Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale. producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor


Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Agricultura


Index » business » Agricultura
» Rolul organizatorului in cadrul procesului de dezvoltarea rurala


Rolul organizatorului in cadrul procesului de dezvoltarea rurala




Rolul organizatorului in cadrul procesului de dezvoltarea rurala

1 Organizatorul-factor promotor al dezvoltarii

Este o persoana resursa si un facilitator care ajuta grupul sa se organizeze, sa-si defineasca problemele, sa recruteze noi membri si sa-si gaseasca strategii si tactici de sustinere a cauzei lor. De asemenea el poate sa-i invete pe membrii comunitatii tehnici de analiza si sa faca cercetari.

 Deoarece adesea membrii unei comunitati functionale sunt dispersati din punctul de vedere al locului in care se gasesc, promotorul dezvoltarii  poate sa-si asume responsabilitatea de a mentine legatura si comunicarea intre ei.

Organizatorul dezvoltarii rurale trebui sa aiba abilitati in evaluarea nevoilor si in cercetare pentru a ajuta comunitatea sa-si stabileasca grade de dezvoltare realiste. Alte roluri importante sunt cele de planificare, negociere cu finantatori si asistenta in administrarea fondurilor care au fost alocate. Este importanta si capacitatea de a le dezvolta calitatile de lideri si abilitati tehnice




Cand un organizator comunitar ajunge pe scena locala, trebuie sa aiba cunostinte despre populatie, conflictele locale, frustrarile oamenilor, sperantele si temerile lor. Mai ales trebuie sa fie trebuie sa cunoasca evenimentele recente care au afectat populatia locala, evenimentele care sunt in curs de desfasurare, si cele pe cale sa izbucneasca.

Prezentarea – cand organizatorul soseste se prezinta ca venind din partea unui anumit program sau agentie. Adesea identificarea cu o agentie va fi un handicap in fata cetatenilor care au prejudecati fata de institutii si “birocrati”. Felul in care se prezinta are un rol important in reducerea ostilitatii si a prejudecatilor

Convorbiri informale – relatiile se dezvolta prin astfel de convorbiri, mai ales in locurile in care oamenii se simt “pe terenul lor” .Este important ca oamenii sa fie ajutati sa verbalizeze temerile, ingrijorarile, frustrarile. Conversatiile vor explora pe cat posibil posibilitatile de actiune locala comuna prin colaborare cu ceilalti nemultumiti. Aceasta faza poate necesita mai multe zile, saptamani sau chiar luni intregi.

Numarul de persoane care doresc sa actioneze pentru rezolvarea unei probleme este adesea foarte mic la inceput, posibil doua sau trei persoane. (formarea unui “nucleu”. )

Structura – intalnirile informale duc cel mai adesea le recunoasterea faptului ca grupul trebuie organizat pentru a realiza schimbarile propuse. Structura formala decisa poate varia de la cativa reprezentanti (presedinte, casier, etc.) pana la o organizare cu statut, reguli de functionare, un comitet director si comisii de lucru. Modelul arata ca liderii pot aparea din orice fel de categorie sociala, daca organizatorul este priceput.

d) Angajament – dupa ce structura este stabilita, este important ca membrii grupului sa ajunga la angajamentul de a activa impreuna o perioada de timp pentru a realiza un anumit obiectiv;

Alternative – dupa ce problema este definita in mod clar, se trec in revista toate caile alternative de solutionare a ei pe care le pot concepe membrii grupului;

Studiul – avantajele si dezavantajele solutiilor propuse sunt apoi analizate si discutate cu atentie.

Baza valorica – cand sunt discutate alternativele, este de dorit sa se ia hotarari respectand normele etice generale. In acest moment organizatorul poate si trebuie sa puna intrebari privind obiectivele finale pentru a atrage atentia asupra valorilor pe baza carora vor fi judecate alternativele propuse. Scopul este de a facilita procesul de dezvoltare a unei “baze de valori” pentru a facilita alegerea.

Decizia – in final se ia o hotarare care va contine si etapele specifice ale actiunii de desfasurat pentru a rezolva problema identificata in comun.

Analiza si evaluarea – membrii nucleului discuta si evalueaza rezultatele proiectului. Adesea organizatorul descopera ca membrii se judeca foarte aspru intre ei si sunt foarte autocritici.

Repetarea – dupa proiectul initial (de obicei simplu) “nucleul” isi indreapta actiunile catre probleme si interese de o complexitate sporita. Pentru fiecare proiect nou se repeta pasii din cele doua faze anterioare. Odata cu cresterea complexitatii proiectelor creste si increderea participantilor in propriile forte.

Contacte exterioare – odata ce cresc numarul si complexitatea proiectelor, se dezvolta si contactele cu factorii de decizie si figurile politice ale comunitatii. Membrii nucleului incep sa considere ca pot discuta deschis problemele cu cei aflati temporar la putere, chiar daca uneori cererile le sunt refuzate. Un alt set de contacte pe care le realizeaza “nucleul” este cu agentiile de servicii sociale din comunitate.

Nevoia de coalitii – este uneori avantajos de a forma coalitii cu nucleele din vecinatate care sunt interesate de a rezolva probleme similare.

Implicarea comunitatii poate varia de la foarte redusa la una substantiala, depinzand de parerile pe care le are fata de problema cu pricina. De exemplu, un efort de a proiecta si obtine fonduri pentru un centru de zi adresat oamenilor in varsta poate sa duca la implicare din partea comunitatii sau poate sa n-o faca, in functie de politicile ce se refera la un astfel de centru. Prin prisma acestui model, se pune accentul pe identificarea nevoilor si pe gasirea de bunuri si servicii si directionarea lor spre cei care au nevoie de ele. Schimbarea se produce conform urmatoarei abordari.

2 Rolul organizatiilor in dezvoltarea rurala

Organizatiile sunt structuri sociale alcatuite dintr-un anumit numar de membri, fiecare cu un anumit rol, insa toti membru urmaresc indeplinirea aceluiasi scop.

Membrii organizatiei sunt obligati sa actioneze in directia atingerii unui scop printr-un contract sau conventie si de aceea se poate presupune ca in acelasi timp ei au si scopuri private.

Activitatea in serviciul organizatiei reprezinta un compromis intre scopul organizatiei si interesele private ale membrilor si aceasta caracterizeaza dilema fiecarei organizatii (gasirea unui echilibru intre rezultate si satisfactii).

O organizatie isi atinge, din punct de vedere teoretic, sarcinile pe care si le-a stabilit daca:

       scopurile sunt cunoscute;

       metodele pentru atingerea scopului sunt stapanite (relatia scop-mijloace);

       metodele de lucru sunt folosite exclusiv pentru atingerea scopului organizatiei;

       membrii organizatiei se comporta numai in sensul relatiei scop-mijloace;

       daca nu apar factori perturbatori din mediul adiacent organizatiei.

In situatia in care toate aceste conditii sunt indeplinite in cadrul unei organizatii, atunci conducerea si organizarea atinge stadiul de arta.

Problema conducerii consta in punerea in concordanta a necesitatilor personale si scopurilor membrilor cu scopurile organizatiei si prin colaborare sa se urmareasca indeplinirea lor.

Imaginea omului determina stilul de conducere si in literatura  de specialitate sunt cunoscute doua teorii referitoare la activitatea omului: „teoria x“ si „teoria y“.

„Teoria X“ sustine ca:

       munca nu este o activitate placuta pentru majoritatea oamenilor;

       cei mai multi oameni nu preiau cu placere responsabilitatea si sunt putin ambitiosi;

       salariul reprezinta singurul motiv pentru care lucreaza;

       majoritatea oamenilor sunt incapabili sa-si rezolve singuri problemele legate de organizarea muncii;

       cei mai multi oameni trebuie sa fie constransi si atent supravegheati pentru a atinge scopurile organizatiei;





Din aceasta teorie rezulta ca eficienta organizarii poate fi marita daca:

       autoritatea este indreptata asupra fiecarui membru;

       supravegherea si controlul muncii sunt severe;

       omul este considerat ca individ social izolat si la organizarea muncii sunt luate in considerare toate caracteristicile sale psihologice;

       munca poate fi transformata in activitate de rutina.

„Teoria Y“ sustine contrariul primei teorii si anume:

       munca este la fel de naturala ca si joaca daca pentru aceasta sunt create conditii favorabile;

       autocontrolul este o premisa suficienta pentru atingerea scopului;

       autocontrolul in concordanta cu scopul organizarii depinde de rasplata care serveste pentru satisfacerea necesitatilor personale, sociale si economice;

       multi oameni au capacitatea de a-si rezolva singuri problemele organizatorice;

       posibilitatile oamenilor nu sunt suficient utilizate in organizarea muncii.

Eficienta organizarii in acest caz va fi mai mare daca:

       autoritatea se exercita atat pe verticala, cat si orizontala;

       supravegherea si controlul sunt generale;

       individul se comporta ca fiinta sociala, psihologica si fiziologica, aceasta insemnind acceptarea omului ca intreg;

       sarcinile de lucru sa fie importante, variate si sa ceara intr-o anumita masura pricepere si apreciere.

Pe scurt se poate afirma ca „teoria X“ este orientata spre control iar „teoria Y“ spre motivarea muncitorilor.

Climatul de lucru si modul cum decurge activitatea lucrativa influenteaza fundamental performantele muncitorilor. Conducerea organizatiilor are sarcina de a crea conditii bune de lucru si in acest sens cele mai importante masuri organizatorice se refera la: procedee de stabilire a scopului, planificare, decizii, realizarea sarcinilor de lucru, delegarea muncitorilor, responsabilitate si competenta, control, comunicare si motivarea muncitorilor.

Cine lucreaza cu organizatii din tari cu economia in tranzitie are de luptat deseori cu birocratia instalata in perioada totalitara in care s-a impus cu timpul modelul „teoriei x“. Nu exista o reteta general valabila in ceea ce priveste comportamentul care trebuie abordat in astfel de cazuri, insa se recomanda o intelegere a acestei situatii mai ales aceea care se refera la comportamentul uman. Un agricultor care lucreaza pentru o anumita firma din mediul rural nu este interesat decat de salariul personal si el este capabil de performanta numai daca este motivat suficient financiar.

3. Modele de Dezvoltare Comunitara

 Weil si Gamble (1995) au identificat opt modele ale dezvoltarii comunitare care exista in mod curent si care sunt de asteptat sa persiste:

-                  organizarea vecinatatii,

-                  organizarea de comunitati functionale,

-                  dezvoltare economica si sociala a comunitatii,

-                  planificare sociala,

-                  dezvoltare de programe si retele comunitare,

-                  coalitii,

-                  politici si actiuni sociale

-                  si miscari sociale.

Organizarea vecinatatii

 Acest tip de dezvoltare comunitara isi face aparitia cand cetatenii dintr-o comunitate stabilesc legaturi intre ei pentru a duce o viata mai buna si pentru a-si intari comunitatea. Organizarea vecinatatii se concentreaza in principal asupra mai multor aspecte:




a. construirea unei structuri reprezentative formate din persoane cu initiativa din comunitate care sa identifice nevoile acesteia

b. definirea de sarcini si asumarea lor de catre membrii comunitatii;

c. dezvoltarea de abilitati de catre membrii comunitatii in vederea rezolvarii sarcinilor asumate (abilitati de organizare si de conducere in special);

Folosind acest model, putem schimba comunitatea cel mai bine daca implicam un mare numar de oameni la nivel local. Toti membrii comunitatii, mergand de la cei dezavantajati la cei care fac parte din structurile de putere, contribuie la identificarea si rezolvarea de probleme.

Acest model pune accentul pe proceduri democratice, obtinerea consensului, cooperare voluntara, dezvoltarea capacitatii de conducatori a membrilor comunitatii si auto-ajutorarea.

Rolurile promotorului dezvoltarii in cadrul acestui model sunt cele de facilitator, catalizator, coordonator si invatator al abilitatilor de rezolvare a problemelor.

Organizarea vecinatatii presupune ca oamenii vor renunta la interesele lor egoiste in urma apelurilor la altruism. La baza sta urmatoarea afirmatie: “Impreuna putem vedea ceea ce este de facut si sa facem acel lucru” Discutiile si comunicarea dintre diferite fractiuni folosesc la atingerea unui consens in ceea ce priveste problemele asupra carora trebuie sa se concentreze si a strategiilor care trebuie folosite sau asupra actiunilor in care trebuie sa se angajeze pentru a rezolva aceste probleme.

In cadrul acestui model promotorul dezvoltarii va fi cel mai adesea implicat in dezvoltarea lidershipului in cadrul organizatiei decat intr-un rol direct lider.

Folosind acest model promotorii  dezvoltarii au posibilitatea de a-i invata pe ceilalti membri ai comunitatii lucruri practice cum ar fi pregatirea unei intalniri, convingerea celorlalti de a li se alatura in realizarea unui scop comun si dezvoltarea unui plan si a unui grup de actiuni practice. Promotorul dezvoltarii poate furniza informatii, cum ar fi localizarea audierilor publice importante pentru comunitate.

4 Organizarea de comunitati functionale

Prima caracteristica a acestui model este faptul ca se concentreaza mai degraba pe o comunitate functionala si nu pe una geografica. Aceste forme de organizare pledeaza pentru schimbarea politicilor, comportamentelor si atitudinilor in legatura cu problema pentru care aleg sa militeze. O astfel de forma de organizare poate, de asemenea dezvolta servicii pentru persoanele vulnerabile afectate de problema pentru rezolvarea careia militeaza.

Pe masura ce comunitatile functionale devin mai organizate, obtin o capacitate interna de constructie prin intermediul membrilor lor, care isi imbunatatesc cunostintele privind problema care ii preocupa. O astfel de organizatie se concentreaza asupra sprijinirii cercetarilor, actiunii publice, educatiei, dezvoltarii de politici sau de servicii in ceea ce priveste problema aleasa de ea.

5 Dezvoltarea sociala si economica

Scopul acestui model este sa imbunatateasca calitatea vietii si sa ofere posibilitati economice celor care locuiesc in comunitati sarace sau oprimate.

Accentul se pune pe organizarea unei comunitati pornind de la organizarea intr-o structura a membrilor ei, apoi dezvoltarea capacitatii de a se autoadministra si a se organiza singuri si abia pe urma dezvoltarea si implementarea planurilor de progres social si economic.

De mare importanta in cadrul acestui model este folosirea structurii comunitare care s-a dezvoltat in aceste conditii vitrege pentru a-i convinge pe cei care dispun de resurse sa investeasca in dezvoltarea sociala si economica a comunitatii. O astfel de comunitate incearca, de obicei, sa convinga detinatori de resurse cum ar fi consiliile locale si judetene, fundatii, banci si investitori dinafara sa investeasca in ea. De asemenea ele incearca sa-si pregateasca membrii (alaturi de non membrii care traiesc in comunitate) sa se foloseasca de investitiile sociale si economice.

6. Modelul Alinsky – dinamica puterii si dezvoltarea rurala

De fiecare data cand un organizator vine intr-o noua comunitate sau intr-un nou grup el trebuie sa inceapa imediat sa analizeze structura de putere din comunitate sau grup. Toate comunitatile, bisericile, cluburile, organizatiile au o structura de putere, reala sau imaginata pe baza careia grupul actioneaza.

In cele ce vor urma, procesul de planificare a proiectelor de dezvoltare rurala va fi prezentat detaliat.

Pre-planificarea:

- de ce se face planificarea?

- cine este sponsorul?

- cine va face planificarea?

- sunt incluse puncte de vedere variate?

Planificarea – planurile ce trebuiesc facute

Primul pas in aceasta etapa este reprezentat de evaluarea problemei, aceasta incluzad :

-                  evaluarea nevoilor, identificarea problemei, analiza cauzelor problemei si evaluarea resurselor.(Evaluarea nevoilor include strangerea, organizarea si analiza informatiilor pertinente).

-                  In cazul identificarii problemei dificultatea consta in natura subiectiva a “problemei”- o problema este ceea ce o persoana percepe ca fiind problema.

-                  Natura problemei este determinata de maniera in care aceasta este perceputa.

-                  Perceptia unei probleme se formeaza in functie de date, atitudini si judecati de valoare.

Trei masuri care sunt de ajutor in acest proces se leaga de identitatea problemei (ce este exact?), locatia ei (unde exact se afla problema cu pricina?), si magnitudinea ei (cat este de extinsa problema?).

Stabilirea scopurilor. Scopurile proiectului sunt stabilite pe termen lung si pot fi formulate in termeni generali. Ele reprezinta asertiuni despre ceea ce se doreste si este posibil ca acestea sa nu fie atinse.

Obiectivele sunt cuantificabile. Un obiectiv poate fi masurat atat in relatie cu actiunile care trebuiesc intreprinse pentru atingerea acestuia, cat si in relatie cu perioada de timp necesara. Folosirea standardelor si masuratorilor in ceea ce priveste obiectivele ar trebui sa reflecte calitatea dorita.

Exista doua tipuri de obiective. Unele dintre ele trebuie sa fie atinse dac proiectul are succes. Altele sunt dezirabile dar nu esentiale.

Obiectivele specifice si clare sunt necesare din diferite motive. Luarea in considerare a alternativelor si selectia strategiei are o stransa legatura cu obiectivele.

Mai mult decat aceasta e foarte dificil sa evaluezi un program daca nu  are obiective cuantificabile. Fara obiective clare programul poate fi evaluat numai dupa considerente personale.

Este extrem de important ca un program sa aiba scopuri bine definite.

Planificarea sociala

Aceasta abordare pune accentul pe un proces tehnic de rezolvare de probleme si porneste de la premisa ca schimbarea comunitatii intr-un mediu complex si industrializat presupune profesionisti foarte priceputi si pregatiti care pot ghida procesul complex al schimbarii. Principalul rol al expertului este de a identifica si rezolva problemele sociale. Expertul este de obicei angajat de catre un segment al structurii de putere, cum ar fi o agentie de dezvoltare rurala, departamentul de strategie al consiliului local sau judetean etc. Din acest motiv apare o tendinta a promotorului dezvoltarii de a servi interesele structurii de putere.



7.Evaluarea initiala in procesul de dezvoltare rurala

Cand se constituie un studiu de evaluare a nevoilor urmatoarele intrebari sunt de ajutor:

De ce avem nevoie de informatie?

O evaluare a nevoilor poare avea loc din diferite motive. Un grup de sponsorizare poate fi constient de existenta unei nevoi, dar fara o documentare serioasa este greu sa-i convingi pe cei care iau deciziile si pe ceilalti de  necesitatea actiunii.

O agentie sau organizatie poate desfasura o evaluare a nevoilor pentru a vedea daca eforturile sale se adreseaza nevoilor celor mai urgente din acel moment. Mai ales cand apar noi fonduri, o evaluare a nevoilor este o procedura care poate fi folosita pentru a strange informatii despre diverse probleme si pentru a determina care sunt mai stringente.

Un alt motiv pentru a face o evaluare a nevoilor, este ca aceasta este frecvent ceruta de catre finantatori.

Cine va folosi datele?

In primele etape ale constituirii unei proceduri de evaluare a nevoilor este esential sa-i identificam si sa-i implicam pe cei care iau deciziile, care probabil vor folosi datele colectate. A permite posibililor consumatori ai datelor sa defineasca scopul evaluarii focus-ul acesteia si continutul ei este necesar daca dorim ca cercetarea sa aiba un impact asupra lor.

Este necesara uneori si o modificare a invataturilor primite pentru a-si putea practica eficient meseria in comunitatile rurale. Este foarte dificila evitarea aducerii la cunostinta intregii comunitati cine beneficiaza de serviciile oferite atunci cand sunt putine birouri care ofera servicii si cand acestea sunt slab frecventate. Cine vine si cere ajutor, poate foarte usor deveni stirea zile in astfel de circumstante. Asemanator, vizitele la domiciliu pot fi cu greu mentinute confidentiale, atunci cand localitatile sunt mici iar vecinii cunosc si recunosc imediat orice nou venit. Pe langa toate acestea vecinii pot sti ca unul din ei are probleme in casnicie sau face abuz de diferite substante inca dinainte ca acesta sa ceara sau sa caute ajutor.

Rolul coalitiilor in dezvoltarea rurala

Mizrahi si Rosenthal (1993) au definit coalitia drept “un grup de reprezentanti a diferite organizatii care isi unesc fortele pentru a influenta institutii din afara sau una sau mai multe probleme care le afecteaza propria autonomie”. Intr-o coalitie grupuri separate pot lucra impreuna pentru a obtine o schimbare sociala, care de cele mai multe ori nu are cum sa fie obtinuta de un singur grup. De aceea, grupuri care doresc sa obtina aceleasi schimbari isi combina resursele si lucreaza impreuna in vederea acestui scop, mentinand in acelasi timp si autonomia. Coalitiile sunt adesea caracterizate de o tensiune dinamica deoarece organizatiile lupta sa ramana autonome in timp ce incearca sa lucreze impreuna.

Coalitiile tintesc cel mai des finantatorii care sunt incurajati sa finanteze servicii noi sau extinse, oficiali care ar putea sa aprobe noi politici si institutiile guvernamentale care pot actiona atunci cand apare o noua problema, dar care adesea ezita sa o faca.

In Romania, organizatiile neguvernamentale se organizeaza cu destul de mult succes in coalitii care cauta sa promoveze o imagine pozitiva sau care incearca sa influenteze legislativul in adoptarea unor legi in favoarea lor (cele referitoare la infiintarea si functionarea de asociatii si fundatii sau la sponsorizare).

Roluri de lider in construirea si mentinerea coalitiei, mediator si negociator in incercarea de a mentine un echilibru intre tensiunile din cadrul coalitiei si roluri de lider in a mentine coalitia centrata asupra scopului urmarit ii revine promotorului dezvoltarii rurale. Coalitiile pot fi ad hoc (organizate cu un anumit scop iar cand acesta este atins coalitia se desfiinteaza), semipermanente sau permanente.

Coalitiile care au ca si misiune obtinerea de servicii, dar si furnizarea lor se gasesc adesea in situatia de a pastra cu mare greutate un echilibru intre aceste doua roluri

Rezumat

Weil si Gamble (1995) au identificat opt modele ale dezvoltarii comunitare care exista in mod curent si care sunt de asteptat sa persiste:

-                  organizarea vecinatatii,

-                  organizarea de comunitati functionale,

-                  dezvoltare economica si sociala a comunitatii,

-                  planificare sociala,

-                  dezvoltare de programe si retele comunitare,

-                  coalitii,

-                  politici si actiuni sociale

si miscari sociale

Rolurile promotorului dezvoltarii in cadrul acestui model sunt cele de facilitator, catalizator, coordonator si invatator al abilitatilor de rezolvare a problemelor.

Organizarea vecinatatii presupune ca oamenii vor renunta la interesele lor egoiste in urma apelurilor la altruism. La baza sta urmatoarea afirmatie: “Impreuna putem vedea ceea ce este de facut si sa facem acel lucru” Discutiile si comunicarea dintre diferite fractiuni folosesc la atingerea unui consens in ceea ce priveste problemele asupra carora trebuie sa se concentreze si a strategiilor care trebuie folosite sau asupra actiunilor in care trebuie sa se angajeze pentru a rezolva aceste probleme.

In cadrul acestui model promotorul dezvoltarii va fi cel mai adesea implicat in dezvoltarea lidershipului in cadrul organizatiei decat intr-un rol direct lider.

Folosind acest model promotorii  dezvoltarii au posibilitatea de a-i invata pe ceilalti membri ai comunitatii lucruri practice cum ar fi pregatirea unei intalniri, convingerea celorlalti de a li se alatura in realizarea unui scop comun si dezvoltarea unui plan si a unui grup de actiuni practice. Promotorul dezvoltarii poate furniza informatii, cum ar fi localizarea audierilor publice importante pentru comunitate.

Organizarea de comunitati functionale

Prima caracteristica a acestui model este faptul ca se concentreaza mai degraba pe o comunitate functionala si nu pe una geografica. Aceste forme de organizare pledeaza pentru schimbarea politicilor, comportamentelor si atitudinilor in legatura cu problema pentru care aleg sa militeze. O astfel de forma de organizare poate, de asemenea dezvolta servicii pentru persoanele vulnerabile afectate de problema pentru rezolvarea careia militeaza.

Pe masura ce comunitatile functionale devin mai organizate, obtin o capacitate interna de constructie prin intermediul membrilor lor, care isi imbunatatesc cunostintele privind problema care ii preocupa. O astfel de organizatie se concentreaza asupra sprijinirii cercetarilor, actiunii publice, educatiei, dezvoltarii de politici sau de servicii in ceea ce priveste problema aleasa de ea.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Agricultura


Macelarie
Pomicultura
Silvicultura
Viticultura


Lucrari de ingrijire a culturilor
BOLILE, DAUNATORII GRAULUI SI COMBATEREA LOR
CERCETARI SI STUDII PROPRII PRIVIND APLICAREA UNOR TEHNOLOGII DURABILE LA CULTURA FLORII-SOARELUI LA PFA
PREZENTAREA CONDITIILOR NATURALE DIN DOBROGEA
BIOTEHNOLOGII DE TRATARE A DESEURILOR ORGANICE
Caracteristiciele spatiului rural
TEHNOLOGIA CULTURII BURETILOR DE FAG (PLEUROTUS OSTREATUS) - Pentru capacitatea de productie la nivelul unei familii
Particularitatile dezvoltarii rurale
Functiile spatiului rural
METODE MODERNE DE AMELIORAREA PLANTELOR