Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Meseria se fura, ingineria se invata. producerea de hrană, vegetală și animală, fibre, cultivarea plantelor, creșterea animalelor

Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Agricultura


Index » business » Agricultura
CASTRAVETELE ȘI CULTURA ACESTUIA


CASTRAVETELE ȘI CULTURA ACESTUIA



CASTRAVETELE ȘI CULTURA ACESTUIA

 

I.1. FAMILIA CUCURBITACEAE

Face parte din ordinul Cucurbitales, Subclasa Dilleniidae, Clasa Magnoliatae (Dicolyledonatae), Increngatura Magnoliophyta (Angiospermatophyta)(Stefan si Oprea, 2007). Majoritatea cucurbitaceelor sunt plante anuale ierboase, mai rar lemnoase. Obișnuit sunt prevazute cu peri aspri, rigizi. Tulpina este fistuloasa, culcata sau mai adesea agațatoare prin carceii care pornesc de la subsuoara frunzelor. Ei pot fi simpli sau ramificați. In cilindru central se gasesc fascicule bicolaterale. Frunzele sunt intregi sau palmat-lobate pana la palmat-sectate. Florile sunt mari, actinoforme, unisexuate prin avortare, monoice sau dioice, mai rar hermafrodite. Caliciul este format din 5 sepale unite pe diferite porțiuni. Corola, obișnuit galbena, alcatuita tot din 5 petale unite, are forme diferite. Androceul are 5 stamine libere sau concrescute total (sinandrie), sau 2 cate 2 și 1 libera, alcatuind 3 manunchiuri (triadelfie). Gineceul inferior este alcatuit mai adesea din 3-5 carpele concrescute cu receptaculul, pe a carui margine superioara se prind invelișurile florale. Polenizarea este entomofila. Fructul este o baca falsa, numita melonida sau peponida, la multe specii comestibila. Semințele exalbuminate sunt numeroase și bogate in ulei. Cucurbitaceele prezinta importanța economica mare, intrucat fructele lor se intrebuințeaza in alimentația omului și animalelor. Sunt și plante melifere. Printre reprezentantii familiei Cucurbitaceae, alaturi de Cucumis sativus, se mai numara Cucurbita pepo, C. maxima, Cucumis melo, Citrullus lanatus, Citrullus colocynthoides, Luffa cylindrica, Lagenaria siceraria s.a (Morariu , Tudor ).

I.1.1. Cucurbita pepo (dovleacul). Este mult cultivat in țara noastra, fructele servind ca nutreț pentru vite. Are aceeași valoare ca si sfecla furajera. Unele soiuri se cultiva pentru alimentația omului, consumandu-se fructele tinere. Este o planta anuala cu tulpina culcata, putand atinge 10 m, brazdata și 5 muchiata. Frunzele sunt mari, pentalobate, cu sinusuri adanci. Pețiolii și frunzele prezinta peri aspri. Florile sunt mari, depașind in diametru 10 cm. Ele sunt infundibuliforme, de culoare galbena-portocalie (fig. I.1). Staminele sunt triadelfe. Fructele sunt mari și variate ca forma. Semințele sunt turtite, ovate, atingand lungimea de 2 cm. Ele conțin ulei comestibil.

 

I.1.2. Cucurbita maxima (dovleacul turcesc). Specie anuala, cultivata, cu tulpina cilindrica culcata și cu frunze mari, ușor lobate, in general cordat-subrotunde. Florile sunt mari. Fructele ating pana la 60 kg si au coaja alba-cenușie sau alba-portocalie (Fig. I.2). Pulpa este portocalie și dulce.

I.1.3. Cucumis melo (pepenele galben). Specie originara din Asia Mica și Afganistan. La noi se cultiva in numeroase varietați, mai ales in sudul țarii, pentru fuctele sale dulci, zemoase și aromate. Este planta anuala, cu tulpina taratoare. Frunzele sunt rotunjite, palmat-lobate pina la fidate. Fructul sferic, turtit sau alungit, este costat, cu coaja neteda sau reticulata de culori diferite, mai ales galbena (Fig. I.3). Miezul este galben, uneori verde. Semințele sunt numeroase.

 

I.1.4. Citrullus lanatus (pepenele verde, lubenița). Se cultiva pentru fructele sale dulci și zemoase. Este specie anuala, cu tulpini taratoare, frunzele 1-2 penat-sectate cu lobi inegali și rotunjiți. Florile sunt relativ mici. Fructele sunt mari, atingand 10-20 kg. Sunt sferice sau alungite, cu coaja verde-inchis,

 

 

verde-deschis sau maculata. Miezul este roșu, mai rar galben, foarte suculent. Semințele sunt negre pana la alburii.

I.1.5. Citrullus colocynthoides (pepenele verde furajer). Constitue un nutreț suculent. Are fructe alungite, coaja groasa, iar miezul este compact, alb-verzui, puțin amarui, foarte suculent, lipsit de dulceața.

 

I.1.6. Luffa cylindrica (buretele vegetal, lufe). Planta anuala, originara din regiunile tropicale ale Asiei și Africii. Vrejul este agațator, cu frunze 5-7 lobate. Florile sunt mici și galbene. Fructele sunt cilindrice, puțin maciucate (Fig. I.4). Pericarpul este puternic vascularizat, alcatuind o rețea foarte deasa de fascicule conducatoare. Fructele uscate, reprezentate numai prin scheletul de vase, sunt intrebuințate ca burete de baie.

 

I.1.7. Lagenaria siceraria (tigva). Planta anuala, de asemenea agațatoare, cultivata pentru fructele sale. Fructele sunt cilindrice, lungi pana la 1 m, de obicei cu una sau doua umflaturi neegale, cu o sugrumatura intre ele (Fig. I.5). Interiorul fructului este ocupat cu un țesut buretos, moale care la maturitatea semințelor se desprinde impreuna cu ele de coaja. Acest țesut se indeparteaza printr-un orificiu. Coaja este groasa, alba-galbuie. In stare tanara, tigva se consuma.

 

Fig. I.1 Cucurbita pepo (sursa: http://www.henriettesherbal.com/pictures/p04/pages/cucurbita-pepo-12.htm).

 

Fig. I.2 Cucurbita maxima (sursa: www.mariquita.com//photogallery/rougevif.jpg).

Fig. I.3 Cucumis melo (sursa: http://luirig.altervista.org/photos-en/cucumis-melo)

 

Fig. I.4 Luffa cylindrica (sursa: www.nadidem.net/sifabit/kabakyem/images/Luffa).

Fig. I.5. Lagenaria siceraria (sursa: cookislands.bishopmuseum.org/MM/MX1-4/4P126_L).

Fig. I.6 Cucumis sativus (sursa: http://www.agroatlas.ru/cultural/Cucumis_sativus_K_en.htm)

 

 

I.2. CUCUMIS SATIVUS L. - castravetele

I.2.1. Originea și aria de raspandire

Castraveții ocupa un loc important in alimentația omului o mare parte din an și mai ales in perioadele cand alte legume se afla in cantitați inca reduse. Prin extinderea continua a culturii castraveților in sere, rasadnițe și adaposturi din material plastic, consumul lor devine posibil aproape in tot cursul anului. Din totalul consumului de legume pe un locuitor, castraveții ocupa circa 2,4% in lunile de iarna-primavara și 3% in lunile de vara-toamna, iar din totalul consumului de legume proaspete pe un locuitor, aproximativ 3,5% ocupa castraveții in stare proaspata și conservata, revenind in medie 4 kg pe un locuitor. Deși valoarea lor alimentara este inferioara altor legume ce se pot consuma in stare proaspata, totuși castraveții sunt foarte apreciați și larg raspandiți in hrana tuturor popoarelor de pe toate continentele, datorita insușirilor lor gustative, fragezimei și aromei lor particulare (Poplǎcenel, 1976).

Castraveții se folosesc in hrana omului din cele mai vechi timpuri. Originar din India, s-au raspandit in decursul celor 3 000-4 000 de ani de cand se folosesc, in toata lumea, ocupand un loc important in sortimentul de legume proaspete, in industria conservelor, in export și chiar in industria farmaceutica și cosmetica.

In țara noastra, cultura castraveților ocupa in jur de 15% din suprafața cu legume cultivate in camp și 30% din suprafața de sere și rasadnițe. Deși planta nerezistenta la condiții de clima racoroasa, cultivata cu precadere in zonele cu clima mai blanda, totuși cultura castraveților s-a extins mult spre nord, pana peste latitudinea de 60˚, fiind cultivați pe suprafețe mari in rasadnițe și sere, in U.R.S.S., Olanda, Anglia și alte țari nordice, unde condițiile naturale sunt nefavorabile acestei culturi. La noi, cultura castraveților in camp ocupa suprafețe mai mari in sortimentul de legume cultivate, in vestul țari, in

Transilvania și nordul Moldovei și este cel mai puțin raspandita in Dobrogea și Oltenia. Pentru cultura castraveților in camp, zonele cele mai potrivite sunt regiunile al caror climat este suficient de cald și umed, cu temperatura anuala de 10-11˚C și cu ultimele brume la sfarsitul lunii aprilie.

Castraveții se pot cultiva cu succes in toate regiunile țarii, in rasadnițe, solarii și sere, unde se pot crea condițiile cerute de plante. Ei se și cultiva pe suprafețe mari in rasadnițe și sere in preajma marilor orașe și centre muncitorești. Cel mai mic venit și beneficiu la hectar il aduce cultura castraveților in camp, iar cel mai mare, cultura in sere. Acest fapt se datoreaza in primul rand epocii la care se pot face aceste culturi (cea mai timpurie, in sere și cea mai tarzie, in camp), ceea ce are ca urmare prețuri de desfacere cu atat mai ridicate și deci venituri mai mari, cu cat cultura se face mai timpuriu și producția se obține mai devreme. Contribuie de asemenea in mare masura producția sporita la culturile adapostite, care dau la unitatea de suprafața producții foarte mari și de o calitate superioara. Deși cheltuielile de producție sunt cu mult mai mari la culturile in sere și rasadnițe, aceste cheltuieli se recupereaza, rezultand in final benefici importante

I.2.2. Particularitatile morfologice si biologice

Castravetele face parte din grupa plantelor anuale, erbacee, are tulpina taratoare, aparținand familiei Curcubitaceae și este incadrat, din punct de vedere legumicol, in grupa legumelor bostanoase.

I.2.2.1. Radacina. La castraveți, radacinile sunt lungi putand ajunge pana la 1-1,5 m, ramificate aproape orizontal, din care cauza inradacinarea este superficiala, mergand in adancime numai pana la 25-30 cm. Radacinile sunt puțin rezistente, fapt pentru care necesita sol ușor, afanat. Multe radacini ies la suprafața solului, mai ales in rasadnițe și sere. De aceea, este necesar ca din

 

timp in timp, in cursul vegetației, sa se acopere aceste radacini prin adaos de pamant și mușuroire.

I.2.2.2. Tulpina. Este taratoare, goala in interior, erbacee, foarte puțin rezistenta cand este tanara. In mod curent, este numita vrej (Fig. I.6). Pe masura ce imbatranește, rezistența ei crește. Lungimea tulpinii variaza dupa soi și mod de cultura, fiind mai scurta la soiurile de camp, putand ajunge pana la 5-6 m la soiurile pentru sere. Pe tulpina se afla numeroși peri aspri. Tulpinile castraveților au propietatea de a putea forma radacini adventive pe orice porțiune din lungimea lor, mai ales de la noduri, atunci cand sunt acoperiți cu pamant sau chiar numai daca stau in contact cu sol umed și afanat. Aceasta insușire prezinta importanța pentru tehnologia culturii castraveților, intrucat prin mușuroire, marcotarea vrejilor sau prin simpla mulcire a solului, se provoaca formarea de radacini suplimentare, tinere, hranirea plantei devine mai activa, vegetația mai viguroasa și ca atare, producția de fructe se prelungește și crește simțitor. Din tulpina principala, din axila frunzelor, se formeaza ramificații noi tulpini de ordin I, iar de la axila frunzelor acestora se formeaza tulpini de ordin II și așa mai departe. In mod natural, tulpina se ramifica relativ puțin in functie de soi. Tulpinile de ordinul II, III, IV, sunt cele mai productive. Pe ele apar cele mai multe flori femeiești, din care se formeaza fructul. De aici, necesitatea de a se aplica la castraveți, in toata perioada de vegetație, ciupirea tulpinilor pentru forțarea ramificarii. Prin ciupitul tulpinilor se grabeste apariția de lastari tineri, purtatori de rod, se favorizeaza formarea mai grabnica a unei tufe bogate și productive.

I.2.2.3. Frunza. Se insera alternativ pe tulpina, are pețiolul mai lung sau mai scurt, este palmata, cu 3-5 lobi de forma mai rotunjita sau mai ascuțita,

forma frunzei fiind in general un caracter de soi. Pe frunza se gasesc numeroși peri aspri, care la rupere produc un lichid cu miros patrunzator, specific castraveților. Strivirea sau rasucirea frunzelor și a lastarilor tineri provoaca amareala fructelor. De aceea trebuie evitata calcarea tulpinilor, rasucirea plantelor și orice ar putea deteriora frunzișul și tulpinile.

I.2.2.4. Floarea. Este unisexuata, crescand pe aceleași tulpini atat flori barbatești, cat și femeiești. Florile barbatești apar grupate in axila frunzelor și sunt mult mai numeroase pe tulpina principala. Numarul lor scade pe tulpinile de ordin superior, unde apar in numar mai mare flori femeiești. Florile femeiești apar de obicei cate 1-2 la un loc, rar mai multe, in functie de soi. Florile au corola in forma de palnie, de culoare galben-intens cand se deschid, iar in timp se decoloreaza, devenind inainte de cadere de culoare galben-alburie. Florile barbatești au pedunculul mai lung, apar in mod obișnuit inaintea celor femeiești și se usuca și cad la puțin timp dupa ce polenul s-a maturat. Temperatura mediului influențeaza de asemenea, in oarecare masura, proporția florilor. Cand timpul este rece, apar in numar mai mare flori barbatești, iar pe masura ce temperatura crește, sporește numarul florilor femeiești. Aceasta particularitate biologica contribuie la intreruperea sau diminuarea producției de fructe de castraveți in perioadele de racire a vremi, la culturile din camp. Florile femeiești se deosebesc de la prima vedere de cele barbatești. Ele au ovarul din care se va forma fructul, evident inca din faza de boboc.

Polenizarea florilor de castraveți se face aproape exclusiv prin insecte și foarte puțin sau deloc cu ajutorul vantului, intrucat polenul este cleios și greu și nu poate fi luat de vant și transportat de pe florile barbatești pe cele femeiești. De aceea, pentru legarea florilor, cultura trebuie sa fie vizitata de insecte. Florile de castraveți conțin nectar și au un miros specific discret parfumat, ceea ce face

sa fie vizitate de albine și de alte insecte. Este foate util ca in timpul fructificarii sa se afle in apropierea locului de cultura stupi de albine. In perioadele cu ploi reci, cand insectele sunt stanjenite, castraveții fructifica puțin. Pentru culturile in sere și rasadnițe, unde polenizarea nu este dorita, pentru culturile de consum s-au creat soiuri care formeaza fructe ce cresc normal, din flori femeiești nefecundate. Florile castraveților se deschid cel mai mult in orele de dimineața, cand gasesc condiții mai bune pentru polenizare. Acest fapt are importanța la aplicare polenizarii artificiale suplimentare in culturile timpurii din rasadnițe. Este util de precizat ca formarea florilor femeiești și numarul lor difera de la soi la soi. Aceasta particularitate biologica trebuie cunoscuta, intrucat de ea depinde felul cum trebuie efectuate ciupirile de rodire ale tulpinilor. In general pe tulpinile de ordinul II, III, IV, toate soiurile rodesc de la subțioara frunzei 1-2. De aceea trebuie aplicata ciupirea vrejilor pentru a provoca lastarirea.

I.2.2.5. Fructul. Se formeaza din ovarul florilor femeiesti, care dupa fecundare se dezvolta rapid. Exista soiuri la care fuctul crește 2-2,5 cm in 24 ore, ajungand dupa 10-15 zile de la deschiderea florii, bun de consum. Forma, dimensiunile și culoarea fructelor de castraveți este diferita dupa soi și vasta fructului. In general se cunosc soiuri cu fructul scurt, mic (10-12 cm), folosiți in special pentru industria conservelor; soiuri cu fructe mijlocii (14-18 cm) intrebuințați pentru conservat in saramura și soiuri cu fructe mari (20-40 cm) așa numiți castraveți pentru salata. Soiurile de sera ating lungimi și mai mari. Culoarea și desenul fructelor sunt caracteristice fiecarui soi. Culoarea variaza dupa varsta fructului, fiind mai inchisa și mai intensa la varsta tanara și mai deschisa, mai ștearsa la maturitatea fiziologica, atunci cand fructele celor mai multor soiuri devin galbene-maronii, caramizii sau alburii. Forma fructului poate fi cilindrica, ușor triunghiulara, fuziforma sau oval-alungita, variind dupa soi. In

cazul polenizarii anormale sau a lipsei apei ori substanțelor nutritive din sol, fructele se deformeaza.

I.2.2.6. Samanța. Se gasește in interiorul fructului, dispuse in 3-5 compartimente desparțite intre ele. Formarea și coacerea semințelor se produc incepand din zona codiței fructului, catre varf. De aceea semințele dinspre codița devin mature fiziologic inaintea celor dinspre varf. Acest lucru se are in vedere la extragerea semințelor din fructele pentru samanța, din care se elimina treimea dinspre varf. Prin invechirea semințelor, se maturizeaza fiziologic și aceste semințe formate mai tarziu, se imbunatațește germinația și calitatea semințelor. Semintele sunt albe-galbui, cand au fost uscate in bune condiții, cu luciu slab sau mat, au forma de suveica, ascuțite la ambele capete, turtite. La castraveți, semințele mai vechi, dupa 2-3 ani de pastrare, au germinația mai buna și dau plante mai viguroase, cu proporția de flori femele mai mare și in final producții mai mari decat semințele proaspete.

I.2.3 Cerinte fata de factorii de vegetatie

I.2.3.1. Temperatura. Castravetele se numara printre cele mai sensibile plante de cultura, in ceea ce privește factorii climatici. Este o specie legumicola foarte pretențioasa la caldura și umiditatea din sol și aer. Insamanțarea castraveților in camp se face numai cand temperatura medie zilnica se menține peste 10-12˚. Cea mai usoara bruma distruge cultura. Semințele nu germineaza sub +16˚. Vanturile reci, sub +14˚C, pot provoca pierirea plantelor sau in tot cazul sa cauzeze pierderi. In general, castraveții sunt sensibili la curenții de aer și vanturi chiar daca nu sunt reci și chiar de scurta durata. De aceea, se obțin foarte bune rezultate prin protejarea culturilor de castraveți, in camp, in primele

3-4 saptamani dupa insamanțarea sau plantarea culturilor timpurii, acesta facandu-se intr-un anotimp cu schimbari dese și bruște de temperatura și cu vanturi frecvente. O crestere și fructificare normalǎ, au loc in limita temperaturilor de 18-35˚C. La temperaturi de peste 35˚C și sub 18˚C, creșterea plantelor inceteaza, iar la o temperatura de 12˚C, prelungita mai multe zile, tulpinile se reteaza de la fața solului și plantele cad și pier. Variațiile mari de temperatura, de asemenea sunt foarte daunatoare castraveților. Cerințele plantelor fața de caldura, variaza cu intensitatea luminii și cu varsta plantelor. Cu cat lumina este mai intensa, castraveții suporta temperatura mai ridicata, in limitele amintite și invers, noaptea, cand lumina lipsește sau in zilele noroase, cand lumina este slaba, temperatura trebuie sa fie asemenea mai scazuta. Temperatura medie lunara cea mai potrivita pentru cultura in camp, este de 18-23˚C și cu o perioada de 50-90 zile, fara calduri sau raceli excesive. Aceste condiții sunt valabile și pentru culturile de vara-toamna, avand in vedere ca nopțile reci din septembrie, chiar și fara brume, duc la pierirea plantelor. De aici, necesitatea de a se alege epoca de insamanțare sau plantare, diferențiat, pe zone naturale.

I.2.3.2. Lumina. Castraveții, deși cresc și produc și in condiții de lumina mai puțina și zi mai scurta, primavara și toamna, sunt totuși plante pretențioase fața de lumina. Durata perioadei lor de vegetație, a dezvoltarii lor de la rasarit pana la fructificare și productivitatea lor sunt strans legate de factorul lumina. Asimilația și deci hranirea plantei depinde de intensitatea luminii. Planta incepe procesul de nutriție la o intensitate a luminii de 400-500 lucși (lumina slaba), dar el se intensifica abia cand luminozitatea depașește 1000 lucși (lumina moderata). Cu cat plantele au lumina mai multa inca incepand din faza de rasad, cu atat cresterea si dezvoltarea lor este mai activa, se dezvolta mai bine, mai repede,

ajungand la fructificare mai curand și dau producții mai mari. In camp, in perioada mai-septembrie, cerințele fața de lumina sunt satisfacute deplin. Pentru culturile timpurii in rasadnițe și sere, trebuie insa luate anumite masuri ca: menținerea geamurilor curate, plasarea plantelor aproape de geamuri. Variațiile mari de lumina sunt daunatoare castraveților, ca și variațiile de temperatura.

I.2.3.3. Umiditatea. Cerințele castraveților fața de umiditatea solului și fata de umiditatea atmosferica joaca un rol important in cultura lor. Mediul optim pentru dezvoltarea și fructificarea castraveților este un mediu cald, umed și cu aer staționar. Desigur, aceste condiții nu se pot realiza integral decat in serele cu instalații tehnice moderne. Trebuie avut insa in vedere in toate cazurile, sa se creeze condiții cat mai apropiate de aceste cerințe. Cultura castraveților da rezultate bune in soluri reavene, avand o umiditate de 70-80% din capacitatea de camp. In lunile cu precipitații insuficiente, se impune irigarea culturilor de castraveți. O umiditate prea mare a solului insa, provoaca imbolnavirea plantelor, putrezirea fructelor și scaderea producției. Insuficiența prelungita a umiditații din sol, dat fiind sistemul radicular superficial al castraveților, care nu pot beneficia de umiditatea din adancime a solului, duce la stagnarea in vegetație a plantelor, incetarea fructificarii, deformare și ingalbenirea fructelor formate și apariția gustului amar. O grija deosebita trebuie depusa pentru menținerea solului intr-o stare de umiditate cat mai constanta tot timpul, in special in perioada dezvoltarii vegetației, pana la inceputul recoltarilor. Castraveții cer de asemenea umiditate atmosferica ridicata, pana la 80-90%. Aceasta se realizeaza in sere și rasadnițe prin udari, sprițuire cu apa sau udarea abundenta a intervalelor, iar in camp, prin irigare. O umiditate atmosferica favorabila se creeaza in adaposturile din polietilena, in care culturile de castraveți gasesc condiții optime.

I.2.3.4. Solul. Cele mai bune pentru cultura castraveților sunt solurile fertile, afanate, permeabile. Pentru producția timpurie, cele mai indicate sunt solurile ușoare. Castraveții pentru industrializare, unde nu se urmarește timpurietatea, se cultiva pe soluri nisipo-argiloase, ceva mai grele, care rețin mai bine umezeala, sunt mai bine aprovizionate cu substanțe nutritive și dau recolte mai mari. Sunt neindicate solurile grele, argiloase și cele prea nisipoase. De asemenea se evita solurile prea umede sau prea uscate și cele care fac crusta. Solul pentru cultura castraveților trebuie sa aiba o buna structura, conținut mare de materie organica, cu apa freatica la 80-90 cm. Reacția solului trebuie sa fie ușor acida pana la neutra. PH-ul este cuprins intre 6,5-7.

I.2.3.5. Fertilizarea. Pentru cultura castraveților fertilizare solurilor este indispensabila. Felul și cantitatea ingrașamintelor depind de tipul de sol și fertilitatea sa naturala. In general, castraveții au nevoie de multa materie organica. De aceea, se obțin recolte mari la o ingrașare masiva (40-60 tone/ha) cu gunoi bine descompus. Gunoiul insuficient descompus nu poate fi volorificat de castraveți decat in cazul cand a fost administrat la cultura premergatoare. In acest caz, ingrașarea se completeaza cu 250-300 kg superfosfat, 100-150 kg azotat de amoniu și 150-200 kg sare potasica. Nevoia de substanțe nutritive este mare la castraveți și nu se poate acoperi numai prin fertilizarea minerala. In cazul cand reacția solului este mai acida (pH sub 6), este necesar amendamentul cu calciu, care insa trebuie administrat culturii premergatoare, castravetele fiind sensibil fața de amendamentul cu calciu proaspat aplicat. Nu se poate practica cultura castraveților pe același teren mai mulți ani la rand și nici dupa alte cucurbitacee, intrucat apare foarte repede fenomenul de oboseala a solului și se inmulțesc bolile și daunatorii. Se recomanda ca sa nu revina pe același loc o cultura de castraveți decat dupa minim 4 ani. Ca plante premergatoare, cele mai

indicate sunt acele culturi care imbunatașesc structura solului, apoi acelea care lasa terenul curat de buruieni ca: ceapa, cartofii, tomatele, fasolea tarzie, spanacul și salata timpurie, cultivate ca precultura. Sunt contraindicate ca plante premergatoare toate felurile de varzoase, mai ales pe solurile mijlocii și ușoare.

I.2.4. Soiuri pentru cultura in camp

Alaturi de tehnologia aplicata unei culturi de castraveți, este de mare importanța alegerea soiului portivit scopului urmarit, adaptat condițiilor de mediu și conform cu cerințele consumatorilor. Exista foarte numeroase soiuri de castraveți. Soiurile de castraveți sunt clasificate dupa diferite criterii:

a.      Dupa marimea fructului:

-        soiuri cu fructe mici, cu multe broboane (tip Cornișor),

-        soiuri cu fructe mai lungi și mai groase, de obicei netede (de Bistrița).

b.     Dupa locul culturii:

-        pentru culturi in camp (Cornișor, de Bistrița),

-        pentru culturi in rasadnițe (De Arad, Generos, Orion),

-        pentru culturi in sere, soiuri ce produc fructe fara polenizare (Spotresisting, Beste von Allen, Vestervang).

c.      Dupa durata perioadei de vegetație (este cel mai utilizat criteriu și are in vedere durata vegetației de la rasarit pana la inceputul recoltarilor):

- soiuri timpurii,

- soiuri semitimpurii,

- soiuri tarzii.

In ultimii ani au fost studiate in institutele de cercetari din țara noastra nu mai puțin de 150 soiuri din sortimentul mondial, in vederea imbunatațirii

sotrimentului actual și pentru introducerea in cultura a unor noi soiuri mai productive și cu insușiri superioare. Pentru perioada actuala au fost raionate in țara noastra 8 soiuri de castraveți și anume:

-        pentru cultura in sere, soiurile: Sporu și Spotresisting;

-        pentru cultura forțata in rasadnițe, soiul: De Arad;

-        pentru culturi in camp, soiurile: Generos.

In afara de soiurile raionate se gasesc insa in cultura numeroase alte soiuri și hibrizi, din care unele au perspectiva de a se afirma și raspandi.

I.2.5. Tehnologia de cultivare a castravetilor in camp

I.2.5.1. Rotația culturilor. Așa cum s-a aratat la cerințele plantei fața de sol, pentru cultura castraveților trebuie alese terenuri plane, cu expoziție sudica, cu soluri mijlocii, afanate, permeabile, bogate in substanța organica și cu reacție neutra pana la usor acida. Solurile grele, argiloase sau cu apa stagnanta ori prea superficiala, nu sunt bune pentru castraveți. Cele mai bune plante premergatoare sunt acele culturi care imbunatațesc structura solului ca: leguminoasele sau culturile care lasa terenul curat de buruieni ca: radacinoase, bulboasele, cartoful. Bune rezultate se obțin și dupa culturi pentru ingrașamant verde. Pentru aprovizionarea fabricilor de conserve și a consumatorilor cu castraveți sunt necesare culturi tarzii care se produc spre toamna. In acest scop se folosesc terenuri irigabile, eliberate de alte culturi ca: mazare, cartofi timpurii, varza timpurie.

I.2.5.2. Pregatirea terenului. Consta din aratura adanca facuta toamna cu care ocazie se incorporeaza gunoiul și jumatate din superfosfat. Primavara de timpuriu, o data cu graparea araturii se administreaza restul de superfosfat și ingrașamantul potasic, iar la pregatirea terenului in vederea insamanțarii sau

plantarii in camp, se distribuie azotatul. Atunci cand nu se poate da gunoi pe toata suprafața, este necesar sa se aplice ingrașarea la cuib sau pe rand, o data cu semanatul sau plantatul, folosindu-se mranița compostata cu ingrașaminte chimice in cantitate de 0,5-1,0 kg la cuib. Cantitațile de ingrașaminte chimice ce se dau, variaza dupa fertilitatea solului și dupa caz, daca terenul respectiv a fost gunoit la cultura premergatoare sau nu sau daca sunt asociate cu o gunoire la ogor. In cazul cand se da atat gunoi, cat și ingrașaminte chimice, cantitațile de ingrașaminte recomandate sunt: gunoi de grajd 20-30 tone/ha; superfosfat 300 kg/ha; azotat de amoniu 250 kg/ha; sare potasica 50 kg/ha. Cand nu s-au dat ingrașaminte minerale pe un teren care a fost gunoit la cultura anterioara. Pentru o mai buna utilizare a terenului, se recomanda cultivarea intervalelor dintre randuri cu legume cu o perioada de vegetație scurta și talie potrivita, cum ar fi spanacul și fasolea pentru pastai. Pe langa un spor de venit ce se realizeaza, aceste culturi intercalate impiedica uscarea solului, creeaza un adapost impotriva curenților de aer, in final imbunatașesc condițiile de vegetație pentru tinerele plante de castraveți. Pana ce tulpinile acestora se intind și au nevoie de spațiu, culturile intercalate iși incheie ciclul. De asemenea, reușita culturilor de castraveți in camp este mult imbunatațita daca se face cultura in culise de porumb, semanandu-se pe terenuri ce vor fi ocupate de castraveți tot la 10-15 m cate o perdea de porumb. Cum acesta se seamana cu 15-20 zile mai devreme, la rasarirea castraveților plantele de porumb sunt suficient de dezvoltate ca sa poata impiedica curenții de aer și sa creeze un microclimat mai favorabil, in continua imbunatațire, pe masura ce porumbul crește. In cazul culturii tarzii, pregatirea terenului se face indata dupa eliberarea lui de plante premergatoare, intocmai ca și cultura de vara. Terenul trebuie modelat in vederea irigarii și daca este seceta, trebuie facut in prealabil o udare de aprovizionare. Semanatul se face in prima jumatate a lunii iulie. Avand in vedere ca pentru cultura de toamna

se folosesc soiuri cu creștere mai puțin viguroasa (Cornișon, Delicatess), distanța intre randuri se reduce la 90-94 cm, iar pe rand se lasa, dupa rarire, mai dese 25-30 cm. Rasarirea are loc repede, daca se asigura umiditate suficienta, data fiind temperatura ridicata din aer și sol.

I.2.5.3. Inființarea culturii. Pentru a se grabi obținerea de castraveți in camp și a se evita riscurile unei insamanțari prea timpurii, se practica inființarea culturilor timpurii de vara cu rasaduri produse in prealabil in rasadnițe sau sere-inmulțitor. Prin aceasta metoda de cultura, cheltuielile sunt ceva mai mari, dar in schimb prezinta o serie de avantaje, care recupereaza din plin surplusul de cheltuieli. Astfel, siguranța obținerii de producție este mai mare, producția insași este mai ridicata și valoarea ei de asemenea. Prin aceasta metoda se pot obține fructe de consum cu 15-20 zile mai devreme decat din culturile insamanțate direct in camp. Semanatul in acest caz se face pe la jumatatea lunii martie, in ghivece nutritive (10-12 cm diametru), in ghivece de pamant ars (6-8 cm diametru) sau in bucați de brazde de țelina cu latura de 8-10 cm, cu iarba in jos. Ghivecele sau brazdele de țelina se așaza in patul rasadniței sau pe parapet in sera-inmulțitor și apoi se insamanțeaza punand 2-3 semințe in fiecare. Este de menționat ca atunci cand se folosesc ghivece de pamant, acestea nu se umple cu pamant decat pe trei sferturi, urmand ca dupa rasarirea plantelor sa se adauge treptat cate puțin pamant, pe masura ce plantele cresc, pana la umplerea ghiveciului. In acest fel se obține o inradacinare mai buna. In rasadnițe, temperatura se menține cat mai constanta intre 18-26˚C și o umiditate atmosferica ridicata. Rasadul se uda numai cu apa incalzita la 26-28˚C. In faza de rasad se aplica plantelor 1-2 ingrașari suplimentare. Prima ingrașare se face cand plantele au format o frunza adevarata, cand se folosește o soluție de 1/10 balega de bovina, proaspata, iar a doua ingrașare se face cu circa 10 zile inainte

de plantare cu o soluție de ingrașaminte minerale, in concentrație de 0,6%, compusa din: 100 litri apa, 50 g azotat, 400 g superfosfat și 150 g sare potasica. In rasadnițe trebuie sa se asigure lumina și aerisire suficiente, iar inainte de plantare rasadul sa fie calit prin luarea geamurilor in cursul zilei. Cand rasadul are 4 frunze adevarate formate i se ciupește varful pentru a forța pornirea lastarilor de șarpanta, iar cand aceștia incep sa apara de la subțioara frunzelor ramase dupa ciupire, rasadul este bun de plantat. Plantarea se face in cuiburi la aceleași distanțe ca și la insamanțarea directa, iar pe rand, la 30-40 cm. Se are in vedere ca la plantare, rasadul sa fie bine udat in prealabil și sa se ingroape pana sub cotiledoane.

1.2.5.4. Intreținerea culturii. Prima lucrare este rarirea plantelor pe rand, dupa rasadire, lasandu-se intre plante 25-30 cm atunci cand insamanțarea s-a facut cu mașina, iar cand insamanțarea s-a facut in cuiburi, se lasa la cuib, 3-4 plante. De importanța capitala este menținerea culturii curata de buruieni și a solului in stare afanata, in prima perioada de vegetație, deoarece dupa intinderea vrejilor nu mai este posibila prașila, nici chiar manuala, fara a provoca pagube in cultura. Primele 2-3 prașile se pot executa mecanizat, cu tractoare legumicole și cultivator purtat. Ultima prașila se face manual, plivindu-se totodata buruienile crescute printre vreji. Prașilele se fac cu atenție pentru a nu distruge radacinile

plantelor aflate la suprafața solului și a nu deranja vrejii. O data cu prașila 1 se face de obicei și ingrașarea suplimentara, folosindu-se ingrașaminte chimice date cu apa de udare sau distribuite cu mana inainte de prașila, in urmatoarele cantitați la hectar: superfosfat 100 kg, azotat 50 kg, sare potasica 35 kg. La 20-25 zile se repeta ingrașarea (Munjinschi , 1962).

Ciupitul tulpinilor in camp, pe suprafețe mari, deși aduce spor de recolta și grabește intrarea plantelor in producție, este o lucrare costisitoare și dificila. La cultura prin rasad, ciupirea plantelor se face in faza de rasad, cand lucrarea

este ușor de aplicat. Se recomanda sa se faca o ciupire a varfurilor și la cuiburile obținute prin semanare directa in camp, cand plantele au format 4-5 frunze adevarate, pentru a provoca o lastarire mai abundenta și o fructificare mai intensa.

In caz de seceta, culturile de castraveți trebuie irigate. Umiditatea optima a solului pentru castraveți este intre 65 și 75% din capacitatea de camp. La valori mai mici, castraveii sufera. La o umiditate a solului de circa 30-35% din capacitatea de camp, castraveții nu mai sunt capabili sa-și absoarba apa necesara datorita sistemului lor radicular redus și superficial. Cea mai mare nevoie de apa se simte in lunile iulie-august. Pana aici este suficienta umiditatea solului de 65%. In lunile de vara, daca nu cad ploi de cel puțin 15-20 mm, este necesara irigarea, cu 250-300 m3 apa la hectar. In anii secetoși sunt necesare 5-6 udari. Cea mai buna irigare este prin infiltrație, cu apa condusa pe vaduri, dimineața sau spre seara. Instalațiile de ploaie artificiala cu jet lung bat solul și deterioreaza frunzele, mai ales cele tinere. Prin irigarea culturii și menținerea umiditații in sol intre limitele optime, se sporește producția de castraveți cu 15-50%. Pentru cultura tarzie lucrarile de ingrijire constau din prașile și udari. In primele luni, iulie-august, cand plantele sunt in plina dezvoltare, trebuie sa se asigure umiditatea necesara in sol, prin irigare, de cate ori este nevoie. Iluminatul reprezinta o sursa importanta pentru dezvoltarea tinerelor plante. Fara lumina solara sau cu lumina insuficienta, plantele cresc etiolate, galbene, firave și dau o producție slaba, atat din punct de vedere cantitativ cat și calitativ. Pentru a beneficia de lumina, rasadnițele se dezvelesc zilnic, cand temperatura este de cel puțin +1˚C. Castraveții fiind plante care cer o zi de lumina lunga, rasadnițele sunt ținute dezvelite cat mai mult posibil.

I.2.5.5. Recoltarea. Fructele de castraveți ajung la maturitatea de consum, eșalonat, pe o perioada de timp mai lunga sau mai scurta, dupa soiul cultivat, modul de cultura și ingrijirea acordata. De asemenea, maturitatea de consum este socotita dupa scopul intrebuințarii recoltei. Pentru industria de conserve se recolteaza in varsta foarte tanara și la dimensiuni mici, pentru murat se cer fructe mai mari, iar pentru salate și mai mari, fara insa a avea semințele intarite. Stass-ul nr. 1416-61 prevede numeroase marimi pentru cele trei categorii de folosința. Același stass prevede ca recoltarea castraveților pentru toate scopurile, sa se faca atunci cand sunt tinere, suficient de dezvoltați pentru consum sau murat, avand culoarea verde cu nuanțe caracteristice soiurilor, fara inceput de ingalbenire, cu carnea frageda și inainte de formarea semințelor. Recoltarea se face cand fructele sunt zvantate, pentru a nu se murdari, de preferința dimineața sau seara, cand sunt mai suculente. Se face cu 1-2 cm de codița, prin taiere sau desprindere cu mana a fructelor de pe tulpini, rasucindu-se fructul cu grija sa nu se rupa tulpinile. De asemenea se evita calcarea și strivirea tulpinilor pentru a preveni amareala fructelor. Recoltarile se fac la intervale scurte, de 2-3 zile, mai ales cand vremea este calduroasa și creșterea activa. Intarzierea recoltarilor duce nu numai la deprecierea calitații fructelor, dar și la o diminuare a producției. In cultura castraveților, recoltarea, care nu se poate face decat manual, ocupa 70% din cheltuielile de producție.

I.2.5.6. Producția. Producția ce se obține la hectar, in condițiile unui an normal și cu o tehnologie corespunzatoare, variaza in funcție de soiul folosit și de faza de maturitate la care s-au recoltat fructele, de la 8-10 tone/ha (Cornișon) pana la 30-40 tone/ha (De Bistrița, Delicatess).

I.2.6. Boli si daunatori la castraveti

Dintre bolile și daunatorii cei mai fecvent intalniți la castraveți, unii se manifesta numai la culturile din sere și rasadnițe, iar alții ataca atat culturile din

spații inchise, cat și pe cele din camp. In general, intensitatea atacului și volumul pagubelor sunt mai mari la culturile din sere și rasadnițe, unde apariția și dezvoltarea bolilor și daunatorilor sunt favorizate de condițiile artificiale de mediu. Unii daunatori nu sunt specifici pentru castraveți, atacand diverse alte specii legumicole cultivate in special in sere și rǎsadnițe, dar produc pagube și culturilor de castraveți. Dintre aceștia, cei mai periculoși sunt viermele radacinilor (Heterodera marioni) și paianjenul comun (Tetranychus urticae). Agenții care provoaca bolile la castraveți pot fi de trei feluri: virusuri, ciuperci și bacterii.

1.2.6.1. Boli virotice. Mozaicul castraveților ataca frunzele tinere și in unele cazuri și fructele. Este provocat de Cucumis virus, care se transmite prin intermediul insectelor. Pe frunzele bolnave apar pete marmorate și ușoare increțituri. Fructele atacate se ingalbenesc și se deformeaza, producția fiind compromisa. Masurile ce trebuie luate sunt de natura preventiva. Semințele trebuie dezinfectate inainte de semanat și se vor combate insectele din sere prin stropiri cu Folidol 0,05-0,1%, Ecatox 0,2% sau cu Phencapton. Acesta se produce in doua concentrații diferite de substanța activa. Phencapton 20 se aplica in concentrație de 0,1-0,2%, iar Phencapton 50, in concentrație de 0,04-0,08%. Imbolnavirile de mozaic pot aparea dupa 45-50 de zile de la plantare. Cerul innorat și temperatura scazuta ziua, favorizeaza atacul pe frunze și tulpini, iar temperaturile ridicate (peste 27˚) favorizeaza apariția bolii pe fructe. Corectarea temperaturii contribuie la prevenirea mozaicului.

1.2.6.2. Boli provocate de ciuperci. Antracnoza este provocata de ciuperca Colletotrichum lagenarium care ataca tulpina și fructele. Pe frunze apar pete cafenii care se maresc, se impreuna și frunza se sfașie. Pe fața inferioara apare un mucegai roșiatic. Fructele atacate prezinta aceleași simptome. In aceste

pete se localizeaza bacterii care provoaca in final putrezirea fructelor. Transmiterea bolii se face prin samanța. Tratarea semințelor este singurul mijloc de prevenire. Semințele se dezinfecteaza inainte de semanat cu sublimat. Stropirile cu zeama bordeleza 1% la apariția bolii impiedica raspandirea. Ciuperca ierneaza in resturile de plante. Indepartarea acestora și igiena culturala contribuie la prevenire.

Mana castraveților (falsa fainare) este provocata de ciuperca Peronoplasmopara cubensis și ataca frunzele. Pe partea superioara a frunzelor apar pete verzui-brune, iar pe fața inferioara, un puf violaceu. Boala apare de obicei dupa o perioada prelungita de umiditate ridicata a aerului. Se combate prin igiena culturala și stropiri repetate cu zeama bordeleza 1%.

Patarea bruna se datoreaza ciupercii Cladosporium cucumerinum și se manifesta mai frecvent pe fructe. Pe fructele atacate apar pete brune cu crapaturi și un lichid cleios. Fructele se deformeaza. Transmiterea bolii se poate face și prin samanța. Un tratament curativ nu exista. De aceea, se combate prin masuri prevenite dezinfectarea semințelor, a solului de cultura și evitatea excesului de umiditate. Temperaturile scazute (sub 22˚C) pot favoriza apariția bolii, mai ales cand sunt insoțite de umiditatea ridicata. Soiul Delicatess este cel mai rezistent

la patarea bruna. Stropiri preventive și curative cu Captan in concentratie de 0,2% sunt eficace.

Patarea colțuroasa a frunzelor este provocata de ciuperca Pseudomonas lachrymans și ataca frunzele. Frunzele bolnave prezinta la inceput pete stravezii care mai tarziu devin cenușii pana la cafenii, iar frunzele putrezesc sau se usuca.

Caracteristic la aceasta boala este apariția in mijlocul petelor a unor picaturi cleioase. Acestea conțin bacterii care au invadat frunzele bolnave. Boala poate aparea și pe fructe, sub forma unor pete mici, ușor adancite, care se acopera la

umezeala cu un mucilagiu de culoare alba. Se raspandește prin semințe și prin apa de udat. Combaterea bolii se face prin tratarea semințelor cu produse organo-mercurice, precum și prin tratamente directe cu Zeama Bordeleza sau Captan.

Fainarea apare de obicei in culturile de castraveți vara și spre sfarșitul verii. Se datorește ciupercii Sphaerotheca fuliginea. Pe frunze, mai intai pe partea inferioara, apoi și pe partea superioara, apar pete albe, cu aspect paslos. Petele se intind ocupand toata frunza. Frunzele bolnave sfarșesc prin a se usca. Boala este mai raspandita in sere și rasadnițe, dar se manifesta și in camp. Temperaturile ridicate și lipsa de umiditate in aer favorizeaza apariția și dezvoltarea fainarii. Ca masura preventiva se va menține o umiditate ridicata (peste 70%) in atmosfera spațiului de cultura, iar la apariția atacului se fac fara intarziere stropiri cu Caratan in concentrație de 0,05-0,1%. Caratanul nu este toxic pentru om și albine. Stropirea preventiva cu diverse preparate pe baza de sulf in concentrație de 0,3-0,4%, da deasemenea bune rezultate. Alte boli provoaca pagube mai puțin insemnate.

I.2.6.3. Daunatori. Viermele radacinilor (Heterodera marioni) ataca toate speciile de legume cultivate in sere și rasadnițe și uneori apare și in camp. Daunatorul provoaca pagube mari prin distrugerea radacinilor plantelor, unde se

localizeaza. Combaterea lui este foarte dificila. Se face prin sterilizarea solului prin vapori fierbinți sau pe cale chimica și masuri de igiena foarte riguroase.

Paianjenul comun (Tetranychus urticae) este raspandit in toate zonele de cultura din țara noastra. Este foarte polifag, atacand multe specii de legume și

flori, atat in camp, mai ales in sere, rasadnițe și adaposturi de material plastic. Cele mai atacate specii legumicole sunt castraveții și vinetele. In anii cu veri secetoase și calduroase apare și pe culturile din camp. Paianjenul comun este de dimensiuni mici, abia vizibil cu ochiul liber, de culoare verde-galbuie, galben-

pal sau in unele cazuri roșie-portocalie. Femele ierneaza in grupuri prin crapaturile materialului lemnos din sere și rasadnițe, pe resturi vegetale sau sub

bulgari de pamant. Pe plantele de cultura paienjenii se instaleaza spre sfarșitul lunii mai, inmulțindu-se rapid. Au 4-5 generații pe an. Cu cat temperatura este mai ridicata, evoluția unei generații este mai rapida. La temperatura de 25˚C aceasta dureaza numai 15 zile. Maximum de indivizi se constata in cursul lunii iulie. Atacul se recunoaște prin depigmentarea frunzelor atacate, care apar decolorate, pistruiate cu pete albicioase, iar pe dosul frunzei prezentand un paienjeniș fin și puncte de culoare mai inchisa, care nu sunt altceva decat colonia de paianjeni. Frunzele atacate se usuca și cad. Plantele atacate iși inceteaza vegetația și sfarșesc prin a se usca. Combaterea se realizeaza prin igiena culturala și tratamente chimice. Aratura adanca de toamna ingroapa o buna parte din paianjeni in adancime, unde nu mai pot viețui. Dezinfectarea umeda a ramurilor și tocurilor de rasadnița și a solului sunt de asemenea masuri necesare unde s-au ivit atacuri de paianjeni. Se folosesc in acest scop preparate organofosforice (Ecatox, Lirotbion, Neuritbion) in concentrație de 0,08-0,1%. Cand apare atac de paianjeni in cultura, se trece imediat la combaterea chimica, inainte de a se inmulți prea mult. La stropiri se va avea in vedere ca daunatorii sunt localizați pe dosul frunzelor, ocrotiți de un paienjeniș fin care impiedica

ajungerea soluției in contact cu daunatorii. De aceea, sunt necesare 2-3 tratamente succesive pentru a lichida focarele.

Paduchii castraveților (Doralis frangulae) care ataca frunzele. Ințepaturile lor provoaca uscarea frunzelor. Se combat prin stropiri cu Ecatox 0,15% sau Folidol 0,05-0,1%. Ataca mai mult in sere.

Coropișnițele (Grilotalpa grilotalpa) provoaca pagube rasadurilor.



Agricultura


Macelarie
Pomicultura
Silvicultura
Viticultura

Lucrarile solului
Sistemul de agricultura durabila
ANATOMIA RADACINII CASTRAVETELUI
SISTEMUL DE AGRICULTURA CU PARLOAGA
Definitia si insusirile sistemului de agricultura
CERCETARI SI STUDII PROPRII PRIVIND APLICAREA UNOR TEHNOLOGII DURABILE LA CULTURA FLORII-SOARELUI LA PFA
CONTROLUL SI CERTIFICAREA SEMINTELOR DE GRAU
BOLILE, DAUNATORII GRAULUI SI COMBATEREA LOR
Datele introducerii porumbului in agricultura romaneasca
CONTROLUL CALITATII SEMINTELOR











 
Copyright © 2014 - Toate drepturile rezervate