SCOPUL SI SARCINILE PRODUCERII DE SAMANTA DE GRAU

SCOPUL SI SARCINILE PRODUCERII DE SAMANTA DE GRAU

S-a aratat pe buna dreptate (Feistritzer, 1969) ca samanta ocupa o pozitie cu totul aparte in cadrul tuturor masurilor ce pot fi luate pentru stimularea agriculturii. Dintre toate parghiile utilizabile pentru marirea productiei, samanta este singura realizata de agricultura pentru agricultura, in timp ce toate celelalte (mecanizarea, fertilizarea, pesticidele etc.) reprezinta contributia industriei la ridicarea agriculturii.

In toate cazurile cand s-a produs si s-a utilizat samanta de calitate, din soiuri ameliorate, corespunzatoare conditiilor pedoclimatice respective si cu indici de valoare ridicata in privinta puritatii genetice si fizice si a germinatiei si libera de boli , s-au realizat sporuri de productie spectaculoase.

Prin producerea de samanta se urmareste: mentinerea la un nivel ridicat a capacitatii de productie si a tuturor insusirilor valoroase ale soiurilor; pastrarea sanatatii materialului de samanta; asigurarea la timp a tuturor unitatilor agricole cu samanta de calitate superioara din soiurile aflate in cultura.

A.    Mentinerea la un nivel ridicat a capacitatii de productie si a insusirilor valoroase ale soiurilor si hibrizilor.

Procesul de producere a semintelor valoroase nu se incheie in momentul introducerii in cultura a noilor cultivare. Dimpotriva abia de acum inainte producerea de seminte din noul soi sau hibrid cunoaste extinderea sa maxima si capata continuitatea si ritmicitatea caracteristice unei activitati centralizate.

Principala sarcina prin sistemul de producere de samanta este decairsul generatiilor de inmultire. Aceasta scadere a capacitatii de productie poate fi produsa atat de schimbari interne, genotipice, datorita impurificarilor biologice, cat si de modificari externe, fenotipice, provocate de actiunea mediului inconjurator.

Cauzele care duc la schimbarea constitutiei si echilibrului genetic al unui cultivar pot fi impartite in doua grupe mari: cauze de natura genetica si cauze datorate interactiunii intre genotip si mediu.

a) Din grupa cauzelor de natura genetica, trebuie amintite in principal urmatoarele:

Aparitia de segregari indepartate. Cu toate ca indivizii care alcatuiesc in lan populatia unui cultivar par asemanatori, ei reprezinta in realitate un amestec mai mult sau mai putin variat de diferite genotipuri. Gradul de variabilitate depinde de natura fiecarui soi.

Astfel, soiurile provenite in urma selectiei individuale repetate, efectuate intr-un material relativ omogen, sunt mult mai uniforme decat soiurile realizate prin selectie individuala dintr-o populatie hibrida completa.

Cu cat genitorii cultivati pentru obtinerea populatiei hibride au fost mai diferiti genetic cu atat este mai mare posibilitatea aparitiei unor segregari indepartate (Craciun si Muresan, 1966).

Aparitia de mutatii care duc la modificarea structurii genetice a soiului. Acest fenomen se produce indeosebi in cazul mutatiilor recurente, care se repeta cu o frecventa suficient de mare pentru a afecta structura genetica a soiului. Brieger (1958) considera ca mutatii recurente ce joaca acest rol, pe acelea care apar cu o frecventa medie cuprinsa intre IO'⁴ si IO'⁶.

Atunci cand frecventa este mai mica decat limita inferioara -sus aratata- se considera ca mutatiile sunt singulare si neimportante, iar daca depaseste limita superioara se socoteste ca nu mai este vorba de o mutatie ci de o alta cauza care afecteaza structura genetica a soiului, si anume de instabilitatea unei gene (Craciun si Muresan, 1966).

Desi schimbarile produse de mutatii sau de instabilitatea unei gene pot fi uneori pozitive si utile, de cele mai multe ori insa ele au efecte nedorite, ca de exemplu rusticizarea soiului sau reducerea capacitatii lui de productie.

Infiltratia unor gene straine. Acest fenomen se manifesta in general la plantele alogame si se produce, de regula, atunci cand unul sau mai multi indivizi, care nu apartin unui anumit cultivar, reusesc totusi sa patrunda in asociatia respectiva participand la procesele de reproductie.

Patrunderea si participarea genelor straine se poate realiza pe cele mai diferite cai, insa mai frecvent prin contaminarea cu polen strain; prin impurificarea mecanica a materialului seminal; prin rasarirea unor seminte straine ramase in terenul de cultura de la culturile anterioare sau aduse de catre pasari etc. In literatura de specialitate infiltratia genelor straine este un fenomen frecvent citat, mentionat si sub denumirile 'migrarea de gene' sau - in cazul alogamelor - 'contaminare cu polen strain'.

Abaterea de la modul normal de reproducere. Daca facem abstractie de inmultirea asexuata, modul de reproducere al plantelor si deci al cultivarelor este in principiu fie autogam, fie alogam. Practic, insa la aproape toate speciile modul de reproducere este in realitate predominant si nu absolut autogam sau respectiv alogam. Aceasta proportie - oricat de redusa - de abatere de la modul normal si predominat de reproducere a unui cultivar constituie una din cauzele care provoaca, in timp, impurificarea biologica si deprecierea acestuia.

Autogamia absolut deplina nu se realizeaza decat in cateva cazuri exceptionale, la anumite specii de Viorea (Muresan, 1967). In rest, la toate autogamele apare si o proportie variabila de polenizare incrucisata, denumita in acest caz 'alogamie reziduala'.

Proportia de alogamie reziduala a autogamelor variaza atat de la o specie la alta, cat si de la un soi la altul, in limite destul de largi.

Desi graul este preponderent autogam, procentul de fecundare straina variind in general intre 0,1 si 1 %, in unii ani ( mai ales in anii secetosi sau cu fluctuatii termice deosebite in perioada androgenezei) si la unele soiuri (indeosebi la soiurile cu talie foarte scurta sau mai sensibile la seceta si fluctuatii termice), procentul florilor care primesc polen strain poate ajunge la 5 % sau chiar mai mult.

Aceasta duce la o crestere insemnata a procentului de plante heterozigote, iar in cazul cultivarii la distante mici de alte soiuri din aceeasi specie creeaza posibilitatea impurificarii prin aparitia de hibrizi care vor segrega in generatiile urmatoare plante netipice soiului.

Mai grav si mai important pentru producerea de seminte este insa faptul ca alogamia reziduala poate varia destul de mult - la acelasi soi - in functie de o serie de factori, cum sunt: tendinta de inflorire deschisa, lipsa polenului in floarea respectiva, capacitatea redusa de germinare a polenului, umiditatea atmosferica, temperatura aerului etc.

De asemenea, nici alogamia absolut deplina nu se realizeaza in natura decat in mod exceptional, in cazurile de autosterilitate. In plus, la toate plantele alogame survine si un procentaj oarecare de autopolenizare.

In mod practic deci, marea majoritate a plantelor de cultura nu sunt nici exclusiv autogame, nici exclusiv alogame, ci un amestec al celor doua tipuri extreme de reproducere.

Pentru producerea de seminte este insa deosebit de important nu numai fenomenul influentarii constitutiei genetice, a unui cultivar, de catre raportul existent intre autogamie si alogamie, ci in special faptul ca acest raport nu este constant ci variabil de la un an la altul, in functie de o serie de factori climatici si biologici.

Actiunea selectiei naturale poate, de asemenea, duce la modificarea structurii genetice a unui cultivar. Efectul selectiei se manifesta in mod concret prin numarul de descendenti transmisi in generatia urmatoare, de catre fiecare din indivizii generatiei anterioare. Structura genetica ramane nemodificata - ca urmare a selectiei naturale - doar in doua cazuri: atunci cand toti indivizii ce alcatuiesc populatia cultivarului vor transmite exact acelasi numar de descendenti in generatia urmatoare si atunci cand toti indivizii cultivarului prezinta exact acelasi genotip.

Sub actiunea selectiei naturale, in cursul vegetatiei, pot aparea, pe langa unele modificari utile, cresterea rezistentei la conditiile nefavorabile, cum sunt: inrautatirea calitatii sau scaderea capacitatii de productie datorita supravietuirii unui numar mai ridicat de forme extensive.

De aceea, in producerea semintelor cu valoare biologica ridicata, un rol important trebuie sa-1 aiba selectia artificiala, prin aplicarea in procesul producerii de samanta a unei alegeri judicioase a celor mai corespunzatoare plante elite, care sa asigure mentinerea capacitatii de productie a soiului si chiar sa imbunatateasca unele insusiri. Aplicarea unei selectii unilaterale poate duce la ingustarea bazei ereditare a soiului si poate avea ca urmare o reducere substantiala a capacitatii de productie, datorita scaderii adaptabilitatii soiului. Odata cu pastrarea puritatii si tipicitatii, in procesul producerii de seminte trebuie sa se mentina obligatoriu echilibrul genetic al biotipurilor valoroase componente.

b) Din categoria cazurilor de alterare a unor insusiri ale cultivarelor, produse de interactiunea genotip x mediu, pot fi citate urmatoarele:

Aparitia de variatii genetice (genetic shifts) atunci cand unele cultivarea alogame sunt cultivate pentru producerea de samanta in afara zonelor geografice in care ele au fost create (Hanson, 1969).

Provocarea de modificari sub actiunea valorilor extreme ale unor factori de mediu. Independent de conditiile de mediu asigurate, sau create, pentru inmultirea unui cultivar, interventia valorilor extreme ale anumitor factori de mediu, necontrolabili de catre om, poate provoca segregari care afecteaza si schimba caracteristicile soiului.

De exemplu, actiunea unor temperaturi foarte scazute in timpul iernii, asupra cerealelor de toamna, pot provoca segregari la unele cultivare si reduce omogenitatea acestora (Craciun si Muresan, 1966).

Aparitia de loturi diferentiate de seminte, in cadrul aceluiasi genotip, respectiv cultivar, in functie de locul producerii lor. Asemenea seturi diferentiate de seminte, in cadrul unui genotip, pot rezulta datorita efectelor factorilor de mediu asupra dezvoltarii florale, sau asupra susceptibilitatii la boli (Hanson, 1969).

Cazurile si situatiile de modificare, de schimbare in timp, a
structurii cultivarelor si nivelului de manifestare a caracteristicilor
lor - prezentate pana aici - demonstreaza cu prisosinta ca mentinerea in timp a unui cultivar, respectiv a fondului sau seminal, la nivelul creat de ameliorator in privinta productivitatii si a celorlalte caractere valoroase, este o munca foarte importanta si de mare raspundere.

Rezulta ca producerea de samanta care sa asigure mentinerea nealterata, de-a lungul anilor a tuturor caracteristicilor valoroase ale cultivarelor constituie o activitate - in acelasi timp de productie si de cercetare - careia trebuie sa i se acorde aceeasi importanta ca si activitatii de creare de soiuri.

Pentru buna desfasurare a acestei activitati este necesara realizarea prealabila a cel putin trei factori esentiali :

In primul rand, elaborarea - in baza rezultatelor din cercetare si productie - a unei metode detaliate de producere a semintelor pe specii.

In al doilea rand, existenta unei colaborari stranse intre amelioratori, producatori de samanta si organele ce executa recunoasterea si certificarea loturilor semincere.

In al treilea rand, existenta unor norme precise privind certificarea semintelor, norme care sa fie elaborate in stransa concordanta cu caracteristicile genetice si cu modul de creare al fiecarui cultivar.

B. Pastrarea sanatatii materialului de samanta

In procesul producerii de samanta, una din sarcinile mai importante o constituie obtinerea unui material de semanat sanatos.

Incepand inca din primele verigi ale procesului de producere de samanta trebuie luate cele mai severe masuri de eliminare a tuturor indivizilor atacati de diferite boli.

O atentie deosebita trebuie sa se acorde bolilor transmisibile prin seminte. Prezenta chiar intr-un proces foarte redus a unor boli constituie una din cauzele pentru care culturile respective se resping la recunoastere de catre inspectorul aprobator.

Alegerea zonelor pedoclimatice cele mai favorabile, alegerea terenului, rotatia culturilor au de multe ori importanta hotaratoare in obtinerea unor seminte sanatoase si de calitate superioara.

O masura obligatorie pentru evitarea infestarilor culturii de grau cu diferite boli si daunatori, in cazul loturilor semincere o constituie asigurarea unei rotatii rationale a culturilor. Aceasta masura determina, asa cum se stie, prevenirea atacului unor boli si daunatori comuni.

C. Asigurarea tuturor unitatilor agricole cu samanta de
calitate superioara

Tinand seama de necesitatea asigurarii in fiecare an a cerintelor interne si a cantitatilor cerute pentru export se planifica ce anume cantitati de samanta trebuie sa se produca precum si suprafetele pe care trebuie sa le ocupe loturile semincere in unitatile producatoare de samanta.

D. Constituirea fondului de stat al semintelor.

Pentru asigurarea in fiecare an a necesarului de samanta din soiurile cultivate se constituie fondul de stat al semintelor care se compune din fondul de productie si din fondul de rezerva si se calculeaza necesarul de samanta care trebuie produs.

Fondul de samanta pentru productii se constituie din samanta Baza (elita) produsa de Statiunea experimentala si Certificata 1 si 2 (inmultirea I si inmultirea a Ii-a) care se produce in ferme specializate pentru producerea semintelor.

Fondul de seminte de rezerva se constituie pentru a se asigura acoperirea deficitului de samanta care poate sa apara ca urmare a unor calamitati naturale (seceta, inundatii, grindina, inghet etc.).

Fondul de rezerva difera de la o cultura la alta variind de la 20 % la 100 %.

Pentru calcularea necesarului de samanta se tine seama de urmatoarele elemente:

suprafata ocupata in producerea de samanta de soiul
respectiv;

coeficientul de inmultire;

- perioada de innoire a semintei de catre fiecare unitate producatoare in parte.

In conformitate cu legea privind producerea, folosirea si controlul calitatii semintelor, termenul de reinnoire a semintelor soiurilor de grau este de 2-3 ani.

E. Organizarea producerii semintelor.

Raspunderea pentru asigurarea cantitativa si calitativa a semintelor la toate plantele de cultura revine, conform legii, Ministerului Agriculturii si Alimentatiei.

Necesarul de samanta se calculeaza anual pe baza comunicarii Directiei Agricole judetene. Pe baza acestui necesar se intocmesc planuri de perspectiva si anuale de producere si inmultire a semintelor. Semintele se produc pe baza de contract in institutele si statiunile experimentale ale Academiei de Stiinte Agricole si Silvice si in ferme specializate in cadrul societatilor comerciale cu capital de stat.

Contractarea si valorificarea semintelor se realizeaza prin intreprinderile specializate, din subordinea centrelor de profil ale Ministerului Agriculturii Padurilor si Dezvoltarii Rurale

a. Samanta Prebaza (superelita), Baza (elita si formele parentale) se produce in cadrul unitatilor Academiei de Stiinte Agricole si Silvice, institutelor si statiunilor de cercetare.

b. Certificata 1 (inmultirea I) se produce in principal in ferme specializate din societatile comerciale cu capital de stat. Fermele specializate sunt amplasate in zonele favorabile producerii semintelor si au sarcina sa garanteze obtinerea cantitatilor necesare, autenticitatea , valoarea biologica si culturala a semintelor produse.

c. Certificata 2 (inmultirea a II-a) se produce in societati si asociatii agricole, in vederea asigurarii necesarului propriu de samanta.

In viitor se prevede ca anumite unitati sa se specializeze in producerea de samanta si sa le aprovizioneze si pe celelalte.

Specialistii din unitatile de productie vor da toata atentia cuvenita loturilor semincere executand purificari biologice, recoltarea, conditionarea si pastrarea cu toata grija, evitand orice amestec mecanic.

Apoi din fiecare lot de seminte se vor lua probe dupa reguli tehnice in vigoare, se vor trimite laboratoarelor de controlul semintelor pentru a se determina valoarea culturala a acestora.