Libera circulatie a persoanelor - dreptul la angajare, dreptul la rezidenta in u.e

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

LIBERA CIRCULATIE A PERSOANELOR - DREPTUL LA ANGAJARE, DREPTUL LA REZIDENTA IN U.E

1. ACQUIS-UL COMUNITAR PRIVIND LIBERA CIRCULATIE A PERSOANELOR

Esenta acestei libertati consta in eliminarea discriminarilor intre cetatenii statului membru pe teritoriul caruia acestia se afla si isi desfasoara activitatea si cetatenii celorlalte state membre care se afla si muncesc pe teritoriul aceluiasi astat. Aceste discriminari pot sa priveasca conditiile de intrare, deplasare, munca, angajare sau remuneratie. Prin asigurarea unui regim nediscriminatoriu privind aceste aspecte se realizeaza libera circulatie a persoanelor in spatiul comunitar.

Libera circulatie a persoanelor constituie o parte a conceptului mai cuprinzator - Piata Interna - care nu poate fi realizata in conditiile existentei unei frontiere interne si a restrictionarii circulatiei persoanelor.

Sensul conceptului de libera circulatie a persoanelor a evoluat mult de la aparitia sa, odata cu evolutia reglementarilor comuniatare (ajungand de la persoana privita doar ca agent economic la notiunea de cetatean al Uniunii).

2. EVOLUTIA LIBEREI CIRCULATII A PERSOANELOR

Primele prevederi referitoare la libera circulatie a persoanelor sunt mentionate in Tratatul de la Roma, care stabilea eliminarea intre statele membre a obstacolelor in calea liberei circulatii a persoanelor, serviciilor, capitalului si marfurilor, fiind interzisa orice discriminare pe motiv de nationalitate.

Semnarea acordului de la Schengen la 14 iunie 1985 (de Franta, Belgia, Olanda, Luxenburg, Germania) a constituit un salt calitativ in calea realizarii ulterioare a liberei circulatii a persoanelor. Prin semnarea acordului partile contractante si-au propus in materie de circulatie a persoanelor sa suprime controalele la frontierele commune si sa le transfere la frontierele externe. In 1990 partile contractante ale acordului semneaza Conventia de aplicare a Acordului de la Schengen, imprimand o noua dimensiune eforturilor de realizare a liberei circulatii a persoanelor. Ulterior, Conventia a fost semnata de majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene cu exceptia Marii Britanii si Irlandei: Italia (27 noiembrie 1990), Spania si Portugalia (25 iunie 1991), Grecia (6 noiembrie 1992), Austria (28 aprilie 1995), Danemarca, Suedia si Finlanda (19 decembrie 1996). Norvegia si Islanda fiind in afara spatiului comunitar au incheiat acorduri de cooperare privin acquis-ul Schengen.

Prin Actul Unic European ( intrat in vigoare in 1987) libera circulatie a persoanelor capata o noua calificare fiind definita drept una dintre cele 4 libertati fundamentale ale Pietei Interne. Acest nou statut a codus la accelerarea procesului de extindere a dreptului de libera circulatie privind noi categorii de persoane cum ar fi studenti, pensionari, persoane care nu desfasoara activitati economice dar au resurse suficiente de trai.

Prin Tratatul de la Maastricht ( 1993) a fost introdus conceptul de "cetatenie europeana", prin intermediul careia s-a acordat drept de libera circulatie si de libera rezidenta in interiorul Uniunii Europene tuturor cetatenilor statelor membre. In plus Tratatul a inclus in domeniul de interes comun al statelor membre si politica referitoare la azil, trecerea frontierelor externe si politrica referitoare la imigratie (incluzand in al treilea Pilon al Uniunii Europene - Cooperarea in domeniul justitiei si afacerilor interne).

Tratatul de la Amsterdam (1997) a introdus prevederile legate de aceste aspecte in Tratatul de la Roma si a prevazut o perioada de 5 ani pentru aplicarea procedurilor comunitare si in aceste domenii[1].

Libera circulatie a persoanelor trebuie insotita de masuri de securitate si justitie, pentru a crea un cadru favorabil de exercitare a acesteia in beneficiul tuturor.

In cadrul Consiliului European de la Nisa (decembrie 2000) Consiliul, Parlamentul European si Comisia Europeana au semnat "Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene".

Prin acest document sunt reunite intr-un cadru unic drepturile civile, politice, economice, sociale - consacrate intr-o serie de documente internationale, europene si nationale. Din punct de vedere a sferei subictelor de drept, Carta nu face nici o deosebire intre cetatenii care se afla in mod legal pe teritoriul comunitar.

In acest sens, in art. 15 alin. 1 din Carta este reglementat dreptul oricarui cetatean al Uniunii de a avea libertatea sa caute serviciu, sa lucreze, sa se stabileasca sau sa furnizeze servicii in orice stat membru. Alin 3 al aceluiasi articol dispune ca rezidentii tarilor parti care sunt autorizati sa munceasca pe teritoriul statelor membre au dreptul la conditii de munca echivalente cu acelea de care beneficiaza cetatenii sau cetatenele Uniunii Europene.

Conform dispozitiilor art 45 pct.1 din Carta orice cetatean al Uniunii Europene are dreptul de a se deplasa si de a-si stabilii resedinta in mod liber pe teritoriul statelor membre.

Libertatea de circulatie si de sedere poate sa fie acordata, in conformitate cu Tratatul instituind Comunitatea Europeana, cetatenilor unor terte tari care domicilieaza legal pe teritoriul unui stat membru (conf art. 45 pct.2 din Carta).

Protejarea drepturilor fundamentale ale omului reprezinta unul dintre principiile de baza ale dreptului comunitar, insa nici Tratatul de la Roma si nici Tratatul de la Maastricht nu contineau o codificare a acestor drepturi fundamentale.

Obiectivul principal privind respectarea drepturilor omului in Uniune a fost acela de a asigura protejarea acestor drepturi in proiectarea, aplicarea, si interpretarea legislatiei comuniatre.

Pe parcursul evolutiei comunitare, Curtii de Justitie i-a revenit rolul de a stabilii compatibiliatea intre drepturile fundamentale recunoscute si protejate prin constitutiile statelor membre si o serie de drepturi calificate la nivel comunitar ca fiind fundamentale.

Prin adoptarea Cartei Drepturilor Fundamentale au fost inlaturate aceste neajunsuri.

Toti cetatenii Uniunii Europene au dreptul sa circule liber in spatial european, sa aiba acces la documente si sa se adreseze Mediatorului European pentru exercitarea dreptului de petitionare.

3. REGLEMENTAREA CETATENIEI UNIUNII EUROPENE

Cetatenia Uniunii Europene a fost instituita prin dispozitiile Tratatului de la Maastricht, care a introdus in Tratatul CE partea a doua intitulata "Cetatenia Uniunii" cuprinzand art.8 (17) - 8 E(22).

Astfel, conform dispozitiile art 8(17) par. 1, se instituie cetatenia Uniunii. Este cetatean al Uniunii orice persoana avand nationalitatea unui stat membru.

Art 8 (17) par.2 dispune ca cetatenii Uniunii se bucura de drepturi si sunt supusi indatoririlor prevazute de tratat.

Alte dispozitii relative la cetatenia europeana sunt cuprinse in art. 255 par. 1 din Tratatul CE care reglementeaza dreptul de acces la documentele institutiilor comuniatare (Consiliu, Comisie, Parlamentul European)[2]

4. SEMINIFICATIA SI INTINDEREA PRINCIPIULUI LIBEREI CIRCULATII A PERSOANEOR IN CADRUL INTEGRARII EUROPENE

Modelul de integrare economica corespunzator stabilirii unei Piete Comune prevazut in Tratatul CEE, nu numai ca presupune integrarea marfurilor prin liberalizarea comertului intre statele membre, ci face de asemenea necesara integrarea celorlalti factori de productie prin eliminarea obstacolelor in libera lor circulatie. In acest cadru de referinta si chiar pornind de la premise ca nu este posibil ca in Tratatul CEE sa se descopere un concept precis al liberei circulatii a persoanelor, trebuie admis ca sensul initial al introducerii liberei circulatii a persoanelor in Tratat este cel a punerii factorului de productie "munca" in serviciul integrarii economice si a evitarii distorsiunii de competenta intr-o piata deschisa, fara granite protectoare extracomunitare.

Aceasta viziune economica a liberei circulatii a persoanelor avea sa se reflecte in sistematica utilizata in Tratat, care dezvolta libera circulatie a persoanelor alaturi de celelalte libertati ale Pietei commune: libera circulatie a marfurilor, serviciilor, capitalurilor - un model economic liberal, in care agentii economici iau decizii libere de piedicile statale, contribuind in acest fel la o dezvoltare optima in cadrul Comunitatii.

Libertatea de circulatie a lucratorilor a fost intodusa la insistentele delegatiei italiene si a obtinut fara mari probleme sprijinul necesar pentru ca, pe langa faptul ca avea sa contribuie la unificarea europeana, urma sa remedieze lipsa mainii de lucru, problema cu care se confruntau in acea perioada statele nordice. Aceasta in masura in care, in sanul unei economii integrate, deplasarea mainii de lucru joaca un rol esential, fiind mecanismul prin care un stat membru isi adapteaza nivelul de viata la modificarile favorabile sau nefavorabile care se produc pe scena internationala in structura demografica .

Idealul urmarit prin Tratat este ca persoanele sa gaseasca de lucru in statele lor de origine membre, tocmai datorita dezvoltarii economice armonioase si echilibrate care se prevede a fi atinsa in intreaga Comunitate prin stabilirea unei Piete Comune. De aceea importanta crestere economica petrecuta in anii '60 si nevoia din ce in ce mai mare de mana de lucru datorata acesteia au facut ca deplasarile intracomunitare de nationali ai statelor membre sa constituie o parte neinsemnata in ansamblul migratiei absorbite de tarile europene, recurgandu-se in general la lucratori necomunitari, solutie favorizata si de exigentele materiale reduse ale acestor emigranti in raport cu cele impuse de normele comunitare de libera circulatie valabile pentru nationalii statelor membre. In acest caz, desi e adevarat ca dispozitiile referitoare la libertatea de circulatie a lucratorilor nu au dus la o crestere a deplasarilor lucratorilor comunitari, trebuie totusi subliniat ca dezvoltarea acestor dispozitii a scos in evidenta capacitatea Comunitatii de a crea o entitate economica si politica unica.

In cadrul Pietei Comune, ansamblul libertatilor economice face posibil ca orice persoana fizica, national al unui stat membru, sa se stabileasca, sa munceasca sau sa-si ofere serviciile in alt stat membru, in conditii analoge celor care se aplica nationalilor.

Actele Constitutiei Comunitare contin o serie de elemente care au permis sa se construiasca un sistem specific de protectie a drepturilor omului, adecvat si limitat la competentele si obiectivele economice si sociale ale Comunitatii. In aceste elemente figureaza si dispozitii speciale care, chiar daca nu sunt inca de la inceput direct orientate spre protejarea unor drepturi ale omului - daca luam in considerare continutul lor - in final se dovedesc a fi apropiate de dispozitiile de acest gen, intre care pot fi enumerate art. 48, 52 si 59 din Tratatul CEE.

Pentru a evalua contributia principiului liberei circulatii a persoanelor la protectia si recunoasterea unor drepturi ale omului sau unor drepturi fundamentale, in dreptul comunitar se evidentiaza, ca pe tot parcursul procesului de integrare europeana si prin intermediul Tratatului, legislatia dezvoltarii acestuia si jurisprudenta Curtii de Justitie, s-a ajuns la a li se conferi libertatilor economice referitoare la libera circulatie a persoanelor statutul de libertate fundamentala a sistemului comunitar[5]

Acest statut ii este conferit pentru ca se dovedeste a fi esential in atingerea scopurilor urmarite de Comunitate si pentru ca in cadrul ordinului juridic comunitar aceasta libertate se materializeaza intr-o serie de drepturi subiective care atrag dupa sine niste mecanisme de garantie si exigibilitate[6]

In plus,libertatile economice personale, ca forma de realizare a libertatii circulatiei persoanelor in Comunitate, au favorizat recunoasterea si protejarea altor drepturi fundamentale ale omului care s-au dovedit necesare pentru realizarea efectiva a acesteia. Acest proces a fost dus pana la capat atat in cadrul dezvoltarii legislative a principiului liberei circulatii a persoanelor, cat si prin intermediul activitatii Curtii de Justitie. Procesul s-a realizat pe doua cai: Curtea pe de o parte a interpretat dispozitiile referitoare la libera circulatie de persoane in lumina principiului de tratament egal existent in Tratatul CEE si pe de alta parte a inclus - in cadrul general al protejarii unor drepturi fundamentale in Comunitate, recurgand la principiile generale ale dreptului national cu referire la dispozitiile privind libertatea de circulatie - anumite drepturi cu caracter civil sau politic, a caror protectie s-a vazut amenintata in functionarea Pietei Comune.

4.1 Drepturi fundamentale comunitare

Se accentueaza contributia efectiva a principiului liberei circulatii a persoanelor in Comunitate la recunoasterea si protectia unor drepturi fundamentale comunitare in care sunt incluse atat libertatile economice cu caracter personal, prevazute in Tratatul CEE, cat si drepturile ulterior incorporate pentru a se face efectiva realizarea lor. Cu toate acestea, trebuie precizat care este diferenta dintre aceasta categorie de drepturi fundamentale comunitare si cea de drepturi fundamentale universale: numitele drepturi fundamentale comunitare sunt specifice dreptului comunitar, caracterul lor obligatoriu fiind asadar determinat de o dubla relatie, atat personala ( nu se rasfrang, in principiu, decat asupra nationalilor statelor membre) cat si materiala (trebuie sa fie vorba de o premise care sa fie cuprinsa in sfera competentelor comunitare, atat in cadrul activitatii institutiilor comunitare cat si in cea a statelor membre, in executarea acestora.) .

Este posibil de asemenea sa semnalam asa numitul dublu caracter al drepturilor fundamentale. Mai exact, este vorba despre calitatea lor de drepturi subiective si obiective, deoarece reprezinta facultati pe care dreptul comunitar le recunoaste indivizilor pentru protectia anumitor interese personale ale acesteia, in masura in care raspund realizarilor scopurilor globale ale sistemului comunitar cu privire la dezvoltarea principiului liberei circulatii a persoanelor in orice sistem. In acest sens, aceste drepturi constituie si mecanisme de aparare in mainile nationalitatilor statelor membre in cadrul dreptului comunitar.

Rezumand, aceste limbaj optimist, nu trebuie sa lase sa treaca neremarcat faptul ca recunoasterea si protejarea unor drepturi fundamentale, avand ca punct de plecare principiul liberei circulatii a persoanelor in Comunitate, au fost limitate in dubla instanta din cauza lacunelor pe care le genereaza, in termeni generali vorbind, sistemul de protectie a drepturilor fundamentale in Comunitate. O prima limitare operationala rezulta din faptul ca recunoasterea drepturilor fundamentale se face intr-o maniera functionala si de aceea - numai in legatura cu realizarea libertatilor economice mentionate in Tratatul CEE - rezultatul este ca sunt tratate ca drepturi anexe, pentru ca slujesc libertatea principala[8]. La aceasta se adauga si o a doua limitare, materiala care rezulta din natura economica si sociala a competentelor atribuite Comunitatii de catre Tratatul CEE si care conduce la o oarecare scindare a personalitatii individului care se va vedea protejata numai in acele aspecte care sa poata fi reindrumate spre acest cadru concurential.

In orice caz, libertatea circulatiei persoanelor figureaza ca element comun si cheie a unora dintre instrumentele care au fost propuse in scopul de a asigura protectia drepturilor fundamentale in Comunitate, chiar si tinand seama de faptul ca sensul (continutul) atribuit libertatii de circulatie depinde de modul de abordare din care, in fiecare caz in parte, se asigura protectia sa. Dintr-o perspective limitata la legatura cu o libertate economica, actioneaza - in ciuda importantei sale - Carta Comunitara a Drepturilor Sociale Comunitare, in care libera circulatie a persoanelor este privita dintr-o tripla perspectiva, anume de circulatie teritoriala, profesionala si sociala.[10]

In schimb, in cadrul privitor la procesul de depasire a viziunii economice si functionale asupra incercarilor de a satisface o dimensiune politica a acestui principiu, legat de ideea de cetatenie, trebuie scos in evidenta modul de abordare adoptat de Declaratia Drepturilor si Libertatilor Fundamentale, formulate de Parlamentul Europei. Aici, aceasta libertate este redusa la caracteristicile ei de baza, anume aceea de a fi un drept la circulatie teritoriala, independent de exercitarea vreunei libertati economice descrise in Tratatul CEE asa cum reiese din expresia folosita "libertate de miscare" . In plus, desprinzandu-se aceasta libertate de exercitare a libertatilor economice, drepturile fundamentale, care pana acum erau legate de realizarea lor, sunt protejate prin ele insele.

4.2 Persoanele care se bucura de dreptul comunitar al liberei circulatii sunt cetatenii Statelor Membre ale Uniunii Europene, tarilor EEA si Elvetiei, precum si membrii familiilor acestora, indiferent de nationalitatea acestora, care-i insotesc sau li se alatura.

Membrii familiilor cetatenilor tarilor UE sunt, indiferent de nationalitatea acestora:

1. sotul/sotia si, daca acest lucru este contractat in baza legislatiei unui stat membru si recunoscut de legislatia statului membru gazda drept echivalentul unei casatorii, partenerul cu care cetateanul UE/EEA/CH a contractat un parteneriat legal inregistrat;

2. descendentii directi mai tineri de 21 de ani, sau persoanele aflate in grija, inclusiv aceia ai sotului/sotiei sau partenerului legal inregistrat;

3. rudele directe ale persoanei aflate in ingrijire pe linie ascendenta, inclusiv acelea ale sotului/sotiei sau partenerului legal inregistrat.

toti cetatenii Uniunii pot iesi de pe teritoriul unui stat membru pentru a intra pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii in baza cartii de identitate sau pasaportului valabil, care atesta nationalitatea acestora.

membrii de familie ai cetatenilor Uniunii, membrii care nu au cetatenia unui stat membru, pot iesi de pe teritoriul unui stat membru pentru a calatori pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii in baza unui pasaport valabil. Dar, pentru a intra pe teritoriul unui alt stat membru, membrii de familie ai unui cetatean al Uniunii, membrii care nu au cetatenia unui stat membru, trebuie sa aiba asupra lor una din urmatoarele documente:

- fie o viza de sedere pe termen scurt, conform Regulamentului CE nr. 539/2001;

- fie un permis de rezidenta, conform art. 10 din Directiva CE nr. 38/2004.

Statele membre pot cere persoanelor care au intrat pe teritoriul lor, cu indeplinirea conditiilor mentionate, sa se inregistreze intr-o perioada de timp rezonabila si nediscriminatorie.

Cetatenii europeni care calatoresc intr-un stat tert (stat care nu este membru al Uniunii Europene), singurul document de calatorie recunoscut la frontierele externe ale Uniunii Europene, precum si la frontiera statului tert in cauza este pasaportul.

5. PREROGATIVELE CALITATII DE CETATEAN EUROPEAN

Drepturile ce decurg din calitatea de cetatean european, pot fi clasificate in urmatoarele categorii: drepturi politice, libertati cu caracter economic si drepturi garantii[12].

Din categoria drepturilor politice fac parte:

dreptul de vot si de a fi ales la alegerile locale (prevazut in art. 8B(19) par.1)

dreptul de vot si de a fi ales la alegerile pentru Parlamentul European (prevazut in art 8B (19) par.2)

Din categoria libertatilor cu caracter economic fac parte:

dreptul la libera circulatie si dreptul de sejur (prevazut in art. 8A (18) par.1)

libera circulatie a lucratorilor si accesul liber la locurile de munca salariate (prevazut in art. 52 (43) alin.2)

libertatea de stabilire pe teritoriul oricarui stat membru care presupune accesul la activitatile nesalariate precum si infiintarea si administrarea intreprinderilor ( prevazut in art.52 (43) alin2).

Din categoria drepturilor - garantii fac parte:

dreptul de petitionare (prevazut in art. 18 D (2) alin. 1)

dreptul de a se adresa mediatorului european (prevazut in art. 18 D (21) alin.2).

Dreptul la vot si dreptul de a fi ales la alegerile locale este reglementat prin dispozitiile art. 8B (19) par. 1 din Tratatul CE.
Conform acestor dispozitii, orice cetatean al Uniunii rezidand intr-un stat-membru are dreptul de a alege si de a fi ales in cadrul alegerilor municipale din statul membru in care rezideaza, in aceleasi conditii ca resortisantii acestui stat.. Acest drept va fi exercitat sub rezerva modalitatilor care vor fi stabilite de catre Consiliu, statuand in unanimitate pe baza propunerii Comisiei si dupa consultarea Parlamentului European; aceste modalitati pot prevedea dispozitii derogatorii atunci cand problemele specifice ale unui stat membru o justifica.

5.2 Dreptul de vot si de a fi ales la alegerile pentru Parlamentul European este consacrat prin dispozitiile art. 8B (19) par. 2 din Tratatul CE.
Conform acestor dispozitii, orice cetatean al Uniunii rezidand intr-un stat-membru are dreptul de a alege si de a fi aales in cadrul alegerilor pentru Parlamentul European ale statului membru in care rezideaza, in aceleasi conditii ca resortisantii acestui stat. Acest drept va fi exercitat sub rezerva modalitatilor care vor fi stabilite de catre Consiliu, statuand in unnimitate pe baza propunerii Comisiei si dupa consultarea Parlamentului European; aceste modalitati pot prevedea dispozitii derogatorii atunci cand problemele specifice ale unui stat membru o justifica.

Dreptul de circulatie si dreptul de sejur este consacrat prin dispozitiile art. 8A (18) par.1 din Tratatul CEE care arata ca orice cetatean al Uniunii are dreptul de a circula si de a locui liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitarilor si conditiilor prevazute de Tratat si de dispozitiile luate prin aplicarea sa.

Consiliul poate da dispozitii privind exercitarea acestor drepturi, in afara de cazururile in care Tratatul dispune in mod expres altfel, Consiliul statueaza la luarea acestor masuri in unanimitate, pe baza propunerii Comisiei si dupa avizul conform al Parlamentului European.

Dreptul la sejur a fost reglementat in mod concret prin dispozitiile Directivei nr. 90/364/CEE a Consiliului din 28 iunie 1990, care a stability conditiile ce trebuie indeplinite pentru a beneficia de acest drept, respective:

calitatea de cetatean a unui stat membru al Comunitatii Europene;

persoana solicitanta sa nu beneficieze de dreptul de sejur in alt stat membru pe baza altor dispozitii ale dreptului comuniar;

solicitantul sa dispuna de asigurare medicala generala in statul unde solicita acordarea dreptului de sejur;

solicitantul sa faca dovada ca detine resurse materiale suficiente astfel incat sa nu solicite asistenta sociala din partea statului primitor.

Dreptul la sejur se acorda pe o perioada de 5 ani, putand fi prelungit daca sunt indeplinite conditiile stabilite pentru acordarea sa. In afara de solicitant, de acest drept beneficiaza, in mod indirect si sotul solicitantului, descendentii si ascendentii aflati in intretinerea sotilor cu conditia ca aceste persoane sa beneficieze de resurse materiale suficiente de trai si de asigurare medicala. Dreptul de sejur se constata prin eliberarea unei carti de sejur, avand o valabilitate de 5 ani cu posibilitatea reinorii.

Dreptul de sedere al studentilor este conditionat de indeplinirea unor conditii stabilite de Consiliul European, si anume:
- dovedirea calitatii de student intr-o institutie de invatamant acreditata din acel stat, care sa asigure formarea profesionala;
- sa nu beneficieze de dreptul de sejur in acel stat, conform altor dispozitii prevazute in dreptul comunitar;
- sa dispuna de asigurare medicala care sa acopere ansamblul riscurilor majore in statul de resedinta.

Beneficiarul acestui drept este studentul inscris intr-o institutie de pregatire profesionala, precum si membrii familiei acestuia aflati in intretinerea sa.
Pentru dovedirea dreptului de sedere se elibereaza o carte de sedere valabila pe o perioada de 5 ani, care poate insa fi reinnoita odata cu expirarea acestui termen.

5.5 Dreptul la libera circulatie a lucratorilor si accesul liber la locurile de munca salariate este reglementat prin dispozitiile art.48 (39) din Tratatul CEE.

Textul reglementeaza urmatoarele aspecte:

v     Asigurarea exercitarii liberei circulatii a fortei de munca in interiorul Comunitatii (libera circulatie a fosrtei de munca este asigurata in interiorul Comunitatii);

v     Abolirea oricarei discriminari bazate pe nationalitatea privind angajara, remunerarea si alte conditii de munca (libera circulatie a fortei de munca implica abolirea oricarei discriminari bazate pe nationalitate in privinta angjarii, remunerarii si a celorlalte conditii de munca);

v     Continutul dreptului si limitarile impuse de ratiuni de ordin public, de securitate publica sau de sanatate publica (libera circulatie a fortei de munca cuprinde, sub rezerva limitarilor justificate de ratiuni de ordin public, de securitate publica sau de sanatate publica:

- dreptul de a raspunde angajarilor oferite efectiv;

- dreptul de a se deplasa liber in acst scop pe teritoriul statelor membre;

- dreptul de sejur in unul din statele membre cu scopul de a ocupa un loc de munca conform dispozitiiloe legislative, regulamentare si administrative care se aplica angajarii fortei de munca nationale;

- dreptul de a ramane in conditiile care vor face obiectul regulamentelor de aplicare stabilite de Comisie, pe teritoriul unui stat membru dupa ocuparea unui loc de munca in acel stat.

v               Exceptarea exercitarii dreptului privind posturile din administratia publica (aceste dispozitii nu se aplica posturilor din administratia publica).

Regulamentul nr.1612/68 CEE al Consiliului din 19 oct 1968 privind libera circulatie a lucratorilor in interiorul Comunitatii, stabileste ca orice resortisant al unui stat membru, indifferent de tara de resedinta, are dreptul sa acceada la o activitate salariata pe teritoriul altui stat membru, conform reglementarilor nationale privind angajarea propriilor cetateni. Regulamentul contine dispozitii privind: clificarea notiunii de lucrator; stabilirea conditiilor de munca; avantajele sociale si fiscale acordate lucratorilor; accesul la o locuinta; accesul la formare profesionala, etc. Dispozitiile regulamentului sunt completate cu prevederile Directivei 68/360/CEE a Consiliului din 15 oct 1968 privind inlaturarea restrictiilor de deplasare si sejur pentru lucratorii statelor membre si a familiilor lor in interiorul Comunitatii.

Libertatea de stabilire pe teritoriul oricarui stat membru este reglementat prin dispozitiile art. 52 (43) - 58 (48) din Tratatul CEE.

Conform dispozitiilor art.52 (43) alin. 1, restrictiile asupra libertatii de stabilire a resortisantilor unui stat membru pe teritoriul altui stat membru sunt interzise. Aceasta interdictie se intinde de asemenea asupra restrictiilor de creare de agentii, sucursale sau filiale de catre resortisantii unui stat membru stabiliti pe teritoriul unui alt stat membru.

Dispozitiile art. 52(43) alin.2 stabilesc ca libertatea de stabilire cuprinde accesul la activitatile non-salariale si exercitarea lor ca si constituirea si gestionarea intreprinderilor in conditiile definite de legislatia tarii gazda pentru proprii ei resortisanti.

Prin dispozitiile art. 54 (44) - 57 (47) din Tratatul CEE sunt stabilite mijloacele procedurale prin care Consiliul si Comisia isi exercita functiile privind dreptul de stabilire.

Pentru a realizare libertatea de stabilire intr-o anumite activitate, Consiliul actionand conform procedurii codeciziei si dupa consultarea Comitetului Economic si Social, statueaza prin directive. Consiliu si Comisia exercita functiile care le sunt atribuite in special:

tratand, in general, cu prioritate activitatile in care libertatea de stabilre constituie o contributie deosebit de utila la dezvoltarea productiei si schimburilor,

asigurand o stransa colaborare intre administratiile nationale competente in vederea cunoasterii situatiilor particulare din interiorul Comunitatii a diferitelor activitati in cauza,

eliminand aceste proceduri si practice administrative decurgand fie din legislatia interna, fie din acordul incheiat anterior intre statele membre, a caror mentiune ar impiedica libertatea de stabilire,

veghind ca forta de munca salariata din unul din statele membre angajata pe teritoriul altui stat membru sa poata ramane pe acest teritoriu pentru a intreprinde o activitate nonsalariala atunci cand satisface conditiile prin care ar trebui sa le satisfaca daca ar veni in acest stat in momentul in care doreste sa acceada la acea activitate,

facand posibila achizitionarea si exploatarea proprietatilor funciare situate pe teritoriul unui stat membru de resortisantul unui alt stat membru, in masura in care nu adduce atingere principiilor stabilite de Tratat privind realizarea politicii agricole commune,

aplicand suprimarea progresiva a restrictiilor asupra libertatii de stabilire, in fiecare ramura de activitate luata in considerare, pe de o parte conditiilor de creare pe teritoriul unui stat membru de agentii, sucursale sau filiale si, pe de alta parte, conditiilor de intrare a personalului stabilimentului central in organelle de gestionare sau de supraveghere a acestora,

coordonand, in masura necesitatilor si cu scopul de a le face echivalente, garantiile cerute in statele membre de societati, pentru a proteja atat interesele asociatilor cat sip e cele ale tertilor,

asigurandu-se ca conditiile de stabilire nu sunt distorsionate de ajutoare acordate de statele membre.

Prin reglementarile art.58 (48) se realizeaza o calificare legala a notiunii de "societati" pentru a determina sfera de aplicare a dispozitiilor Tratatului privind dreptul de stabilire.

Astfel, conform art.58 (48) alin.2, prin societati se inteleg societatile de drept civil sau commercial, inclusive societatile cooperative si celelalte persoane morale tinand de drept public sau privat, cu exceptia societatilor care nu urmaresc un scop lucrativ.

Art. 58 (48) alin.1 dispune ca societatile constituite in conformite cu legislatia unui stat membru si avandu-si sediul statutar, administratia centrala sau stabilimentul principal in interiorul Comunitatii sunt asimilate, pentru aplicarea dispozitiilor tratatului, persoanelor fizice resortisante ale statelor membre.

Dreptul la protectie diplomatica si consulara este consacrat prin dispozitiile art. 8C (20) din Tratatul CE.

Conform acestor dispozitii, orice cetatean al Uniunii beneficiaza, pe teritoriul unei terte tari in care statul membru al carei resortisant este nu dispune de reprezentare, de protectia autoritatilor diplomatice si consulare ale oricarui stat membru, in aceleasi conditii ca nationalii statului respectiv. Statele membre vor stabili intre ele regulile necesare si vor angaja negocierile internationale cerute in vederea asigurarii acestor protectii.

Astfel, din analiza textului de lege rezulta anumite aspecte, si anume:
- beneficiar al acestui drept poate fi orice cetatean al Uniunii aflat pe teritoriul unei alte tari decat cea al carei resortisant este.
- statul al carei resortisant este cetateanul respectiv nu dispune de reprezentare pe teritoriul tarii in care se afla cetateanul.
- protectia poate fi acordata de autoritatile diplomatice si consulare ale oricarui stat membru care dispune de reprezentare in statul pe teritoriul caruia se afla cetateanul. Astfel, alegerea autoritatilor unui stat membru pentru a acorda protectie este lasata la latitudinea cetateanului beneficiar.
- continutul dreptului de protectie diplomatica si consulara este acelasi ca in cazul drepturilor acordate propriilor cetateni de autoritatile sesizate.

In principiu, protectia se refera la: asistenta sociala in caz de deces, asistenta sanitara in caz de accident sau boala grava, asistenta juridica in caz de arestare, repatrierea etc

Dreptul de a adresa petitii Parlamentului European este consacrat in art 8D (21) par. 1 din Tratatul CE, conform caruia orice cetatean al Uniunii are drept de petitionare catre Parlamentul European. Astfel, beneficiar al drepturilor de petitionare poate fi orice cetatean al Uniunii, ca si orice persoana fizica sau morala rezidand sau avand sediul statutar intr-un stat membru; petitia poate fi individuala sau in grup; obiectul petitiei trebuie sa priveasca un subiect legat de domeniile de activitate ale Comunitatii; obiectul petitiei trebuie sa il priveasca in mod direct pe autorul ei.

Dreptul de a se adresa mediatorului european este consacrat prin dispozitiile art. 8D (21) par. 2 din Tratatul CE (intodus prin Tratatul de la Maastricht. Astfel, Parlamentul numeste un mediator, abilitat sa primeasca plangerile emanand de la orice cetatean al Uniunii sau orice persoana fizica sau morala rezidand sau avand domiciliul statutar intr-un stat-membru si relative la cazuri de proasta administrare in actiunea institutiilor sau organelor, cu exceptia Curtii de Justitie si a Tribunalului de prima instanta in exercitiul functiunilor lor jurisdictionale. Conform misiunii sale, mediatorul efectueaza anchetele pe care le considera justificate, fie din proprie initiativa, fie in baza plangerilor care I-au fost prezentate direct sau prin intermediul unui membru al Parlamentului European, afara de cazul in care faptele respective fac sau au facut obiectul unei proceduri jurisdictionale. In cazul in care mediatorul a constatat un caz de proasta administrare, sesizeaza institutia in cauza, care dispune de un termen de 3 luni pentru a lua masuri. Mediatorul transmite apoi un raport Parlamentului European si institutiei in cauza. Persoana de la care emana plangerea este informata de rezultatul acestei anchete. In fiecare an, mediatorul prezinta un raport Parlamentului European asupra rezultatelor anchetelor sale.
Mediatorul este numit dupa fiecare alegere a Parlamentului European pentru durata legislaturii. Mandatul sau poate fi reinnoit. Mediatorul poate fi declarat demisionar de catre Curtea de Justitie, la cererea Parlamentului European, daca nu mai indeplineste conditiile necesare functionarii sale sau daca a comis o greseala grava. Mediatorul isi exercita functiunile in deplina independenta. In indeplinirea indatoririlor sale, el nu solicita si nici nu accepta instructiuni de la nici un organism. Pe durata functionarii lui, mediatorul nu poate exercita nici o activitate profesionala, remunerara sau nu. Parlamentul European fixeaza statutul si conditiile generale de exercitare a functiunilor mediatorului dupa avizul Comisiei si cu probarea Consiliului statuand cu majoritate calificata.

Dreptul de comunicare cu institutiile si organelle comunitare a fost introdus in art. 8D(21) par.3 din Tratatul de la Amsterdam. Conform acestei reglementari fiecare cetaten european poate sa se adreseze in scris oricarei institutii sau organ comunitar si sa primeasca un raspuns de la acestea.
Dreptul de comunicare este prevazut si in art. 41 par. 4 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Dreptul de acces la documentele Consiliului, Comisiei si Parlamentului European, este consacrat prin dispozitiile art.191A(225) par. 1 introdus in Tratatul CE de la Amsterdam. 

Conform dispozitiilor acestui articol, orice cetatean al Uniunii si orice persoana fizica sau morala rezidand sau avand sediul intr-un stat membru are drept de acces la documentele Parlamentului European, Consiliului si Comisiei, sub rezerva principiilor si conditiilor ce vor fi stabilite conform paragrafelor 2 si 3 ( acestea se refera la faptul ca pot fi impuse anumite limitari ale liberului acces, pe motive de interes public sau privat, fiecare institutie stabilind prin regulamentul sau interior dispozitii specifice privind accesul publicului la documentele sale).

BIBLIOGRAFIE:

1. MAZILU, Dumitru, Integrarea europeana. Drept comunitar si institutii europene, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2001.

2. STOICA, Camelia, Libera circulatie a persoanelor in Uniunea Europeana, Ed. Oscar Print, Bucuresti, 2001.

3. DIACONU, Nicoleta, Dreptul   Uniunii Europene, partea speciala - Politicile comunitare ,Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2007

4. DIACONU, Nicoleta; MARCU, Viorel, Drept comunitar. Politici Comunitare, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2001.

5. MANOLACHE, Octavian - Drept comunitar , Ed. All Beck, 2003.

6. LEICU, Corina, Drept comunitar , Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1998