Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale. producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor


Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Economie


Index » business » Economie
» Globalizarea contemporana si formele sale de manifestare


Globalizarea contemporana si formele sale de manifestare




1. GLOBALIZAREA CONTEMPORANA

SI FORMELE SALE DE MANIFESTARE

Nu o data am auzit despre o noua ordine mondiala, expresie care desemneaza o schimbare dramatica in gandirea politica mondiala si in balanta de putere ca forma de expresie actionala a ei.

Termenul a fost utilizat pentru prima data de Woodrow Wilson dupa Primul Razboi Mondial, fiind folosit in mod accentuat in perioada Ligii Natiunilor.

Fiecare „miscare seismica“ de la nivel mondial a adus dupa sine noi conditii de manifestare ale mediului international, determinand nu doar o restructurare a acestuia, ci si aparitia unor noi mecanisme de producere a schimbarilor. Iar pentru secolul al XX-lea vorbim despre cele „trei“ confruntari mondiale: doua razboaie propriu-zise si o pseudo-pace.



Problemele globale care au inceput sa fie constientizate incepand cu a doua jumatate a veacului trecut au impus elaborarea de politici, crearea de programe si initierea unor actiuni menite sa asigure o contributie multinationala pentru solutionarea unor provocari ce fac abstractie de suveranitatea statelor.

Aceste probleme globale cu care se confrunta omenirea sunt reale si stringente. Ele ating si influenteaza toate domeniile existentei noastre, rezolvarea lor fiind absolut necesara in asigurarea functionarii, cat de cat normale, a mecanismului social global.

Ele au devenit vizibile cu pregnanta dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, fiind in stransa relatie cu formarea pietei mondiale unice si globalizarea vietii economice, cu progresul fara precedent din stiinta si tehnologie care a favorizat explozia productiei materiale si adancirea diviziunii mondiale a muncii, cu cresterea populatiei sau intensificarea deosebita a cerintelor de energie, de materii prime si de hrana (intrandu-se, astfel, intr-un conflict direct cu resursele limitate ale Planetei).

Daca la acestea adaugam acumularea mijloacelor de distrugere in masa, diversificarea actorilor implicati in comertul cu armament, fenomenul subdezvoltarii, discrepantele uriase intre statele capitaliste dezvoltate si lumea slab dezvoltata (in ciuda circuitului economic global), avem tabloul „problematicii mondiale“ complexe si dificile.

Toate acestea explica si justifica interesul crescand si implicarea fara precedent a factorilor politici si a cercurilor academice, a institutiilor economice si a organizatiilor civice.

De doua decenii lumea traieste o perioada de rupturi vizibile, de fragmentari si reconfigurari geopolitice, de redefinire generala a actorilor politici, economici si sociali.

Toate statele devin antrenate in dinamica unui proces complex, care atinge toate palierele existentei mondiale fara sa tina seama nici de politicile interne, nici de diversitatea regiunilor. Mai mult, atitudinea si primordialitatea pe scena internationala a entitatilor statale se afla sub o permanenta amenintare din partea altor actori care tind si doresc sa influenteze tot mai mult procesul decizional si actiunea la nivel macroorganizational.

Evolutia problemelor globale, in sensul accentuarii/acutizarii si diversificarii lor, a impus analizarea dintr-o noua perspectiva a situatiei, inclusiv a cailor de prevenire si combatere a acestor probleme, dar si a orientarii lor intr-o directie pozitiva.

Intregul angrenaj a primit un nume – globalizare, iar din fenomen a devenit proces tocmai prin constientizarea lumii ca scop unic.

La modul cel mai simplu, era globalizarii este doar o alta denumire data unei perioade din istoria umanitatii. Asa au mai fost si Marea Criza, Razboiul Rece sau Epoca Spatiala.

Spre deosebire de acestea, in special in comparatie cu perioada Razboiul Rece cand „schimbarea“ si „integrarea“ pareau a fi doua procese paralele, globalizarea ne propune o noua lume a economicului si securitatii (Richard L. Kugler, universitar american si fost inalt oficial in cadrul Departamentului Apararii):

     _ astazi, structura lumii nu mai intereseaza atat de mult, ci suntem mai degraba preocupati de procesele care produc schimbarea, modeland, astfel, viitorul (inclusiv din punct de vedere structural);

     _ se naste un sistem global in care schimbarile au loc foarte rapid;

     _ principiile guvernarii si ale existentei nationale si internationale democratice (guvernare democratica si stat de drept, economie de piata, societate stabila si moderna, economii prospere, implicare constructiva in economia mondiala, politici externe bazate pe dialog si cooperare, participare majora in institutiile multilaterale, politici de aparare neamenintatoare, sprijin pentru constructia si democratizarea noii societati globale) se extind asupra tuturor regiunilor;


     _ aceasta nu inseamna insa disparitia automata a haosului si turbulentelor din anumite zone ale lumii; deja se inregistreaza o confruntare intre doua curente – cooperare pasnica si integrare versus conflict si fragmentare.

Termenul de globalizare a fost cuprins pentru prima data intr-un dictionar (Webster) in 1961. De la mijlocul anilor ’80 a cunoscut o utilizare deosebita, fiind alaturat ca adjectiv unor termeni, precum: piete, institutii, finante, comunicatii, ecologie, stil de viata, migratie, evenimente si riscuri.

Sensul pe care-l percepem in legatura cu aceasta notiune, chiar de la o analiza primara, este acela de orientare care cuprinde sau tinde sa cuprinda intreg mapamondul. Ceea ce inseamna ca vorbim de interese generale care transcend granitele nationale.

Globalizarea este inevitabil legata de politica interna si externa de la nivel national, care tind sa se intrepatrunda pana la omogenizare, de institutionalizarea relatiilor internationale, de geopolitica preferata de actorii statali si de lupta pentru o noua ierarhie a valorilor.

Apartinand stiintelor sociale, termenul de globalizare nu poate decat sa fie supus permanentelor contestari si dezbateri, demersuri de fapt necesare pentru a se ajunge la o conceptualizare cat mai larg acceptata. Cele mai multe intrebari si temeri sunt legate de urmatoarele aspecte:

     _ gradul de noutate;

     _ asocierea, in ultimele trei decenii, a globalizarii cu actiunea unor institutii (Fondul Monetar International, Banca Mondiala) promotoare a unor politici (si interese) neoliberale, actiune care nu este perceputa in unanimitate ca fiind benefica pentru toate statele lumii;

     _ inegalitatile globale care tind sa se extinda si intensifice.

De aceea, niciun alt subiect nu este mai discutat astazi, in lume, decat globalizarea. Acest fapt prezinta insa pericolul demonetizarii termenului, a transformarii lui intr-un cliseu.

GLOBALIZAREA CONTEMPORANA

Mediul de securitate (de la nivelul national pana la cel mondial, trepte care de altfel se afla sub o puternica si permanenta conditionare reciproca) se caracterizeaza, la inceputul secolului al XXI-lea, prin modificari profunde si adeseori surprinzatoare prin velocitate si consecinte. Lumea devine tot mai complexa, iar fenomenul globalizarii se afirma tot mai mult ca fiind ireversibil.

Ce este insa aceasta „globalizare“ si cat este ea de „globala“?

Este posibila conceptualizarea ei?

Caror domenii este ea aplicabila?

Traim o stare noua? Si, daca da, impune ea anumite limite politicii si implicit statului si puterii sale (disparitie, resurgenta sau transformare)?

Acestea sunt intrebari carora va trebui sa le raspundem in masura in care dorim sa navigam eficient prin „puzzle“-ul relatiilor internationale contemporane.

In cadrul oferit de dezbaterile stiintifice se desfasoara o adevarata disputa legata de vechimea acestui proces – este el unul nou aparut sau dimpotriva a fost intalnit in diferite etape ale evolutiei umanitatii?

Sustinatorii caracterului ciclic al globalizarii promoveaza ideea existentei unor „forme istorice“ ale acesteia si care se refera la atributele spatio-temporale si organizationale ale interconectarii globale in epoci istorice distincte [1]. Adeptii acestei orientari vin cu cele mai diverse exemple, de la raspandirea diferitelor epidemii si migratiile demografice de la sfarsitul epocii moderne, pana la impactul Crestinismului si dominatia Angliei pe marile lumii care a dus mai departe la dezvoltarea comertului international.

Din aceasta perspectiva istorica abordarea este pertinenta. Dar nu mai putin adevarat este si faptul ca formele istorice ale globalizarii au avut loc in conditii distincte, amprentate de dimensiuni spatio-temporale proprii:

     _ densitatea retelelor si multitudinea nodurilor intre care se stabileau conexiunile;

     _ viteza de realizare a schimburilor si varietatea acestora (cele mai multe de natura economica);

     _ intensitatea fluxurilor si nivelurile de activitate in interiorul acestor retele;

     _ gradul de institutionalizare si de reglementare a relatiilor „globale“.

Prin urmare, globalizarea contemporana este doar una dintre formele istorice ale globalizarii sau este un „altceva“ cu totul nou?

In ceea ce ne priveste, consideram ca globalizarea ai carei martori suntem este „ceva“ nou: este epoca in care statele nu mai sunt entitati inchise, plasate in afara mecanismului relational mondial.


Nici un stat nu mai poate risca izolarea fara a-si compromite viitorul, de aceea trebuie sa se integreze cat mai bine intr-un univers al jocurilor si schimburilor complexe, unde plasarea pe locuri convenabile in ierarhie tine, in primul rand, de eficienta si pragmatismul de tip realpolitik. Flexibilitatea unui stat consta in capacitatea sa de adaptare la mediul international, schimbandu-si datele de baza in cazul in care apar evolutii sau tendinte cu potentiale efecte negative [2].

Statele sunt obligate sa interactioneze pentru a-si asigura existenta nationala sau suprematia internationala. Si nici chiar acele entitati statale autopozitionate la periferia sistemului international, ca urmare a excluderii dictata de propria vointa politica (vezi Coreea de Nord), nu sunt organisme izolate – ele sunt fortate sa interactioneze cu lumea exterioara datorita temerilor pe care le ridica politicile lor nationale si presiunilor prin care comunitatea internationala incearca sa reglementeze o stare de fapt care ar putea duce la deteriorarea esafodajului structurat pe principiile dreptului international public [3].

Represaliile sunt inca prezente, chiar daca de cele mai multe ori nu in formula interventiei in forta. Retragerea investitiilor, amenintarile cu look out, asfixierea economica deliberata prin refuzul creditelor si tehnologiei sunt numai cateva dintre modalitatile prin care un actor socotit excentric poate fi penalizat [4].

Globalizarea contemporana este categoric „ceva“ nou pentru ca regia privind determinarea evolutiei la nivel mondial este impartita intre aspectele economice si cele de securitate, doua laturi ale existentei aflate astazi intr-o profunda corelatie. De fapt, este vorba despre o noua abordare a securitatii, de diversificarea domeniilor ei de actiune si de multiplicarea instrumentelor de obtinere si mentinere a ei. Insa, ceea ce se afla deasupra aspectelor economice si de securitate (siguranta militara) este politicul, care vine sa le uneasca pe un traseu comun.

De aceea sustinem ca globalizarea (inteleasa ca proces, si nu ca fenomen) este de inspiratie politica pentru ca solutiile propuse sunt ghidate de interesele celor care alcatuiesc schema de putere care ordoneaza azi lumea. Analiza transformarilor si determinarea posibilelor evolutii nu se pot realiza in afara cadrului politic, care inca este asociat puterii. Pe de alta parte, este incorect sa credem ca ar putea exista o economie pura, care s-ar misca independent de tensiunile existente la nivelul relatiilor politice si militare dintre puterile mondiale.

Redimensionand organizarea si functionarea internationala, globalizarea redefineste de fapt economia mondiala si asigura o rapida comunicare interumana, la orice nivel si in orice domeniu, dar are un profund impact si asupra problemelor de securitate si politicilor externe, asupra raportului razboi – pace. Daca drama cea mai mare a secolului al XX-lea era lupta democratiei impotriva totalitarismului, tema definitorie a inceputului de secol al XXI-lea este daca societatea democratica poate controla haoticele situatii strategice aparute in vastele si problematicele regiuni din afara granitelor sale si care prin globalizare nu devin in mod automat si permanent zone ale pacii (Richard L. Kugler).

Asadar, globalizarea contemporana nu exclude si nici nu lasa pe nimeni sa se excluda. Ea este cu adevarat „globala“ in aspiratii.

Acum, este perioada in care globalizarea incepe sa fie privita ca proces, nu ca fenomen determinat, adeseori, de cauze aleatorii.

Globalizarea contemporana este planificata si orientata prin instrumente institutionale puternic articulate la nivel zonal si regional.

In plus, ea tinde sa cuprinda (aproape) toate sectoarele vietii sociale, dar in primul rand, ea incearca sa stabileasca anumite caracteristici globale in domeniile politicii, dreptului si guvernarii.

Pana acum nu s-a reusit o definitie exacta a ei pentru ca in dezbaterile asupra globalizarii exista mai multe controverse. Pentru ca procesul analitic sa-si implineasca finalitatea, intereseaza nu numai conceptualizarea, dar si cauzalitatea (sursa noii ordini mondiale), impactul (inteles ca si consecinta asupra existentei zilnice a Individului) si evolutia, traiectoria globalizarii.

La modul generic, globalizarea exprima procesul de extindere a activitatilor sociale, economice si politice peste granite (nationale, apoi regionale), astfel incat evenimentele aparute sau deciziile luate intr-o anume zona a arealului mondial ajung sa aiba semnificatii si sa influenteze si vietile celor aflati intr-un alt colt al lumii.

Definirea globalizarii se afla in atentia politicienilor si universitarilor, a tuturor celor care sunt sau se erijeaza in formatori de opinie. De aceea, demersul analitic este complex, contradictoriu (uneori) si tocmai de aceea necesar. Rigoarea stiintifica ne obliga sa prezentam mai multe definitii/interpretari daca e sa avem in vedere (doar) finalitatea lui. Astfel, globalizarea exprima:


     _ o decuplare a tandemului spatiu-timp, prin care comunicatiile, cunoasterea si cultura pot fi raspandite pe intregul glob in mod simultan (Anthony Giddens, sociolog britanic, director al London School of Economics);

     _ un proces in care distanta geografica prezinta o importanta tot mai redusa in stabilirea si mentinerea relatiilor transfrontaliere economice, politice si socioculturale (Ruud Lubbers, universitar si teoretician olandez);

     _ un proces care transforma lumea intr-un sistem economic mondial dominat de corporatiile supranationale de comert si de institutiile bancare care nu sunt raspunzatoare in fata unei guvernari nationale (criticii de stanga ai globalizarii);

     _ o evolutie exploziva a tehnologiilor de transport si comunicatie in scopul facilitarii schimburilor economice si culturale internationale (Wikipedia, The Free Encyclopedia);

     _ un set de forte economice care modifica diviziunea muncii pe sexe in multe contexte, precum si natura statului, care creeaza dezmembrari si dislocari sociale enorme si care din toate aceste motive poate schimba regimurile de gen statornicite (Jane H. Bayes, Mary E. Hawkesworth, Rita Mae Kelly, universitare americane si sustinatoare ale procesului de emancipare a femeii in cadrul familiei, la locul de munca si in viata sociala, cu precadere in politica);

     _ acele procese prin care toti oamenii sunt incorporati intr-o singura societate – societatea globala (Martin Albrow, sociolog si universitar britanic, pionier al studierii aspectelor culturale si sociale ale globalizarii);

     _ un proces in care lumea devine un spatiu comercial mondial, in care ideile si produsele sunt disponibile oriunde in acelasi timp (Rosabeth Moss Kanter, universitar american, Harvard School of Business);

     _ nu este un fenomen si nici doar un curent trecator; este un sistem international atotcuprinzator care modeleaza politicile nationale in domeniul relatiilor internationale a aproape tuturor statelor si trebuie sa o luam ca atare (Thomas Friedman, comentator de politica externa la The New York Times, castigator a trei premii Pulitzer; in „The Lexus and the Olive Tree“);

     _ cresterea interdependentei economice intre statele din intreaga lume prin sporirea volumului si diversificarea tranzactiilor de bunuri si servicii transfrontaliere si a fluxului de capital international, precum si prin difuzia mondiala rapida a tehnologiei (Raportul FMI pe anul 1997 privind economia mondiala).





Despre globalizarea contemporana privita ca proces distinct unic, irepetabil s-a spus ca a aparut dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial cand:

     _ s-au creat conditiile polarizarii lumii in doua tabere principale;

     _ a aparut o noua ordine politica mondiala prin crearea Organizatiei Natiunilor Unite, care prin institutiile si agentiile sale trebuia sa asigure cadrul legal si institutional al mentinerii pacii si securitatii mondiale, dezvoltarii de relatii amicale intre natiuni si realizarii cooperarii internationale in vederea rezolvarii problemelor internationale de ordin economic, social, intelectual sau umanitar;

     _ iar procesul de decolonizare a condus la formarea unor state noi in zonele Africii subsahariene, Africii de Nord si Orientului Mijlociu, Asiei de Sud-Est si Pacificului.

Din punctul nostru de vedere, sfarsitul Razboiului Rece inseamna si sfarsitul primei etape a globalizarii contemporane.

In primul rand, in perioada postbelica nu exista o globalizare politica a lumii, construita pe baza unor principii democratice cu acceptiune si aplicare universala, cu toate ca teoretic erau acceptate principiile care statuau drepturile si libertatile individului si care erau reglementate juridic si cuprinse in diverse documente internationale. In aceasta perioada, existenta statelor totalitare a fost periodic amenintata atat din interior, cat si din exterior, ultimul deceniu al Razboiului Rece fiind martorul suprem al incercarilor reusite de abolire a conducerilor dictatoriale. Nu este de omis faptul ca mai exista inca, astazi, state aflate sub un regim unipersonal, totalitar (Cuba, Coreea de Nord, Iran, Arabia Saudita), dar pe de alta parte, procesul de globalizare si democratizare politica nu este incheiat.

Referindu-se la noua situatie creata in planul relatiilor internationale dupa sfarsitul Razboiului Rece, presedintele George Bush arata, in octombrie 1990: Avem viziunea unui nou parteneriat al natiunilor, care transcede Razboiul Rece. Un parteneriat bazat pe consultare, cooperare si activitate colectiva, in special prin intermediul unor organizatii internationale si regionale. Un parteneriat unit prin forta principiului si domnia legii si sprijinit printr-o asumare in comun atat a costurilor, cat si a angajamentelor. Un parteneriat ale carui obiective sunt sporirea democratiei, sporirea proprietatii, sporirea pacii si reducerea armamentului.


In al II-lea rand, pentru perioada analizata, vorbim mai degraba (in ceea ce ne priveste ca si continent) de organizatii subregionale sau zonale (CAER si CEE) care nu se puteau constitui intr-o voce unica a unei regiuni – Europa, de exemplu – datorita principiilor ideologice total opuse de constituire.

Apoi, nu intotdeauna organizatiile functionau pe baza acordului de vointa al statelor/guvernelor ca expresie a vointei popoarelor lor.

Democratizarea politica de la nivel global inceputa odata cu terminarea Razboiului Rece a permis reorientari de amploare in politicile externe ale tuturor statelor. Daca, de facto, considerau ca apartin civilizatiei occidentale, in anii care au urmat (procesul nefiind finalizat), statele foste satelit ale Moscovei au devenit membre de jure ale unui spatiu al libertatii si egalitatii.

O serie de organizatii zonale au disparut, iar altele s-au dezvoltat intr-un tot unitar, fundamentat pe principii solide si politici eficiente care sa le permita participarea la mecanismul decizional mondial.

Importanta caracterului democratic al procesului decizional a fost subliniata si de presedintele Bill Clinton care, in septembrie 1993, arata: Intr-o noua era a pericolului si oportunitatii, obiectivul nostru prioritar trebuie sa fie extinderea si intarirea comunitatii internationale a democratiilor bazate pe economia de piata. In timpul Razboiului Rece, am cautat sa ingradim o amenintare pentru supravietuirea institutiilor libere. Acum cautam sa marim cercul natiunilor care traiesc sub acele institutii libere, pentru ca noi visam la o zi in care opiniilor si energiilor fiecarei persoane din lume li se va da expresie deplina intr-o lume a democratiilor prospere care coopereaza si traiesc in pace.

Asadar, globalizarea post Razboi Rece cunoaste un puternic grad de institutionalizare, inlocuind diviziunea rigida si bipolara a lumii cu multipolaritatea exprimata, in fapt, in regionalizare. Organizarea regionala si institutionala determina caracterul regulat al globalizarii contemporane, adica o accelerare (ca viteza si amploare) detectabila a interconectarii, a regulilor de actiune si fluxurilor care transcend societatile si statele constituente ale ordinii globale.

In al III-lea rand, globalizarea militara inregistrata in perioada Razboiului Rece a insemnat o evolutie limitata a sistemului de aliante si o structura de securitate internationala oarecum previzibila.

Astazi, agenda de securitate internationala se extinde vizibil, incluzand o multitudine de amenintari, de la cele ecologice pana la cele de ordin cultural. Aceasta inseamna ca la inceputul secolului al XXI-lea, securitatea nationala nu mai poate fi considerata doar ca expresie a actiunii factorului militar. Domeniile se intrepatrund, fenomenele sunt multicauzale. O noua conceptualizare a securitatii nationale este necesara. Securitatea economica, militara, sociala, culturala, ecologica, toate trebuie sa se regaseasca intr-un summum – cel al securitatii umane, ca temelie a securitatii nationale, actionand intr-un spatiu international.

Etapizarea globalizarii contemporane nu inlatura unele caracteristici care prezinta o certa continuitate. Globalizarea contemporana:

     _ este rezultat al unor transformari tehnologice si economice (ordine economica mondiala mult mai liberala), al unor evolutii politice si mediatice;

     _ este indisolubil legata de modernizare (de aceea ea este vazuta adeseori ca expresie a intereselor statelor capitaliste dezvoltate, capabile sa sustina, financiar in primul rand, modernizarea);

     _ are pentru prima data drept subiect al actiunii sale comunitatea internationala;

     _ se cladeste pe o extinsa democratizare politica, ceea ce inseamna ca este asociata si cu libertatea cuvantului, libertatea de credinta, presa libera, dreptul de asociere liber consimtit;

     _ dar, globalizarea presupune si dreptul de contestare, ceea ce in plan practic se traduce prin acceptarea ei sau nu.

Pentru a intelege si descrie globalizarea nu este suficient sa ne concentram asupra primelor motoare si fenomene care au determinat-o. La fel de importante sunt si consecintele globalizarii care sunt dintre cele mai diverse, unele pozitive, altele negative. Astfel:

     _ apar oportunitati extraordinare pentru unele state, permitandu-le sa valorifice intr-un mod superior avantajele oferite de progresul tehnologic si de deschiderea pietelor;

     _ creste proportia din economia mondiala controlata de corporatiile multinationale;

     _ sporeste rolul organizatiilor internationale, precum Organizatia Mondiala a Comertului sau Fondul Monetar International;

     _ sunt reduse distantele si se permite comunicarea in timp real;


     _ este facilitat turismul la parametri mari;

     _ creste numarul de standarde aplicabile la nivel mondial;

     _ se formeaza o constiinta globala care reclama, la modul ideal si o abordare la scara planetara a problemelor;

     _ apar preocupari legate de cresterea inegalitatilor pe plan intern si extern, vechiul conflict intre Nordul bogat si Sudul sarac fiind inlocuit de o noua diviziune a muncii;

     _ globalizarea spatiului economic determina o globalizare a chestiunii sociale. Apare dificultatea de a crea suficiente locuri de munca, problema care are doi factori determinanti. Mai intai, din cauza inovatiilor tehnologice se schimba structura pietei muncii: locurile de munca slab platite pentru forta de munca necalificata sunt tot mai putine, dar creste numarul locurilor de munca prost platite pentru cei cu o educatie mai solida. Cei fara studii de specialitate sunt exclusi. Acest lucru provoaca o neconcordanta intre forta de munca existenta si locurile de munca oferite. In acelasi timp, din cauza globalizarii, forta de munca venita din tari mai putin dezvoltate afecteaza piata muncii din tarile cu mai multe locuri de munca. Chiar si patura de mijloc a societatii pierde teren in fata celor care obtin profituri din capital, a celor care profita de pe urma functiilor administrative sau care se instruiesc in domeniul noilor tehnologii. Pentru moment, se inaugureaza astfel o epoca de severa inegalitate, in primul rand, printr-o deteriorare a distributiei veniturilor, ceea ce face ca procesul analizat sa fie tot mai mult asociat cu viata de zi cu zi;

     _ si nu este vorba doar de venituri. O alta problema se refera la conditiile foarte grele de munca. Mai ales in asa-numitele zone de comert liber, in Sri-Lanka si Mexic, ca aproape in toate tarile fostei Lumi a Treia, conditiile de munca sunt inacceptabil de proaste in comparatie cu standardele occidentale. Sunt exploatati copiii, securitatea muncii este practic inexistenta, programul de munca este supradimensionat, libertatea de asociere in sindicate restransa;

     _ globalizarea produce un deficit de securitate. O amenintare pentru ordinea sociala globala in lumea de astazi o reprezinta violenta izvorata din statele prabusite: Rwanda, Congo, Yugoslavia, Etiopia, Somalia, Sri-Lanka, Cecenia, Afganistan, Irak etc. Este dificil pentru comunitatea internationala sa se amestece, datorita naturii razboiului civil (interventia fiind limitata de Carta ONU numai la acele situatii care pun in pericol stabilitatea internationala), dar si din cauza parerilor impartite ale comunitatii internationale atunci cand se iveste un asemenea eveniment. Acest deficit de securitate agraveaza problema refugiatilor, iar pentru tarile de destinatie este adesea foarte greu sa determine daca solicitantul de azil este refugiat politic sau economic;

     _ deficitul de securitate poate fi analizat si sub aspectul extinderii la cote fara precedent a actiunilor de crima organizata si terorism;

     _ exista si un deficit al mediului inconjurator. Mediul natural al Planetei se deterioreaza rapid din cauza efectelor externe negative ale productiei economice si consumului, efecte care cresc direct proportional cu cresterea economica globala. Situatia este cu atat mai greu de stapanit, cu cat statele au standarde ecologice diferite;

     _ statul-natiune are de infruntat concurenti seriosi (organizatiile guvernamentale internationale si corporatiile multinationale) in privinta primordialitatii pe scena internationala.

Evolutiile si reactiile fata de aceste deficite fac si ele parte din globalizarea lumii. Pe langa consecintele globalizarii, putem observa si efectele tip reactie la aceasta globalizare. Astfel, se constata o reactie a cetatenilor lumii impotriva:

     _ globalizarii imaginilor si valorilor americane, prin sublinierea propriilor radacini si a identitatii locale;

     _ primatului tehnologiei si economiei, prin revitalizarea valorilor spirituale si emotionale;

     _ materialismului universal prin sublinierea valorilor nemateriale;

     _ deplasarii capacitatii de guvernare spre zona supra-nationala, cerand descentralizarea si luarea deciziilor la nivel local;

     _ nesigurantei, cautand „un tap ispasitor“ si cerand „protectie fata de strainul infricosator“ care poate fi un refugiat strain, o cultura straina, un produs strain sau un investitor strain.

FORMELE DE MANIFESTARE ALE GLOBALIZARII


Globalizarea este un proces, sau un set de procese, care intruchipeaza o transformare in organizarea spatiala a relatiilor si tranzactiilor sociale – analizate in termenii extensiunii, intensitatii, velocitatii si impactului lor – generand fluxuri si retele transcontinentale sau inter-regionale de activitate, interactiune si exercitare a puterii [5].

Mai prozaic spus, globalizarea deschide spatiul national pentru fluxul de persoane, bunuri, capital, tehnologie, informatie, determinand, sub auspicii politice si economice stabilirea de legaturi intre diferitele paliere (orizontale si verticale) de organizare a societatii. Ea poate fi masurata prin compararea datelor statistice oferite de ultimele decenii: de la valoarea capitalului strain investit, densitatea retelelor comerciale, numarul de corporatii multinationale, organizatii neguvernamentale internationale si organizatii guvernamentale, amploarea migratiei, aria de cuprindere a guvernarii democratice, pana la cheltuielile din domeniul militar, multinationalitatea esafodajelor militar – industriale si diversificarea actorilor implicati in comertul cu armament.

Globalizarea are un caracter universal in sensul ca a ajuns sa afecteze structura tuturor componentelor sistemului social global – subsistemul/sistemul politic, economic, militar, social, religios, ecologic etc. Din aceasta perspectiva putem identifica o specializare a globalizarii. Astfel, vorbim de:

     _ Globalizarea politica – in mod traditional, organizarea politica si politica (in sens de strategie si program de guvernare) reprezinta atribute ale sistemelor nationale, guvernele nationale fiind responsabile in mod nelimitat de mentinerea securitatii si a prosperitatii economice a cetatenilor lor, de apararea drepturilor omului, dar si de protejarea mediului ambiental cuprins intre granitele nationale. Astazi, in epoca globalizarii, politica si conducerea politica pot fi plasate deasupra statelor, prin scheme de integrare politica (precum Uniunea Europeana) si prin aranjamente interguvernamentale (precum Fondul Monetar International, Banca Mondiala si Organizatia Mondiala a Comertului). Activitatea politica poate, de asemenea, transcende granitele nationale datorita miscarilor globale si activismului organizatiilor neguvernamentale. Organizatiile societatii civile intervin la nivel global, formand aliante, folosind sisteme de comunicatie globale si exercitand activitati de lobby pe langa organizatiile guvernamentale internationale, dar si pe langa alti actori ai scenei internationale, ocolind astfel guvernele lor nationale. Globalizarea politica presupune o descentralizare a deciziei si actiunii politice, atat in favoarea nivelului subnational, dar si a celui supra-national. In acest sens vorbim de local – national – international (adica regional si global);

     _ Globalizarea economica – este procesul prin care o mare parte a activitatii economice mondiale se desfasoara intre entitati cu nationalitati diferite. Cuprinde comertul international (import si export), investitiile straine directe, vanzarile de actiuni si titluri de valoare. Exista si datorita migratiei de forta de munca, nu numai de capital. Din perspectiva economica, globalizarea nu este ceva nou. In ultimii 50 de ani, aceasta forma a globalizarii s-a dezvoltat constant, dat fiind faptul ca relatiile internationale au eliminat latura belicoasa a desfasurarii lor iar mediul international a favorizat aparitia unor organizatii internationale care au cunoscut un permanent proces de evolutie structurala si relationala, dar si a unor institutii care au oferit cadrul normativ pentru managementul economic global (comercial, in primul rand);




     _ Globalizarea militara – exprima procesele si patternurile de conectare in domeniul militar care transcend regiunile importate ale globului asa cum o releva caracteristicile spatio-temporale si organizationale ale legaturilor, retelelor si interactiunilor militare. Mai concret spus, globalizarea militara este procesul ce incorporeaza, la un nivel superior, legaturi militare extinse si intense intre unitatile politice (entitatile statale) ale sistemului mondial [6];

     _ Globalizarea sociala – proces ce exprima interactiunea crescanda intre rezidentii diferitelor state, prin mijloace politice, economice, culturale si diplomatice;

     _ Globalizarea financiara – face referire la crearea unei piete a banilor la nivel mondial, fapt posibil datorita puterii crescande a finantelor internationale;

     _ Globalizarea tehnologica – dezvoltarile tehnologice au constituit un factor primordial al globalizarii, permitand realizarea unei comunicari ieftine si instantanee la nivel planetar, precum si dezvoltarea de noi moduri de productie, comert si relatii economice bazate mai curand pe cunoastere, servicii si infrastrctura pentru comunicatii, decat pe resurse naturale si masinarii;

     _ Globalizarea ecologica – reprezinta impactul cumulat pe care il au diferitele procese (economice, in primul rand) asupra sanatatii sistemelor naturale ale planetei.

GLOBALIZAREA SI RITMUL DEZVOLTARII NATIONALE

Pentru confortul psihic al militantilor antiglobalizare amintim ca si statele capitaliste avansate se afla sub impactul globalizarii contemporane. Ele sunt obligate sa intre in competitie unele cu altele in dorinta atragerii de investitii straine directe. Si ele se confrunta cu tensiuni determinate de


nemultumiri in plan economic, cu nelinisti provocate de distrugerea sistemului clasic de ierarhizare a valorilor.

Pentru Statele Unite, precum si pentru celelalte tari dezvoltate si guvernate printr-un sistem democratic, globalizarea nu este doar un proces istoric „extern“ de schimbare a conditiilor tehnologice, economice, sociale si politice, ci este si un proces „intern“ ce vizeaza o constanta transformare a politicilor, o dezvoltare a universului politic in sine.

Astfel, globalizarea contemporana exercita o serie de impacturi cumulative (decizionale, institutionale, distributionale, structurale) asupra statelor capitaliste avansate dupa cum urmeaza [7]:

􀂨in domeniul politic:

     _ raportul intre costuri si beneficii trebuie evaluat cu precizie de la inceput pentru a se mentine un echilibru politic eficient intre aria domestica a guvernarii si cea externa a extinderii zonelor de influenta si control;

     _ in afara dezvoltarii si afirmarii formelor de guvernare multistratificata, se inregistreaza aparitia fortelor societatii civile transnationale (constiinta globala) care pretind un rol activ in restructurarea mondiala (pornind de la ideea ca integrarea trebuie sa plece de jos);

     _ construirea coalitiilor este absolut obligatorie intr-o epoca in care multipolaritatea/difuzia puterii si a autoritatii devine evidenta;

     _ o noua ierarhizare a actorilor vietii internationale;

􀂨in domeniul militar:

     _ multitudinea de factori in stabilirea raportului costuri – beneficii in cazul utilizarii fortei militare si varietatea strategiilor si a optiunilor militare;

     _ redefinirea raportului securitate nationala – securitate internationala (plecand de la o noua abordare a raportului intern – international) si aplicarea principiilor de securitate si aparare colectiva;

     _ caracterul transnational al productiei militare si varietatea actorilor implicati in comertul cu armament;

     _ redefinirea politicii de aparare si securitate si aparitia societatii postmilitare;

􀂨in domeniul economic (comert, finante, productie):

     _ schimbari in costurile si beneficiile relative ale diferitelor politici si instrumente de politici (macroeconomice, industriale si sectoriale);

     _ dezvoltarea retelelor de productie globale si regionale si adancirea competitiei internationale;

     _ internationalizarea capitalului financiar si industrial in paralel cu noua diviziune internationala a muncii;

     _ schimbarea balantei de putere intre state si corporatii multinationale, intre state si piete.

Pe de alta parte, este adevarat ca pentru tarile in curs de dezvoltare economia globala este un dat – ele trebuie sa se adapteze regulilor instituite de statele mult mai puternice, gasindu-se astfel intr-o pozitie de subordonare, dependenta si postcoloniala. Aceasta stare de fapt i-a determinat pe unii sa se intrebe daca nu cumva globalizarea este un puternic instrument ideologic ce sustine exportul anumitor valori si sisteme. Importante prin avantajele pe care le aduc, investitiile straine directe nasc si numeroase temeri in statele mai putin dezvoltate, impacientate de pierderea autonomiei nationale care s-ar putea produce in virtutea aparitiei unor aliante de interese economice interne si externe sau ca urmare a dictatului politic exercitat de guvernele de origine ale corporatiilor multinationale. Nu trebuie uitat insa ca orice teritoriu adus sau venit in spatiul dezvoltarii bazat pe principiile capitaliste ale concurentei si pietelor deschise, trebuie sa cunoasca o perioada de schimbari structurale, institutionale si legale de anvergura si nu adeseori ravasitoare. Integrarea in arealul mondial a acestor state depinde de capacitatea de revigorare a ONU, inteleasa ca proiectie institutionala a intereselor globale ale omenirii, de intelegerea organizarii la nivel mondial ca relatie intre centru si periferie sau ca parteneriat intre statele lumii, de resursele existente si de mijloacele folosite pentru exploatarea lor, de stabilirea corecta si functionarea eficienta a conexiunilor intre local – national – regional – global.

Astazi nu mai putem face distinctie clara intre latura interna si cea externa a politicii unui stat pentru ca relatiile sunt din ce in ce mai putin atributul strict al segmentului guvernamental de conducere a societatii. Totusi, unele state in curs de dezvoltare au reusit sa ocupe un loc privilegiat in ansamblul economic international, profitand de nisa graduala produsa de intensificarea comertului


mondial si de existenta mainii de lucru ieftine. Suficienti membri ai clasei muncitoare au reusit sa atinga un standard de viata decent, net superior conditiilor mizere din traiul lor anterior, din mediul rural sau de la periferia marilor conglomeratii urbane. In unele privinte, chiar si locul si pozitia femeilor in societate s-au schimbat radical, imbunatatindu-se. Asia de Est este exemplul de acum clasic al unei regiuni care a tinut cont de oportunitatile date de o economie globala in ascensiune. Sub conducerea economica a Japoniei, „tigrii“ asiatici (Hong Kong, Singapore, Coreea de Sud si Taiwan) au devenit exportatori majori si au oferit investitorilor straini o combinatie atragatoare intre mana de lucru ieftina si politicile statale. Interesant este faptul ca aceste state s-au dezvoltat economic intr-un cadru politic cuprinzand elemente autoritare, aflandu-se intr-o asa-numita perioada de „semi-democratie“. Politicile guvernamentale ale acestor state au variat in privinta gradului de folosire a unor mecanisme autoritare, precum reprimarea dizidentilor prea galagiosi, legea martiala, legislatia antisindicala. Cu toate ca globalizarea confera statelor in curs de dezvoltare accesul la noi surse de capital prin intermediul instrumentelor oferite de corporatiile multinationale, bancile straine, si nu in ultimul rand de Banca Mondiala, ea, globalizarea prezinta si numeroase limite.

Accesul statelor la economia globala este in functie de starea lor interna. Astfel, statele subsahariene sunt plasate „in afara jocului“ – sunt dominate de desert, au o populatie analfabeta si/sau bolnava. Inseamna ca sunt din start vulnerabile. In unele zone ale continentului negru, populatia considerata activa este decimata in proportii mari de SIDA, iar in aceste circumstante chiar si mana de lucru ieftina si politicile nationale cele mai binevoitoare nu vor atrage investitori straini.

GLOBAL GOVERNANCE

Repartitia neuniforma a castigurilor, evitarea crizelor internationale produse ca urmare a unor transferuri speculative de capital, concurenta neproductiva de la nivel local din cauza potentialelor amenintari venite din partea companiilor multinationale, efectul de sera, fenomenul migratiei, criminalitatea internationala si diseminarea armelor de distrugere in masa sunt realitati carora statul nu le poate face fata singur. Devine prea mic si prea ineficient. Aceasta nu inseamna disparitia statului-natiune sau anularea rolului sau conducator in afacerile internationale.

Problemele globale necesita o solutionare politica la nivel global, prin conjugarea eforturilor tuturor actorilor vietii internationale intr-un proiect comun sub o strategie politica. Aceasta ar presupune insa extinderea ariei de aplicare a calitatii de subiect de drept international si altor structuri economice, sociale si politice. Autoritatea se manifesta prin actiunile intreprinse, dar se instituie prin lege.

Noua ordine mondiala care se contureaza tot mai pregnant impune abordarea si implicarea statului drept coordonator in managementul afacerilor globale.

Pornindu-se de la noua interpretare a rolului jucat de stat in afacerile internationale, de la necesitatea delegarii unor atribute ale suveranitatii statului catre organizatiile internationale in care aceasta actioneaza prin vointa liber consimtita, dar si de la identificarea unor forme si domenii noi de actiune a actorilor nonstatali pe scena mondiala, s-a simtit nevoia elaborarii unor proiecte privind noi forme organizationale care sa adapteze politica la noua era a globalizarii.

Printre aceste constructii teoretice se numara si global governance care ar presupune o politica interna la nivel global prin intermediul careia sa se legifereze noua ordine mondiala si care sa duca la formarea unui sistem cuprinzand toti actorii globali.

In literatura de specialitate se arata ca global governance nu este acelasi lucru cu world government. Astfel, in Our Global Neighbourhood, document elaborat de Commission on Global Governance, cu ocazia aniversarii a 50 de ani de la crearea ONU, world government ar putea constitui o amenintare la adresa democratiei prin ambitiile hegemonice ale unor state in dauna drepturilor omului. De aceeea, global governance reprezinta o provocare in directia gasirii unei balante care sa asigure managementul afacerilor globale in folosul tuturor oamenilor, dar si un viitor durabil, croit pe valorile umane universale, balanta prin care organizarea globala sa raspunda diversitatii globale.

Incercand sa defineasca global governance, documentul face referire la:

     _ managementul global al interdependentelor;

     _ un mediu dinamic, nonierarhic si tot mai ateritorial;

     _ raspunsuri de incredere si eficiente la probleme sociale si politice care actioneaza dincolo de capacitatea statului de solutionare prin propriile forte;

     _ implicarea crescanda a actorilor nonstatali in normarea si legiferarea proceselor.


Printre alte incercari de teoretizare a conceptului amintim si idei specifice gandirii germane [8]:

     _ este nu doar un concept de politica externa, ci un proiect in scopul reorganizarii politice la toate nivelurile de activitate;

     _ inseamna prevenirea pericolului ca politica sa-si piarda functiile si implicarea in favoarea impunerii unor logici de sistem anonime si a formarii unei „lumi destatalizate“;

     _ dar presupune colaborarea dintre actorii statali si nonstatali de la nivel local si pana la nivel global (potrivit schemei ce urmeaza);

     _ este o incercare de rezolvare a problemelor de ordin global

Altfel spus global governance este o incercare de punere in valoare a avantajelor economice si politice ale globalizarii, inclusiv in vederea depasirii si limitarii nedreptatilor, a inegalitatilor, adica a asa-numitelor accidente de parcurs inerente la inceputul constructiei unei noi arhitecturi sociale.

La prima vedere, analizand figura ce exprima o varianta a sistemului relational international, CMN par a fi excluse din aceasta global governance, lucru imposibil daca avem in vedere ca procesul contemporan de globalizare nu ar fi fost posibil fara dimensiunea lui economica si fara actiunea de pionierat a societatilor transnationale. Constructiile de integrare regionala sunt creatie a decidentilor politici dar se manifesta (si) prin operatiuni, instrumente si politici economice. Pe de alta parte, asa cum aratam, este vizibila tendinta CMN de a se transforma din actori economici in actori sociali (prin sustinerea financiara sau crearea propriilor fundatii si prin participarea la programe de dezvoltare sociala) si, apoi, politici. Exemplu clasic de global governance este Agenda 21, rezultat al Conferintei Mondiale de la Rio (1992), care propune un program global de actiune pentru o dezvoltare durabila [9].

In preambulul Agendei 21 se arata ca umanitatea se afla intr-un moment decisiv al istoriei sale. Ne confruntam cu o disparitate crescuta intre popoare si, in cadrul acestora, cu o crestere a saraciei, tot mai multa foamete, tot mai multe boli si tot mai multi analfabeti, precum si o deteriorare continua a

Organizatii neguverna-

mentale

Structuri subnationale (politica locala)

Constructii politico-economice de integrare regionala

(ex. UE)

ONU si alte organizatii internationale

Stat-natiune


ecosistemului de care depinde bunastarea noastra. Prin integrarea si respectarea sporita a intereselor cu privire la mediu si la dezvoltare, vom reusi sa facem posibila indeplinirea necesitatilor de baza, ameliorarea nivelului de trai al tuturor oamenilor, o protectie sporita si o mai buna administrare a ecosistemului si un viitor mai sigur si mai prosper. Nici o natiune nu poate face acest lucru de una singura. Dar impreuna putem: intr-un parteneriat global pentru o dezvoltare durabila. Alt exemplu de global governance este considerat a fi si Global Compact al ONU, construit ca o pro private trebuie sa sprijine si sa respecte protectia drepturilor omului procla complice la abuzul privind drepturile omului; te trebuie sa asigure libertatea de asociere si sa recunoasca dreptul la negoc ice forma de munca fortata sau obligatorie; a; si ocuparea fortei de munca; afacerilor private trebuie sa sprijine solutionarea provocarilor ridicate de mediu; ctia mediu dezvoltarea si implementarea tehnologiilor nepoluante; cerilor private trebuie sa actioneze impotriva oricarei forme de coruptie, inclus lective, Global Compact propune o cetatenie corporativa responsabila prin c e, dezvoltare durabila si resp societate civila si alti actionari; aterie de dezvoltare; ivitatea si eficienta opera and pentru moment doar la un nivel informal, global governance vizeaza sa umple golul modalitate de regularizare a relatiilor globale avand in centrul initiat _ no _ reconfigurare geopolitica; ica;



vocare la adresa liderilor din sectorul business-ului mondial de a se alatura agentiilor ONU, societatii civile si marilor confederatii sindicale in vederea sustinerii a zece principii universale de dezvoltare sociala si ambientala. Aceste principii deriva din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Declaratia privind principiile si drepturile de munca fundamentale emisa de Organizatia Mondiala a Muncii, Declaratia de la Rio privind mediul si dezvoltarea si Conventia Natiunilor Unite impotriva coruptiei si sunt grupate pe patru domenii: 􀂨drepturile omului:

1. sectorul afacerilor

mate la nivel international; 2. si sa se asigure ca nu este

􀂨standardele de munca:

3. sectorul afacerilor priva

ieri colective; 4. sa elimine or

5. sa renunte definitiv la utilizarea copiilor ca forta de munc

6. si sa elimine orice forma de discriminare legata de angajarea

􀂨mediu:

7. sectorul

8. sa vina cu initiative prin care sa se promoveze o mai mare responsabilitate privind prote

lui inconjurator; 9. si sa incurajeze

􀂨anticoruptie;

10. sectorul afa

iv a estorcarii si mitei. Prin puterea actiunii co

are afacerile pot deveni parte a solutiilor/raspunsurilor date problemelor ridicate de globalizare. Este, de fapt, vorba de contributia sectorului privat la o economie globala cuprinzatoare si durabila. Participand la Global Compact, sectorul economic privat are posibilitatea sa:

_ demonstreze rolul conducator prin promovarea cetateniei corporative;

     _ ofere solutii practice la problemele contemporane legate de globalizar

     onsabilitate corporativa intr-un mediu in care exista mai multi „actionari“; _ abordeze riscurile printr-un management proactiv;

     _ constituie parghia dintre agentiile ONU si guverne,

     _ impartaseasca din practicile si invatamintele sale;

     _ beneficieze de cunostintele si experienta ONU in m

     _ imbunatateasca managementul corporativ, moralul angajatilor, product

     tionala. Function

rezultat din diminuarea rolului statului ca urmare a provocarilor nascute de noua ordine mondiala si sa elimine deficitul de reglementare, promovand si instituind cooperarea la nivel international in care statul sa-si pastreze propriile functii de ordonare si reglementare, dar sa si contribuie la constructia unei noi forme de organizare politica, in special prin implicarea societatii civile de la nivel global (dezvoltarea constiintei globale) si prin consolidarea organizatiilor internationale pe care le-a creat. Global governance este o

ivelor sale Individul. TERMENI-CHEIE

ua ordine mondiala;

                    _ efecte tip reactie; _ globalizare politica;

                    _ globalizare econom_ globalizare militara;


                    _ globalizare sociala; _ globalizare financiara

                    ; tarii; NOTE BIBLIOGRAFICE [1]. Held, David, McGrew, An rraton, Jonathan, Transformari globa Open Media, 2000, p. 47 “, nr.38/ stase, Adrian, op.cit. p. 47 , Goldblatt, David, Perraton, Jonathan, op.cit. p. 40 cercetator german la Deutsches Institut für Entwicklungspolitik, si Franz Nusch vietii omului si in asigu Anexa CRONOLOGIA GLOBALIZARII _ 1945 – Crearea Organi Omului; cLuthan; a Roma, forum de reflexie asupra problemelor mondiale; utor Alvin Toffler ; chiderea politicii sovietice prin Glastnost si Peres , Furtuna in Desert; Fukuyama; Samuel Huntington; _ 2000 – „Global Compact“; _ globalizare tehnologica; _ globalizare ecologica;

                    _ amerianizare; _ imperialism american;

                    _ tehnica a coop_ impact cumulativ;

                    _ global governance; _ world governance.

                   

tony, Goldblatt, David, Pe

le. Politica, economie si cultura, Iasi, Editura Polirom, 2004, p. 41 [2]. Nastase, Adrian, Batalia pentru viitor, Bucuresti, Editura New

[3]. Dinicu, Anca, Dimensiunea militara a globalizarii. In: Revista „Euroeconomia XXI

2005 [4]. Na

[5]. Held, David, McGrew, Antony

[6]. Ibidem, p. 112

[7]. Ibidem p. 487

[8]. Messner,Dirk,

eler, cercetator german si director al Institut fur Entwicklung und Frieden. [9]. Scopul general al dezvoltarii durabile globale consta in imbunatatirea

rarea conditiilor necesare ca acesta sa se poata realiza la intregul potential. Exista in prezent un consens general asupra faptului ca atingerea acestui scop global necesita realizarea urmatoarelor patru obiective: o dezvoltare economica sanatoasa bazata pe transformari structurale (procesul de deplasare a alocarii resurselor catre sisteme cu productivitate ridicata astfel incat economia sa poata sustine un standard de viata mai ridicat pentru intreaga populatie); distribuirea la nivelul intregii populatii a beneficiilor dezvoltarii economice; realizarea unei guvernari eficiente (activitate administrativa competenta, garantarea respectarii legilor si asigurarea accesului cetatenilor la informatiile de interes public), adica dezvoltarea unui sistem politic care sa asigure respectarea drepturilor si a libertatilor omului; si implementarea unei politici economice in concordanta cu apararea mediului inconjurator.

zatiei Natiunilor Unite;

     _ 1945 – Atacul nuclear asupra Hiroshimei;

     _ 1948 – Declaratia Universala a Drepturilor

     _ 1949 – URSS testeaza bomba atomica;

     _ 1965 – „Satul Global“, autor Marshall M

     _ 1966 – Criza Rachetelor;

     _ 1968 – Crearea Clubului de l

     _ 1972 – Conferinta asupra mediului, de la Stockholm;

     _ 1973 – Criza petrolului;

     _ 1975 – Misiunea Apollo;

     _ 1978 – „Al Treilea Val“, a

     _ 1979 – Deng lanseaza „politica usilor inchise“

     _ 1985 – Venirea la putere a lui Gorbaciov si des

     troika; _ 1986 – Accidentul nuclear de la Cernobil;

     _ 1989 – Sfarsitul Razboiului Rece;

     _ 1990 – Declaratia de la Haga;

     _ 1991 – Primul Razboi din Golf

     _ 1992 – Conferinta mondiala de la Rio, Agenda 21;

     _ 1995 – „Sfarsitul Istoriei. Ultimul Om“, autor Francisc

     _ 1995 – Conferinta asupra schimbarilor de mediu, de la Kyoto;

     _ 1995 – „Our Global Neighbourhood“;

     _ 1996 – „Ciocnirea Civilizatiilor“, autor

     _ 1999 – Primul val al extinderii NATO;


     _ 2001 – 11 septembrie, atacul terorist asu

     pra Americii; tan, inceputul ripostei militare de combatere a terorismului; urabila; rea a zece state, dintre care opt foste comuniste; de presedinte pentru George Walker Bush. _ 2002 – Razboiul din Afganis

     _ 2002 – Declaratia de la Johannesburg privind dezvoltarea d

     _ 2003 – Al Doilea Razboi din Golf, invazia Irak-ului;

     _ 2004 – 11 martie, atacul terorist de la Madrid;

     _ 2004 – Al doilea val al extinderii NATO;

     _ 2004 – Extinderea Uniunii Europene prin admite

     _ 2005 – Inceputul celui de-al doilea mandat






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Economie


Comert
Finante banci
Merceologie


Garantii de plata internationale
Analiza raportului static si dinamic dintre indicatorii valorici
Riscurile in activitatea economica
Lucrare de licenta „Cazuistica si organizarea unei societati de consultanta financiara”
Actİvİtatea agentuluİ economİc
Analiza structurii pasivului
SISTEMUL NEVOILOR SI RESURSELOR ECONOMICE
CAILE DE FINANTARE A DEFICITULUI BUGETAR
KEYNESISMUL
Impactul incertitudinii asupra randamentului activelor de capital financiar; selectia portofoliului