Ingrijirea si conducerea padurii

INGRIJIREA SI CONDUCEREA PADURII

1. Consideratii generale

Lucrarile de ingrijire si conducere a padurii se refera la sistemul de interventii silvotehnice privind dirijarea cresterii si dezvoltarii padurii de la intemeierea acesteia pana in apropierea termenului exploatarii sale, in vederea indeplinirii obiectivelor fixate. Aceste lucrari se concentreaza in principal asupra arboretului si de aceea in practica sunt numite lucrari de ingrijire si conducere a arboretului.

Principalul mijloc prin care se actioneaza in cadrul acestui sistem de masuri silvotehnice vizeaza rarirea selectiva a desimii arboretului. Prin rarirea si selectia dirijata se realizeaza promovarea in arboret a arborilor valorosi ca specie si calitate si se indeparteaza sistematic acei arbori considerati necorespunzatori sau daunatori, evitandu-se insa destramarea starii de masiv pe toata durata lucrarilor de ingrijire si conducere a arboretelor. Astfel se urmareste:

ameliorarea structurii, calitatii si stabilitatii fiecarui arboret component;

reducerea sistematica si convenabila a desimii arboretelor, dar mentinand integritatea lor structurala;

ameliorarea spatiului de nutritie a arborilor si corespunzatori si intensificarea cresterii lor mai ales in grosime;

stimularea potentialului de fructificatie a speciilor valoroase si eliminarea anticipata a speciilor nedorite;

recoltarea unei cantitati insemnate de masa lemnoasa sub forma de produse lemnoase secundare;

2. Clasificarea lucrarilor de ingrijire si conducere a arboretelor

In ansamblu, dirijarea dezvoltarii padurii cultivate reclama un sistem de interventie vizand inlocuirea eliminarii si selectiei naturale cu selectia dirijata si repetata a fiecarui arboret. Interventiile silvotehnice constituite un sistem unitar de masuri din care fiecare veriga nu poate lipsi si nici nu se poate amana necorespunzator.

Lucrarile de ingrijire si conducere a arboretelor se impart in doua mari categorii:

lucrari de ingrijire si conducere a arboretelor ce se aplica de la intemeierea acestora si pana la varsta reprezentand 2/3 din ciclul de productie;

lucrari de ingrijire si conducere a arboretelor cu caracter special, oportune doar in anumite cazuri.

Clasificarea lucrarilor de ingrijire si conducere este prezentata in tabelul de mai jos:

Bazele teoretice ale lucrarilor de ingrijire a padurii

1. Degajari si depresaje

Degajarile sunt lucrari silvotehnice de rarire si selectie in masa ce se aplica in faza de desis avand ca scop salvarea de coplesire si promovarea exemplarelor valoroase ca specie si conformare.

Depresajul se refera la interventiile in arborete pure, in stadiul de desis, prin care se urmareste rarirea convenabila si dirijarea raporturile intre exemplare in arborete excesiv de dese.

Primele interventii se pot executa chiar inaintea constituirii starii de masiv, si deci a noilor arborete, in ochiuri. Ele se continua si se repeta ori de cate ori est necesar pana cand arboretul trece in faza de nuielis prajinis.

Rarirea arboretului se executa cat sa nu se intrerupa in nici un punct starea de masiv constituita. Prin executarea acestor lucrari se urmareste:

ameliorarea compozitiei arboretului spre cea fixata;

protejarea exemplarelor sanatoase din speciile valoroase impotriva unor specii sau exemplare cu caracter coplesitor;

rarirea unor portiuni sau arborete excesiv de dese;

ameliorarea starii fitosanitare si sporirea rezistentei arboretului la actiunea unor factori vatamatori.

Tehnica de executare

Degajarile se pot executa in doua moduri:

A. Degajari mecanice, se executa manual, folosind unelte usoare: cosoare, seceri, toporase, ferastraie mecanice de tip usor, etc. Aplicarea lucrarii va fi precedata de o recunoastere si evaluare a starii arboretului. Concomitent se vor amplasa suprafete de proba reprezentative de 1000 m² in fiecare arboret de parcurs in care se va recurge la inventarierea integrala a arborilor, pe specii si calitate, si la executarea cat mai corect sub raport tehnic a lucrarilor necesare. Dupa aceasta se poate trece la executarea propriu-zisa a lucrarii, cu muncitori instruiti in suprafetele de proba si indrumati de personal silvic calificat.

In padurile tinere de foioase, daca se intervine la timp, se poate recurge la frangerea tulpinilor exemplarelor coplesitoare sau nedorite de la o inaltime astfel aleasa incat tulpinile exemplarelor de protejat sa ramana libere de concurenta in jumatatea lor superioara. Prin frangerea exemplarelor se diminueaza potentialul de lastarire la speciile care au aceasta capacitate si se mentine bine inchis masivul nou constituit. Daca sunt exemplare mai groase, se va proceda la ruperea sau chiar detasarea partii superioare a tulpinii folosind unelte taietoare.

In arboretele de rasinoase exemplarele de extras se taie de jos si se lasa pe teren (aceste specii nu au capacitatea de a lastari).

In arboretele pure provenite din regenerari naturale sau chiar semanaturi directe si care prezinta partial sau integral desimi prea mari se recomanda aplicarea depresajului. Rarirea va avea caracter selectiv si se va face numai pe seama exemplarelor necorespunzatoare fara a destrama starea de masiv.

B. Degajari chimice, sunt recomandate mai ales in cazul unor arborete mai greu accesibile dar in nici un caz in paduri cu functie de protectie a apelor minerale, in bazinele de acumulare a apei de consum pentru populatie, in padurile de agrement, etc.

Degajarile chimice se executa primavara devreme, dupa intrarea in vegetatie a exemplarelor coplesitoare dar inainte de intrarea in vegetatie a speciilor principale. Pentru executarea degajarilor chimice se utilizeaza substante arboricide care se administreaza individual arborilor care trebuie inlaturati. La noi, degajarile chimice nu au fost executate decat experimental.

Sezonul de executare se alege in a doua jumatate a perioadei de vegetatie, intre 15 august si 30 septembrie. Este contraindicata aplicarea lor la inceputul sezonului de vegetatie (cand pot fi vatamati lujerii nou formati) si in zilele foarte calduroase sau perioadele secetoase (cand poate sa apara fenomenul de insolatie).

Intensitatea degajarilor depinde de compozitia, desimea si omogenitatea arboretului, de proportia si vigoarea de crestere si dezvoltare a exemplarelor coplesitoare dar si de efectul lucrarilor anterior executate.

Periodicitatea este in medie de 1-3 ani dar variaza cu ritmul de crestere al exemplarelor, gradul de coplesire, conditiile stationale, etc. Ca regula, periodicitatea este cu atat mai mica cu cat pericolul de coplesire este mai mare, conditiile stationale sunt mai bune iar intensitate interventiilor anterioare a fost mai mica.

Eficienta degajarilor. Aplicarea degajarilor (depresajelor) antreneaza eforturi si costuri care nu se recupereaza imediat decat in cazuri particulare (din renisurile de salcie se pot obtine fascine). Ele sunt insa obligatorii pentru ca influenteaza in mare masura dezvoltarea si valoarea arboretelor pe intreg ciclul de productie. Ca urmare,eficienta acestor interventii trebuie apreciata in raport cu valoarea arboretelor parcurse si nu cu materialul lemnos ce poate fi valorificat.

2. Curatiri

Curatirile se refera la lucrarile de ingrijire a arboretelor in fazele de nuielis-prajinis, in scopul inlaturarii exemplarelor necorespunzatoare ca specie si conformare.

Prima curatire se executa la 3-4 ani dupa ultima degajare si se repeta ori de cate ori este necesara in arborete tinere pana in faza de prajinis, cand diametrul mediu al arboretului ajunge la 8 - 10 cm In toata aceasta perioada desimea arboretului este mare, ritmul de crestere dimensionala tot mai activ, intensitatea eliminarii este puternica si se poate produce uneori in defavoarea speciilor mai valoroase.

Curatirile sunt lucrari de selectie in masa, cu caracter negativ si se preocupa mai mult de ceea ce trebuie extras ca necorespunzator din arboret. Prin executarea curatirilor se urmaresc mai multe obiective si anume:

continuarea ameliorarii compozitiei si structurii arboretului;

ameliorarea spatiului aerian si edafic de crestere a arborilor;

mentinerea unui ritm activ de elagaj natural;

pastrarea integritatii structurale a arboretului;

recoltarea si valorificarea masei lemnoase rezultate, oriunde acest lucru este posibil.

Tehnica de executare. Preocuparile tehnice incep cu alegerea arboretelor de parcurs (bazata pe analiza si evaluarea in teren a starii arboretelor), amplasarea suprafetelor de proba de 2000 m², inventarierea arborilor si extragerea celor necorespunzatori, reamenajarea si completarea daca este cazul a retelei de acces in interiorul arboretului.

La executarea curatirilor atentia se concentreaza cu precadere asupra exemplarelor speciilor secundare si coplesitoare din plafonul superior al arboretului, dar si asupra exemplarelor uscate, atacate, rupte, cu coroane asimetrice care impiedica dezvoltarea exemplarelor valoroase, avand grija sa nu se intrerupa starea de masiv in nici un punct. In cazul curatirilor, arborii se taie de jos, cat mai aproape de sol iar masa lemnoasa se valorifica daca este cerere pe piata.

Ca si degajarile, curatirile se pot executa pe cale mecanica sau chimica.

Curatirile pe cale mecanica. Se bazeaza pe alegerea si taierea de jos a exemplarelor de extras. Alegerea arborilor se poate face anticipat prin asa numita operatiune de grifare (dupa numele uneltei cu care se zdreleste scoarta exemplarelor de extras). Taierea arborilor se executa cu toporase, topoare, ferastraie mecanice, etc.

Masa lemnoasa rezultata poate fi valorificata ca lemn de foc, sub forma de gramezi craci tip avand dimensiunile de 2 m latime, 1.5 inaltime si pana la 3 m lungime (volum aparent 9 m.c. pe figura si volum real de 1.10 m³). In cazul in care nu se sconteaza pe valorificarea lemnului din curatiri este de preferat sa se execute taierea de jos si lasarea pe teren a exemplarelor extrase    spre a contribui la ameliorarea conditiilor de solificare.

Curatirile pe cale chimica. Sunt asemanatoare ca tehnica de executare cu degajarile chimice. La noi in tara nu se aplica decat cu caracter experimental.

Sezonul de executare al curatirilor se alege ca si in cazul degajarilor in perioada 15 august - 30 septembrie in cazul curatirilor mecanice sau la inceputul perioadei de vegetatie, in cazul curatirilor chimice.

Intensitatea curatirilor depinde de natura, starea si desimea arboretului, de conditiile stationale si de efectul lucrarilor anterioare. E obligatoriu sa se evite in orice punct destramarea starii de masiv (K≥0.8). In masivele nerarite anterior este necesar ca prima curatire sa se execute cu prudenta, evitandu-se rarirea brusca si prea puternica.

Periodicitatea curatirilor este de regula intre 3 si 5 ani. O noua curatire devine oportuna intr-un arboret in anul in care se constata refacerea consistentei sau in anul urmator. In padurile din tara noastra 2-3 curatiri sunt in general suficiente.

Eficienta curatirilor este apreciata mai mult prin cresterea valorii arboretului care ramane. Spre deosebire de degajari, in acest caz rezulta si masa lemnoasa care prin valorificare compenseaza o parte din costurile de productie. In medie rezulta 6-7 m³/ha de arboret parcurs.

2. Rarituri

Rariturile se refera la rarirea si selectia individuala si repetata care se aplica in arborete situate in faza de paris, codrisor si codru mijlociu urmarind ingrijirea individuala a arborilor valorosi, in scopul de a spori valoarea productiva si protectoare a padurii cultivate.

Prima raritura se impune la 4-6 ani dupa ultima curatire si se repeta toata perioada cat cresterea in volum se mentine activa, aplicarea lor incetand atunci cand varsta arboretului atinge 2/3 din varsta exploatabilitatii.

Prin rarituri atentia principala este indreptata asupra arborilor care trebuie sa ramana pana la exploatabilitatea arboretului, iar prin rarire selectiva, individuala si pozitiva, se vor extrage arborii care ii stanjenesc in crestere si dezvoltare pe primii sau greveaza asupra starii fitosanitare a padurii. Prin aceasta devin mai pretentioase, mai complexe si nu pot fi realizate decat de un personal silvic bine calificat.

Obiectivele de realizat urmaresc:

ameliorarea spatiului de crestere aerian si edafic al arborilor valorosi;

mentinerea unei stari fitosanitare bune;

activarea cresterii in grosime a arborilor valorosi;

intensificarea fructificarii arborilor valorosi prin ultima raritura

recoltarea si punerea in valoare a arborilor de extras la fiecare interventie.

Normele tehnice in vigoare recomanda aplicarea rariturii de jos, a rariturii de sus, a rariturii combinate si a celei schematice.

1. Raritura de jos (raritura in dominat)

Consta in extragerea cu preponderenta a arborilor ramasi in plafonul inferior al arboretului si apartinand arborilor claselor Kraft IV si V. Deoarece se extrag cu precadere arborii dominati si uscati din arboret se urmeaza indeaproape calea raririi si selectiei naturale.

A fost fundamentata in Germania si i s-a zis si raritura de inmormantare a mortilor. Ea a fost conceputa mai ales pentru molidisuri echiene, in care arborii dominati, ramasi in plafonul inferior nu mai au sanse de ridicare in plafonul superior. Nu rezolva decat partial si in mica masura selectia in plafonul superior al arboretului.

2. Raritura de sus (raritura in dominant)

A fost fundamentata in silvicultura franceza si se preocupa in principal de alegerea si extragerea arborilor necorespunzatori din plafonul superior pentru a ameliora continuu contributiile de crestere si dezvoltare a arborilor valorosi din acelasi plafon. Este recomandabil ca arborii din plafonul inferior sa fie mentinuti, dar daca starea arboretului o cere se intervine si aici extragandu-se arborii uscati, rupti, etc.

Aceasta metoda se abate de la ritmul si sensul raririi si selectiei naturale, iar selectia poate deveni mai activa si eficienta in raport cu telurile de gospodarire fixate. A fost conceputa mai ales pentru padurile de foioase (de amestec sau pure), ca si pentru padurile de rasinoase si fag. Din punct de vedere economic este mai atractiva intru-cat se pun in valoare si arbori de dimensiuni mari. Reclama insa un personal mai calificat in alegerea arborilor de extras.

Raritura combinata (raritura mixta).

A fost generalizata in practica silvica de la noi si combina bazele metodologice ale celor doua tipuri de rarituri de baza: de jos si de sus. Consta in selectionarea si promovarea arborilor cei mai valorosi ca specie si conformare, mai bine dotati sau plasati spatial, intervenindu-se dupa caz atat in plafonul superior cat si in cel inferior. Asa cum a fost conceputa prezinta o mare suplete si permite adaptarea la cele mai variate genuri de paduri.

Tehnica de executare

Ca si in cazul lucrarilor precedente, aplicarea rariturii combinate implica o suita de operatii si anume: alegerea arboretelor de parcurs, asigurarea unui grad suficient de accesibilitate, alegerea, inventarierea si marcarea arborilor de extras, elaborarea actelor de punere in valoare a masei lemnoase, organizarea si executarea exploatarii masei lemnoase, etc.

Tehnica de lucru prevede diferentierea in padure a asa numitelor biogrupe si sa se procedeze la clasificarea arborilor din biogrupa si alegerea arborilor de extras. Biogrupa este constituita din 5 -7 exemplare situate in jurul unuia sau doi arbori valorosi cu care se interconditioneaza in crestere si dezvoltare. In cadrul biogrupelor arborii se clasifica in functie de valoarea si pozitia lor in arboret in 3 (4) clase functionale si anume:

Arborii de viitor se aleg din speciile mai valoroase si trebuie sa prezinte cele mai active cresteri, dar si o forma, elagaj cat mai bune. Se gasesc, de regula, in clasele Kraft I sau II, au coroane simetrice, sunt sanatosi si nu au defecte de forma.

Arborii ajutatori se pot alege din toate speciile arborescente si au rolul de a favoriza sporirea calitatii arborilor de viitor. Rolul lor este de a stimula elagajul si de a favoriza dezvoltarea unor tulpini drepte si coroane simetrice ale arborilor de valoare. Arbori folositori sunt plasati de regula in plafonul mijlociu si inferior al arboretului si apartin claselor III si IV Kraft.

Arborii de extras sunt cei care stanjenesc prin pozitia lor dezvoltarea armonioasa a arborilor de viitor sau care afecteaza starea fitosanitara a padurii.

Arborii indiferenti sunt plasati la extremitatea biogrupelor si care momentan nu se interconditioneaza cu ceilalti arbori.

De remarcat ca atat diferentierea biogrupelor cat si incadrarea functionala a arborilor in biogrupe se pot modifica in timp. In raport cu starea arboretului in care se intervine pot aparea diverse situatii:

a.       daca ponderea arborilor daunatori nu este mai mare si prin extragerea lor integrala la o interventie nu se reduce consistenta sub 0.8, se pun in valoare toti intr-o repriza de rarituri;

b.      daca ponderea arborilor daunatori este prea mare, este indicat sa se extraga in limita posibilitatii adoptate doar o parte din arborii daunatori, dandu-se prioritate extragerii celor uscati, lancezi, dezradacinati, rupti.

c.       In arboretele in care ponderea arborilor daunatori este mica se pot extrage, pe langa arborii daunatori si un numar de arbori folositori sau indiferenti spre a se rari satisfacator arboretul de parcurs.

Intensitatea rariturilor se stabileste cu ajutorul datelor luate din suprafetele de proba relative, prin raportul numarului, suprafetei de baza sau volumul arborilor de extras si aceleasi marimi caracteristice arboretului initial. In functie de intensitatea adoptata rariturile pot fi slabe (I≤5%), moderate (I=6-15%), forte (I=16-25%), si foarte puternice (I≥25%). In arboretele de rasinoase intensitatea curatirilor si a primei rarituri poate fi mai mare (forte sau foarte puternica) daca prin aceasta nu este afectata starea de masiv.

Periodicitatea rariturilor este mai mare decat la curatiri (6-12 ani) si creste pe masura inaintarii in varsta a arboretelor. In perspectiva cresterea intensitatii rariturilor ar putea avea consecinte favorabile de ordin silvicultural (se intervine mai rar reducandu-se numar interventiilor si implicit ponderea vatamarilor din exploatare) si economic (se pune in valoare o cantitate mai mare de masa lemnoasa la o interventie, raritura fiind mai atractiva). Prin rarituri se extrage in medie 25-30 m.c./ha la o interventie.

4. Raritura schematica (raritura simplificata).

Se aplica cu rezultate bune in culturile de plopi selectionati si a culturile de salcie selectionata. In esenta consta in rarirea dupa o schema stabilita anticipat prin care se extrage 25, 33 sau chiar 50% din numar de arbori, ceea ce inseamna intensitate foarte puternica. Este justificata de faptul ca se intervine in culturi uniclonale cu material riguros selectionat si in plus este vorba de specii repede crescatoare care refac in scurt timp starea de masiv. In aplicare se poate proceda in doua feluri:

rarirea in linie, mai frecventa, consta din faptul ca se extrag randuri intregi de arbori (unul din doua, din trei sau din patru in functie de intensitatea adoptata);

raritura din distanta in distanta, in care arborii de extras se aleg pe fiecare rand dupa o schema dinainte fixata.

Eficienta rariturilor se estimeaza atat prin valoarea arboretului ramas cat si prin productia de masa lemnoasa ce se valorifica si care in padurile neparcurse putrezeste. De asemenea, parcurgerea cu rarituri a arboretelor contribuie la cresterea ponderii sortimentelor de lemn gros si foarte gros din productia de lemn la exploatabilitate fara a se mari ciclul de productie.

4. Bazele teoretice ale lucrarilor de ingrijire cu caracter special

4.1. Lucrarile de igiena

Lucrarile de igiena, numite uneori taieri de igiena, constau in extragerea arborilor uscati, dezradacinati, lancezi, etc. in scopul ameliorarii si mentinerii unei stari fitosanitare corespunzatoare a padurii. In gospodarirea padurii, extragerea arborilor uscati, deperisati, dezradacinati, grav atacati se realizeaza prin executarea lucrarilor de ingrijire. Daca insa starea fitosanitara a padurii se inrautateste, atunci este necesar ca in astfel de cazuri sa se aplice neintarziat lucrari de igiena.

Lucrarile de igiena nu se planifica cu anticipatie precum lucrarile de ingrijire dar se vor executa oricand si oriunde daca se constata necesitatea executarii lor.

Tehnica de lucru consta in alegerea, inventarierea si marcarea arborilor de extras, intocmirea actelor de punere in valoare (A.P.V.) extragerea si valorificarea acestora ca produse de igiena evitandu-se producerea de vatamari arborilor ramasi si solului. Daca volumul arborilor extrasi depaseste 1-2 m.c./ha acesta se scade (se precompteaza) din posibilitatea de produse principale si secundare dupa caz.

4.2. Lucrarile de elagaj artificial.

Se refera la taierea si indepartarea ramurilor uscate, in curs de uscare sau a celor verzi din partea inferioara a coroanei arborilor in scopul ameliorarii calitatii acestora. Elagajul artificial in scopul ameliorarii calitatii tehnologice are la baza realitatea ca pe primii 4-5 metri ai arborelui se acumuleaza 60-65% din volumul fusului. Aceste lucrari se justifica in scop economic mai ales in arborete valoroase in care elagajul natural decurge mai greoi ca urmare a starii de desime a arboretului sau a insusirilor unor specii de a se elaga cu ritmuri lente. Se pot distinge mai multe tipuri de elagaj:

1. elagaj de penetrare (acces) prin care se urmareste curatirea de craci pe o inaltime de 2-2,5 metri de la sol a arborilor, in vederea favorizarii patrunderii muncitorilor pentru executarea altor lucrari.
2. elagajul de formare a coroanei arborilor, in scopul corectarii si cresterii valorii estetice a coroanelor arborilor in spatii intravilane, care se realizeaza treptat prin interventii repetate; in acest caz are loc si toaletarea ramurilor ramase in scopul obtinerii unor forme cat mai decorative
3. elagaj de liziera, in scopul instalarii si cresteri subarboretului ca o bariera mai activa contra patrunderii animalelor domestice in padure precum si elagajul de deformare a coroanelor puietilor si tineretului de brad in scopul evitarii recoltarii necontrolate a pomilor de Craciun;
4. elagajul propriu-zis prin care se urmareste in principal ameliorarea calitativa a tulpinii arborilor valorosi. Este recomandat in special la molid, duglas, pini, cires, nuc, cvercinee, etc.

Perioada optima pentru executarea elagajului este primavara timpuriu, inainte de intrarea in vegetatie, pentru ca ranile rezultate din taierea cracilor sa se cicatrizeze integral in cursul sezonului de vegetatie.

Modul de executare a elagajului. Se va urmari in principal ca:

prima interventie si urmatoarea sa fie executate inainte ca grosimea cracilor de elagat sa depaseasca 3 cm, pentru ca ranile rezultate prin taieri sa fie acoperite (cicatrizate) inainte de a fi infectate cu agenti patogeni;

taierea ramurilor sa fie facuta perpendicular pe ramuri sau chiar paralel cu axul trunchiului, dar rana produsa sa fie cat mai mica si cat mai neteda;

cioturile ramase dupa taiere nu trebuie sa depaseasca 0,5 cm dar se va evita vatamarea scoartei trunchiului in dreptul ramurii elagate.

Daca este posibil, executarea elagajului artificial va coincide cu executarea rariturii.

4. Lucrarile de emondaj.

Mai rar aplicat, emondajul are drept scop taierea cracilor lacome din partea inferioara a trunchiului arborilor sau indepartarea mugurilor dorminzi pentru a evita producerea de craci lacome. Aparitia cracilor lacome are loc mai ales in arboretele prea mult rarite. Tehnica de lucru la emondaj este asemanatoare cu cea utilizata la elagajul artificial.

4.4. Lucrarile de ingrijire a marginii de masiv.

Se refera la masurile tehnice vizand consolidarea marginii masivelor la actiunea unor factori perturbanti si urmareste cresterea stabilitatii arboretelor la actiunea vanturilor periculoase, diminuarea penetrarii in padure a animalelor domestice, etc. Lucrarile de ingrijire a marginii de masiv se aplica pe o fasie suficient de lata (40-60 m), in principal in arboretele vulnerabile la actiunea vanturilor periculoase si la lizierele padurilor in care pasunatul necontrolat constituie un pericol de degradare.

Pregatirea trebuie sa inceapa inca de la plantare. Cand lucrarile de impadurire se executa mai ales cu puieti de molid este recomandabil ca la primele 3 - 5 randuri sa se foloseasca o schema de plantat mai mare. In felul acesta liziera devine penetrabila la actiunea vantului, iar arborii din aceasta banda realizeaza cu timpul o rezistenta individuala sporita ca urmare a dezvoltarii mai active a sistemului radicelar si a coroanelor.

In cazul regenerarilor naturale este necesar sa se execute o rarire cat mai intensa si uniforma pe o banda perimetrala de 30 - 50 metri latime. Interventii asemanatoare sunt necesare si pentru corectarea marginii masivului in care au avut loc doboraturi intense de vant sau zapada, indiferent de varsta arboretului.

Pregatirea marginii de masiv avand drept obiectiv limitarea pasunatului in padure se poate realiza indiferent de modul de regenerare. Important in acest caz este ca lizierele de padure sa fie de la inceput mai intens rarite si, in plus, sa fie introdus un subarboret des, chiar arbusti cu tepi care sa limiteze patrunderea in interior a animalelor domestice.

Pentru consolidarea molidisurilor mai ales in zone expuse la doboraturi de vant se recomanda si aplicarea taierilor de izolare, de acoperire sau de normalizare.

- Taierile de acoperire urmaresc ca prin modul de asezare a taierilor in benzi sa se realizeze o succesiune de arborete de varste ti inaltimi crescatoare, in care fiecare arboret mai tanar sa ofere o protectie celor mai varstnice din spate contra vanturilor periculoase.

- Taierile de izolare implica separarea timpurie a celor doua masive de varste diferite prin deschiderea unei benzi de izolare lata de circa 10 - 15 m, orientata pe cat posibil perpendicular pe directia vantului dominant, dar evitand amplasarea pe linia de cea mai mare panta si producerea de formatiuni torentiale.

- Taierile de normalizare vizeaza ca si cele de izolare cresterea rezistentei arboretului mai tanar care va fi expus direct la actiunea vantului dominant dupa lichidarea arboretului mai varstnic care a avut efect protector asupra sa.

5. Lucrari de accesibilizare interioara a arboretelor ce se parcurg cu lucrari de ingrijire

Lucrarile de accesibilizare interioara au drept scop crearea conditiilor efectuarii la timp, cu un randament mai mare, cu costuri mai reduse si eforturi mai mici a lucrarilor de ingrijire si conducere a arboretelor.

Prin aceste lucrari se pot realiza mai multe obiective si anume:

organizarea mai eficienta a muncii;

ameliorarea conditiilor de circulatie si vizibilitate in arboret;

reducerea costurilor de productie si cresterea posibilitatilor de valorificare a masei lemnoasa recoltate, etc.

Caile (culoarele) de acces se diferentiaza in raport cu latimea lor in mai multe tipuri:

a.       cai inguste, cu latimea de 0,8 - 1,5 metri;

b.      cai semilargi, cu latimea intre 1,6 - 2,5 metri;

c.       cai largi, cu latimea mai mare de 2,5 metri;

Prin deschiderea cailor de acces nu se scoate nici o suprafata din productia de masa lemnoasa, intrucat pe masura cresterii si dezvoltarii arborilor caile deschise sunt treptat inchise. La primele degajari sunt satisfacatoare culoarele inguste si semilargi, iar la curatiri si prima raritura sunt de preferat cele semilargi si largi.

Culoarele care nu mai sunt ulterior utilizate se inchid dupa 1 -2 ani cele inguste, dupa 2 - 3 ani cele semilargi si dupa 3 -5 ani cele largi.