuie - in perspectiva adoptarii lor - sa fie

verificate prin incercari inter-laboratoare care sa permita masurarea

repetabilitatii si reproductibilitatii lor .

Desi considerata o activitate de lunga durata si costisitoare, totusi, in

urma infiintarii Comitetului tehnic 'Metode de analiza a produselor

alimentare - aspecte orizontale' din cadrul CEN, activitatea europeana de

standardizare a metodelor de analiza a fost puternic impulsionata. Pe de alta

parte, Comisia Comunitatilor europene a creat in domeniul veterinar un

cadru in care laboratoare nationale de referinta vor fi desemnate sa

organizeze elaborarea si validarea metodelor de referinta pentru cercetarea

reziduurilor de pesticide, medicamentelor, metalelor grele in carne si

produse din carne.







Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate

Merceologie


Comert
Finante banci
Merceologie






termeni
contact

adauga