Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor




Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Turism


Index » business » » afaceri » Turism
» ORGANIZAREA SI DESFASURAREA ACTIVITATII DE TURISM IN ROMANIA


ORGANIZAREA SI DESFASURAREA ACTIVITATII DE TURISM IN ROMANIA


ORGANIZAREA SI DESFASURAREA ACTIVITATII DE TURISM IN ROMANIA

Turismul reprezinta un domeniu prioritar al economiei nationale.Organizaera ,coordonarea si dezvoltarea turismului se realizeaza in conformitate cu prevederile prezentei ordonante.In sensul prezentei ordonante , termenii si expresiile de mai jos semnifica dupa cum urmeaza:

a)       TURISMUL - ramura a economiei nationale,cu functii complexe care reuneste un ansamblu de bunuri si servicii oferite spre consum persoanelor care calatoresc in afara mediului lor obisnuit pe o perioada mai mica de un an si al caror motiv principal este alcatuit din exercitarea unei activitati remunerate in interiorul locului vizitat.



b)       RESURSELE TURISTICE - componente ale mediului natural si antropic , care , prin calitate si specificul lor , sunt recunoscute , inscrise si valorificate prin turism , in masura in care sunt supuse unui regim de protectie integrala.

Resursele turistice pot fi :

naturale : elemente geomorfologice , de clima , de flora si fauna , peisaje , zacaminte de substante minerale si alti factori .

antropice : monumente arheologice , situri arheologice , monumente , ansambluri si rezervatii de arhitectura , monumente si ansambluri memoriale , monumente tehnice si de arta , muzee , elemente de folclor si arta populara , etc .

c)       PATRIMONIUL TURISTIC - resurse turistice si structurile realizate in scopul valorificarii lor prin activitatea de turism .

d)       STRUCTURI DE PRIMIRE TURISTICA - orice constructie si amenajare destinata cazarii turistilor , servirii mesei pentru turisti , agrementului, transportului special destinat turistilor , tratamentului balnear pentru turisti impreuna cu serviciile aferente.

Structurile de primire turistica cuprind :

structuri de primire turistica cu functii de cazare turistica : hoteluri ,

moteluri , vile turistice, cabane, bungalow, sate de vacanta, camping, camere de inchiriat in locuinte familiare, nave fluviale si maritime, pensiuni turistice si pensiuni agroturistice si alte unitati cu functii de cazare turistica .

structuri de primire turistica cu functie de alimentatie publica : unitati de alimentatie din incinta structurilor de primire cu functiuni de cazare , unitati de alimentatie publica situate in statiuni turistice , precum si cele administrate de societatile comerciale de turism , indiferent de amplasament ( restaurante , baruri, fast - food, cofetarii , patiserii , etc).

structuri de primire turistica in functie de agrement : cluburi , cazino-uri, sali polivalente , etc.

structuri de primire turistica cu functii de transport :

transport rutier : autocar , microbuz;

transport feroviar : trenulete , trenuri cu cremaliera ;

transport fluvial si maritim : vapor , ferry - boat ;

transport pe cablu : telecabina ; teleschi ;

transport aerian ; avion (cursa regulata & charter).

structuri de primire turistica cu functii de tratament balnear : unitati balneare ; complexe balneare;

e) ZONA TURISTICA - teritoriu caracterizat printr-o concentrare de resurse turistice, care poate fi delimitat distinct ca oferta, organizare si protectie turistica.

f) ZONA DE RECREERE PERIURBANA - areal situat in teritoriu preorasenesc care beneficiaza de un cadru activ si dispune de dotari corespunzatoare pentru petrecerea timpului liber ( in special week - end ).

g) OBIECTIV TURISTIC - element al resurselor turistice , individualizat si introdus in circuitul turistic.

h) PUNCT TURISTIC - obiectiv turistic si amenajarile aferente necesare activitatii de primire turistica.

i)           LOCALITATE TURISTICA - asezare urbana sau rurala cu functii turistice dezvoltate pe baza resurselor specifice de care dispune.

j) STATIUNE TURISTICA - localitate sau parte a unei localitati cu functii turistice specifice , in care activitatile economice sustin exclusiv realitatea produsului turistic.

k) FUNCTIA TURISTICA - expresia calitativa si cantitativa a resurselor turistice si este determinata de structura , volumul si calitatile resurselor.

l) OFERTA TURISTICA - totalitatea serviciilor prin care este pus in valoare patrimoniul turistic, prin utilizarea de personal specializat.

m) PRODUS TURISTIC - complex de bunuri materiale si de servicii , concentrate intr-o activitate specifica si oferite pachet consumului turistic.

n) PACHET DE SERVICII - combinatie prestabilita a cel putin doua din elementele urmatoare : cazare, alimentatie, tratament balnear, transport, agrement, alte servicii reprezentand o parte semnificativa din pachet , atunci cand sunt vandute sau oferite spre vanzare la un pret global si atunci cand aceste prestatii depasesc 24 ore.

Metodologia de acordare a brevetelor si licentelor de turism

Metodologia de acordare a brevetelor si licentelor de turism au la baza Ordinul nr. 125/11.09.1998, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 462 / 02.12.1998, care se aplica persoanelor juridice si fizice ce desfasoara activitati de turism. Ea contine conditii de comercializare a serviciilor turistice: informatii despre costul si perioada excursiei , contractul incheiat intre agentie si turist unde se specifica clar :

numele si prenumele turistului;

adresa si numarul de telefon;

destinatia;

data de plecare / sosire;

perioada excursiei;

mijloc de transport;

conditii de cazare / masa;

tratament;

program turistic;

specificare modalitati de plata;

informatii generale privind regimul pasapoartelor si a vizelor;

cuantumul avansului daca este cazul, precum si termenul efectuarii restului de plata.

numarul minim de persoane necesar pentru realizarea programului si termenului Limita pentru informarea turistului , in caz de anulare.

oportunitati de incheiere a unor asigurari facultative pentru asistanta in caz de accident , boala.

Informatiile privind serviciile turistice pot fi prezentate turistului sub forma unui catalog , pliant sau a unui alt inscris , agentia avand obligatia sa faca dovada ca turistul a primit un exemplar.

Inainte de inceperea calatoriei turistul va fi informat in scris de catre agentia de turism despre :

a)        numele, adresa si numarul de telefon ale reprezentantului local al agentiei care poate acorda asistenta turistului in caz de dificultate. Acolo unde nu exista asemenea reprezentant, turistul trebuie sa fie informat despre modalitatea de contactare a agentiei de turism.

b)       modalitati de a lua legatura cu copiii sau cu persoana responsabila la locul de sejur al acestora pentru parintii minorilor participanti la actiune.

Tot in contract trebuie specificate : perioada in care turistul poate reclama neindeplinirea sau indeplinirea partiala a clauzelor contractuale ; conditii de retragere ; posibilitatea de transfer al contractului unei terte persoane si modul de realizare a acestuia ; eventualele modificari pe care agentia le poate aduce serviciilor cumparate .

Contractul incheiat cu turistul trebuie sa respecte aceste reguli obligatoriu.

In cazul in care turistul nu poate participa la calatorie , acesta poate transfera contractul unei terte persoane , care indeplineste conditii aplicabile actiunii turistice respective .

Transferul poate fii realizat numai cu anuntarea agentiei de turism in timp util , inaintea inceperii actiunii si cu conditia platii integrale a pretului de servicii precum si a eventualelor costuri suplimentare ocazionate de acest transfer.

In cazul in care agentia de turism este nevoita sa modifice una din prevederile esentiale ale contractului, acesta are obligatia sa informeze turistul in timp util, astfel incat el sa poata opta :

a)      fie pentru realizarea contractului, fara penalitati;

b)      fie pentru acceptarea noilor conditii ale contractului informand despre aceasta agentia de turism in cel mai scurt timp.

In cazul in care turistul realizeaza contractul conform prevederilor sau daca agentia de turism anuleaza actiunea inaintea datei de plecare, acesta are dreptul :

a)      sa accepte inlocuirea actiunii cu una echivalenta, cu una superioara sau cu una inferioara. Pentru actiunea de calitate inferioara agentia va rambursa turistului diferenta de pret.

b)      sa primeasca in termen de 7 zile toate sumele platite.

In acest caz turistul are dreptul sa solicite agentiei de turism si despagubiri pentru neindeplinirea contractului cu exceptia urmatoarelor situatii :

daca anularea se face ca urmare a numarului mai mic de turisti decat minimul necesar prevazut in contract.

daca anularea se face pentru cazuri de forta majora.

In cazul in care, dupa inceperea calatoriei, o parte importanta din serviciile prevazute in contract nu poate fi realizata sau daca agentia de turism organizatoare constata ca nu le va putea asigura, aceasta este obligata :

sa ofere turistilor alternative fara costuri suplimentare in scopul continuarii calatoriei;

sa restituie turistilor daca este cazul sumele care reprezinta diferenta dintre contravaloarea serviciilor achitate si contravaloarea serviciilor efectiv prestate ulterior.

Agentia de turism este raspunzatoare fata de turist pentru buna executare a obligatiilor asumate prin contract, inclusiv in situatia in care o alta agentie de turism sau un alt prestator de servicii turistice trebuia sa indeplineasca aceste servicii.

Se excepteaza urmatoarele cazuri :

neindeplinirea sau indeplinirea defectuoasa a obligatiilor asumate prin contract din vina turistului.

neindeplinirile sunt atribuite unui tert care nu este parte in contract, iar cauzele nerealizarilor nu puteau fi prevazute sau evitate.

Neindeplinirile se datoreaza unor cauze de forta majora sau unor imprejurari pe care nici agentia de turism si nici prestatorii de servicii nu le puteau prevedea sau evita.

Deficientele constatate de turist la fata locului cu privire la realizarea pachetului de servicii vor fi notificate prompt in scris, atat prestatorului de servicii, cat si agentiei de turism de la care a cumparat pachetul de servicii.

Aceasta obligatie a turistului trebuie sa fie mentionata clar si explicit in contract.

In situatiile in care apar nemultumiri cu privire la realizarea serviciilor turistice, partile implicate, respectiv agentia de turism touroperatoare, agentia detailista, precum si prestatorii de servicii turistice vor lua masurile care se impun pentru solutionarea acestora.

Garantia financiara se cere in scopul asigurarii repatrierii turistilor si /sau al rambursarii sumelor platite de acestia, in caz de insolvabilitate sau de faliment a agentului economic.

Cuantumul anual al garantiei financiare se stabileste prin ordin al ministrului turismului, la propunerea Oficiului de Autorizare si Control in Turism si cu consultarea asociatiilor profesionale in domeniul turismului.

Cuantumul garantiei financiare oferite anului 1999 este de 6 milioane lei pentru agentiile touroperatoare si de 3 milioane pentru agentiile detailiste.

Garantia financiara este dovedita de agentul economic prin scrisoare de garantie eliberata de catre o institutie bancara sau prin angajament de plata

dat de catre a asociatie profesionala care are in obiectul sau de activitate si probleme legate de garantii financiare in domeniul turismului.

Scrisoarea de garantie, respectiv angajamentul de plata se emite in favoarea Ministerului Turismului - Oficiul de Autorizare si Control in Turism, ca unic organ care poate dispune efectuarea de plati in baza acestora.

Scrisorile de garantie sau angajamentele de plata pentru reconstituirea cuantumului garantiei financiare se depun, in general, in original la OACT in termen de 5 zile de la emitere.

Accesul la garantia financiara este o competenta exclusiva a OACT, pe baza documentelor prezentate de partea interesata care vor dovedi urmatoarele:

creanta a carei acoperire se cere este certa si exigibila;

agentia de turism reclamata nu a onorat creanta respectiva intr-un termen de 45 zile de la prezentarea documentelor de plata.

Termenul limita pentru efectuarea platii din garantia financiara este de 2 luni de la data prezentarii documentelor justificative.

In cazul in care creanta face obiectul unui litigiu, utilizarea garantiei financiare se face numai in baza hotararii instantei judecatoresti.

Platile din garantia financiara se fac in ordinea solicitarilor pentru creante certe si exigibile, in limita garantiei depuse de agentia de turism, avand prioritate finalizarea actiunilor care implica repatrierea turistilor.

Garantia financiara inceteaza in urmatoarele situatii:

a)      retragerea ei de catre institutia bancara garantata sau de catre asociatia profesionala garantata, retragerea ce devine efectiva dupa un preaviz de 3 luni, comunicata in scris agentiei de turism si Ministerului Turismului.

b)      anularea licentei de turism de catre OACT

c)      renuntarea din proprie initiativa la licenta de turism o data cu incetarea activitatii agentiei de turism si depunerea licentei la OACT.

In ultimele doua situatii garantia financiara inceteaza numai dupa un preaviz de 3 luni, comunicat in scris garantului de catre OACT si confirmat de catre institutia bancara sau de catre asociatia profesiunala la care este constituita garantia.

Metodologia acordarii licentelor de turism

In conformitate cu prevederile Hotararii Guvernului nr. 513/1998, licentele de turism se elibereaza de catre OACT, institutie publica cu personalitate juridica in subordinea Ministerului Turismului care asigura si evidenta licentelor eliberate, respectiv acelor suspendate sau anulate.

In vederea obtinerii licentei de turism, agentul economic va prezenta urmatoarele documente:

cerere de eliberare a licentei de turism conform modelului prezentat;

copie dupa hotararea judecatoreasca de infiintare a agentului economic sau copie dupa autorizatia de functionare, iar in situatia in care din hotararea judecatoreasca nu rezulta obiectul de activitate se va anexa si copie dupa actul constitutiv;

copie dupa certificatul de inmatriculare la Registrul Comertului.

dovada constituirii fondului de garantie: scrisoare de garantie bancara sau angajament de plata;

copie de pe brevetul de turism al persoanei care conduce activitatea de turism;

copie de pe contractul de munca al persoanei care detine brevetul de turism, inregistrat la Directia de Munca si Protectie Sociala Judeteana.

Copie de pe actul de detinere a spatiului pentru agentia de turism si filialele acesteia;

Fisa de prezentare a agentiei de turism si a eventualelor filiale ale acesteia;

Formularul biletului de turism pentru asigurarea serviciilor;

Copie de pe ordinul de plata privind transferul in contul OACT a contravalorii prestatiilor efectuate de acesta pentru eliberarea licentei.

Daca sediul agentiei de turism se schimba, agentul economic in cauza va solicita elaborarea unei noi licente, intocmind in acest sens urmatoarea documentatie:

cerere de eliberare a licentei de turism;

copie dupa actul de detinere a spatiului;

fisa de prezentare a agentiei de turism, actualizata;

licenta de turism eliberata anterior, in original;

copie de pe documentul privind plata in contul OACT;

Pentru radierea filialei unei agentii de turism se va prezenta urmatoarea documentatie:

cerere;

licenta de turism in original;

copie de pe documentul privind plata in contul OACT.

Licenta de turism poate fi suspendata de catre OACT in urma nerespectarii uneia dintre criteriile prevazute pentru o perioada de proba la un an sau se constata ca nu mai sunt indeplinite conditiile care au stat la baza acordarii acesteia.

Brevetele de turism pot fi acordate in functie de nivelul si de complexitatea pregatirii profesionale numai urmatoarelor functii:

a)      manager in activitatea de turism;

b)      director de agentie de turism touroperatoare;

c)      director de agentie de turism detailista;

d)      director de hotel;

e)      director de restaurant;

f)        cabanier;

Posesorul brevetului de turism poate ocupa si alte functii decat cele inscrise pe acesta, astfel:

managerul in activitatea de turism poate ocupa oricare dintre functiile prevazute, inclusiv si cea de director de sat de vacanta.

directorul de agentie de turism touroperatoare poate ocupa fie functia inscrisa in brevet, fie functia de agentie de turism detailista.

directorul de hotel poate fi si director de motel, camping sau sat de vacanta.

Brevetul de turism se elibereaza pe o perioada nelimitata.

In vederea preschimbarii brevetelor de turism, titularii acestora vor transmite reprezentantilor zonali ai OACT urmatoarea documentatie:

a)      cererea de preschimbare a brevetului de turism

b)      documnetele de atestare a perioadei lucrate in turism

c)      brevetul de turism, in original

d)      copie de pe documentul privind plata in contul OACT

e)      acte care sa ateste situatia actualizata a pregatirii profesionale

f)        curiculum vitae

Constituirea fondului special pentru promovarea si dezvoltarea turismului

Fondul special pentru promovarea turismului se constitue din urmatoarele surse:

contributia pentru turism, stabilita la 3%, platita de agentii economici (persoane fizice si juridice) si agentii de turism

o parte din venitul net al INFMT, stabilita de Ministerul Turismului odata cu aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli.

Sponsorizari, in conditiile legii.

Finantarea si realizarea programelor si actiunilor din Fondul special pentru promovarea si dezvoltarea turismului se fac pe baza Programului anual de dezvoltare a produselor turistice si a Programului anual de marketing si promovare.

Finantarea din Fondul special pentru promovarea si dezvoltarea turismului se face cu prioritate, pentru:

a)      programe si activitati de creare si dezvoltare de produse turistice;

b)      activitati de corectare a pietei turistice interne si internationale, informare si programe speciale de promovare;

c)      acordarea de credite pe termen mediu, cu dobanda preferentiala, egala cu rata inflatiei, pentru proiecte de investitii in turism.

Acordarea creditelor se va face prin intermediul bancilor pe baza de conventie.

d)      actiuni de constientizare, educare si formare a turistilor si a populatiei cu privire la turism, protectia si conservarea mediului inconjurator.

e)      Programe de informatizare;

f)        Programe pentru imbunatatirea calitatii serviciilor in turism si testarea calitatii acestora.

g)      Programe si actiuni de instruire si de formare profesionala de specialitate.

h)      Alte cheltuieli si programe aprobate de Guvern.

In structura bugetului Fondului special pentru promovarea si dezvoltarea turismului, se cuprind:

veniturile stabilite de reglementarile in vigoare care reprezinta surse de constituire a Fondului special pentru promovarea si dezvoltarea turismului;

cheltuielile ce se inscriu pe subdiviziunile clasificatiei Fondului special pentru promovarea si dezvoltarea turismului si se fundamenteaza pe elementele prevazute in programele mentionate mai sus.

La elaborarea programelor anuale se au in vedere obiectivele stabilite de Ministerul Turismului prin strategia de dezvoltare a turismului pe termen mediu si lung, cat si prioritatile identificate cu ministerele interesate si autoritatile locale, urmarindu-se:

cresterea calitatii serviciilor turistice;

cresterea veniturilor valutare in turism;

cresterea si reabilitarea de programe turistice pentru Romania;

sprijinirea componentelor turistice de dezvoltare locala si regionala;

stimularea parteneriatului dintre sectorul public si sectorul particular din turism;

cresterea eficientei utilizarii resurselor turistice, naturale si antropice.

Cheltuielile pentru actiunile si proiectele cuprinse in programele anuale si cele pentru investitii se angajeaza pe baza de licitatii. Potrivit reglementarilor in vigoare pentru achizitiile publice.

Finantarea investitiilor din Fondul special pentru promovarea si dezvoltarea turismului se efectueaza potrivit normelor metodologice aprobate prin Ordinul Ministrului Finantelor nr. 2487/1996, modificat si completat prin Ordinul Ministrului Finantelor nr.

Din Fondul special pentru promovarea si dezvoltarea turismului se poate solicita finantare pentru realizarea de proiecte de catre:

a.       persoane fizice romane care au in obiectul lor de activitate turismul ori al caror scop il constituie promovarea si/sau dezvoltarea turismului.

b.      Persoane fizice cu domiciliul in Romania, autorizate in activitatea de turism, conform legislatiei in vigoare, inclusiv asociatiile familiale.

Nu pot fi finantate proiecte propuse de persoane fizice si persoane juridice romane autorizate conform legii, care se afla in una dintre urmatoarele situatii :

sunt declarate conform legii in incapacitate de plata;

au platile/conturile bancare blocate conform unei hotarari judecatoresti ramasa definitiva;

nu au achitat la termen contributia pentru turism 3% la Fondul special pentru promovarea si dezvoltarea turismului, in cazul in care o datoram.

au restante la plata impozitelor si taxelor datorate la bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetelor locale si la fondurile speciale, mai mari de 90 de zile;

De asemenea, nu pot fi finantate proiecte propuse de persoane fizice care:

a)      se fac vinovate de declaratii false cu privire la situatia lor economica;

b)      au incalcat, cu buna stiinta, prevederile unui alt contract finantat din fonduri publice;

c)      au fost condamnate pentru: furt, abuz de incredere, gestiune frauduloasa, inselaciune, delapidare, dare sau luare de mita, marturie mincinoasa, fals, uz de fals, deturnare de fonduri.

Persoanele fizice si juridice care solicita finantarea din Fondul special pentru promovarea si dezvoltarea turismului au obligatia de a da o declaratie pe proprie raspundere.

Creditele pentru investitii pe termen mediu in turism se acorda castigatorului licitatiei prin banca comerciala cu care Ministerul Turismului a

incheiat o conventie in care sunt cuprinse modalitatile si raspunderile privind derularea creditelor respective si recuperarea acestora pentru reintregirea Fondului special pentru promovarea si dezvoltarea turismului.





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate