2.3. Teoria determinantelor avantajelor concurentiale a tarilor (teoria lui Michael Porter)

Faimosul economist - savant american Michael E. Porter in baza unor cercetari profunde si vaste pe informatia a 10 tari dezvoltate si in curs de dezvoltare a elaborat o noua teorie a competitivitatii tarilor ce generalizeaza teoriile clasice si alternative. In aceasta teorie se inscrie si activitatea companiilor transnationale, care astazi au devenit subiectii principali in economia mondiala, dar prin aceasta au si adus o mare tulburare in explicarea teoriilor comertului international. Luand in consideratie acest eveniment semnificativ si inca multe altele, descrise in aceasta lucrare, putem sublinia faptul ca pe piata internationala in primul rand concureaza firmele si nu tarile.

Premisele elaborarii teoriei lui Michael Porter

Dupa elaborarea in 1980 a cartii "Strategia concurentiala", iar in 1985 - "Avantajul concurential" M. Porter s-a impus ca o autoritate in domeniul concurentei. El nu numai ca a rasturnat standardele socotite de multa vreme incontestabile, dar - ce este mult mai important - a creat un nou model, care in principiu nu neaga parerile incorecte de alta data, dar arata limitarea lor, incapacitatea de a lamuri procesul contemporan in economia mondiala si le atribuie locul istoric pe care il merita in conditiile de astazi.

In acelasi timp M. Porter nu se limiteaza doar ca profesor, povestind despre trecut si analizand ceea ce s-a intamplat. El incearca sa utilizeze teoria sa a avantajelor concurentiale la fel pentru analiza situatiei la momentul actual si evaluarii perspectivelor. In lucrarile sale actioneaza nu numai ideile abstracte, dar si firmele, tarile, ramurile de productie, diferite tipuri de intreprinderi, guvernul.

Succesul lui M. Porter se sprijinea nu numai pe experienta academica primita in scoala de business din Harvard, dar si pe experienta practica a consilierului unui sir de companii vestite si a membrului comisiei prezidentiale ce tine de capacitatea de concurenta industriala.

Insasi obiectul cercetarilor este atat de actual incat nu poate lasa indiferent pe orice persoana, care este interesata in intrebarile economice si relatiile economice internationale. Viata arata ca in conditiile, cand piata este recunoscuta drept ca o valoare de pret civilizata, puterea oricarui stat depinde direct nu atat de puterea armatei cat de niste categorii si principii ale calitatii vietii neobisnuite ca producerea efectiva, capacitatea de a rezolva problemele aparute in mod constructiv, in acelasi timp si cele sociale intervenind intr-un regim de dialog in comun.

Autorul ne arata, ca in lume nu exista nici o tara care ar putea fi capabila de concurenta in toate domeniile si in acelasi timp sa posede garantii pentru toate timpurile ca va putea fi concurenta fata de alte tari. Nu exista astfel si nici o tara, care ar putea sa obtina si sa mentina avantajul concurential, decat printr-o munca pasnica constructiva cu un scop bine determinat, insotita de multe jertfe si pierderi. Autorul are dreptul de a face asa concluzii, deoarece se sprijina pe analiza succesului si cauzelor de insucces a tarilor: SUA, Marea Britanie, Japonia, Italia, Elvetia, Suedia, Coreea de Sud, Danemarca, Germania si altele. M. Porter este convins ca o tara nu poate si nu trebuie sa prospere in toate domeniile. Dupa parerea lui Porter, pierderea avantajului concurential intr-un anumit domeniu nu ar trebui sa devina o situatie de alarma. Mai important se dovedeste a fi caracterul pozitiilor pierdute si cauzele pierderii lor. M. Porter examineaza piata drept ca un organism dinamic in permanenta miscare. Este evident ca progresul depinde de toate elementele pietei de marfuri si de servicii, pietei de capital, pietei muncii. Foarte mult depinde si de nivelul de dezvoltare si de cooperare al acestor piete. Pentru ca analiza sa fie convingatoare, M. Porter introduce in comentariile sale o schema destul de reusita, numita de el "romb" (asa suna din traducere, desi in original acest termen are o valoare mai pretioasa - "diamond", diamant). Este o metoda destul de buna, ce reda expunerii teoretice o forma sistematica.

La nivel de activitate, M. Porter introduce inca o notiune, ce include in sine trasaturile unui veac computerizat, - "claster", adica pachet, bloc. In modul cum se acumuleaza informatia in memoria IBM, asa si in economie grupele firmelor ce concureaza cu succes formeaza uniuni asemanatorii, asigurand pozitii concurente pe pietele de productie, nationala, internationala. Reflectand dinamica avantajelor concurentiale, "clasterele" se nasc, se formeaza, se dezvolta, se adancesc, dar pot de asemenea sa se ingusteze, sa se rafineze, sa se stranga, sa se descompuna. In numarul a mai mult de 100 de ramuri analizate de M. Porter au intrat industria chimica si tipografica a Germaniei, tehnologia textila si farmaceutica a Elvetiei, programa de computerizare, producerea instrumentelor medicinale si a filmelor artistice a SUA, ceramica Italiei.

Trecand la nivelul national, M. Porter face o diferenta intre tipurile concurentei in dependenta de nivelul de maturitate economica al populatiei. Este una - cand resursele naturale dicteaza conditiilor concurentei, si alta - cand in centrul atentiei se pun interesele investitionale, si cu totul alta - cand forta motrica o formeaza imboldul catre inovatii. Inca o etapa - bogatia si inflorirea - ii dau lui M. Porter un sentiment negativ, deoarece ea este nemijlocit legata de stagnare, inaintarea pe prim plan a metodelor speculatorii de organizare a unei gospodarii. Asa tip de filosofie ii contravine lui M. Porter, care propaga ferm ideea fortei motrice, dezvoltarea si cooperarea pentru care istoria industriala dupa razboi - este o istorie nu a exploatarii bogatiei, ci istoria formarii bogatiei.

M. Porter cu o mare atentie se atarna fata de factorii nefavorabili, care constituie un imbold in cautarea unor solutii mai eficiente. M. Porter considera ca dezvoltarea - nu este istoria a unor privilegii nefolosite, ci istoria luptei cu conditiile nefavorabile. Conditiile nefavorabile nationale, daca la ele de uitat din alt punct de vedere, ele dau nastere energiei pentru inovatii si diferite schimbari. Lupta dar nu "viata linistita" au adus firmele si tarile la prosperitate. El critica comenzile de armament, fiind pentru unii in folos si pentru altii in pierdere. M. Porter este contra celor care in locul cautarii diferitor masuri ce ar ridica capacitatea de concurenta, se adreseaza de obicei la "troaca" statului pentru primirea diferitor subsidii a protectionismului multilateral. Dupa el, acestea sunt o forma de droguri, care aduc pagube organismului economic si pe care o data primindu-le nu te mai poti dezbaiera. M. Porter este categoric contra copierii mecanice a experientei straine, deoarece este convins, ca o politica care poate fi buna pentru o tara, poate sa nu convina altei tari.

Si in general, M. Porter este pentru disciplina si responsabilitate unul fata de altul si mai ales fata de sine insasi. Cererea exigenta, pretentioasa si responsabila pentru M. Porter este o mare fericire, unul din determinantele obtinerii si garantarii avantajului concurential.

In aceasta teorie se inscrie si activitatea companiilor transnationale, care astazi au devenit subiectii principali in economia mondiala, dar prin aceasta au si adus o mare tulburare in explicarea teoriilor comertului international.

Luand in consideratie acest eveniment semnificativ si inca multe altele, descrise in monografia sa, M. Porter de la inceput subliniaza faptul ca pe piata internationala in primul rand concureaza firmele si nu tarile.

Insa, pentru a intelege natura concurentei ca unitate de baza se considera ramura economica, adica un grup de concurenti - firme, care produc marfuri si servicii si intre sine fac concurenta. In orice ramura economica, care activeaza sau pe piata domestica, sau pe cea internationala, exista 5 forte ce determina concurenta in ea (schema nr. 2.3.1).

Schema nr. 1. Cinci forte ce determina concurenta in ramuri.

Sensul fiecarei din aceste cinci forte difera de la ramura la ramura si definesc ca rezultat profitul acestei ramuri. In acele ramuri, in care actiunea acestor factori este favorabila (ca de exemplu, in producerea bauturilor nealcoolice, computatoarelor, in producerea produselor farmaceutice sau a cosmeticii) numarul nelimitat al concurentilor pot dobandi profituri inalte din capitalul investit. In aceleasi ramuri in care una sau mai multe forte nu functioneaza bine (de exemplu, in producerea aluminiului, cauciucului, a multor articole din metal si a computatoarelor personale), doar cateva firme reusesc sa-si mentina o perioada indelungata profituri inalte.

Cinci forte ale concurentei determina eficienta ramurii in cauza, deoarece ele actioneaza asupra preturilor pe care le pot dicta firmele, asupra cheltuielilor pe care firmele trebuie sa le suporte, si asupra volumului investitiilor, necesare pentru a putea concurentia in aceasta ramura. Pericolul aparitiei noilor concurenti micsoreaza venitul potential general in ramura, deoarece ei aduc in ramura noi tehnologii si se straduie sa obtina o parte din piata de desfacere, contribuind la diminuarea venitului pozitional. Concurentii inraiti isi micsoreaza veniturile in ramura, dat fiind faptul, pentru ca sa-si pastreze capacitatea de a concura, e nevoie de platit (cheltuieli pentru reclama, organizarea desfacerii, cercetari tehnico-stiintifice), sau venitul "fuge" la cumparatori datorita reducerii preturilor.

Existenta marfurilor substituibile limiteaza pretul pe care l-ar putea cere firmele, concurente in aceeasi ramura; preturile comparativ mai inalte ii vor influenta pe cumparatori sa se adreseze marfurilor substituibile, ceea ce va duce la micsorarea volumului producerii.

Pozitia firmei in ramura o determina avantajul concurential de 2 tipuri: diferentierea marfurilor si cheltuielile mai joase. Preturile mai joase dau posibilitate firmei sa produca si sa comercializeze marfa comparabila cu concurentii.

Deci, diferentierea marfurilor inseamna capacitatea firmei producatoare de a asigura cumparatorii cu marfuri unicale cu caracteristice speciale si de calitate inalta. Diferentierea da posibilitate firmei sa dicteze preturi mai inalte macar ca cheltuielile pot sa fie aproape egale cu a firmei concurente.

Tara poate avansa pe piata mondiala in cazul cand firmele domestice concureaza global in ramura, iar guvernul tarii le sprijina prin diferite modalitati.

2.3.2. Determinantele avantajului concurential al tarii (rombul national)

Metodele cu ajutorul carora firmele creeaza si isi mentin avantajul concurential in ramurile mondiale, servesc drept baza pentru intelegerea rolului tarii bazate pe concurenta. Acest rol nu este atat de simplu cum ni se pare la prima vedere. Cautarea unui nou avantaj concurential al tarii trebuie sa inceapa de la un sir de premise.

In primul rand, caracterul concurentii si izvoarele avantajului concurential in diferite ramuri si chiar in una si aceeasi ramura sunt foarte diferite. Trebuie de stabilit influenta tarii asupra capacitatii firmei de a concura in anumite ramuri cu folosirea diferitor strategii concrete, dar nu a privi la general directiile de actiune a firmei. Trebuie de luat in consideratie ca, in diferite ramuri, izvoarele avantajului concurential sunt diferite si nu trebuie de limitat la un oarecare avantaj concurential (sa zicem pretul factorilor).

In al doilea rand, firmele ce duc o concurenta pe plan international, intra intr-un lant de valoare in afara hotarelor tarii. Generalizarea concurentei de loc nu schimba sensul tarii bazate pe formarea avantajului concurential, dar schimba caracterul lui. De aceea problema consta nu in a explica de ce firma, ce actioneaza doar in limitele tarii sale, a obtinut un succes, dar in a explica de ce o tara sau alta intr-o masura mai mica sau mai mare se potriveste in calitate de tara bazata pe concurenta intr-o ramura sau alta.

O tara bazata pe concurenta - este tara, unde se cerceteaza diferite strategii, productia si tehnologia de baza si unde exista forta de munca cu experienta necesara. Tara bazata - este pista pentru strategia mondiala, ce combina avantajele, obtinute in tara, cu cele, care asigura largi si sigure pozitii in lume.

In al treilea rand, firmele cuceresc si mentin avantajul in concurenta internationala cu ajutorul imbunatatirii si innoirii multilaterale. Innoirea, include si tehnologia, si metodele de actiune a firmei, si mai ales elaborarea noilor marfuri, noilor tehnologii de prelucrare, noilor metode de marketing, cautarea noilor grupe de consumatori.

Cum a subliniat multi ani in urma Sumpeter, concurenta in sensul ei este destul de dinamica. Concurenta - nu este un echilibru, ci niste schimbari in permanenta miscare.

Dar totusi care e cauza ca o tara dobandeste succes pe piata internationala intr-o ramura sau alta?

Raspunsul la aceasta intrebare conduce la 4 caracteristice ale tarii - determinantele avantajului concurential, ce au un caracter gener5al si formeaza mediul in care concureaza firmele locale. Acest mediu poate duce la formarea avantajului concurential, dar poate si impiedica acestuia - schema nr. 2.3.2.

Schema nr. 2.3.2. Determinantele avantajului concurential al tarii (rombul national).

1. Parametrii factorilor, adica acei factori concreti (ex. Forta de munca calificata intr-un anumit domeniu sau infrastructura), de care sunt nevoie intr-o ramura anumita pentru o concurenta de succes.

2. Conditiile cererii, adica care este cererea de marfuri si servicii pe piata interna propusa de o ramura anumita.

3. Ramurile inrudite si conexe, adica existenta sau inexistenta in tara a ramurilor inrudite, capabile de a concurentia pe piata internationala.

4. Strategia firmelor, structura ei si concurentii, adica care sunt conditiile in tara, ce determina, cum se formeaza si se conduc, firmele, si care este caracterul concurentei pe piata interna.

Aceste determinante, fiecare in parte si toate impreuna ca un sistem, formeaza mediul, in care se nasc si se dezvolta firmele tarii date: existenta resurselor si a experientei, necesare pentru obtinerea avantajului concurential in ramura; informatia de care depinde, daca vor fi observate si utilizate capacitatile de a obtine avantajul concurential si indreptarea directiei de folosire a resurselor si experientei, ce stau la dispozitia firmei; scopul proprietarilor, managerilor si personalului firmei, participanti la concurenta; si in sfarsit cel mai important - este puterea, ce impune firmele sa investeasca capital intr-o sfera sau alta.

Avantajul concurential il obtin acele firme, intemeiate in acele tari, care permit de a aduna cu mult mai repede resursele specializate si experienta necesara. Firmele obtin avantajul concurential, daca in tara lor de origine informatia privind cererea pentru produse si tehnologii este destul de accesibila. Firmele obtin avantajul concurential datorita coinciderii intereselor proprietarilor, managerilor si personalului, drept urmare fiind un lucru cu un scop bine determinat si cu permanente investitii de capital. Si in sfarsit firmele obtin succes intr-o ramura sau alta datorita faptului, ca mediul in aceste tari se dezvolta mai dinamic si, permanent punand in fata firmelor probleme una mai grea decat altele, impunandu-le cu timpul sa utilizeze mai bine avantajele deja existente si sa caute altele noi.

Tarile au mai multe sanse la succes in acele ramuri sau sfere, unde "rombul" national are un caracter mai favorabil. Insa asta inca nu inseamna, ca toate firmele tarii in aceasta ramura vor obtine un succes, ci invers: cu cat mediul in tara este mai dinamic, cu atat este mai mare probabilitatea, ca unele firme vor suferi un esec, fiindca nu toate firmele au aceleasi resurse si tehnologii, dar si situatia in tara ele o utilizeaza diferit - unele mai bine, altele mai rau. Dar totusi, firmele ce au crescut in asa conditii, vor avea succes pe plan international.

"Rombul" national - este o sistema, componentele caruia se intensifica reciproc. Fiecare determinant influenteaza asupra asupra celorlalti toti. Asa dar, cererea mare asupra produselor firmei nu-i va da avantajul concurential, daca intensitatea concurentei nu este suficienta pentru ca firma sa ia in consideratie aceasta cerere. In afara de aceasta, avantajul in unul din determinante poate sa formeze sau sa intensifice avantajul in altele.

Avantajul concurential bazat pe unul sau doua determinante este posibil numai in ramurile dependente mult de resursele naturale sau in ramurile, unde sunt mai putin utilizate tehnologiile complicate. Avantajul pentru fiecare determinant in parte inca nu este considerat avantaj concurential pe o ramura oarecare. Interdependenta avantajelor pe toate determinantele asigura cresterea unor momente de castig, care sunt foarte greu de nimicit sau de copiat de catre concurentii straini.

Pentru ca teoria sa fie dusa pana al capat, trebuie de luat in consideratie inca doua schimbari, care influenteaza considerabil starea tarii, evenimente intamplatoare si actiunile guvernului. Evenimentele intamplatoare sunt acelea, care nu sunt controlate de catre conducerea intreprinderii, dar mai des de catre conducerea statului: inventiile, "spargerea" in tehnologiile de baza, razboaie, alte evenimente politice de dupa hotare, si de asemenea schimbarile bruste a ofertei si cererii pe pietele straine. Aceste evenimente provoaca un moment de nehotarare, care poate "dezgheta" sau schimba structura ramurii si prin aceasta sa dea posibilitate firmelor unei tari sa intreaca firmele altei tari.

Ultimul element - actiunile guvernului. Orice institutie de stat poate atat slabi cat si mari avantajul concurential al tarii. Mai ales acest lucru se observa in timpul analizei actiunii politicii guvernului asupra fiecarui determinant. In asa mod politica antimonopolista are drept urmari asupra concurentii pe pietele nationale, actele legislative pot fi cauza schimbarii cererii pe pietele nationale, sumele alocate pentru invatamant pot modifica pozitia catorva factori de producere, iar aprovizionarile statale - sa stimuleze aceleasi ramuri. In general politica statala, efectuata fara luarea in consideratie a actiunilor sale asupra sistemului determinantelor, cu acelasi succes poate atat intrerupe avantajul concurential al tarii cat si sa-l mareasca.

M. Porter subliniaza faptul ca astazi pentru explicarea succesului in concurenta dotarea factoriala nu e destula. Astazi corporatiile transnationale pot dobandi factori transferand producerea peste hotare.

Pentru a dobandi avantajul concurential nu e destul necesara existenta factorilor ci capacitatea firmei de a-i utiliza optimal.

Explicarea mai profunda a determinantei factorilor necesita o noua tipizare a factorilor de productie. M. Porter evidentiaza 4 categorii de factori: de baza, dezvoltati, de caracter general, specializati. La categoria factorilor de baza se includ: resursele naturale, conditiile climaterice si asezarea geografica a tarii, munca calificata si necalificata, capitalul.

In categoria factorilor dezvoltati se includ: infrastructura actuala de schimb de informatie, cadrele inalt calificate (ingineri, specialisti pe computatoare), sectoare de cercetari ale universitatilor, ce sunt preocupate de probleme complicate.

Foarte putini factori de productie raman drept ca mostenire, majoritatea necesita pentru dezvoltare o perioada indelungata si diferite investitii. Diferenta intre factorii de baza si dezvoltati nu este atat de considerabila, insa aceasta divizare are drept scop de a putea prinde aceasta diferentiere. Factorii de baza ii revin tarii practic gratis, sau formarea lor necesita doar niste investitii particulare si statale neinsemnate. Asa tip de factori sau nu au o mare importanta in avantajul concurential al tarii, sau formarea avantajului lor este nestabil.

Valoarea factorilor de baza descreste sau din cauza micsorarii cererii lor, sau din cauza cresterii accesului la ei, sau din cauza ca firmele internationale le obtin usor accesul in baza transferarii activitatii dupa hotare sau cautarii materiei prime pe pietele internationale. Tot din aceste cauze venitul obtinut in urma utilizarii factorilor de baza este mai mic. In asa mod un lucrator necalificat are mai multe sanse de a fi concediat sau sa i se micsoreze salariul, nu importa, fie el de origine americana sau germana. Factorii de baza mai pot fi folositi in comertul intern al firmei, dar ca fiind alesi drept ca factori generali pe care tara se bazeaza, nicidecum.

Factorii de baza isi mentin autoritatea in industriile de extractie si in ramurile agricole, si de asemenea in asa ramuri, unde necesitatea in tehnologii si experiente ale lucratorilor nu este atat de mare, sau tehnologia utilizata este larg cunoscuta (ex. constructia cladirilor, scolilor).

Avantajele concurentiale bazate numai pe factorii de baza nu sunt temeinice. Tarile dezvoltate, prin intermediul filialelor societatilor transnationale, adica prin exportul de investitii directe, nu intalnesc mari probleme in utilizarea acestor factori in tarile in curs de dezvoltare.

Pentru mentinerea avantajului concurential o valoare mai mare o au factorii dezvoltati, care nu sunt intr-o asa masura de abundenti ca cei de baza. Anume de acesti factori avem nevoie pentru a obtine avantajul concurential de un rang mai inalt, asa ca diferentierea productiei sau tehnologiile patentate. Importanta factorilor dezvoltati se vede in exemplul diferitor tari. Ex., succesul Danemarcii in fabricarea fermentilor, sau succesul in producerea mobilei - rezultatul existentei in tara a dizinerilor cu studii superioare. Existenta in SUA a cadrelor calificate si a bogatei experiente in cercetarile in domeniul computatoarelor, i-au dat tarii un avantaj deosebit nu numai in producerea computatoarelor si programelor pentru ele, dar si in alte ramuri (ex. in producerea tehnologiilor electrice in domeniul medicinii si in serviciile financiare). Insa nu trebuie de uitat faptul, ca factorii dezvoltati deseori cresc, se formeaza cu ajutorul factorilor de baza.

Dupa gradul de specializare se disting factori de caracter general si specializati. La factorii de caracter general se alatura: reteaua drumurilor auto, persoane cu studii superioare, care pot face servicii in diferite ramuri. Factorii specializati - sunt personalul cu specializatie ingusta (ex. optica), bazele de date intr-o ramura stiintifica, utilizate intr-un numar restrans de ramuri sau chiar in una singura.

Factorii dezvoltati au tendinta sa devina specializati insa nu intotdeauna. Factorii specializati alcatuiesc o baza concurentiala mai solida si indelungata. Pentru cresterea acestor factori sunt necesare mai mari cheltuieli private si publice.

Combinatia factorilor dezvoltati si specializati prezinta o baza mai temeinica pentru avantajul concurential. In diferite tari acesti factori se creeaza dupa mecanisme diferite: in Japonia - in mai mare masura de sectorul privat, in Suedia - de stat, in Italia - in mai mare masura cunostintele se transmit din generatie in generatie.

A doua determinanta a avantajului national concurential in ramura este cererea pe piata interna a bunurilor acestei ramuri

Fara o concurenta mare pe piata interna, fara o cerere riguroasa a consumatorilor domestici, ramura economica nu ser poate dezvolta pana sa devina concurentiala pe pietele internationale. Datele din tabelul Nr.2.3.1. ne demonstreaza acest fapt pentru Japonia.

O a treia determinanta a rombului national este existenta in tara a ramurilor inrudite, care sunt de caracter concurential pe piata mondiala. Spre exemplu, producatorii japonezi de masini-unelte cumpara in ramurile domestice inrudite cu capacitati de concurenta instrumente de control cifric, motoare si alte componente. Pozitia stabila a Suediei in producerea articolelor din metal (ex. instrumente de taiat, rulmenti) se explica prin faptul ca in aceasta tara starea in sfera producerii diferitor tipuri de metal este destul de stabila. Firmele elvetiene se considera drept lideri in producerea articolelor crosetate si in acelasi timp in producerea utilajului pentru acest scop. Capacitatea de concurenta a unor ramuri - furnizori, ofera avantajul concurential firmelor nationale si in alte ramuri de productie, deoarece ele produc elemente, care sunt utilizate pe larg si joaca un rol important in procesul de internationalizare si inovare.

Tabelul 2.3.1. Cantitatea aproximativa a firmelor concurente in ramura
(Japonia 1987).

Existenta in tara a unor ramuri invecinate se dovedeste a fi un factor destul de important. Succesul Elvetiei in domeniul farmaceuticii a fost strans legat de succesul trecut pe plan international in producerea colorantilor. Producerea incaltamintei in Italia - de asemenea este legata de un sir de ramuri inrudite de productie.

In tabelul Nr. 2.3.2 se evidentiaza unele exemple pentru tarile, ale caror ramuri inrudite concureaza global.

A patra determinanta, care determina capacitatea de concurenta, se reduce la faptul ca firma se organizeaza si se gestioneaza in dependenta de caracterul concurential pe piata domestica. Spre exemplu, in Italia multe firme ce activeaza pe piata mondiala sunt mici si mijlocii si prezinta intreprinderi familiare, in Germania conducatorii de varf la multe firme au studii tehnice.

Tabelul 2.3.2. Capacitatea de concurenta a ramurilor inrudite pe piata mondiala.

Multe particularitati nationale influenteaza metodele de organizare si gestionare a firmelor: neutralitatea tarii, normele de comportament intre indivizi, autoritatea guvernului, cunoasterea limbilor straine. Spre exemplu, japonezii cu o cultura inchisa si o piata domestica de o mare concurenta au fost nevoiti sa studieze limbi straine ca sa-si extinda activitatea pe plan global: firmele italiene rar au succese in ramurile unde se cer investitii directe straine, fiindca politica guvernului este indreptata spre limitarea lor.

Nici intr-o tara nu exista mai mare concurenta pe piata interna decat in Japonia. Concurenta aspra pe piata domestica contribuie la eliberarea de dependenta de factorii de baza (de care se pot folosi si ceilalti concurenti interni) in cautarea noilor tehnologii de utilizare a lor mai productive. In asa mod firmele nationale dezvolta intreaga ramura economica si fac mai dificila patrunderea pe piata interna a firmelor straine.

Rolul guvernului in formarea avantajelor concurentiale se reduce la influenta lui asupra tuturor celor 4 determinante ale rombului national. Cum am mai spus, aceasta influenta poate fi cum pozitiva asa si negativa. Spre exemplu, rolul guvernului Italiei se caracterizeaza ca de caracter negativ, datorita controlului rigid ce il efectueaza asupra pietelor financiare, ceea ce a facut ca institutiile financiare ale acestei tari sa nu fie capabile sa concureze pe pietele mondiale.

Rombul contribuie la crearea clasterelor (concentratiilor) ramurilor nationale concurentiale. Spre exemplu, in Danemarca: clasterul ramurilor concurentiale, ce produc marfuri pentru casa si medicina (vitamine, utilaj medical), clasterul ramurilor de medicina este legat cu clasterul ramurilor agricole prin tehnologii si materie prima; in Italia clasterele mari unesc producerea marfurilor casnice, alimentare, de imbracaminte; in Germania se disting clastere in ramurile: chimica, siderurgie, transport.

Cand se creeaza clasterul toate producerile incep sa se influenteze una pe alta si datorita acestui fapt castigul se raspandeste in toate directiile. Cu cat mai mult ramurile sunt orientate spre concurenta internationala, cu atat mai repede se dezvolta procesul de creare a clasterelor.

Capacitatea nationala de concurenta depinde de nivelul de dezvoltare a clasterelor ramurilor. Procesele de creare a clasterelor decurg mai activ in zonele de concentratie geografica.

Firmele - concurente din ramurile care au succes international, iar uneori si clastere intregi se situeaza adeseori intr-o aceeasi regiune sau oras, tot aici se plaseaza si concurentii straini: atat producatorii cat si furnizorii. Spre exemplu, in orasul Baselei sunt concentrati toti cei 3 giganti elvetieni in farmaceutica; in Danemarca producatorii de helicoptere s-au concentrat in orasul Hermis; in SUA cele mai mari agentii de reclama se gasesc pe Meidison-Aveny in New-York. Furnizorii tot se concentreaza in jurul concurentilor domestici. Cu alte cuvinte orasul sau regiunea devin o arma unicala de concurenta.

2.3.3. Cresterea economiei in dinamica in dependenta de stadiile dezvoltarii capacitatii de concurenta a economiei nationale

Dezvoltarea capacitatii concurentiale a tarii in baza ramurilor concurentiale contribuie la cresterea ei in dinamica.

Nivelul de dezvoltare economica a diferitor tari poate fi prezentat in forma unor stadii de dezvoltare a concurentii. Aceste stadii se deosebesc intre ele dupa modul cum isi ating avantajele concurentiale pe piata internationala, si de asemenea dupa tipul si nivelul de dezvoltare cu succes a diferitor ramuri si clastere. In timpul repartizarii economiei nationale la una sau alta din stadiile date, drept baza se ia nivelul de dezvoltare a ramurilor, participante la concurenta internationala, desi procesul concurentei in ramura este orientat spre piata domestica la fel este cuprins de o astfel de teorie.

Clasificarea care va fi data mai jos nu pretinde de a lamuri tot, ce se petrece in economia tarii in procesul ei de dezvoltare. Unele din fenomenele mai importante, ce tin de cresterea economica, se trec cu vederea. Nici o tara nu trece prin stadiile de dezvoltare a concurentei in stricta concordanta cu modelul teoretic ce va fi explicat mai jos, si chiar poate paseste peste unele din ele. Este important de a stabili particularitatile caracteristice, necesare pentru cresterea bunastarii economice a natiunii, pe care le poseda alte ramuri ale economiei tarii.

Orisicare economie nationala include spectrul larg al ramurilor, ce poseda diferite resurse pentru ridicarea capacitatii sale de concurenta. Chiar in asa tari diferite ca SUA si Germania, exista ramuri, ce isi pastreaza pozitiile sale in lupta concurentiala numai datorita bogatiilor nationale pe care le poseda, in timp ce capacitatea de a concurentia a ramurilor de frunte se bazeaza pe un fundament mai stabil si mai complicat.

Cum s-a mai explicat, economiile nationale trec printr-un sir de stadii de dezvoltare economica care reflecta sursele caracteristice ale avantajului unei tari in competitivitatea internationala. M Porter identifica 4 stadii distincte ale avantajelor competitive - acestea fiind factorii de productie, investitiile, inovatiile si bogatiile (Schema Nr.2.3.3). In primele trei stadii are loc cresterea avantajului competitiv a economiei nationale, ce, de regula, se asociaza cu cresterea bunastarii. Al patrulea stadiu inseamna incetinirea treptata a cresterii si ca urmare descresterea. De asemenea aceste stadii dau posibilitatea de a arata, desi destul de schematic, cum se dezvolta economia, ce fel de probleme specifice apar in fata firmelor nationale4 in fiecare etapa de dezvoltare al lor si care ar fi puterile de baza, ce asigura dezvoltarea sau stoparea cresterii economiei.

Separarea stadiilor cresterii capacitatii de concurenta reprezinta o metoda de cercetare ce caracterizeaza perspectivele dezvoltarii economiilor tarilor.

descrestere

Schema Nr.2.3.3. Cresterea economiei in dinamica in dependenta de stadiile dezvoltarii capacitatii de concurenta a economiei nationale.

Stadiul I - stadiul avantajelor concurentiale bazate pe dotarea factoriala a tarii. In acest stadiu practic toate ramurile nationale, care functioneaza cu succes pe pietele internationale, ating avantajele sale in lupta concurentiala, datorita factorilor de productie de baza pe care le poseda: resurselor naturale, conditiilor favorabile pentru cresterea diferitor culturi agricole sau in    exces a fortei de munca eftine si semicalificata.

In "rombul" concurential doar starea factorilor poate asigura avantajul unei tari competitivitatea internationala (schema Nr.2.3.4). Bazarea pe factorii de productie ca unica resursa a avantajului concurential ingusteaza brusc cercul ramurilor, capabile sa infrunte conditiile concurentii internationale.

Schema nr. 2.3.4. Economia nationala bazata pe dotarea factoriala.

Economia la aceasta etapa este destul de sensibila la crizele economice internationale si la fluctuatia cursurilor valutare, care au drept consecinta modificarea cererii si a preturilor. Ea de asemenea se gaseste de a fi exagerat de sensibila in cazul pierderii factorilor ce le poseda si schimbarii bruste a ramurilor lidere.

Posedarea de provizii de resurse naturale in cantitati mari poate asigura un venit mare pe cap de locuitor timp de o perioada indelungata, desi, cum va fi aratat mai jos, ea nu se dovedeste a fi o baza suficienta pentru cresterea stabila a eficacitatii economiei. Practic, nici o tara nu a pasit peste aceasta etapa de dezvoltare a economiei. Ea este specifica aproape pentru toate tarile in curs de dezvoltare si de asemenea pentru tarile cu o economie planificata. Acest lucru se poate spune si despre tarile cu un nivel de dezvoltare inalt; ce poseda a cantitate insemnata de bogatii naturale, asa ca Canada si Australia. Putine tari depasesc etapa factorilor de productie.

In economia, bazata pe factorii de productie, cercul ramurilor, orientate spre piata domestica, se maresc prin fabricarea produselor ce inlocuiesc pe cele importate, ce deseori devine posibil datorita masurilor intreprinse pentru protejarea pietei domestice de la concurentii straini. Dar totusi nivelul avantajului concurential al ramurilor domestice, ce produc marfuri - inlocuitoare, nu este atat de mare pentru a putea iesi pe piata internationala si datorita unor restrictii externe eficacitatea economiei poate scadea in continuu.

Stadiul II - stadiul avantajelor concurentiale bazate pe investitii. In aceasta etapa avantajul concurential al tarii se bazeaza pe capacitatea firmelor nationale de a investi agresiv. Firmele investesc capital in utilaje moderne, efective si in tehnologii cele mai bune, care pot fi procurate pe piata internationala. Investitiile de asemenea se indreapta spre procurarea licentelor, formarea intreprinderilor comune (transnationale) si spre alte mijloace de ridicare a capacitatii de a concura a unor ramuri mai moderne si mai specializate.

Drept resurse de ridicare a avantajului concurential la aceasta etapa (cu ajutorul investitiilor) sunt imbunatatirea factorilor, si de asemenea strategia, structura si concurenta firmelor. Nu sunt dezvoltate ramurile inrudite si conexe (schema Nr. 2.3.5).

Schema nr.2.3.5. Economia nationala bazata pe investitii.

Stadiul III - stadiul avantajelor concurentiale bazate pe inovatii. In aceasta etapa toate componentele rombului sunt incordate la maximum si activeaza reciproc in directia maririi capacitatii concurentiale a ramurilor nationale (schema Nr. 2.3.6).

are loc o crestere rapida a ramurilor inrudite si conexe.

Schema nr.2.3.6. Economia nationala bazata pe inovatii.

Toate componentele rombului sunt incordate la maximum si activeaza reciproc in directia maririi capacitatii concurentiale a ramurilor nationale.

La aceasta etapa firmele nationale nu numai ca folosesc si imbunatatesc tehnica si tehnologia straina, dar si inventeaza altele noi. Nomenclatorul productiei, procesele de productie, sistemul de organizare a distributiei - toate aspectele luptei concurentiale ce se afla in permanenta dezvoltare. Starea favorabila a cererii, sistemul bine pregatit al livrarilor, factorii specializati si dezvoltarea ramurilor inrudite permit firmelor sa-si asigure un proces stabil al inovarii. In timpul acestui proces apar si mai multe ramuri noi. La aceasta etapa firmele cerceteaza strategiile globale, formeaza canalele sale internationale de distributie, maresc reputatia marcii sale dupa hotare. Unele companii isi transfera afacerea dupa granita. De obicei, aceasta se intampla in ramurile, structura carora este favorabila pentru dezvoltarea bunastarii cu scopul micsorarii cheltuielilor sau maririi distributiei in alte tari. In afara de aceasta, aceasta etapa este caracterizata printr-un volum considerabil de investitii in economia straina. Tara, ce se afla la aceasta etapa, beneficiaza de toate avantajele concurentii (in interiorul "rombului") pentru cresterea numarului de ramuri.

Concurenta bazata pe inovatii poate avea loc in tarile, ce se afla la diferite nivele de dezvoltare economica. La aceasta etapa are loc adancirea verticala a clasterilor industriale existente. Ramurile concurente, ce elibereaza de acum productia finita, duc la cresterea capacitatii concurentiale a ramurilor - furnizori. Ultimele deservesc industria nationala, si la o economie sanatoasa ele destul de repede ies pe piata internationala.

O economie mai dinamica si progresiva isi manifesta capacitatea in largirea (dezvoltarea pe orizontala) cercul ramurilor concurentiale si formarea clasterilor noi. Viteza acestor procese depinde de nivelul de progres atat a noilor, cat si a existentelor firme.

Intarirea pozitiilor internationale in sfera serviciilor - este inca o trasatura specifica etapei inovatiilor, ce reflecta cresterea capacitatii de concurenta a industriei.

Etapa inovatiilor este inzestrata cu o mai mare capacitate de atac contra diferitor fenomene macroeconomice, mai ales cand tara atinge posibilitatea de asi largi clasterele. Ramurile devin mai putin dependente de socurile in urma fluctuatiei preturilor, a cursului valutar, deoarece ele concureaza in baza tehnologiilor si diferentierii productiei. Elaborarea strategiilor globale prevede diferite schimbari ce pot aparea in economie. Cresterea succesului a mai multor ramuri, micsoreaza dependenta economiei nationale fata de un sector anumit.

Rolul statului la aceasta etapa este diferit de celelalte. Puterea statului in implicarea diferitor afaceri, in mentinerea controlului asupra diferitor firme se micsoreaza considerabil.

Marea Britanie a atins etapa inovatiilor la prima jumatate a secolului XIX, SUA, Germania si Suedia - sec. XX, Italia si Japonia au atins-o de abia in anii '70.

Stadiul IV: concurenta bazata pe bogatie. In aceasta etapa are loc scaderea cererii interne, micsorarea motivatiei, slabirea concurentei, reducerea investitiilor, ingustarea clasterilor (schema Nr.2.3.7).

Schema nr.2.3.7. Economia nationala bazata pe bogatia nationala.

Ca concluzie la ceea ce s-a spus pana acum vom evidentia stadiile de dezvoltare a celor 10 tari in baza informatiei carora a fost elaborata de catre M. Porter noua paradigma (schema nr.2.3.8).

Schema nr.2.3.8. Dezvoltarea capacitatii de concurenta a tarilor dupa al II-lea razboi mondial.

Singapore devine republica suverana in 1965. Din acel timp in economia sa au avut loc un sir de schimbari, dar totusi el ramane independent de factorii de productie. Singapore - baza de productie a corporatiilor internationale, atrase datorita fortei de munca calificate si ieftine si de asemenea infrastructurii dezvoltate, ce include drumurile, porturile, aeroporturile si telecomunicarii. Ridicarea nivelului de viata de viata s-a obtinut datorita imbunatatirii calitatii resurselor de munca si a infrastructurii. Succesul obtinut in acest domeniu a facut ca Singapore sa devina lider printre tarile cu un asa nivel de dezvoltare. Insa pana la sfarsit Singapore nu-si are baza sa de productie, ceea ce poate duce la descresterea potentialului economic.

La inceputul anilor '50 Coreea se afla in stadiul factorilor de productie. Succesul ei pe piata internationala se datora faptului intaririi pozitiei ramurilor industriei usoare si a materiei prime, ce se dezvolta in baza resurselor - naturale ale tarii. Coreea atinge etapa investitiilor in anii '80. Firmele nationale si conducerea Coreii au elaborat un nou curs riscant in formarea industriei proprii si investirea energiei in economie cu ajutorul imprumuturilor straine, ceea ce a dus la cresterea economiei si bunastarii tarii. Capacitatea de a concurentia se datoreaza fortei de munca calificata ieftina + tehnologii efective moderne. Ceea ce deosebeste Coreea de alte tari capacitatea nu numai de a utiliza tehnologia straina, dar si de a o perfectiona, ceea ce da posibilitatea crearii canalelor proprii de distributie a productiei pe pietele internationale. Insa cererea interna si ramurile inrudite si conexe nu sunt destul de dezvoltate pentru a atinge stadiul inovatiilor. Problema de baza a Coreii la etapa actuala - pastrarea ritmurilor inalte de crestere si atingerea stadiului inovatiei.

Danemarca a atins stadiul inovatiilor in anii '60. Firmele si-au obtinut renume international datorita producerii productiei agricole, produselor alimentare, marfurilor de uz casnic, masurilor de pastrare a sanatatii. Dar acum economia Danemarcei ramane in urma de la multe alte tari. Descresterea motivatiei, slabirea puterii de concurenta si marirea influentei statului in economie - sunt doar cateva probleme de baza.

Italia dupa al II-lea razboi mondial a facut un asalt de la stadiul factorilor de productie la stadiul inovatiilor. Dupa ritmurile cresterii economiei, ea a cedat doar Japoniei. Iesind din razboi cu o economie distrusa, Italia si-a ridicat-o datorita cererii interne dezvoltate, invierii capacitatii de a concurentia. Dezvoltarea a asa ramuri ca industria constructoare de masini si industria de prelucrare a metalelor au dus la "adancirea" rapida a clasterilor. Formarea legaturilor stranse intre furnizori, cumparatori si producatori au dus la cresterea si perfectionarea rapida a ramurilor. Cresterea salariilor, ce s-a inceput in 1969, si inlaturarea regimului de devalorizare a lirei in 1978 au jucat un rol de ridicare a avantajului concurential pentru multe firme italiene. La inceputul anilor '80 economia italiana a intrat in stadiul inovatiilor.

Economia Suediei dupa cel de-al II-lea razboi mondial se afla la stadiul inovatiilor. Foarte mult timp economia Suediei depinde de resursele naturale a tarii. Insa dupa razboi firmele suedeze, au depasit aceasta etapa, atingand avantajul concurential in asa ramuri ca constructoare de masini, special transporturi ce au intarit clasterile deja existente. Nivelul de viata a inceput sa creasca considerabil. Cresterea cererii interne, legaturile stranse intre ramuri si nivelul inalt al calitatii fortei de munca au influentat cresterea de mai departe a economiei. Investitiile in ramurile de ocrotire a sanatatii si in alte ramuri importante au dus la formarea cererii dezvoltate la productia noua. In ultimii zeci de ani Suedia nu numai ca si-a pastrat dar si si-a intarit pozitiile in multe din ramurile sale traditionale.

Creste rolul industriei prelucratoare. Insa exista pericolul descresterii economiei din cauza diferitor factori ca: politica periodica de devalorizare, numarul limitat al ramurilor noi-aparute, sectorul larg al statului, ce utilizeaza forta de munca calificata, in timp ce firmele private in cautarea ei isi indreapta afacerile peste hotare.

Japonia a devenit sensatia principala dupa cel de-al II-lea razboi mondial. Ea a intrat in aceasta perioada, aflandu-se la stadiul factorilor, avantajul ei concurential se baza pe forta de munca relativ ieftina. Insa, Japonia a atins destul de repede stadiul investitiilor, dobandind succes in asa ramuri, ca constructia navelor, industria metalurgica si radio, producerea automobilelor si a sinelor. Obtinerea activa a tehnologiilor straine, investirea de capital in tehnica moderna, si plus concurenta dura, fiind unite cu forta de munca ieftina, i-au asigurat avantajul in concurenta de preturi pentru aceste ramuri. Exportul de catre firmele japoneze se facea dupa aprovizionarea destula a pietei domestice. Formarea de conditii pentru cresterea cererii interne a dus la dezvoltarea rapida a economiei. Japonia a atins stadiul inovatiilor la sfarsitul anilor '70. Starea factorilor prelungea sa se imbunatateasca rapid. Investitiile mari de capital in economia tarii au adus la crearea firmelor noi in ramurile inrudite si conexe. Din 1978 venitul cel mai inalt din export se mentine in industria constructoare de masini si in specializarea diferitor tipuri de marfuri. Viteza dezvoltarii economiei Japoniei nu are semeni in istoria moderna. Spre sfarsitul anilor '80 ritmurile dezvoltarii economiei se    maresc datorita schimbarii politicii statale si strategiei firmelor ceea ce a dus la cresterea valorii yenului. Firmele japoneze s-au manifestat ca lideri in domeniul tehnologiei.

Elvetia, Germania si SUA au atins dupa al II-lea razboi mondial nivelul inalt al bunastarii al natiunii, mult timp aflandu-se in stadiul inovatiilor. Economia fiecarei din aceste tari, desi in ritmuri diferite, in timpul de fata prezinta simptomele de a trece la stadiul bogatiei. Incepand cu 1978 pozitia internationala in cauza a acestor tari, se manifesta progresul tehnico-stiintific, mai degraba slabeste, decat se intareste. Daca aceasta tendinta se va pastra in continuare, atunci va avea loc scaderea nivelului de viata.

Marea Britanie de acum timp de 10 ani se afla in stadiul bogatiei. In rezultatul incetinirii cresterii economiei nivelul de viata in tara de acum de zeci de ani prelungeste sa descreasca in comparatie cu alte tari dezvoltate. Desi cum este specific pentru etapa bogatiei, in Marea Britanie exista o multime de oameni bogati si deci unele din sectoarele economiei infloresc, desi in general tara a ramas in urma altor. Majoritatea ramurilor concurente sunt legate de bogatia adunata in trecut, odihna, distractii, producerii productiei de serii mari sau conducerea cu bogatia. Aici intra producerea tigarilor si a bauturii "Wiski", marfurilor de colectie, placilor, filmelor, cartilor, mobilei, vestimentatiei, si de asemenea acordarea diferitor servicii financiare si de afacere. Marea parte a exportului Mr. Britanie il constituie, rezultatul exploatarii bogatiilor naturale a tarii, in general rezerve de petrol si gaz. Economia Mr. Britanii serveste drept exemplu cum in stadiul bogatiei are loc miscarea economiei. Pierderea pozitiei unei ramuri duce la micsorarea avantajului concurential in altele. Creste somajul. Micsorarea veniturilor statale mareste concentrarea bugetului, ce duce la reducerea cheltuielilor pentru invatatura, cercetari stiintifice si elaborarea infrastructurii. Micsorarea venitului national se manifesta negativ asupra cererii interne, deci cererea la produsele de lux isi pastreaza pozitia.

In ultimii ani in Mr. Britanie s-a observat o inviorare a economiei si cresterea ritmurilor ramurilor de productie, ce inca nu da dovada ca succesul va fi pe o perioada indelungata si economia britanica va iesi din stadiul bogatiei. O mare importanta pentru economia Mr. Britanii la momentul actual o are cresterea in continuu a fortei de munca necalificate, inexistenta cererii interne la productia unor ramuri si concurenta slaba. Este nevoie de zeci de ani, pentru a misca din loc si a intoarce economia, inghetata in stadiul bogatiei.

CAPITOLUL III. DECIZII DE ASIGURARE A COMPETITIVITATII ECONOMIEI IN REPUBLICA MOLDOVA

Procesul de tranzitie la economia de piata in Republica Moldova se caracterizeaza printr-o pronuntata instabilitate economica si sociala, o evolutie dezordonata a cererii, ofertei si preturilor, ceea ce face dificila cercetarea si explicarea trasaturilor pietei interne in aceasta perioada. Cu toate acestea experienta tarilor Europei Centrale si de Est, a tarilor din C. S. I., a demonstrat ca in primii ani ai perioadei de tranzitii toate au intampinat un sir de probleme comune specifice si pentru Republica Moldova.

Desi tranzitia cere mai putina implicare a guvernului in economie, in acest context un rol important ii revine statului in asigurarea conditiilor necesare crearii unui mediu concurential prin elaborarea si adoptarea unor reglementari legislative in domeniul protejarii concurentei care, pe langa sanctionarea practicilor anticoncurentiale, impiedicarea folosirii abuzive a unei pozitii dominante, ar prevedea, intr-o masura si mai mare, sustinerea crearii si functionarii intreprinderilor noi, sa asigure intreprinderilor acea dimensiune, care le-ar permite obtinerea competitivitatii pe piata interna si internationala.

Odata cu obtinerea independentei economice si politice, intentiile de integrare in economia mondiala, Republica Moldova se include in concurenta natiunilor. In acest context, a avut o importanta destul de mare, de a stabili directiile posibile de asigurare a competitivitatii economiei nationale a Republicii Moldova reiesind din opiniile si parerile unor persoane cu functii de raspundere la nivel macroeconomic, specialisti in materie. In acest scop a fost realizata o ancheta pe un esantion de peste 50 respondenti din randul specialistilor de la Ministerele Economiei si Reformelor, Industriei si Comertului, Privatizarii, Relatiilor Externe, Banca Nationala, Agentia de Restructurare a intreprinderilor, catedre de profil de la institutii superioare de invatamant.

Desenul nr. 1. Ponderabilitatea factorilor de asigurare a competitivitatii nationale.

Asa deci, ca orientare generala a activitatii agentilor economici ar putea fi considerata imbunatatirea calitatii si diversificarea produselor. Aceasta solicita organizarea si desfasurarea activitatii agentilor economici pe baza principiilor de marketing. Putem constata ca in perioada actuala, in cadrul intreprinderilor producatoare accentul principal este pus pe aplicarea unor activitati de marketing pasiv, determinate de deplasarea bunurilor din sfera de productie in sfera de consum si organizarea procesului de schimb. In mare masura se comercializeaza ceea ce se produce si nu se produce, ceea ce se poate vinde.

Gradul inalt de uzura fizica si morala a majoritatii utilajelor, precum si ramanerea in urma a industriei noastre fata de cea a tarilor dezvoltate sub aspect tehnologic determina necesitatea retehnologizarii intreprinderilor, asigurarea lor cu tehnologii si utilaje moderne. Acestea si alte masuri (ridicarea productivitatii muncii, micsorarea costului creditelor bancare . ) ar contribui la reducerea costurilor de productie - factor foarte important al competitivitatii produselor, indeosebi pe piata externa.

Referitor la implicarea statului in mentinerea unui mediu concurential adecvat, reiesind din specificul pietei interne a Republicii Moldova (in primul rand, potentialul scazut de absorbtie) si lipsa unei practici de lupta concurentiala, se considera ca este necesara o debarasare de dogmele concurentei pure. Aceasta trebuie de luat in consideratie, in primul rand, atunci cand se analizeaza problema dimensiunii optime a intreprinderii si a rolului pe care il poate juca statul. Rolul trebuie sa asigure sustinerea si stimularea intentiilor de colaborare si cooperare a intreprinderilor din sectoarele prioritare ale economiei nationale care determina potentialul stiintific si de producere a tarii, nivelul de competitivitate pe piata externa. Tendinta de integrare economica la nivel european si mondial solicita noi metode si mijloace de asigurare a unei economii concurentiale, diferite de cele stabilite in secolul XIX si XX.

Desenul nr. 2. Cauzele nivelului scazut de dezvoltare a mediului concurential in Republica Moldova si de implicare a producatorilor autohtoni in concurenta interna si internationala.

In conditiile in care economia Republicii Moldova pana la obtinerea independentei economice si politice se caracterizeaza prin dezvoltarea excesiva a unor sectoare, in timp ce altele au fost drastic reprimate, energo-intensivitatea in unele cazuri fiind de cateva ori mai mare decat in economiile de piata, se impune o reforma a structurilor de baza ale economiei si orientarea corecta a profilului fiecarei intreprinderi, tinandu-se cont atat de resursele naturale de care dispunem, cat si de situatia demografica si ecologica. In acest scop in ancheta realizata respondentilor li s-a propus sa ierarhizeze principalele ramuri si sectoare ale economiei nationale capabile sa produca produse competitive pe piata mondiala. Din rezultatele prezentate in des. Nr. 3 observam ca o ponderabilitate mai mare a obtinut industria vinicola (coeficientul de ponderabilitate x 100 constituind 21,7), industria alimentara (15,1), industria usoara (13,2), industria de parfumerie si cosmetica (10,6).

Dupa cum observam, atentia principala ar putea fi acordata ramurilor industriale producatoare de marfuri de larg consum, inclusiv celor traditionale pentru Republica Moldova si pentru care baza de materii prime este asigurata de agricultura. Aici insa trebuie sa fie luat in consideratie faptul ca avantajele concurentiale bazate pe resurse sunt putin protejate, o importanta foarte mare avand eficienta cu care ele sunt folosite.

Desenul nr. 3. Ramurile economiei nationale capabile de a participa in concurenta internationala (conform opiniilor specialistilor la nivel macroeconomic)

Crearea avantajelor competitive atat la nivelul sectorului industrial, cat si la nivel national si international solicita aplicarea unor strategii adecvate. In conditiile in care stiinta si practica mondiala au acumulat un numar considerabil de modele de competitivitate devine importanta selectarea efectiva a strategiilor.

Printre principalele strategii de asigurare a competitivitatii economiei nationale a Republicii Moldova s-au dovedit a fi:

strategia majorarii calitatii produselor,

strategia investirii in sfera productiva,

strategia majorarii eficientei producerii,

strategia liberalizarii si stimularii comertului exterior.

Pentru intreprinderi sau orice organizatie care urmareste sa se dezvolte in conditiile unui mediu concurential, un postulat modern atesta ca acestea nu pot fi competitive si nu pot inregistra performante inalte decat daca chiar salariatii se mobilizeaza si se implica zilnic si activ in activitatile desfasurate. Pentru aceasta trebuie ca acestia sa adere liber si fara constrangeri la obiectivele, valorile si cultura intreprinderii ce depind de strategia pusa in aplicare.

Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate

Economie

Comert Finante banci Merceologie

Sisteme Modelarea economica Prezentarea firmei - SC Alka Grup SRL - Descrierea activitatii curente Riscuri specifice tranzactionarii instrumentelor financuare Evaluarea intreprinderii - necesitate definire si clasificare Executarea silita a bunurilor imobile Autofinantarea si autonomia financiara LUCRARE DE LICENTA STIINTE ECONOMICE - Politica de distributie la Oriflame Internationalizarea monetara - globalizare financiara POLITICA ECONOMICA DIRIJISTA PRECONIZATA DE J.M. KEYNES SI REZULTATELE EI PRACTICE PE TERMEN SCURT SI PE TERMEN LUNG