Uniunea Economica si Monetara

Uniunea Economica si Monetara si crearea monedei unice repre­zinta elementele complementare indispensabile functionarii eficace a pietei unice. In fapt, dinamismul generat prin succesul programului acesteia a fost cel care a determinat Comunitatea Europeana sa extinda integrarea la sectoare cruciale, insa sensibile, precum UEM si Uniunea politica.

Ideea de a crea o moneda unica, Euro, este o consecinta logica a reali­zarii pietei unice, intrucat, o data cu suprimarea celorlalte obstacole, cheltuie­lile cu transferul fondurilor dintr-o moneda in alta devenea un post important de cheltuieli in cadrul oricarui buget.

A. Uniunea Economica si Monetara

c Evolutia UEM. In 1992, sefii de stat si de guvern au adoptat la Maastricht Tratatul asupra Uniunii Economice si Monetare. Putem vorbi de trei etape principale care au dus la crearea UEM:

Etapa 1: Coordonarea si liberalizarea financiara (1.07.1990 – 31.12.1993). Ea prevedea

liberalizarea completa a miscarii de capital;

cresterea resurselor destinate corectarii dezechilibrelor dintre regiu­nile europene (fondurile structurale);

convergenta economica in ceea ce priveste supravegherea multila­te­rala a politicilor economice ale statelor membre;

punerea la punct, in mod progresiv, a unei coordonari a politicilor monetare.

Etapa 2: Crearea unor noi structuri (1.01.1994 – 31.12.1998). Ea presupunea:

crearea unui Institut Monetar European (IME), cu sediul la Frankfurt, ca precursor al Bancii Centrale Europene (BCE), alcatuit din guver­natorii Bancilor Centrale Nationale;

independenta Bancilor Centrale Nationale;

reglementari privind interdictia unor deficite bugetare excesive;

coordonarea politicii monetare.

Etapa 3: Transferul responsabilitatilor (1.01.1999 – 1.01.2002). Ea prevedea:

existenta unei politici monetare unice in zona euro;

fixarea ratelor de schimb intre tarile participante;

instituirea monedei unice.

Tratatul de la Maastricht prevedea crearea Uniunii Monetare cel mai tarziu la inceputul anului 1999, de catre statele care indeplineau urmatoarele patru criterii de convergenta:

Stabilitatea preturilor. Statele membre trebuia sa demonstreze ca rata inflatiei nu depasea cu mai mult de 1,5% media celor trei state ale UE care aveau cea mai scazuta rata a inflatiei.

Finantele publice. Statele membre trebuia sa demonstreze ca deficitul lor nu depasea 3% din PIB, iar datoria publica nu depasea 60% din PIB.

Stabilitatea cursurilor de schimb. Statele membre trebuia sa respecte marjele normale de fluctuatie prevazute prin mecanis­mele de schimb ale Sistemului Monetar pe o perioada de cel putin doi ani.

Rata dobanzii. Aceasta, pe termen lung, nu trebuia sa depaseasca decat cu cel mult 2% media ratelor celor trei state cu cele mai mici rate ale dobanzii.

Situatia economica a statelor membre in momentul incheierii Tratatului nu corespundea nici pe departe acestor criterii: Europa a trebuit sa faca fata unor eforturi mari de ameliorare a gestiunii sale pentru a ajunge sa lanseze moneda pe principiile stabilite. Astfel:

deficitele erau de 6,1% in medie in 1993 (7,2% in Belgia, 9% in Italia, 6,7% in Spania, 6% in Portugalia, 7,3% in Finlanda etc.);

inflatia era ridicata (de exemplu: 4,9% in Italia si in Spania);

datoriile erau in crestere;

pietele de schimb s-au confruntat cu doua perioade de criza, in 1992 si 1995.

Rezolvarea acestei situatii a fost foarte dificil de realizat, insa vointa guvernelor dublata de munca institutiilor europene a dus la surmontarea acestor difi­cultati.

c Caracteristicile Uniunii Economice si Monetare

Uniunea Economica si Monetara (UEM) este concretizarea poli­ticii monetare in cadrul pietei unice.

UEM se refera la zona din cadrul pietei unice a Uniunii Europene unde circula o moneda unica si unde populatia, bunurile, serviciile si capi­talul circula fara restrictii.

Deoarece comertul dintre statele membre ale Uniunii Europene atinge 60% din volumul total al comertului acestora, UEM este elementul complemen­tar firesc pentru piata unica. Ea constituie o necesitate economica.

Introducerea monedei euro a condus la disparitia costurilor ridicate ale tran­zactiilor determinate de conversia valutara si nesiguranta legata de instabilitatea ratelor de referinta. O piata unica mai eficienta a contribuit la impulsionarea cres­terii economice si a angajarii de personal, in timp ce moneda euro a contribuit la consolidarea stabilitatii monetare internationale. Usurinta compararii preturilor in euro a condus la o competitivitate crescuta a companiilor si la stabilitatea livrarii, in unele cazuri determinand reducerea preturilor la consumatori.

B. Moneda EURO

Euro[1] este denumirea monedei unice a statelor membre partici­pante la zona Euro.

Incepand cu 1 ianuarie 1999, monedele nationale ale statelor respective au devenit subdiviziuni ale euro.

c Etapele introducerii monedei euro

Statutul juridic al monedei euro a fost stabilit prin doua Reglementari ale Consiliului (1103/97 si 974/98). Impreuna, ele:

au dat monedei unice numele de „Euro“, inlocuind termenul generic de ECU utilizat de catre Tratatul cu privire la Uniunea Europeana, iar celor 100 de subunitati numele de „centi“;

au stabilit ca moneda euro sa devina moneda oficiala a statelor membre participante la UEM. S-a hotarat ca monedele nationale ale acestor state sa se transforme in subunitati ale monedei Euro pana la data de 1 ianuarie 2002;

au permis utilizarea monedei euro ca mijloc de efectuare a unor plati in conturi bancare pe teritoriul statelor membre participante pe parcursul perioadei de tranzitie: 1 ianuarie 1999 - 1 ianuarie 2002. Un datornic putea efectua plati fie in euro, fie in moneda nationala a tarii respective in contul unui creditor, iar acolo unde era cazul, suma putea fi convertita conform ratelor fixe de conversie;

au stabilit data de 1 ianuarie 2002 ca data de introducere a monedelor si bancnotelor euro si au decis sa mentina statutul de moneda oficiala a monedelor si bancnotelor nationale pentru o perioada de maximum sase luni dupa aceasta data;

au determinat inlocuirea ECU[2] de catre euro la data de 1 ianuarie 1999 la o rata de conversie de unu la unu;

au confirmat principiul general al continuitatii contractelor incheiate initial in ECU sau intr-o moneda nationala;

au stabilit anumite reguli de rotunjire, de exemplu faptul ca ratele de conversie intre Euro si monedele nationale participante trebuia sa fie stabilite la sase cifre semnificative, de exemplu 1 euro = 40,3399 BEF (franci belgieni);

au stabilit si modul de rotunjire a sumelor obtinute in urma conversiei. Daca a treia zecimala a sumei era mai mica decat 5, atunci rotunjirea sumei in euro se realiza in minus (de exemplu 34,874 euro = 34,87 euro). Daca a treia zecimala era 5 sau mai mare decat 5, atunci suma trebuia rotunjita in plus (de exemplu 34,875 euro = 34,88 euro.)

au solicitat masuri adecvate impotriva falsificarii bancnotelor si monedelor.

Doua reglementari au precizat statutul juridic al monedei Euro in timpul fazei de tranzitie dintre 1999 si 2002:

nu au existat nici obligatii, dar nici interdictii in utilizarea monedei euro;

monedele nationale au fost pe toata perioada simple diviziuni nedeci­male ale monedei euro, ca si centima (subdiviziunea francului);

au fost fixate si cursurile finale pentru conversie.

c Rolul zonei euro

Putem spune ca, o data cu introducerea euro, a aparut o noua putere economica. Cu cei aproximativ 300 milioane de consumatori, zona Euro a devenit cea mai mare piata de desfacere din lume, inaintea Statelor Unite ale Americii (270 milioane de consumatori) si Japoniei (127 milioane de consumatori).

Rolul important al zonei Euro rezulta si din faptul ca, in aceasta zona, puterea de cumparare este ridicata, ea fiind depasita doar de Statele Unite. Astfel, 15% din valoarea tuturor bunurilor si serviciilor realizate la nivel mondial provin din zona Euro, Statele Unite contribuind cu 20% la realizarea PIB-ului mondial, iar Japonia cu 7,7%. In aceste con­ditii, zona Euro a devenit a doua regiune economica a lumii.

Se preconizeaza, de asemenea, ca zona Euro va deveni cel mai mare producator mondial si va detine cea mai ridicata pondere in comer­tul mondial.

c Raportul euro – dolar

Sunt patru conditii majore care trebuie indeplinite pentru ca o moneda sa devina moneda internationala:

marimea suprafetei tranzactiilor si a puterii comerciale;

istoria utilizarii monedei;

piata financiara a tarii respective;

increderea in valoarea monedei.

Doua dintre cele patru caracteristici ale unei monede internationale, dezvoltarea pietelor financiare si continuitatea istorica, sustin dolarul deasupra monedei euro. Din punctul de vedere al celorlalte doua criterii, puterea econo­mica si reputatia de stabilitate, se poate spune ca dolarul si euro sunt cam la egalitate.

Insa, cat a functionat pe piata electronica (trei ani), euro nu a reusit sa se impuna semnificativ in domeniul schimburilor internationale in raport cu dolarul. In aprilie 2000, dolarul era implicat in 90% din schimburile valutare internatio­nale, proportie care, in medie, reprezenta echivalentul a 1.200 de miliarde de dolari pe zi. In schimb, euro participa la 30% din tranzactii, din care majoritatea reprezentau schimb de dolari.

O data cu introducerea euro ca moneda unica, acesta a devenit rivalul/ partenerul dolarului. Este clar ca moneda euro si dolarul vor coexista ca mijloc de plata si unitate de cont, dar s-a realizat o divizare a zonelor de influenta. euro a devenit moneda principala pentru tranzactiile cu Europa Centrala si de Est, in timp ce dolarul domina, in continuare, pietele din America Latina si Asia.

c Avantajele generate de introducerea monedei euro

Principalele beneficii ale trecerii la moneda unica in zona euro au fost:

reducerea costurilor privind schimburile valutare;

diminuarea riscului valutar;

preintampinarea unor atacuri speculative;

o politica monetara unica in cele 13 tari Euro.

De asemenea, existenta unei singure monede:

a generat o economie de timp si bani pentru populatia si firmele rezidente in interiorul Uniunii Monetare;

a facilitat si multiplicat schimburile comerciale in interiorul zonei;

a stimulat sporirea volumului tranzactiilor de cumparare si vanzare a actiunilor si obligatiunilor din tarile membre.

Integrarea pietei monetare si financiare va conduce in acest fel la majorarea ratei de crestere economica pe termen mediu si lung a tarilor din zona euro.

c Efectele introducerii monedei euro

Introducerea euro a avut implicatii asupra fluxurilor comerciale dintre tarile din zona Euro si cele din exteriorul zonei si asupra fluxurilor internatio­nale de capital.

Efectele introducerii euro asupra statelor din afara Uniunii Economice si Monetare difera, in functie de:

gradul de dezvoltare a relatiilor cu statele membre;

accesul lor la piata internationala de capital;

politica monetara si valutara promovata.

c Problemele generate de introducerea monedei euro au in vedere:

Pierderea autonomiei monetare si valutare a statelor zonei euro. Bancile nationale ale statelor membre au fost absorbite de BCE, care este o banca supranationala. Disparitia acestor institutii, precum si variatiile cursurilor de schimb au dat nastere unor probleme serioase in conditiile in care evolutiile salariilor, productivitatii si preturilor sunt diferite intre statele membre.

Cresterea somajului. Spatiul monetar comun include si tari cu o inflatie redusa (de exemplu, Belgia) si este posibil ca acestea sa ceara ajustari altor tari care au rata inflatiei mai mare. Acestea din urma vor fi nevoite sa adopte masuri restrictive care vor avea ca rezultat o scadere a gradului de ocupare a fortei de munca.