Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor




Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Finante banci


Index » business » » economie » Finante banci
» Sistemele monetare


Sistemele monetare


SISTEMELE

MONETARE




Nu de putine ori s-a pus problema determinarii structurii optime a modului de organizare monetara a unei tari. Chiar daca disputele au fost destul de aprinse, in prezent ideea unanim acceptata a fost aceea a dezvoltarii unui sistem monetar national    care sa aiba la baza etalonul monetar putere de cumparare.

Pana a se ajunge, insa, la aceasta etapa, este stiut ca banii au prezentat diferite forme, pornind de la banii-marfa si ajungand, in prezent la banii electronici.


Nu putine au fost vocile care au afirmat ca in momentul in care intr-o anumita zona a circulat moneda se poate vorbi de existenta unui sistem monetar. Eu vin sa afirm ca acest lucru nu este posibil stiut fiind faptul ca un sistem monetar impune nu numai existenta unei monede care sa fie utilizata pentru derularea diferitelor tranzactii.

Chiar prin definirea conceptului de sistem se evidentiaza un cadrul complex care sa puna in miscare mult mai multe componente care se interconditioneaza reciproc.


Ca urmare, pentru a vorbi de un sistem monetar (fie ca este vorba de un sistem monetar national, fie ca este vorba de forma largita a acestuia in contextul actual - sistem monetar international) trebuie sa luam in considerare componentele de baza ale acestuia :

v    

Structura sistemelor monetare

 
unitatea monetara ;

v     etalonul monetar ;

v     cadrul institutional al realizarii emisiunii monetare.

Indiferent de tipul sistemului monetar, in evolutia sa istorica, aceste componente sunt evidentiate tocmai prin natura sistemului monetar adoptat. Cu toate acestea, nu se poate afirma ca aceste componente si-au pastrat acelasi continut de-a lungul timpului. Dezvoltarea economica, dezvoltarea de ansamblu a societatii a impus si dezvoltarea acestor elemente ale sistemului monetar.


Definirea banilor aflati in circulatie s-a facut, evolutiv, de catre diferite institutii, dar indiferent de aceste institutii , sistemul monetar are la baza o unitate monetara. De o adevarata unitate monetara putem vorbi, insa, abia in momentul aparitiei monedelor cu valoare integrala. Definirea unitatii monetare, a revenit in aceste conditii autoritatii monetare nationale, emisiunea monetara avand la baza statuarea acesteia prin lege, fapt ce a condus, mai tarziu la determinarea puterii liberatorii a monedei.

Definirea unitatii monetare din punct de vedere a valorii paritare

 
Unitatea monetara, definirea acesteia a prezentat, evolutiv, mai multe forme, forme determinate tocmai de natura etalonului ce a fost adoptat ca baza de dezvoltare a sistemului monetar.

Definirea valorii paritare

 
In conditiile renuntarii la moneda-marfa propriu-zisa (marfurile ce indeplineau functia de mijloc de schimb) si trecerii la moneda cu valoare integrala, unitatea monetara era definita prin intermediul valorii paritare.

Valoarea paritara[1] este definita invariabil prin cantitatea de metal pretios stabilita prin lege, de autoritatea monetara, sa indeplineasca functia de etalon monetar.   

Daca avem in vedere etalonul monetar aur-devize, adoptat in urma constituirii Sistemului monetar international prin Conferinta internationala de la Bretton Woods, valoarea paritara putea fi definita fie prin raportarea directa la aur, fie prin definirea valorii propriei monede printr-o anumita cantitate de dolari americani, singura moneda din sistem care indeplinea atat functia de etalon, cat si functia de element de rezerva monetara.

Valoarea paritara in conditiile etalonului aur-devize

 
Existenta valorii paritare impunea, astfel, definirea valorii monedei fara insa ca aceasta valoare sa poata fi influentata de evolutia pietei, tocmai datorita fixitatii valorii paritare. Modificarile intervenite pe piata aurului au condus la manifestarea discrepantelor dintre valoarea de piata a aurului inclus in monedele emise si valoarea efectiva, de piata a aurului. Toate acestea au condus la eliminarea valorii paritare, valoarea monedei fiind determinata tocmai de situatia economiei emitente.

Definirea paritatii monetare

 
In conditiile utilizarii definirii unitatilor monetare prin intermediul valorilor paritare, compararea a doua economii din prisma unitatilor monetare se realiza prin intermediul paritatii monetare.

Paritatea monetara reflecta raportul valoric ce se stabilea intre doua unitati monetare (doua monede) ce aveau definita o valoare paritara. Astfel ca, in functie de natura valorii paritare (elementul ce sta la baza definirii valorii monedei) se stabilesc tot atatea tipuri de paritati monetare.

Unitatea monetara in economiile contemporane

 
In conditiile economiei actuale, definirea unitatii monetare are o cu totul alta incarcatura, economia avant o cu totul alta natura si complexitate. Astfel ca valoarea monedei aflate in circulatie este data de puterea de cumparare a acesteia, altfel spus, de cantitatea de bunuri si servicii ce pot fi cumparate cu o unitate monetara.

Daca avem in vedere raporturile ce se stabilesc intre diferite economii, in plan monetar, locul paritatii monetare a fost luat de cursul valutar al monedelor ce se compara, raport ce este dat de cererea si oferta de moneda straina de pe propria piata.

In evolutia sa si cursul valutar a inregistrat diverse forme, in functie de modul de implicare a statului in determinarea acestuia, putand vorbi de un curs valutar fix, oficial sau de un curs de piata, determinat de raportul dintre cererea si oferta de valuta.


Pe langa unitatea monetara (moneda) ce sta la baza sistemului monetar, trebuie sa se aiba in vedere "reperul" ce determina valoarea acestei monede puse in circulatie de autoritatea monetara. Acesta este reprezentat de etalonul monetar care, pe parcursul evolutiei monedei a inregistrat diverse forme generate tocmai de situatia economiei. Daca initial, in derularea schimburilor, functia de etalon au indeplinit-o anumite marfuri (al caror caracter de perisabiliate a condus la eliminarea lor din aceasta functie - ca urmare a pierderii de valoare nominala de la o perioada la alta), treptat, locul acestora a fost preluat de metalul pretios, evidentierea unor monede pe piata (prin stabilitatea valorica a acestora) ducand la transformarea acestora in etaloane ale pietei monetare.

Evolutia etalonului monetar

 

Etalonul putere de cumparare

 
Fluctuatiile puternice ale pietei, in conditiile economiei actuale, au condus la variatii puternice de cursuri valutare, fapt ce a condus la reorientarea politicii in adoptarea etalonului monetar. Complexitatea economiei reale a evidentiat faptul ca pe piata cantitatea de moneda trebuie sa fie data tocmai de cantitatea de bunuri si servicii existente la un anumit moment dat in economia analizata. Ca urmare, problema care apare este aceea a cantitatii din aceste bunuri si servicii ce pot fi cumparate cu o unitate monetara din masa monetara aflata in circulatie. S-au pus bazele, astfel, unui nou etalon monetar - puterea de cumparare.

In conditiile anilor 90, exista voci care afirma ca s-ar impune o revizuire a posibilitatii revenirii aurului monetar in evaluarea monedelor - revenirea la un posibil etalon monetar aur. Pe de alta parte, fluctuatiile puternice de pe piata aurului vin sa contrazica, intr-o oarecare masura, aceste idei.

Unitate monetara = Etalon monetar?

 
De cele mai multe ori, insa, apar confuzii intre ceea ce reprezinta unitatea monetara si etalonul monetar. Dar dupa cum am aratat incarcatura semantica a fiecaruia difera, unitatea monetara reliefand, de fapt, aspectul cantitativ - partea palpabila a aspectului monetar, in timp ce etalonul monetar reliefeaza aspectul calitativ, elementul de evaluare a monedei aflate in circulatie.


Unitatea monetara confera, astfel, banilor dintr-o tara, caracterul universal. Problema care se ridica in acest context este aceea a emisiunii monetare propriu-zise.

Baterea si circulatia monedei impune baterea monedei - in cazul monedei cu valoare integrala - din metalul pretios stabilit prin lege , iar in cazul monedelor divizionare -    din aliaje metalice ce nu impun valoarea de circulatie a monedei.

Emisiunea bancnotelor este celalalt aspect al emisiunii monetare. Aceasta se realizeaza de autoritatea monetara, reprezentand, in fapt creditarea economiei de catre autoritatea monetara.

Dar dimensiunea valorica a masei monetare este data de etalonul monetar ce sta la baza sistemului monetar constituit.


Tipuri de sisteme monetare

 
Astfel ca, in functie de natura etalonului monetar adoptat, se evidentiaza mai multe tipuri de sisteme monetare:

v     sisteme monetare metaliste;

v     sisteme monetare nemetaliste.


Aceste sisteme monetare au avut la baza existenta monedelor cu valoare integrala, in functie de natura monedelor aflate in circulatie (avand aici in vedere materialul din care au fost confectionate) vorbindu-se de:

v     BIMETALISM;

v     MONOMETALISM.

v   BIMETALISMUL: are la baza circulatia, in paralel a monedelor confectionate din doua metale pretioase, intre care se stabilea, prin lege, un raport de paritate fix.

Bimetalismul

 
In functie de modul efectiv de circulatie a ambelor monede, vorbim de:

bimetalism integral - caz in care moneda se batea liber din ambele metale pretioase.

bimetalism partial - caz in care moneda cu putere liberatorie era moneda din aur, ce era batuta in mod nelimitat, in cazuri exceptionale fiind emisa si moneda din cel de-al doilea metal pretios.

v  

Monometalism

 
MONOMETALISMUL: in cazul sistemelor monetare ce au avut la baza monometalismul, monedele puse in circulatie erau batute din metalul pretios stabilit prin lege sa indeplineasca rolul de etalon monetar.

In cadrul monometalismului se evidentiaza:

sistemele monetare bazate pe etalonul aur-moneda;

sistemele monetare bazate pe etalonul aur-lingouri;

sistemele monetare bazate pe etalonul aur-devize.

Cadrul 1: Analiza comparativa a sistemelor monetare metaliste


Aparitia sistemelor monetare nemetaliste este legata de retragerea din circulatie a metalului pretios sub forma de componenta a rezervei valutare, legatura dintre acesta (metalul pretios) si masa monetara aflata in circulatie disparand pe masura ce la nivelul economiei valoarea monedei era data de cantitatea de bunuri si servicii din economia respectiva.

Definirea S.M.I.

 


Sistemul monetar international (SMI) poate fi definit ca fiind ansamblul regulilor, instrumentelor, organismelor si pietelor care sa asigure crearea, valorificarea si circulatia monedelor in context international.

Crearea sistemului monetar international este o consecinta a extinderii relatiilor dintre tari, pe fondul manifestarii tot mai accentuate a nevoii de circulatie libera a capitalurilor.

Uniunile monetare

 
O prima etapa in constituirea sistemului monetar international au constituit-o uniunile monetare, dar acestea nu s-au localizat la nivel international, ci doar in plan regional.

Un prim pas in constituirea SMI l-a constituit Conferinta Monetara Internationala de la Bretton Woods din 1944.

Obiectivele S.M.I.

 
Prin intermediul acestei conferinte se prevedea pentru prima data crearea SMI ce avea ca obiective:

asigurarea stabilitatii etalonului monetar - prin acesta se urmarea impunerea etalonului aur-devize, ca valuta de baza stabilindu-se USD;

fixitatea cursurilor valutare (marja de fluctuatie acceptata fiind de +/- 1%);

convertibilitatea monetara (toate monedele tarilor membre erau convertibile in USD, dolarul american fiind singura moneda convertibila in aur);

constituirea de rezerve monetare oficiale (acestea erau destinate convertirii sumelor solicitate pe piata si interventiilor pe piata ale autoritatilor monetare);

echilibrarea balantelor de plati.

Acordul de la Washington

 
Toate aceste principii si-au dovedit, treptat, lipsa de viabilitate, fapt ce a condus la abrogarea majoritatii lor. Astfel ca, deprecierea cursurilor valutare a fost mult mai mare decat marja initiala, impunandu-se renuntarea la fixitatea cursurilor valutare.

O alta etapa in evolutia sistemului monetar international a reprezentat-o Acordul de la Washington, cand a fost creat asa numitul "tunel valutar", care impunea instaurarea unui sistem de paritati ajustabile. Astfel ca, marjele de fluctuatie au fost stabilite la +/- 2,25%, ceea ce corespunde unui coridor de fluctuatie de 4,5% in cadrul tunelului; in acelasi timp se impunea chiar reforma sistemului financiar monetar international. Pe fondul socului petrolier si al accentuarii deficitului balantei comerciale al SUA, aceasta a suspendat (la inceputul anilor 70) convertibilitatea USD in aur. In aceste conditii, solutia revigorarii sistemului monetar international era renuntarea la etalonul aur-devize, pentru prima data emisiunea monetara facandu-se fara a se tine seama de legatura cu metalul monetar. S-a realizat, astfel, demonetizarea aurului. Toate acestea s-au concretizat in Acordul de la Kingston (8 ianuarie 1976), acord care s-a conturat pe trei aspecte:

v               modificarea oficiala a statutului aurului, prin aceasta abolindu-se fixitatea preturilor pentru aur;

v               legalizarea principiului schimburilor flotante, in sensul ca:

o       statele membre ale FMI erau obligate sa adopte politici macroeconomice care sa conduca la asigurarea cresterii economice ordonate, la asigurarea stabilitatii preturilor;

o       referinta la aur, in ceea ce priveste paritatea monetara, era eliminata, aranjamentele generale vizand fie atasarea de DST fie de o alta moneda;

o       FMI era obligat sa supravegheze politicile valutare ale tarilor membre;

o       se impuneau aranjamente de schimb valutar stabile, dar ajustabile;

o       marjele de fluctuatie erau stabilite la +/- 4,5%, aceasta marja putand fi modificata in functie de evolutiile economice si mai ales in functie de dezechilibrele fundamentale in domeniul platilor.

v     transformarea partiala a FMI in organism de asistenta.

"Reforma sistemului monetar international . trebuie sa reuneasca trei conditii: (1) simplitate, (2) credibilitate, adica sa fie suficient de coerent pentru a antrena cu anticipatie cea mai mare adeziune posibila si sa excluda inconsecventele in timp    ale politicilor anuntate si (3) sa impieteze la minimum asupra suveranitatii monetare a tarilor participante" .

A vorbi despre sistemul monetar international presupune, in mod implicit, luarea in considerare si a institutiilor financiare care, in cadrul economiei mondiale actuale, joaca un rol deosebit de important:

Fondul Monetar International (International Monetary Fund);

Grupul Bancii Mondiale (World Bank Group).


Constituirea F.M.I.

 
Fondul Monetar International a fost creat in 1944, in urma Acordului de la Bretton Woods in scopul asigurarii functionarii in conditii normale a Sistemului Monetar International, scopul principal al acestuia fiind acela al sustinerii financiare a tarilor membre care prezinta greutati in ceea ce priveste mentinerea unui echilibru relativ al balantei de plati. In ciuda faptului ca incepand cu 1970, pe fondul dezechilibrelor economiei mondiale, majoritatea principiilor Sistemului Monetar International a fost abrogata, Fondul Monetar International si-a intarit activitatea, vizand, in primul rand, finantarea gravelor deficite ale balantelor de plati ale tarilor membre.

Rolul initial al F.M.I

 
Pe de alta parte, FMI este o institutie care promoveaza cooperarea, cautand sa mentina un sistem de plati si decontari intre tari care sa functioneze normal. In conceptia FMI se considera ca principala conditie necesara pentru asigurarea prosperitatii internationale este un sistem monetar viabil, la nivelul economiei urmandu-se a se asigura incurajarea comertului, o sporire a numarului de locuri de munca, o crestere a activitatii economice si, nu in ultimul rand, a nivelului de trai la nivel mondial.


- financiara

 

- organizatorica

 
Daca avem in vedere structura organizatorica a Fondului, acesta este de dimensiuni mici (staff-ul acestuia reprezentand 2300 de membrii), neavand, in strainatate filiale sau membrii subsidiari. Singurele oficii din strainatate ale FMI se afla la Paris, Geneva si la Natiunile Unite (New York).

Din punct de vedere al structurii financiare, de cele mai multe ori se afirma ca FMI actioneaza ca o banca. Aceasta afirmatie este sustinuta doar de natura actiunilor sale, deoarece, contrar activitatilor specifice unui fond, acesta nu actioneaza ca intermediar intre investitori si solicitantii de credite.

Formarea resurselor financiare ale fondului are la baza, in principal, cota de participare aferenta fiecarei tari membre (182 de tari membre), la aceasta adaugandu-se platile efectuate de aceleasi tari. Toate aceste plati sunt determinate de marimea economica a tarii si de puterea economica a acesteia (mergandu-se pe principiul ca tarile mai puternice platesc mai mult). Cotele de participare la constituirea resurselor FMI se determina ca procent din PIB-ul fiecarei tari membre. Cota astfel stabilita este formata din:

25% -aur (pana in 1979); de la aceasta data locul aurului a fost preluat de DST sau alte valute forte.

75% - moneda nationala.

Structura voturilor

 
Aceasta contributie genereaza, mai departe, numarul de voturi aferent fiecarei tari membre (250 de voturi, indiferent de marimea subscrierii, la care se adauga un vot suplimentar pentru fiecare parte din cota ce echivaleaza cu 100.000 DST.

Fiecarei tari membre a FMI i se aloca moneda acestuia, in functie de cota de participare la constituirea resurselor Fondului.

F.M.I. = Uniune de credit

 
Astfel ca, Fondul Monetar International actioneaza ca o uniune de credit ai carei membrii au acces la resursele comune ale Fondului (resurse determinate de contributiile tarilor membre), pe perioada acordarii finantarii tarile beneficiare dispunand si de asistenta (tehnica) din partea Fondului.

Obiectivele actuale ale F.M.I.

 
Pornind de aici, se poate afirma ca Fondul Monetar International - principala institutie coordonatoare a SMI, are drept obiective:

finantarea deficitelor temporare ale balantelor de plati ale tarilor membre;

coordonarea in plan guvernamental pentru adoptarea unei politici care sa conduca la echilibrarea balantelor de plati;

acordarea de asistenta tehnica in plan valutar;

Obiectivele actuale ale F.M.I.

 
acordarea de credite pentru sustinerea cursurilor valutare ale monedelor nationale;

promovarea cooperarii monetare internationale;

realizarea unei supravegheri ferme a politicilor valutare ale tarilor membre;

stabilirea unui sistem multilateral de plati intre tarile membre care sa elimine, pe cat posibil, restrictiile valutare care influenteaza comertul international.


O prima actiune a Fondului este reprezentata de tehnica tragerilor reprezentand ajutorul financiar destinat problemelor legate de balanta de plati, in baza caruia FMI vinde tarii solicitante, pentru perioade limitate, DST sau monedele altor tari in schimbul propriei monede, la scadenta tara beneficiara avand obligatia rascumpararii propriei monede. Pornind de aici se poate observa ca nivelul resurselor Fondului nu sufera nici un fel de modificare; singura modificare survine la nivelul structurii resurselor acesteia, in sensul ca se diminueaza soldul contului in moneda de finantare, crescand disponibilitatile in moneda tarii beneficiare de resurse.

Caracteristicile tehnicii tragerilor:

 
bonificare de dobanda;

percepere de comisioane;

tragerile nu sunt imprumut

  Ceea ce este specific acestui mecanism este faptul ca pentru resursele disponibile in conturi, FMI bonifica dobanda, precum si faptul ca pentru resursele utilizate percepe comisioane. Daca avem in vedere mecanismul tragerilor din punct de vedere tehnic, nu-l putem considera ca fiind un imprumut deoarece acesta presupune o cumparare efectiva a monedei de care tara solicitanta are nevoie, reprezentand, in fapt, o operatiune swap (astfel ca, din punct de vedere al FMI vorbim de o operatiune de vanzare spot combinata cu o operatiune de vanzare la termen).

Procurarea resurselor:

operatiuni directe pe piata valutara;

aranjamente stand-by

 
In ceea ce priveste accesul la aceste resurse, o tara solicitanta poate apela in mod direct la cumpararea de valuta modalitate utilizata doar in cazul deficitelor balantei de plati, deficite generate de catastrofe naturale) sau prin intermediul aranjamentelor stand - by, prin intermediul acestuia realizandu-se reglementarea tragerilor ordinare in cadrul transelor de credit.


Un alt ajutor financiar care, ca si precedentul, nu este inclus in cadrul mecanismelor de asistenta financiara,    este reprezentat de transa rezervei.

Caracteristici:

are la baza contributia de 25% (DST si valute forte);

nu presupune implicarea FMI in elaborarea politicii macroeconomice

 
In baza cotei-parti de 25% (constituita din DST sau valute forte) o tara cu probleme la nivelul balantei de plati poate beneficia si de mecanismul transei rezervei, utilizarea acestora nefiind conditionata de interventiile Fondului in elaborarea politicii macroeconomice. Rambursarea acestor resurse trebuie sa se faca in cel mult trei ani, efectuarea unei noi trageri fiind posibila imediat dupa rascumpararea propriei monede.

In ceea ce priveste asistenta financiara propriu-zisa a Fondului, pentru a putea analiza componentele politicii de asistenta financiara, FMI face distinctie clara intre natura deficitelor:

Deficite ale balantei de plati:

 
din punct de vedere al perioadei de manifestare: temporare sau durabile (reversibile sau ireversibile);

Deficite temporare conjuncturale

 
din punct de vedere al caracterului acestora: structurale    sau conjuncturale.

Deficite durabile structurale

 
Daca in cazul deficitelor temporare conjuncturale se acorda asistenta financiara fara ca tara beneficiara sa fie nevoita sa-si modifice politica sa macroeconomica, in cazul deficitelor durabile structurale trebuie sa se aiba in vedere, in primul rand, modificarea politicii economice si financiare, urmarindu-se fie adoptarea de masuri de stabilizare sau masuri de ajustare.

Aceste diferentieri sunt facute la nivelul analizelor FMI pe baza a doua principii:

v    

Principii de acordare a    finantarii

 
principiul de flexibilitate ce permite a se lua in considerare caracteristicile institutionale si particularitatile fiecarei tari, fara a interveni discriminarea intre tari;

v     principiul de uniformitate potrivit acestui principiu, tarile membre aflate in aceeasi situatie se bucura de acelasi tratament financiar.

Ca urmare, avand in vedere cele afirmate pana in prezent se evidentiaza doua cazuri importante de finantare a deficitelor de balanta de plati:

Programe de stabilizare si de ajustare

 
deficitele conjuncturale ce impun utilizarea de programe de stabilizare;

deficitele structurale si programele de ajustare.

Cauza aparitiei deficitelor conjuncturale

 


Deficitele conjuncturale (sau deficitele pe termen scurt)ale balantei de plati sunt determinat in primul rand de modificarea ciclica a caracteristicilor (legate in primul rand de nivelul cursului valutar, a volumului comertului exterior) operatiunilor de comert exterior

Pornind de aici, FMI evidentiaza trei tipuri de deficite, evidentiate, in primul rand, de caracteristicile acestora:


aceste deficite sunt susceptibile de a se resorbi ele insele, in conditiile in care cauzele generatoare au cauze interne (precum conditii climatice, recolte proaste, catastrofe naturale) sau externe (precum modificarea ciclica a preturilor, cheltuielilor de export, socuri externe ce se repercuteaza direct asupra balantei de plati). In cazul acestor deficite, asistenta financiara a Fondului se concretizeaza in finantarea compensatorie.


caracteristica de baza a acestor deficite este ca ele sunt generate de cresterea mult mai rapida a nivelului importurilor decat a exporturilor. Finantarea acestor dificultati ale balantei de plati se realizeaza prin intermediul aranjamentelor stand-by.


dezechilibru generat de variatiile ratei de schimb, de o puternica inflatie prin costuri. Finantarea acestora se realizeaza tot prin intermediul aranjamentelor stan-by care, spre deosebire de cazul anterior, impune aceleasi conditii, dar principalele masuri ce trebuie luate trebuie sa vizeze politica monetara, in sensul devalorizarii cursului valutar care sa permita stimularea exporturilor, franarea importurilor si, nu in ultimul rand, reorientarea cererii spre productia nationala.

Cauzele deficitelor structurale:

fenomene pasagere;

ajustari structurale improprii;

distorsiuni la nivel de preturi si costuri;

crestere economica lenta

 


Deficitele structurale au inceput sa se manifeste dupa puternicele socuri petroliere specifice anilor 70, ele fiind generate nu numai de fenomene pasagere (nivele excedentare ale cererii sau niveluri ale cursului valutar puternic supraevaluate), dar si de ajustari structurale improprii la nivelul productiei si al schimburilor, precum si de distorsiuni manifestate la nivelul preturilor si al costurilor de productie in principal, toate acestea fiind generalizate la nivelul economiei. Dezechilibre sunt alimentate de o crestere economica lenta, de o situatie instabila a balantei de plati care impiedica realizarea unei politici active de dezvoltare.

Astfel ca restabilirea echilibrelor fundamentale la nivel macroeconomic presupune interventii de lunga durata, interventii orientate in directia adoptarii de:

v     Politici macroeconomice structurale

  politici care sa genereze o reprimare a cererii excedentare, prin interventiile de la nivel macroeconomic;

v     politici de stimulare a ofertei vizand actiuni orientate in directia stimularii productiei si modificarii structurale (la nivelul agriculturii, infrastructurii - transporturi, in special, a structurii institutionale - reorganizarea politica, reorganizarea sistemului fiscal.

Definirea politicii structurale

 
Toate aceste masuri se concretizeaza intr-o politica structurala. Politica structurala poate fi definita ca fiind ansamblul de politici luate la nivel macroeconomic, pe perioade de lunga durata in scopul stimularii nivelului ofertei (prin stimularea productiei autohtone), influentarii nivelului cererii (si mai ales a nivelului consumului si investitiilor), influentarii sectorului monetar, a tuturor sectoarelor de activitate si a organizarii institutionale. Masurile adoptate nu trebuie directionate numai la nivel macroeconomic, ci trebuie sa vizeze si nivelul mezoeconomic (nivelurile sectoriale, repartizarea veniturilor la aceste niveluri), precum si pe cel microeconomic (avandu-se in vedere comportamentul agentilor economici).

Rolul politicii structurale

 
Aceasta politica structurala trebuie sa contribuie la realizarea programului de ajustare . Programele de ajustare au ca finalitate restabilirea si mentinerea viabilitatii balantei de plati, in contextul stabilitatii preturilor si a cursurilor valutare, pe fondul asigurarii unui anumit nivel al activitatii economice, care sa genereze o rata a cresterii economice sustenabile, fara aceste conditii asigurate impunandu-se luarea de masuri restrictive la nivelul schimburilor si al platilor externe.

Echilibrul balantei de plati externe = Echilibrul balantei comerciale

 
Asigurarea viabilitatii balantei de plati a tarii solicitante de finantare presupune mentinerea unui dezechilibru al balantei de plati ce poate fi sustinut, altfel spus asigurarea acoperirii deficitului contului curent cu resurse financiare provenite din celelalte doua conturi ale balantei de plati (contul de capital si contul financiar). Acestea din urma trebuie sa genereze fluxuri de capital pe termen lung care sa le evidentieze ca fiind durabile. Ca urmare, se poate afirma ca viabilitatea balantei de plati este data de realizarea echilibrului la nivelul balantei de baza reprezentata, in principal, de balanta comerciala. Existenta deficitului presupune, intai de toate utilizarea rezervelor valutare, in cazul insuficientei acestora si al imposibilitatii procurarii de resurse financiare de pe piata internationala (imposibilitate generata de instabilitatea economica a tarii) singura solutie fiind reprezentata de apelarea la resursele de finantare ale Fondului Monetar International, care, pentru incheierea unui acord stand-by, impune adoptarea de programe de stabilizare conjuncturala sau de ajustare structurala, in functie de natura deficitului balantei de plati.


Pornind de aici se evidentiaza, astfel, principale mecanisme de finantare specifice Fondului Monetar International:

Cadrul 2: Mecanismele si politicile de finantare specifice Fondului Monetar International


Ceea ce este specific acestor mecanisme este ca tarilor in curs de dezvoltare cele mai sarace nu li se plica decat mecanismele generate de fondurile administrate, caz in care nu mai sunt aplicabile cele doua principii de baza ale finantarii FMI: principiul flexibilitatii si al uniformitatii.


Mecanismul transelor de credit

 
Mecanismele ordinare de finantare mai sunt denumite si mecanismele transelor de credit, nivelul finantarii in aceasta situatie fiind data de nivelul cotei de participare. Daca initial, imediat dupa infiintarea FMI, orice tara putea beneficia de 4 transe egale de credit al caror nivel total nu putea depasi nivelul cotei de participare, incepand cu 1989 o tara poate beneficia de un nivel al transelor de credit ce nu poate depasi mai mult de 6 ori nivelul cotei de participare la constituirea resurselor Fondului (cel mult 607% din nivelul cotei de participare), in cazuri exceptionale nivelul finantarii putand fi de cel mult 950% din nivelul cotei de participare.

In acordarea transelor de credit se au in vedere originile deficitelor balantelor de plati.

In ceea ce priveste politica ordinara de finantare a Fondului, aceasta a inregistrat cateva etape importante care au reprezentat, in fapt, introducerea de noi mecanisme de finantare:

Tabelul 1 Evolutia tipurilor de finantare ordinara a Fondului Monetar International


ARANJAMENTELE STAND-BY (stand-by arrangement)

MECANISMUL LARGIT DE CREDIT (extended financing facility)

Se adauga MECANISMUL DE FINANTARE SUPLIMENTARA (suplementary financing facility)

La cele enumerate pana aici se adauga POLITICA DE ACCES LARGIT LA RESURSELE FONDULUI (policy of enlarged access)


Caracteristici:

presupun adoptarea unei politici de stabilizare conjuncturala

 

Definitie

 
Conform statutului FMI, aranjamentele stand-by reprezinta o decizie a Fondului prin care acesta asigura unui membru posibilitatea de a efectua cumparari de valuta in baza resurselor generale ale acestuia, pe o perioada determinata, pentru o suma specificata. O ampla utilizare a acestor aranjamente de finantare s-a inregistrat din momentul in care numeroase tari au solicitat ajutorul Fondului pentru a putea lua masuri de politica economica si financiara care sa le permita depasirea dificultatilor generate, in principal, de balanta de plati externe. Toate aceste masuri vizeaza adoptarea unei politici de stabilizare conjuncturala. Obtinerea unei astfel de finantari este legata de asigurarea respectarii unui program de masuri ce vizeaza anumite variabile macroeconomice - nivelul creditelor bancare, deficitul bugetar, imprumuturile straine, rezervele valutare (pentru care se stabileste un anumit nivel minim sau maxim). Pe langa aceste program de masuri, se au in vedere si definirea criteriilor ce vor sta la baza realizarii masurilor de stabilizare, precum si modul de esalonare a transelor. Nerespectarea conditiilor impuse prin programul de stabilizare stabilit cu Fondul, conduce fie la suspendarea finantarii, fie la anularea acesteia.

definirea criteriilor ce vizeaza masurile de stabilizare

 


Caracteristici ale imprumutului:

durata de acordare: 3 ani;

esalonare: 10 ani;

nivelul finantarii: 140% - 165%.

 

Cauzele aparitiei acestui mecanism

 
Aparitia acestui mecanism de finantare are la baza puternicele dezechilibre manifestate la inceputul anilor '70 pe plan mondial, cand, dezechilibrele balantelor de plati se manifesta tot mai puternic, dobandind un caracter structural de lunga durata. Acest mecanism se alatura aranjamentelor stand-by, finalitatea acestui mecanism de finantare fiind reprezentata de asigurarea depasirii problemelor structurale de durata determinate de dezechilibrele balantei de plati.

Durata normala de acordare este de trei ani, perioada de rambursare putand fi cuprinsa intre patru ani si jumatate si zece ani de la momentul tragerilor. Nivelul de finantare de care poate beneficia o tara este de 140% din nivelul cotei de contributie la Fond (daca tara dispune de un aranjament de credit stand-by si de un mecanism de finantare largita), aceasta finantare neputand depasi 165%.

Si in cazul acestui mecanism de finantare conditiile de acordare impuse sunt la fel de stricte ca si in cazul aranjamentelor stand-by.

Necesitatea acuta de resurse, la nivel mondial a condus la aparitia de mecanisme suplimentare de finantare, mecanisme bazate pe imprumuturi acordate Fondului de catre tarile care dispuneau de un excedent de resurse. Aceste mecanisme au fost utilizate pana in anul 1982.


La inceputul anilor '80 Fondul Monetar International s-a confruntat cu o mare problema legata de procurarea resurselor, toate disponibilitatile sale fiind angajate prin intermediul mecanismelor de finantate suplimentare, pe fondul agravarii situatiei balantelor de plati la nivelul a numeroase tari. Accesul la aceasta politica de finantare era determinat de nivelul dezechilibrului extern al fiecarui solicitant de credite.


Rolul mecanismelor speciale de credit

 
Daca la nivelul mecanismelor ordinare de finantare ale Fondului Monetar, ajutoarele financiare vizeaza situatia balantei de plati, indiferent de originile si cauzele dezechilibrelor, evidentiindu-se caracterul reversibil sau nu al acestora, mecanismele speciale de finantare ale FMI au fost create pentru a remedia dificultatile inregistrate la nivel de balanta de plati generate de anumite situatii particulare (punandu-se accent, in principal pe fluctuatiile puternice ale preturilor materiilor prime si a energiei electrice, in principal), situatii ce-si au originea in evolutia anumitor indicatori economici specifici.

Efectele finantarii:

reducerea efectelor negative ale fluctuatiilor;

eliminarea deficitelor autoreversibile

 
Acest mecanism de finantare vizeaza atenuarea efectelor negative ale fluctuatiilor ciclice ale economiei mondiale asupra economiilor tarilor exportatoare de produse primare (in principal materii prime), fapt ce conduce la manifestarea unor deficite autoreversibile ale balantei de plati. Finantarea compensatorie este orientata in sensul eliminarii dificultatilor privind balantele de plati externe, fie in directia solutionarii deficitelor temporare generate de diminuarea veniturilor din exporturile de bunuri si servicii, fie a celor generate de cresterea costurilor pentru importurile de cereale. Caracteristicile tehnice ale acestor mecanisme sunt:

Caracteristici:

 
suma acordata este de 83% din cota de participare la constituirea resurselor Fondului (totalul nu poate depasi 105%);

perioada de acordare este de 3 - 5 ani.


Reprezinta o forma extinsa a mecanismului de finantare compensatorie, la acesta adaugandu-se facilitatea care sa protejeze programul de ajustare impotriva socurilor exterioare imprevizibile ce afecteaza balanta operatiunilor curente (contul curent al balantei de plati).


Se acorda in conditiile in care, la nivelul unei economii se estimeaza ca se vor inregistra probleme la nivelul balantei de plati in directia constituirii stocurilor tampon de produse.

Finantarea tarilor cele mai sarace

 


Tarile cele mai slab dezvoltate ale lumii pot face obiectul finantarii realizate pe baza mecanismelor rezultate din fondurile administrate.

Finantarea dezechilibrelor structurale grave

=

Facilitati administrate

 
Fondul Monetar International, prin aceasta finantare, incearca sa acopere dezechilibrele structurale grave inregistrate la nivelul balantelor de plati externe. Ca urmare a programelor de politica de ajustare structurala ce trebuie adoptate de tara vizata, aceste mecanisme mai sunt cunoscute si sub denumirea de facilitati administrate. In acelasi timp acestea reprezinta modalitati privilegiate de finantare. Aceste mecanisme sunt reprezentate de:

v     facilitatea de ajustare structurala;

v     facilitatea de ajustare structurala extinsa.


Impune un program cadru de politica macroeconomica

 
Aceasta facilitate a fost instituita in 1986, fiind destinata tarilor cele mai sarace. Evidentiaza, in fapt, preocuparea Fondului Monetar International pentru a asigura crestere economica in paralel cu realizarea programului de ajustare. Acest program de ajustare denumit si program cadru de politica macroeconomica (policy framework paper) prezinta urmatoarele caracteristici:

v    

Caracteristici:

 
durata de realizare de 3 ani;

v     evidentiaza realizarea de obiective cantitative, dar si calitative la nivelul economiei vizate;

v     vizeaza modalitati

o      

 
macroeconomice (se au in vedere atat controlul global al cererii - prin intermediul bugetului, al nivelului creditelor, al nivelului indatorarii, prin gestionarea rezervelor - cat si situatia ofertei - prin intermediul cresterii productiei care sa asigure realizarea cresterii economice, astfel incat sa se poata realiza procesul de liberalizare a preturilor, stabilirea de cursuri valutare corespunzatoare)

o       sectoriale (se au in vedere infrastructurile atat la nivelul transporturilor, dar si la nivelul agriculturii)

o       institutionale de ajustare structurala (trebuie sa se asigure eliminarea monopolului statului, precum si a imbunatatirii sistemului fiscal si a gestiunii intreprinderilor publice, a administratiilor locale si centrale de stat).


Este o finantare suplimentara ce se acorda aceleiasi grupe de tari - cele mai slab dezvoltate (fiind orientata in aceeasi directie si anume aceea a eliminarii dezechilibrelor, pe fondul asigurarii cresterii economice).

Toate aceste mecanisme de finantare sunt orientate in directia sustinerii economiilor aflate in dificultate, de situatia balantei de plati externe a fiecarei tari depinzand, in fapt, situatia economica de ansamblu a tarii vizate.


Fondata in acelasi an cu Fondul Monetar International, Grupul Bancii Mondiale (devenit acesta in mod treptat - pentru inceput constituindu-se doar Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare) reprezinta una dintre cele mai importante surse de asistenta (atat tehnica cat si financiara) pentru dezvoltare economica. Pentru realizarea acestui obiectiv, Grupul Bancii Mondiale realizeaza un mix intre resursele financiare de care dispune si programele menita sa conduca, in definitiv, la imbunatatirea nivelului de trai al populatiilor vizate si la eliminarea celor mai grele forme ale saraciei din cadrul tarilor membre.

Aplicarea acestor programe se bazeaza pe buna conlucrare cu:

agentiile guvernamentale;

organizatiilor non-guvernamentale;

sectorul privat

Membrii

 
pentru a se formula strategia de asistenta (tehnica si financiara) corespunzatoare.

Grupul Bancii Mondiale dispune de peste 180 de membrii, interesele acestora fiind reprezentate:

Organizare

 
pe de o parte de Consiliul Guvernatorilor,

iar pe de alta parte de Consiliul Director.

Spre deosebire de Fondul Monetar International, Grupul Bancii Mondiale are in vedere ajutorarea tarilor in curs de dezvoltare in sensul asigurarii unei cresteri economice stabile si durabile, dar si ajutorarea celor mai sarace tari pentru eliminarea acestui flagel - saracia. Astfel ca, principalele directii de actiune vizeaza:

v    

Obiectivele de finantare ale Grupului Bancii Mondiale

 
realizarea de investitii in domeniul asistentei medicale si al educatiei;

v     dezvoltarea sociala, guvernamentala si institutionala care sa asigure reducerea saraciei;

v     stimularea abilitatilor guvernelor in scopul imbunatatirii calitatii serviciilor oferite (atat din punct de vedere al eficientei acestora cat si din punct de vedere al transparentei politicilor adoptate);

v     protejarea mediului natural;

v     sustinerea si incurajarea sectorului privat;

v     promovarea reformelor in scopul crearii unui mediu macroeconomic stabil favorabil realizarii de investitii durabile..

Prin aplicarea acestor programe la nivelul mondial rezultatele nu au intarziat sa apara:

Rezultatele politicii de finantare

 
a crescut speranta de viata a populatiei din tarile in curs de dezvoltare, de la 55 la 65 de ani;

s-a dublat numarul populatiei ce beneficiaza de scolarizare;

numarul copiilor ce urmeaza cursurile scolii primare a crescut de la 411 milioane la 681 milioane;

mortalitatea infantila s-a redus cu aproximativ 50%;

Situatia "saraciei" la nivel mondial

 
Chiar daca aceste rezultate reprezinta o imbunatatire a situatiei la nivel mondial, exista, insa, numeroase tari cu un nivel ridicat de saracie: (1) peste 4,7 miliarde de locuitori din aproximativ 100 de tari traiesc in conditii dificile: aproximativ 3 miliarde traiesc cu mai putin de 2 USD pe zi, in timp ce peste 1,2 miliarde - doar cu 1 USD pe zi; (2) peste 3 milioane de copii mor in fiecare an ca urmare a lipsei vaccinurilor; (3) 113 milioane de copii sunt inca analfabeti; (4) aproximativ 1,5 miliarde de oameni nu dispun de resurse curate de apa potabila .

Pe fondul acestor probleme foarte grave pentru noul mileniu in care am intrat, se evidentiaza principalele obiective ale Grupului Bancii Mondiale:

Obiectivele actuale ale Grupului Bancii Mondiale

 
realizarea de strategii privind acordarea de finantare care sa permita reducerea efectiva a saraciei;

ajutorarea tarilor in curs de dezvoltare in scopul revigorarii economice si al constituirii unui cadru favorabil atragerii si mentinerii investitorilor straini;

Realizarea acestor obiective are la baza actiunile intreprinse de institutiile ce compun Grupul Bancii Mondiale:

Cadrul    3: Structura Grupului Bancii Mondiale



In activitatea curenta, nu de putine ori se vorbeste, simplu, de Banca Mondiala. Aceasta include, in fapt,:

Banca Mondiala

 
Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare si

Asociatia Internationala pentru Dezvoltare.

Prin natura sa, Banca Mondiala este considerata un partener important in asigurarea revigorarii economiilor slab dezvoltate si in dezvoltarea pietelor, toate acestea avand ca finalitate imbunatatirea standardului de viata al populatiei de pe glob, dar mai ales din zonele sarace ale lumii. Spre deosebire de programele de ajutorare (practicate in principal de Fondul Monetar International) Banca Mondiala nu finanteaza proiectele prin intermediul alocatiilor financiare. Activitatea Bancii Mondiale consta, in fapt, in intermedierea finantarii la nivel mondial, in sensul directionarii resurselor de la tarile bogate catre cele cu nevoi acute de resurse.

Asigura:

revigorarea economiilor slab dezvoltate;

dezvoltarea pietelor

 
Din acest punct de vedere vorbim de doua tipuri importante de credite:

Credite acordate

 
credite acordate tarilor in curs de dezvoltare, tari ce dispun de capacitatea rambursarii creditului la nivelul ratei dobanzii practicate pe piata. Resursele disponibile pentru aceste credite sunt furnizate de investitorii internationali care cumpara obligatiuni emise de Banca Mondiala.

credite acordate tarilor sarace care, in mod normal, nu se pot imprumuta de pe pietele financiare internationale sau sunt incapabile sa ramburseze creditele la o rata a dobanzii apropiate de cea practicata pe piata. Aceste credite sunt acordate de Asociatia Internationala pentru Dezvoltare, principalii membrii ai acesteia (in numar de aproximativ 30 de tari) contribuind la constituirea resurselor de creditare. Creditele acordate sunt nepurtatoare de dobanda, presupunand doar un nivel redus al cheltuielilor administrative (aproximativ 0,75%), termenele de acordare fiind foarte lungi (intre 35 si 40 de ani). Acestea presupun si o perioada de gratie de cel putin 10 ani.

Pentru a beneficia de aceasta finantare, la nivelul tarilor solicitante trebuie sa se inregistreze un venit pe cap de locuitor mai mic de 925 USD (nivel stabilit in preturile anului 1996). Astfel ca Asociatia Internationala pentru Dezvoltare a acordat credite de aproximativ 6 miliarde USD anual.

Resursele financiare ale Bancii Mondiale

 
Dupa cum am mai afirmat, Banca Mondiala isi constituie resursele prin subscrierea la constituirea capitalului propriu de catre tarile membre. Tarile ce formeaza Grupul celor 7 [4] detin aproximativ 45% din numarul total al actiunilor emise, intrucat acestea detin si cea mai mare pondere din nivelul afacerilor internationale. In baza acestei pozitii la nivel mondial si decizia in ceea ce priveste creditarea este substantial influentata. Din aceste procent cea mai mare pondere o detin Statele Unite ale Americii (aproximativ 17%), acestea dispunand si de dreptul de veto privind orice modificare a capitalului Bancii, precum si a Articolelor din cadrul Statutului Bancii Mondiale.

Conducerea B.M.

 
Cu toate acestea, luarea deciziei este legata de intrunirea majoritatii de voturi.

Conducerea Bancii este asigurata de Consiliul Directorilor Executivi (sediul avandu-l la Washington), acesta reprezentand toti membrii. Consiliul este cel care asigura discutarea si adoptarea politicilor de creditare

Ceea ce trebuie inca o data precizat este faptul ca Banca Mondiala finanteaza doar nevoile financiare ale tarilor aflate in curs de dezvoltare, beneficiari ai acestor programe fiind, in fapt si celelalte tari membre (cele puternic industrializate) deoarece acestea sunt cele care furnizeaza o parte importanta a resurselor de creditare.

In ceea ce priveste partenerii posibili ce pot beneficia de finantarea Bancii Mondiale, acestia pot fi reprezentati de:

Parteneri de "afaceri"

 
guverne;

populatie;

Rolul organizatiilor non-guvernamentale

 
societati comerciale private. Cu toate acestea, in Statutul Bancii Mondiale se arata ca aceasta nu poate colabora decat cu institutii guvernamentale sau cu institutii ce dispun de garantii guvernamentale deoarece guvernul este cel care dispune de toate informatiile solicitate, in adoptarea deciziei de creditare, de catre banca. Cu toate acestea, Banca Mondiala incurajeaza guvernele sa colaboreze cat se poate de mult cu organizatiile non-guvernamentale (reprezentate in principal de societatea civila) in scopul stimularii participarii populatiei afectate de situatiile de criza la realizarea proiectelor propuse de banca. Astfel ca in ultima perioada, organizatiile non-guvernamentale participa la realizarea a peste jumatate din programele propuse de Banca Mondiala.

Chiar daca prin statutul sau, se interzice finantarea directa a sectorului privat, in ultima perioada Banca Mondiala are ca prioritate stimularea acestui sector, deoarece reprezinta o importanta sursa a cresterii economice, a numarului de locuri de munca, dar si a inregistrarii unor venituri ridicate. Stimularea sectorului privat se realizeaza prin:

sustinerea unor politici economice stabile;

Stimularea sectorului privat presupune:

 
constituirea unor finante guvernamentale stabile;

realizarea unei contabilizari reale a acestor resurse;

asigurarea unei consistente a conducerii guvernamentale;

acordarea de garantii pentru investitorii straini.

Lupta impotriva fraudei si a coruptiei

 
Tot prin statutul Bancii Mondiale i se interzice acesteia imixtiunea in problemele politice ale tarilor finantate, impunandu-se luarea in consideratie, in vederea adoptarii deciziei de creditare, doar a aspectelor economice. Poate, insa, preveni frauda si coruptia, precum si asigurarea de consultanta si sustinerea eforturilor internationale orientate in directia reducerii coruptiei. Toate aceste eforturi se pot finaliza in atragerea de investitori straini care sa permita relansarea economica.


1956 - anul infiintarii

 
Chiar daca Banca Mondiala isi canalizeaza eforturile in directia sustinerii si stimularii sectorului privat, un rol important in aceasta directie revine, insa, Corporatiei Financiare Internationale.

Corporatia Financiara Internationala a fost creata in 1956, avand drept obiectiv promovarea investitiilor sustenabile la nivelul sectorului privat din cadrul tarilor in curs de dezvoltare, ca modalitate de reducere a saraciei si de imbunatatire a nivelului de trai.

Este membra a Grupului Bancii Mondiale si in aceasta

Finanteaza doar sectorul privat

 
calitate subscrie la obiectivele de baza ale acestuia si anume imbunatatirea calitatii vietii populatiei. Prin natura sa, Corporatia Financiara Internationala pune la dispozitia solicitantilor o gama larga de resurse de finantare a proiectelor privind sectorul privat (atat sub forma creditelor cat si a titlurilor emise). Promovarea dezvoltarii sectorului privat se realizeaza nu numai prin acordarea de finantare, dar si prin sprijinul acordat companiilor private in scopul accederii pe pietele financiare internationale (in vederea obtinerii de finantare de pe acestea), precum si prin asigurarea de consultanta si asistenta tehnica guvernelor si societatilor comerciale.

Chiar daca are in vedere sustinerea tarilor slab dezvoltate, actioneaza pe baze comerciale, avand in vedere, in primul rand, finantarea de proiecte profitabile, cheltuielile generate de realizarea acestora situandu-se la nivelul ratei dobanzii de piata.

Ca urmare proiectele sustinute de Corporatia Financiara Internationala vizeaza trei arii largi de actiune:

Proiectele de finantare vizeaza:

 
asigurarea de produse financiare, in primul rand produse destinate managementului riscului financiar, acestea impunand, in fapt, intermedierea intre investitor si solicitantul de resurse.

servicii de consultanta si asistenta tehnica, servicii ce acopera o arie larga: de la consultanta pentru privatizare, la consilierea in ceea ce priveste realizarea de investitii guvernamentale si pana la probleme cu specific industrial.

Proiectele de finantare vizeaza

 
mobilizarea resurselor, serviciu prin intermediul caruia ajuta companiile din tarile vizate sa acceada pe pietele internationale de capital. La aceasta se mai adauga si posibilitatea constituirii de credite sindicalizate prin atragerea de banci importante in finantarea solicitantilor de credit, ca de altfel si atragerea de resurse de la institutiile financiare internationale prin intermediul fondurilor de investitii, al titlurizarilor, al plasamentelor private etc.

Toate acestea, insa, se bazeaza pe deciziile luate de conducerea organizatiei. Tarile ce au aderat la constituirea Corporatiei sunt in numar de 175, acestea avand, in definitiv si rolul de a determina in mod unanim politicile pe care le va promova organizatia, ca de altfel si pe cel de a aproba investitiile ce urmeaza a fi derulate. Pentru a obtine calitatea de membru al Corporatiei Financiare Internationale, orice tara trebuie da fie membra a BIRD.

Repartizarea capitalurilor organizatiei se realizeaza pe fiecare tara membra, voturile fiind distribuite proportional cu numarul de actiuni detinute. Capitalul autorizat al Corporatiei Financiare Internationale este de 2,45 miliarde USD.

Conducerea organizatiei este asigurata de catre Consiliul Guvernatorilor, presedintele Grupului Bancii Mondiale fiind si presedintele Corporatiei. In ceea ce priveste asigurarea managementului operatiunilor zilnice, acesta este asigurat de vicepresedintele executiv al Grupului Bancii Mondiale (in prezent acesta este Peter Woicke).

In baza capitalului de care dispune, CFI este o institutie independenta, beneficiind astfel de autonomie financiara si legala.

Resursele necesare finantarii sunt atrase pe baza:

Procurarea resurselor de finantare

 
imprumuturilor obligatare emisesi plasate de organizatie pe pietele financiare internationale; obligatiunile astfel emise dispun de cea mai avantajoasa clasa de risc (sunt incluse in categoria AAA). (80% dintre resursele atrase de Corporatia Financiara Internationala sunt obtinute pe baza plasamentelor private).

imprumuturilor obtinute de la BIRD (aproximativ 20% din resursele de creditare ale organizatiei).

Realizarea de investitii la nivelul sectorului privat, in cadrul tarilor aflate in curs de dezvoltare genereaza si nenumarate incidente ce trebuie solutionate, in mod firesc, pe cale amiabila, astfel incat sa nu fie descurajati investitorii, dar, in acelasi timp tarile vizate prezinta si un nivel ridicat al riscurilor. In acest sens, la nivelul Grupului Bancii Mondiale s-au constituit inca doua organizatii care sa permita acest lucru:

v           Agentia de Garantare Multilaterala a Investitiilor;

v           Centrul International pentru Reglementarea Incidentelor Investitionale


Rolul:

 
Agentia de Garantare Multilaterala a Investitiilor (AGMI) a fost creata in 1988, avand ca obiectiv promovarea investitiilor directe straine in economiile emergente, in scopul imbunatatirii nivelului de trai al populatiei si al reducerii saraciei.

In acest scop, AGMI:

da posibilitatea asigurarii investitiilor (ale investitorilor si creditorilor straini) impotriva riscului politic;

sprijina tarile in curs de dezvoltare, membre, in eforturile de a atrage si de a crea conditiile optime de mentinere a investitorilor straini.

Pentru ca aceasta activitate sa dea rezultate, Agentia de Garantare Multilaterala a Investitiilor isi impune mai multe principii

concentrare deosebita asupra clientilor (deoarece aceasta organizatie se afla in serviciul investitorilor, creditorilor si al guvernelor tarilor finantatoare, prin activitatile sale asigura sprijinirea intreprinderilor private si, in acelasi timp realizeaza promovarea investitiilor straine la nivelul tarilor in curs de dezvoltare);

Principii urmarite

 
implicarea in parteneriate (in actiunile sale conlucreaza cu alte societati de asigurari, agentii guvernamentale si organizatii internationale in scopul asigurarii complementaritatii serviciilor);

evidentierea impactului dezvoltarii economice

asigurarea soliditatii financiare (in sensul ca adoptarea deciziei la nivelul Agentiei are la baza luarea in considerare atat a obiectivelor privind dezvoltarea cat si a celor financiare, astfel incat sa se realizeze un management sanatos al riscului).

Accesul la garantarea multilaterala a investitiilor este permis oricarui membru (aceasta organizatie dispunand de 154 de tari membre), capitalul social al acesteia fiind de 1 miliard DST. Nevoia sporita de garantare a investitiilor a impus ca in martie 1999 sa se realizeze o majorare a capitalului cu aproximativ 850 milioane USD, capitalul operativ fiind suplimentat si cu 150 milioane USD - imprumuturi de la Banca Mondiala.

Prin activitatea desfasurata de aceasta institutie sunt stimulate investitiile straine directe, acestea avand, in fond ca finalitate, incurajarea investitiilor similare locale, stimularea dezvoltarilor afacerilor locale care sa furnizeze bunurile si serviciile solicitate pe piata, toate acestea in scopul eliminarii saraciei.

Ca urmare, dispune de capacitatea de a fi un intermediar obiectiv, acordand investitorilor increderea ca investitia realizata intr-o economie emergenta va fi protejata fata de riscurile manifestate la nivelul economiei respective.


Riscurile manifestate de aceste economii emergente fac obiectul de activitate si al Centrului International pentru Reglementarea Incidentelor Investitionale (CIRII).    Creat in 1966, obiectivul de baza al acestuia a fost acela de a elimina implicarea directa a Presedintelui Grupului Bancii Mondiale in medierea diferitelor divergente dintre guverne si investitori, toate acestea in scopul promovarii cresterii fluxurilor investitionale internationale.

Organizarea Consiliului International de Reglementare a Incidentelor Investitionale are la baza un Consiliu de Administratie, condus de presedintele Bancii Mondiale si de catre un reprezentant al fiecarui stat a ratificat Conventia de constituire; la acesta se adauga un Secretariat care are in vedere rezolvarea problemelor curente administrative ale Centrului.

Ceea ce se evidentiaza legat de acest CIRII este autonomia de care se bucura in calitatea sa de organizatie internationala, activitatea sa fiind insa puternic conectata la cea desfasurata de Banca Mondiala.

Astfel ca, atat Fondul Monetar International cat si    Grupul Bancii Mondiale se constituie in principalul cadru institutional menit sa asigure functionarea sistemului monetar international.

Fondul Monetar International si Banca Mondiala si-au intensificat eforturile in scopul ajutorarii tarilor aflate in criza pentru a depasi aceasta situatie; realizarea acestui obiectiv are la baza adoptarea rapida de actiuni corective menite sa identifice cauzele care genereaza vulnerabilitatea statelor, dar in acelasi timp sa identifice nevoile structurale si de dezvoltare de la nivelul sectorului financiar al tarilor vizate si, in principal, ale tarilor aflate in curs de dezvoltare.

DST - moneda de cont

 

Drepturile speciale de tragere

 
Ca orice sistem monetar si sistemul monetar international este caracterizat de existenta unei monede proprii. In cazul de fata, moneda creata in acest sens a fost "drepturile speciale de tragere" (special drawing rights).

Moneda de cont a Fondului Monetar International a fost creata in anul 1969; aceasta este considerata o moneda artificiala, fiind definita pe baza unui cos format din monedele nationale.

DST - activ de rezerva

 
Drepturile Speciale de Tragere au fost create ca activ suplimentar pentru activele de rezerva existente, fiind alocate tarilor membre ce au participat la constituirea Departamentului DST (in prezent toti membrii F.M.I.). Calitatea acestora de activ de rezerva, deriva, in primul rand, din consimtamantul participantilor de a detine si accepta DST si de a onora diferite obligatii generate tocmai de aceasta caracteristica de activ de rezerva. Aceasta moneda a devenit un principal element de rezerva pentru tarile membre, alaturi de stocul de aur, rezervele valutare (alte valute decat DST). Moneda de cont a FMI nu poate fi utilizata decat de tarile membre participante la Departamentul DST, de catre FMI, precum si de organizatiile oficiale definite d FMI ca fiind alti de tinatori de DST. Bancile comerciale au creat si utilizeaza DST - denumite instrumente financiare - drepturi speciale de trageri ce sunt distincte de cele oficiale.

DST - sursa de lichiditate

 
Prin crearea acestei monede de cont, FMI s-a constituit    intr-o importanta sursa de lichiditate pentru tarile membre, atat prin alocarile de DST, cat si prin imprumuturile pe care le acorda solicitantilor - tari membre.

1 DST =    1 USD (definitia in aur);

 

DST - moneda compozita:

 
In ceea ce priveste metoda de selectare a valutelor ce compun cosul valutar, precum si cantitatea din fiecare moneda luata in considerare, au presupus mai multe modificari, care s-au vrut a fi imbunatatiri ale structurii DST si implicit ale valorii acestei monede (dorindu-se, in fapt, crearea unei monede puternice si, in acelasi timp stabile).

1 DST = cos valutar format din 5 monede

  1 DST = cos valutar format din 16 monede

  Definirea initiala a DST a presupus stabilirea unei relatii de echivalenta de 1:1 intre DST si USD, acesta din urma fiind, la randul sau echivalent in aur. Mentinerea convertibilitatii in aur a fost mentinuta pana in 1974, cand s-a adoptat o noua definire a DST, pe baza unui cos valutar compus din 16 valute (valute a caror pondere in comertul international depasea 1%).

Aproximativ 10 ani mai tarziu, structura DST a fost revizuita, cosul valutar fiind format din principalele 5 valute: USD, GBP, DEM, FRF, JPY.

Luarea in considerate a acestor monede a avut la baza 2 criterii:

valoarea exporturilor de bunuri si servicii ale tarilor membre din totalul tranzactiilor internationale;

1 DST = cos valutar format din 4 monede

  nivelul rezervelor in monedele respective detinute de alte tari membre ale FMI.

Astfel ca, in ianuarie 2001, FMI a stabilit noua structura a DST:

Tabelul 4: Structura cosului valutar al DST


Aceste ajustari ale structurii cosului valutar al DST se realizeaza din cinci in cinci ani, modificarea structurii din ianuarie 2001 fiind valabila pana in anul 2005. Valoarea DST exprimata in USD se calculeaza zilnic ca suma a valorilor exprimate in dolari ale contributiei fiecarei valuta la cos, valoare determinata pe baza cotatiilor determinate seara pe piata londoneza.

Tabelul 5: Determinarea cursului valutar al DST

Rata dobanzii pentru DST

 


In ceea ce priveste stabilirea ratei dobanzii pentru DST, aceasta se stabileste saptamanal, pe baza mediei ponderate a ratelor de dobanda pe termen scurt practicate pe pietele monetare ale tarilor emitente ale monedelor ce formeaza cosul valutar.

Si la acest nivel, cel al stabilirii ratei dobanzii pentru lichiditatile in DST, s-au inregistrat mai multe modificari in timp:

Prima etapa, inregistrata pana in anul 1974, rata dobanzii pentru drepturile speciale de tragere s-a bazat pe o rata a dobanzii combinate, rata determinata pe baza ratelor de dobanda practicate pentru diferite instrumente monetare, pe termen scurt, pe pietele monetare corespunzatoare a cinci tari.

Din 1981, cele cinci tari avute in vedere sunt aceleasi cu cele ale caror monede participa la constituirea cosului valutar al DST.

Ratele dobanzii avute in vedere erau:

Ratele dobanzilor luate in considerare

 
rata dobanzii la bonurile de tezaur emise in SUA pe 3 luni;

rata dobanzii pentru depozitele interbancare la termen de 3 luni pentru piata germana;

rata dobanzii pentru bonurile de tezaur emise pe termen de 3 luni pentru Franta;

rata dobanzii la termen de trei luni pentru certificatele de depozit in cazul Japoniei;

rata dobanzii de piata la termen de trei luni pentru bonurile de tezaur emise pe piata Regatului Unit al Marii Britanii si al Irlandei de Nord.

Ca urmare rata dobanzii pentru disponibilitatile in DST se poate determina astfel:

Cadrul 6: Determinarea ratei dobanzii pentru DST


Cadrul    7: Determinarea ratei dobanzii pentru DST (un exemplu)


Sursa: Fondul Monetar International - Users'Guide to the SDR

Alocarile de DST

 
Alocarile de DST - conform alocarilor generale - se determina pe baza proportiei de participare a fiecarei tari membre la constituirea resurselor Fondului. Prin aceste alocari Fondul Monetar creeaza lichiditati pe care le pune la dispozitie tarilor membre.

Deciziile privind alocarile generale de DST se bazeaza pe reevaluarea periodica a alocarilor (la fiecare 5 ani).

Aceste alocari au la baza mai multe caracteristici:

DST-le sunt alocate fiecarui participant pe baza unui procent din cota de participare la Fond, imediat urmand alocarea;

Etape in alocarea de DST

 
prima alocare s-a realizat pentru o perioada de 3 ani (1970 - 1972), cand s-au alocat 9,3 miliarde DST, alocarile anuale variind intre 11% si 17% din totalul cotelor;

in perioada 1973 - 1977 nu s-a realizat nici o alocare;

in cea de a treia perioada de baza a alocarilor (1978 - 1981), s-au alocat 12,1 miliarde DST. Alocatiile generale variau intre 7% si 10%;

pana la 30 aprilie 1998, 20,36 miliarde DST au fost alocate, in timp ce in Contul General de Resurse al Fondului se aflau 0,76 miliarde DST.

Realizarea alocarilor de DST impune respectarea unui set de proceduri:

Directorul executiv este obligat ca in termen de 6 luni inainte de inceperea perioadei de baza sa prezinte propunerile pentru alocarile de DST;

Consiliul Executiv trebuie, de asemenea, sa participe cu propuneri pentru alocari;

Consiliul Guvernatorilor detine puterea de decizie, prin majoritatea de voturi (nu mai putin de 85% din totalul voturilor) adoptand deciziile de modificare a propunerilor de alocari.

Astfel ca, la finele anului 1998, Fondul Monetar International dispunea de 183 de membrii, cota de participare a acestora la Fond fiind de 212,3 miliarde DST, alocarile de DST situandu-se la un nivel de aproximativ 10% din acest cuantum.



Crearea unui sistem monetar la nivelul continentului european a avut la baza semnarea a trei tratate importante, in anii 50 prin care se constituiau Comunitatea Economica a Carbunelui si Otelului,    Comunitatea Europeana a Energiei Atomice si Comunitatea Economica Europeana (1958). Mai tarziu, in 1967, institutiile aferente celor trei Comunitati au fuzionat, formand, Comunitatea Economica Europeana, chiar daca cele trei trate au continuat sa existe separat. Cu toate acestea, de un sistem monetar european nu putem vorbi decat abia dupa 1970 - cand, prin Planul Werner se propunea constituirea Sistemului Monetar European.

Aceasta ideea a fost insa, pentru moment, stopata deoarece evenimentele acelei perioade au generat alte preocupari:

criza monetara de la inceputul anilor 70;

socul petrolier din 1973, evenimente ce au generat criza economica mondiala din 1974.

Prin Tratatul de la Roma privind crearea Comunitatii Economice Europene se urmareau:

v     realizarea unei uniuni vamale prin intermediul careia tarile aderante sa fie protejate de concurenta celorlalti participanti de pe piata;

v     asigurarea circulatiei libere a capitalurilor, fortei de munca;

v     realizarea unei politici agrare la nivelul comunitatii, care se protejeze producatorii Comunitatii de restul producatorilor de pe piata ce obtin produsele agricole la preturi mult mai mici.

Dar pe fondul manifestarii acestor fenomene perturbatoare, la nivelul Sistemului Monetar International s-a luat decizia fluctuarii cursurilor valutare ale monedelor tarilor membre fata de USD cu +/- 2,25%. Chiar prin majorarea acestor marje de fluctuatie, cursurile valutare nu au putut fi mentinute intre acestea, evolutia lor fiind asemanata cu miscarile ondulatorii ale unui sarpe. De aici a rezultat denumirea de sarpele valutar, potrivit caruia, pornind de la marjele de fluctuatie se stabileau cele doua limite de curs in interiorul carora orice curs valutar putea fluctua (vorbim de un curs plafon si un curs planseu stabilite pornind de la nivelul cursului valutar oficial).

Prin introducerea acestui mecanism de urmarire a evolutiei cursurilor valutare, se urmareau:

v     pe de o parte evolutiile monedelor din cadrul SME fata de dolarul american (marja de fluctuatie fiind de +/-2,25%);

v     pe de alta parte marjele de fluctuatie ale monedelor din cadrul SME intre ele (marja de fluctuatie admisa fiind de +/- 4,5%).

Dezavantajele acestui mecanism valutar au impus determinarea unei zone de stabilitate monetara pentru tarile aderente la Comunitatea Economica Europeana. Astfel ca in iarna anului 1978, prin Consiliul Monetar de la Bruxelles s-au adoptat masurile care vizau reorientarea Sistemului Monetar European. Tarile participante (Franta, Germania, Belgia, Italia, Danemarca, Olanda, Luxemburg si Anglia).

La baza SME se afla o moneda, ECU, al carui curs se determina pe baza cosului valutar stabilit de monedele participante la CEE. Sustinerea cursului valutar al monedelor din sistem se realiza prin interventii directe pe piata ale autoritatilor monetare emitente.

Dezvoltarea economica internationala a impus, pe fondul cresterii importantei Statelor Unite si a Japoniei, a impus, la nivelul Europei, adoptarea ideii introducerii unei monede unice care sa concureze cu celelalte monede ale lumii. Astfel ca, dupa 1987 (data primei ajustari importante in cadrul SME) functionarea sistemului pare sa asigure o evolutie armonioasa catre uniunea europeana, stabilitatea cursurilor valutare si convergenta ratelor de dobanda fiind argumentele in acest sens.


Principalul pas, insa realizat in directia crearii Uniunii Europene l-a constituit Tratatul semnat la Maastricht (7 februarie 1992). Acest tratat contine:

v     amendamente si adnotari pe cele trei Tratate adoptate initial (cele privind constituirea celor 3 Comunitati), Comunitatea Economica Europeana devenind din acest moment Comunitatea Europeana, prin aceasta evidentiindu-se extinderea clara a ariei de actiune a noii organizatii.

v     prevederi referitoare la autoritatile politice si juridice;

v     prevedere referitoare la politica valutara comuna;

v     reguli speciale privind politica sociala.

Prin acelasi tratat se evidentiau principalele obiective ce vizau trecerea la Uniunea Europeana:

q     promovarea progresului economic si social echilibrat si sustenabil;

q     impunerea UE pe piata internationala mai ales prin implementarea unei politici valutare comune care se asigure, in acelasi timp, si o sustinere comuna in caz de probleme;

q     intarirea protectiei drepturilor si intereselor tarilor membre;

q     dezvoltarea cooperarii stranse in domeniul justitiei;

In ceea ce priveste aspectele economice si monetare, Uniunea Europeana are ca obiective:

q     asigurarea transparentei preturilor (In prezent, in conditiile efectuarii cumparaturilor, este dificil de comparat preturile unei tari cu ale alteia, deoarece ele pot varia cotidian in functie de evolutia cursurilor valutare.

q     elaborarea unei politici valutare comune bazata pe introducerea monedei unice in masura sa conduca la revigorarea pietei unice caracterizata de circulatia libera a persoanelor, bunurilor, serviciilor si capitalurilor.

Pentru a se putea realiza aceste obiective vizand crearea Uniunii Europene, prin Tratatul de la Maastricht s-a adoptat si calendarul trecerii la moneda unica europeana.

Tabelul nr. 2: Etapele trecerii la moneda unica

Perioadele

Caracteristici generale

Date importante in evolutie

1 noiembrie 1993 - 31 decembrie 1993

Prima faza a fost consacrata stoparii finantarii deficitelor publice generate prin creatia monetara in cadrul statelor membre si eliminarii restrictiilor in miscarea capitalurilor intre tarile membre, pe de o parte, si intre acestea si celelalte tari, pe de alta parte.

1 noiembrie 1993

Tratatul de la Maastricht intra in vigoare

1 ianuarie 1994 - 1 ianuarie 1999

A doua faza (inclusa, de asemenea, in perioada intermediara) a fost caracterizata de crearea Institutului Monetar European (compus din guvernatorii bancilor centrale membre) acestuia fiindu-i atribuite activitatile necesare trecerii la faza a treia a integrarii europene.

2-3 mai 1998 - Data la care Consiliul European de la Bruxelles a selectionat 11 tari care sa constituie zona EURO

1 ianuarie 1999 - 1 ianuarie 2002

Cea de a treia faza (tot perioada tranzitorie) presupune introducerea progresiva a EURO scriptural

4 ianuarie 1999 - de la aceasta data piata financiara aferenta zonei EURO deruleaza toate tranzactiile numai in EURO

1 ianuarie 2002 - 1 iulie 2002

Incheierea procesului de trecere la moneda unica pentru cele 11 tari din zona EURO prin introducerea pe piata a monedei fiduciare EURO si retragerea monedelor nationale din circulatie.

Dupa 1 iulie 2002 monedele nationale nu mai au capacitate liberatorie, acestea putand fi schimbate contra EURO la bancile centrale emitente


Asigurarea trecerii la Uniunea Monetara Europeana, prin introducerea monedei unice, prin acelasi Tratat de la Maastricht s-au impus conditiile ce trebuiau respectate pentru ca o tara sa fie acceptata in zona de circulatie a monedei unice.

Astfel ca, admiterea unui stat in cea de a treia faza a fost data de capacitatea acestuia de a indeplini criteriile de convergenta economica ridicata si durabila, care sa permita, pe cat posibil, omogenizarea economica la nivelul zonei monedei unice.

Aceste criterii de convergenta vizeaza:

v     finantele publice;

v     inflatia;

v     mecanismul valutar;

v     rata dobanzii pe termen lung.

Tabelul nr.3: Criteriile de convergenta economica

Criteriul

Conditia de aderare

FINANTELE PUBLICE

DEFICITUL BUGETAR

Raportul intre deficitul bugetar prevazut sau efectiv si PIB nu poate depasi 3%, doar daca:

- raportul a fost diminuat in mod substantial si constant tinzand catre nivelul impus;

- depasirea nivelului impus este temporara si exceptionala, fiind, insa, in apropierea nivelului impus.

DATORIA PUBLICA

Raportul intre datoria publica si PIB nu poate depasi 60%, iar daca nu, acest    raport trebuie sa tinda catre nivelul impus.

INFLATIA

Asigurarea stabilitatii preturilor, rata medie a inflatiei, observata pe o perioada de 1 an, sa nu depaseasca cu mai mult de 1,5% pe cele aferente a 3 tari cu cele mai bune performante.

MECANISMUL VALUTAR

Pe parcursul a doi ani moneda analizata sa nu fi inregistrat devalorizari puternice care sa genereze grave tensiuni.

RATA DOBANZII PE TERMEN LUNG

Rata dobanzii pe termen lung (observata pe o perioada de un an) sa nu depaseasca cu mai mult de 2% cele mai bune 3 performante in domeniu.

In baza acestor criterii de convergenta, au fost selectionate tarile care, in prezent, formeaza zona EURO.

Procedura de selectionare a tarilor din zona EURO a presupus urmatoarele etape:

Comisia europeana si Institutul Monetar European au stabilit un raport vizand evolutiile inregistrate de statele membre ale Comunitatii Europene in incercarea de a indeplini criteriile de convergenta;

raportul a fost destinat Consiliului de Ministrii care, pe baza recomandarilor Comisiei, a decis care sunt tarile care au indeplinit conditiile. Recomandarile care au rezultat din analizele efectuate au fost comunicate Consiliului European care, sub avizul Parlamentului European, a validat propunerile Consiliului.


In urma analizei, tarile acceptate in zona EURO au fost: Austria, Belgia, Franta, Finlanda, Germania, Italia, Irlanda, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania.



Cezar BASNO, Nicolae DARDAC, Constantin FLORICEL - Moneda, credit, banci - Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1999

HOANTA, NICOLAE - " Bani & Banci" - Editura Economica, Bucuresti, 2001, pag.39   

THE WORLD BANK GROUP, About us, What is the World Bank - https://www.worldbank.org

Grupul celor 7 (G7) cuprinde urmatoarele tari: Canada, Franta, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit al Marii Britanii si al Irlandei de Nord, Statele Unite ale Americii





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate

Finante-banci


Comert
Finante banci
Merceologie






termeni
contact

adauga