Criteriile de organizare a procesului de creditare

Criteriile de organizare a procesului de creditare

Organizarea procesului de creditare este o activitate complexa, in cadrul careia mobilizarea resurselor banesti necesare satisfacerii unor nevoi de fonduri ale agentilor economici, crearea de noi mijloace de plata in economie, dirijarea acestora in stransa concordanta cu cerintele pietei, utilizarea lor si controlul asupra tuturor acestor laturi sunt concepute dupa anumite criterii si realizate intr-un anumit cadru organizatoric, pe baza unor reglementari precise ale statului. Asemenea reglementari precise, si, in acelasi timp, severe prin implicatiilor lor, sunt o consecinta a pragmatismului, a necesitatilor de stabilire a unor solutii sub impulsul cerintelor practicii de zi cu zi, si mai putin a implementarii tezelor vreunei scoli sau ideologii. Oricum, experienta reunita a multor tari in dezvoltarea lor a relevat ca, gradul de expansiune a creditului, marimea lui, pot fi elemente care pot sa tulbure echilibrul economic, in conditiile in care resursele de creditare sunt de fapt limitate, iar posibilitatile de absorbtie reale au si ele masura lor.

In organizarea procesului de creditare, in cadrul unei economii libere, un rol deosebit revine bancilor care, delimitand interventia lor, determina pozitii date pentru agentii economici cu care vin in contact si cu care stabilesc raporturi. Libertatea agentilor economici consta numai in a accepta regulile jocului, daca doresc sa participe. Normele de reglementare si control al creditului vizand numai comportamentul bancilor si institutiilor de credit, pot fi considerate in primul rand o reglementare profesionala, de breasla, dar aparandu-se interesele bancilor, se apara de fapt interesele generale ale economiei nationale.

Aflate in stransa legatura cu emisiunea monetara, dimensiunile creditului intereseaza in mod deosebit statul. De fapt, aici se angajeaza si se imbina, deopotriva, interese ale statului cu cele ale bancilor, mijlocite de regula de banca de emisiune, care in toate tarile dezvoltate, este proprietate si instrument de actionare economica a statului. Rolul statului decurge din obligatia sa de a proteja pe toti operatorii si agentii economici, de a asigura conditii in acest sens si printr-o circulatie monetara stabilita si printr-un volum de credit adecvat.

Sub influenta acestor determinante, reorganizarea sistemului de credit in tara noastra are la baza o serie de criterii distincte, dar corelate. Asemenea criterii se refera la: natura complexa a procesului de creditare, destinatia precisa, garantarea materiala si rambursarea la termen a creditului. Existenta si functionarea acestor criterii constituie o necesitate fireasca, date fiind implicarea larga a agentilor economici, a populatiei, a bancilor cat si rolul motor al creditului in functionarea mecanismului economic.

Natura complexa a procesului de creditare consta, in primul rand, in faptul ca volumul si structura sa se dimensioneaza in functie de evolutia componentelor de baza ale masei monetare si de necesitatile reale de fonduri, ale agentilor economici deserviti de unitatile bancare. Prin corelarea indicatorilor care exprima evolutia creditului si cei inscrisi in bugetele de venituri si cheltuieli elaborate de diversi agenti economici se asigura si se realizeaza concordanta obiectiv necesara, intre miscarea banilor si miscarea valorilor materiale in procesul reproductiei largite. In al doilea rand, natura complexa a procesului de creditare se concretizeaza in acordarea acestuia in functie de modul in care agentii economici isi realizeaza programele de productie si desfacere. Deci, simpla prevedere a creditelor in contractele incheiate de banci cu clientii lor nu echivaleaza cu acordarea automata a acestora. In consecinta, neindeplinirea obiectivelor programului de productie trebuie sa conduca la folosirea unui volum de credite mai redus decat cel contractat. In al treilea rand, natura complexa a procesului de creditare se concretizeaza in acordarea si mentinerea acestuia numai in conditiile realizarii unei activitati eficiente, fiind excluse de la creditare actiunile si activitatile care se finalizeaza cu rezultate financiare nefavorabile.

In stransa concordanta cu caracterul dirijat al creditului functioneaza criteriul destinatiei precise, care presupune ca acordarea de credite sa vizeze scopuri strict delimitate in functie de care se stabilesc si se realizeaza indicatorii ce caracterizeaza procesul de creditare. Prezenta acestui criteriu in cadrul procesului de creditare este, de fapt, de natura obiectiva, ea decurgand din insusi conceptul de credit si din necesitatea folosirii creditului ca parghie de influentare a activitatii economice. Astfel, prin insusi continutul sau, creditul nu poate acoperi orice fel de necesitati, ci numai anumite necesitati, strict delimitate, in functie de caracterul lor. In acelasi timp, parghia creditului poate actiona numai in situatia in care se cunosc precis si detaliat nevoile de fonduri ale agentilor economici, iar eficienta folosirii acestei parghii poate fi apreciata doar prin existenta destinatiei precise a creditului.

Garantarea materiala a creditului este unul din cele mai importante criterii care stau la baza organizarii procesului de creditare. Existenta sa reclama ca pe toata perioada de folosire a creditului agentii economici sa dispuna de valorile materiale de creditate, aflate in diferite stadii ale circulatiei lor. Orice modificare in volumul si componenta acestor valori trebuie, in virtutea acestui principiu, sa fie urmata si de modificari in volumul si structura creditelor. Nu pot constitui garantie materiala a creditului stocurile rezultate dintr-o activitate defectuoasa. In prezent garantia creditului este in intregime de natura materiala. Existenta si functionarea criteriului garantarii materiale a creditului, ca de altfel si a celorlalte criterii, genereaza consecinte deosebite in economie.

Rambursarea la termen a creditului, ca unul din criteriile de baza ale organizarii creditului, se materializeaza in restituirea sumelor imprumutate la anumite termene numite scadente. Caracteristic acestui criteriu este faptul ca posibilitatile de rambursare a creditului se stabilesc cu anticipatie si se urmaresc pe toata durata folosirii lui, adaptandu-se elastic modificarilor ce intervin pe parcurs.

Termenele de rambursare a creditului sunt stabilite prin luarea in considerare a mai multor elemente, cum sunt: particularitatile procesului sau actiunii creditate; caracterul necesitatilor de fonduri, modul de miscare a valorilor materiale creditate la momentele obtinerii resurselor banesti care inlocuiesc creditul sau fac posibila rambursarea lui. In stabilirea scadentelor, fiecare criteriu poate fi utilizat singur sau in combinatie cu altele.

Adeseori, apar situatii cand anumite credite nu pot fi rambursate la scadenta, din motive obiective. In aceste situatii, termenele de rambursare pot fi prelungite, punandu-se in concordanta    cu conditiile concrete de miscare a valorilor materiale, miscare ce nu a putut fi realizata asa cum a fost ea stabilita cu ocazia aprobarii creditelor. Nerespectarea acestui principiu este sanctionata pe linie bancara, prin reflectarea creditelor respective, drept credite restante, purtatoare de dobanzi penalizatoare. Aparitia si mentinerea acestor credite demonstreaza ca in activitatea agentilor economici respectivi exista deficiente pe linia folosirii fondurilor pe care la au la dispozitie. In situatia in care pe ansamblul economiei nationale exista un volum insemnat de credite nerambursate la scadenta, acest fenomen atrage dupa sine schimbari in componenta resurselor de creditare, deci si in structura masei banesti, fapt ce implica luarea de masuri de reconsiderare a unor corelatii dintre componentele de baza ale echilibrului monetar si a modului in care este conceput sa actioneze mecanismul creditului.

In concluzie, prezentarea criteriilor ce stau la baza organizarii mecanismului de creditare, permite relevarea unor trasaturi caracteristice ale acestora, cum ar fi: caracterul lor unitar, inteles in sensul inseparabilitatii actiunii acestora; caracterul dinamic al acestora, concretizat in faptul ca in fiecare moment continutul lor calitativ se modifica in raport cu cerintele reale, concrete ale acestuia; consecintele multiple pe care le propaga in economie, indeosebi asupra asigurarii si realizarii echilibrului monetar, in care sens, creditul este unul din instrumentele de baza folosite in acest scop.