PIATA SERVICIILOR DE EDUCATIE DIN ROMANIA

UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU, FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE, SPECIALIZAREA ADMINISTRAREA AFACERILOR

PIATA SERVICIILOR DE EDUCATIE DIN ROMANIA

PIATA SERVICIILOR DE EDUCATIE DIN ROMANIA

Cea mai mare promovare pentru actualul sistem educational din Romania ar trebui sa fie adaptarea strategiei si a politicilor educationale la cerintele societatii si ale pietei muncii. In momentul actual, posibilitatile de integrare a fortei de munca in spatial economico-national sunt limitate de o serie de factori care tin de rigiditatea si de lipsa coagularii ofertei, ceea ce face dificila analiza particularitatilor ei. "La nivel universitar exista o decuplare majora intre continutul cursurilor si cerintele mediului de afaceri. Pe de alta parte, nici cerintele mediului de afaceri nu sunt clare, aceasta aflandu-se inca intr-o perioada de consolidare". Comentariile apartin secretariatului general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri, Cristian Parvan. Imaturitatea mediului economic se reflecta in indicatorii de ocupare a fortei de munca. Desi, pe ansamblu, somajul a scazut sub 6%, rata in cazul tinerilor cu varste cuprinse intre 20 si 24 de ani a atins cotele cele mai mari fata de ultimii 5 ani: peste 20%. De la an la an, numarul absolventilor, indiferent de nivelul studiilor, este mult mai mare decat ponderea angajatilor, dar la oficiile de munca se inregistreaza tot mai putini someri in randul tinerilor, asa incat procentele reale ale somajului la acest segment de varsta sunt, cu siguranta, mult mai mari. Din discutiile purtate, in decursul anilor, reiese ca sistemul de somaj nu ii incurajeaza sa se inscrie in evidentele agentiilor judetene. Cuantumul alocatiei de somaj este nestimulativ, iar sansele gasirii unui loc de munca adecvat asteptarilor sunt minime. In plus, exista si retineri legate de mentalitate. Somajul este vazut ca un element degradant si afecteaza nu numai stima de sine, dar si relatiile cu ceilalti membrii apropiati din societate.

Numarul locurilor de munca a crescut nesemnificativ fata de angajamentele luate de actuala putere politica. Pe de alta parte un numar tot mai mare de romani pleaca sa lucreze in strainatate, in special in munci necalificate sau mai putin calificate, indiferent de nivelul studiilor sau de competentele dobandite in Romania. La aceasta stare de lucruri, putin favorabila stadiului actual de dezvoltare a pietei ofertei de munca, se mai adauga si comportametul tinerilor care au inceput sa copieze valorile Occidentului. Tinerii, dar nu numai, valorizeaza acum mai bine timpul liber, viata personala etc. si nu mai accepta sa lucreze in orice conditii. Petru elevii care provin din mediul rural, din centre supuse masivelor restucturari industriale sau din medii defaforizate, avand in vedere faptul ca au sanse reduse de finalizare a ciclului scolar cu o specializare profesionala, riscul de excludere de pe piata muncii este acum si mai mare.

In mod normal, sistemul de inavatamant ar trebui sa fie o platforma de sustinere a indivizilor in cadrul schimbarilor permanente, capabila sa faca legatura cu cerintele societatii. Observatiile facute in decursul anilor, dar mai ales studiul intreprims asupra facultatilor din Romania ilustreaza ca institutiile de inavatamant existente in tara noastra nu urmaresc ce se intampla cu absolventii dincolo de portile lor. Motivele sunt multe. Unul il reprezinta finantarea sistemului de educatie de la buget, fara introducerea unui sistem de evaluare care sa conduca la performanta si competitie intre unitatile de inavatamant public. Altul il constituie abundenta de candidati care doresc, pur si simplu, o diploma. Acesta este motivul pentru care s-au creat atat de multe universitati particulare. Altfel, de ce nu s-ar infiinta si universitati tehnice, de arhitectura, de arte plastice etc. in cadrul universitatilor particulare? Explicatia se gaseste in comentariile managerilor de resure umane din companii si ale consultantiilor din firmele de recrutare: de la an la an a scazut calitatea cadidatilor sub aspectul cunostintelor, competentelor dobandite in cadrul institutiilor de invatamant, dar si al comportamentului. Din aceasta cauza, apelul la stretegii si tehnici de marketing in mediul universitar este unul ocazional. Interesul fata de marketingul educational, atat cat exista in acest moment, este determinat de problemele financiare cu care se confrunta institutiile de invatamant in procesul de administrare propriu-zisa.

CAPITOLUL 1

Cererea: profilul si nevoile consumatorului roman de servicii educationale

Piata romaneasca de este in acest moment intr-o situatie privilegiata. Studiul introdus la initiativa si cu sprijinul fianciar al Centrului Educatiei 2000+ in Barometrul Opiniei Publice, editia 2006 si dat publicitatii in mai 2007, arata un grad foarte inalt de satisfactie a populatieie in legatura cu sistemul educational din Romania. Potrivit datelor sintetizate, majoritatea romanilor considera ca mult din ceea ce tinerii invata in scola este folositor in viata. 76% dintre respondenti s-au declarat de acord sau total de acord cu aceasta afirmatie si numai 19% au fost in dezacord. Analizand mai in detaliu aceste cifre, se pot observa diferentele intre perceptiile respondentilor in functie de mediul de rezistenta, de varsta si de studii. In mediul rural, procentul celor care sunt de acord cu afirmatia mentionata creste pana la 82%, fata de numai 71% in mediul urban. Persoanele mai in varsta sunt mai inclinate sa aprecieze pozitiv sistemul de invatamant, decat cele mai tinere. Chiar si persoanele cu studii superioare au un grad ridicat de apreciere a actualului sistem de invatamant.

Un alt studiu, efectuat de Institutul de Stiinte ale Educatiei, in decembrie 2007, impactul resurselor materiale asupra reusitei scolare, si dat publicitatii in iunie 2008, releva si el un grad insemnat de satisfactie cu privire la oferta educationala. In general, parintii considera ca scoala are o contributie semnificativa pentru realizarea scopurilor legale de asigurare a carierei profesionale dorite: 11,8% apreciaza ca scoala este intr-o foarte mare masura de ajutor iar 55,9% ca este in mare masura de ajutor. Ponderile ilustreaza faptul ca majoritatea considera scoala un sprijin important sau foarte important pentru asigurarea viitorului dorit pentru copii. Totusi, un procent semnificativ (20,7%) considera ca scoala este in mica masura un sprijin, in timp ce un procent de 5,7% dintre respondenti considera ca scoala este un sprijin in foarte mica masura, iar 5,8% cred ca ea nu sprijina deloc elevul sau familia pentru atingerea carierei dorite. Procentele care exprima insatisfactia parintilor fata de oferta scolii indica totusi ca multi parinti nu vad scoala ca un partener activ pentru asigurarea unui viitor dezirabil pentru copii lor, sau considera oferta institutionala a scolii ca inadecvata sau total inadecvata nevoilor reale de dezvoltare a elevilor pentru orientarea profesionala si succesul in cariera - cu consecintele directe asupra investitiei familiale in educatie.

Increderea ridicata in pregatirea profesionala a invatatorilor si profesorilor de gimnaziu si liceu completeaza credinta populatiei ca ceea ce invata tinerii in scoala le foloseste in viata. Un procent majoritar (64,6%) considera ca profesorii scolii isi fac datoria, adaugandu-se la categoria celor multumiti inca 20,4%, procentul celor care sunt foarte multumiti. Doar 13,1% considera ca profesorii se achita de obligatiile pe care le au numai in mica masura si 1,9% considera ca numai in foarte mica masura profesorii se achita de obligatiile pe care le au.

Si autoritatile se bucura de increderea cetatenilor in mai mare masura in ceea ce priveste sistemul de invatamant fata de alte sectoare de activitate. Invatamantul si ordinea publica sunt domeniile in care cetatenii romani sunt ceva mai multumiti decat de activitatea Guvernului. Studiul Institutului de Stiinte ale Educatiei indica un procent semnificativ al celor care cred ca exista o mare influenta a autoritatilor locale in asigurarea bunei desfasurari a activitatii in scoala (37,5%). In plus, 90% considera ca autoritatile locale influenteaza in foarte mare masura buna functionare a scolii.

Aprecierile pozitive referitoare la sistemul de invatamant nu sunt insa fundamentate pe o buna cunoastere a acestuia. Din studiul Centrului Educatiei 2000+ reiese, spre exemplu, ca un numar mare dintre respondenti nu cunosc numarul de clase obligatorii sau gratuite. O explicatie ar putea fi faptul ca, dupa decembrie 1989, au fost facute foarte multe schimbari in sistemul de educatie. Pe fondul unei campanii de informare extreme dobandite din partea autoritatilor centrale sau locale, desigur, o buna cunoastere a sistemului de invatamant in continua reformare a condus la probleme in cunoasterea lui. 66% dintre romani considera ca, dupa 1990, in invatamantul romanesc au avut loc mai multe schimbari. Dintre cei care au identificat schimbari in sistem, aproximativ jumatate sunt de parere ca acestea au avut efecte proaste. Din aceasta perspectiva, demn de retinut este faptul ca aproximativ 60% din respondenti apreciaza ca invatamantul romanesc este mai bun decat cel occidental, dar pe de alta parte, 51,2% afirma ca invatamantul din perioada socialista era mai bun decat cel de astazi. Analiza pe grupe de varsta arata ca o pondere mare a persoanelor in varsta care au aceasta parere, ceea ce conduce la concluzia ca baza argumentatiei este una subiectiva, in masura in care se apreciaza imposibilitatea acestora de a face o comparatie reala cu sistemul international de invatamant si chiar sistemului actual cu cel dinainte de 1989.

Dar, cel mai insemnat aspect relevant de cercetarea Centrului Educatiei 2000+ este parerea beneficiarilor educatiei cu privire la implicarea lor in modul de elaborare si de desfasurare. 54% dintre persoanele chestionate considera ca doar Ministerul Educatiei trebuie sa stabilesca ce invata copii in scoala si doar 38% sunt de parere ca in aceasta alegere trebuie sa fie implicat si altcineva. Intrebati cine este inrudit sa stabileasca programa scolara, respondentii opteaza in primul rand petru profesori (35% prima alegere, 29% a doua alegere) urmati de parinti (26%, respectiv 15%) si de administratia scolii ("fiecare scoala in parte"- 14%, respectiv 11%) si doar apoi societatea civila (10%, respectiv 8%) si elevi (5%, respectiv 12%). Este de remarcat faptul ca romanii nu prea sunt de acord cu initiativa consiliului local (doar 4%, respectiv 6%) in aceasta decizie. Mediul de afaceri, agentii economici, beneficiarii serviciului educational, se afla pe ultimul loc.

In ciuda faptului ca sistemul de invatamant nu este perceput ca factor al succesului cei mai multi dintre romani (56%) considera ca majoritatea celor care au facut avere au reusit acest lucru incalcand legea, iar la a doua optiune (14%) se indica relatiile ca fiind cheia succesului personal. Doar pe al treilea loc se plaseaza munca si meritul personal (12%). Intrebati daca este important sa ai scoala pentru a avea bani, majoritatea subiectilor (52%) cred ca acest lucru nu este adevarat.

Cum credeti ca a reusit majoritatea oamenilor care au facut avere in Romania?

Sursa: BOP, OSF, mai 2007

In pofida acestor convingeri, subiectii anchetati declara, in proportie majoritara (84%) ca, daca ar avea un copil care a terminat invatamantul obligatoriu, l-ar indemna sa isi continue studiile si sa munceasca. Mai mult, dintre acestia, 87% opteaza pentru o forma teoretica de studiu (liceu sau facultate). Peste jumatete dintre respondenti sunt de parere ca si-ar sfatui copilul sa mearga si la facultate, raspuns care dovedeste importanta care se acorda diplomelor, chiar daca educatia nu este formula succesului in viata.

Daca ati avea un copil care tocmai a terminat invatamantul obligatoriu ( 8 sau 10 clase), dintre urmatoarele, ce l-ati sfatui sa faca:

Sursa: BOP, OSF, mai 2007

In ciuda recomandarilor, trebuie de remarcat faptul ca aceasta orientare nu este valabila si pentru adulti, ceea ce ar conduce la concluzia ca, ajunsi la stadiul in care pot lua singuri o hotarare, tinerii primesc cu rezerva sfaturile parintilor. Majoritatea adultilor chestionati (65%) au declarat ca nu au mai urmat nici un fel de cursuri de specializare dupa terminarea scolii. Majoritatea celor care au urmat un curs au facut-o la locul de munca, si mai putin de 1% dintre respondenti au urmat cursuri atat la locul de munca cat si separate de locul de munca. Dovada este slaba dezvoltare in toti acesti ani a sistemului educatiei continue pentru adulti. Mai mult chiar, 75% dintre subiecti nu intentioneaza sa urmeze un curs in urmatorii 5 ani. Acest raspuns ar trebui luat in considerare la nivel central, in elaborarea strategiilor de dezvoltare a Romaniei, in contextual alinierii la comandamentele Uniunii Europene. Fara gasirea unor parghii care sa determine si sa sustina motivatia adultilor de a invata, sistemul formarii continue va avea mult de suferit daca este lasat la latitudinea individului sau a posibilitatilor organizatiei in care lucreaza.

Un alt studiu, efectuat in 2007 si dat publicitatii in 2008 de Asociatia Pro-Youth, arata ca tinerii percep scoala doar ca o institutie care asigura formarea unei culturi generale. Jumatate dintre tineri considera ca doar intr-o oarecare masura scoala pregateste pentru viata, apreciaza cunostintele elevilor, angajeaza studentii active in procesul de invatare si raspunde nevoilor pietei muncii, fata de aproximativ 20% dintre respondenti, care considera ca aceste lucruri se realizeaza in mica masura. La intrebarea "Ce cursuri ar dori sa urmeze", cei mai multi dintre tineri si-au manifestat dorinta de a urma cursuri de limbi straine (29%) si de calculatoare (29%). Alte cursuri dorite de tineri sunt cele de contabilitate (10%) si de arta (6%). Explicatiile se regasesc in sondajul calitativ (focus grupuri) realizat de Asociatia Pro-Youth.

Grav este ca, desi studiile intreprinse indica un numar foarte mic al persoanelor active (mai ales intre 30 si 50 de ani, dar si cei intre 20 si 30) care intentioneaza sa studieze, tocmai acestea au cunostinte minime de limbi straine si de utilizare a calculatorului. In acest moment accentual politicilor europene este pus chiar pe abilitati de lucru cu computerul si pe flexibilitate, pe capacitatea de integrare intr-un spatiu de viata si lucru globalizat, ceea ce presupune cunostinte PC si a unor limbi de circulatie internationala. Potrivit sondajului BOP, 73% din populatie declara ca nu stie sa foloseasca computerul si 61% ca nu vorbeste nici o limba straina.

Interesant este insa faptul romanii sunt in proportie majoritara (peste 50% dintre respondenti) de acord cu functionarea invatamantului privat, o parte facand precizarea ca este de acord cu existenta acestui tip de invatamant mai degraba la nivel universitar si mai putin la celelalte niveluri de formare. In mod paradoxal, in contextual in care vorbim de procente mari de saracie in Romania, de existenta celor mai mici salarii din Europa Centrala si de Est, cand vine vorba de plata studiilor, romanii evita acest efort financiar, ceea ce, intrun fel, justifica abundenta institutiilor de invatamant superior cu taxa (de stat sau particular) pe piata educationala. Dintre cei care intentioneaza sa urmeze un curs, trei sferturi sunt dispusi sa plateasca din bani fonduri proprii.

Calitatea profesorilor, a scolii sau a inavatamantului in general nu este, de altfel, relevanta pentru tineri, deoarece ei sunt sceptici ca, dupa terminarea studiilor, isi vor putea gasi un loc de munca in domeniul in care s-au pregatit. Din discutiile purtate in cadrul focus grupurilor organizate de Asociatia Pro-Youth a rezultat insa ca tinerii sunt dispusi sa lucreze in orice domeniu. Masura in care scoala raspunde nevoilor pietei muncii este impartita astfel: doar 17% dintre tineri considera ca scoala raspunde in mare masura cerintelor mediului economic si pietei muncii; 51% apreciaza ca scoala raspunde in oarecare masura, 25% fiind convinsi ca scoala raspunde decat in mica masura.

Studiul recent efecuat de Synergize Consulting asupra studentilor si absolventilor de facultate prezinta o realitate pe care o banuiam, dar nu aveau "dovezile". Acum aveam imaginea pietei muncii, mult diferita in anii 1990, pentru care nici Ministerul Educatiei si nici angajatorii nu si-au facut strategii de abordare.

Aproape jumatate dintre tinerii intervievati declara ca nu lucreaza in domeniul in care s-au pregatit facultate. Tot jumatate dintre cei care au alcatuit esantionul tinerilor considerat reprezentativ la nivelul tarii, declara ca pregatirea teoretica din facultate nu este deloc relevanta sau mai degraba nerelevanta pentru locul in care muncesc. Cam aceeasi pondere o au si aprecierile asupra pregatirii practice din facultate (seminarii, laboratoare, practica de lucru etc.). 46,6% dintre tinerii cu varste cuprinse intre 19 si 28 de ani au o parere buna sau foarte buna cu privire la caracterul aplicativ al sistemului de invatamant. Explicatia ar putea fi data de faptul ca aproape 70% lucreaza inca din timpul facultatii si cerintele mediului de afaceri.

Studiul ar trebui luat in consideratie, la fel de mult, si de catre angajatori. Atmosfera de lucru este cel mai important aspect pe care tinerii ii apreciaza la locul de munca. Pe locul al doilea, tinerii consemneaza ca asteapta ca angajatorul sa investeasca in programe de pregatire profesionala. Salariul este pe locul trei, in ordinea criteriilor de apreciere a relatiei cu angajatorul. Tinerii nu pun pret prea mare pe reputatia de care se bucura compania pe piata, nici daca dovedeste responsabilitatea sociala, daca este lider pe piata, ori daca sediul este usor accesibil sau arata foarte bine.

Punere in oglinda a acestor raspunsuri cu altele vizand atitudinea fata de viata profesionala reflecta o orientare a tinerilor pe termen scurt, bazata pe raporturi foarte pragmatice. Chiar daca beneficiile materiale sunt pe locul trei, 80,2% dintre respondenti spun ca ar face ore suplimentare ca sa castige in plus. Intrebati daca este salariul net lunar correct pentru exprimarea si pregatirea pe care o au, tinerii fara nici un fel de experienta profesionala (media) considera ca ar trebui sa primeasca un salariu net lunar de 310 euro. Cei care au un an experienta la locul de munca ridica pretentiile la 390 euro. Conform Synergize Consulting asteptarile acestora cresc pe o baza care nu are nici o legatura cu competenta, ci cu perceptia disproportionata asupra efortului pe care-l depunem in primul an de munca, datorat in special lipsei de obisnuinta. Ipoteza este sustinuta de faptul ca, in al doilea an de munca, tinerii ajung sa "calibreze"' pretentiile salariale, acestea crescand mult mai putin - pana la 420 euro lunar. In schimb, tinerii cu experienta mai mare - aproximativ trei ani - fac presiuni salariale, din nou semnificative (pana la 490 euro lunar). Dupa acest interval de experienta la locul de munca, tinerii astepta sa fie promovati, ceea ce atrage si o crestere salariala adecvata. Daca asteptarile lor nu sunt acoperite, tendinta este de parasire a companiei. Aproape jumatate din tineri (46%) declara ca este probabil sa-si schimbe locul de munca cel putin o data in urmatotii trei ani. 24,1% afirma ca isi vor schimba si domeniul de activitate in acelasi interval de timp. Proportia este ingrijoratoare si ar trebui abordata cu mai multa atentie de angajatori. Virusul scaderii loialitatii fata de companie a inceput sa atace si piata muncii din Romania. Poate si pentru ca angajatorii nu stiu exact ce sa puna in pachetul salarial dorit de tineri. Desigur, ei se asteapta sa primeasca de toate in oferta de beneficii: de la tichete de masa, decontarea transportului, telefon mobil, pana la asigurari private de pensii. Dar nu pun pret pe toate. Asigurarile medicale, primele de sarbatori, laptopul si asigurarile private de pensii sunt cele mai atractive beneficii non-financiare.

Faptul ca firmele nu inteleg asteptarile si mentalitatea noii generatii se repercuteaza asupra recrutarii si retinerii lor in companie. Tinerii nu mai sunt atrasi de o cariera in domeniul educatiei, in finante/contabilitate, in cercetare si chiar in productie. Baietii sunt atrasi de informatica si proiectare. Fetele vor sa lucreze in domeniul resurselor umane si in marketing. Ele sunt mai orientate spre dezvoltarea personala. 62,3% vor sa urmeze cursuri postuniversitare in urmatorii trei ani. Baietii, in schimb, sunt mai atrasi de zona antreprenoriala (32,8%), dar nu este exclusa din planurile pe termen mediu nici emigrarea in scop de munca. 27% dintre tinerii investigati cred ca este posibil sa-si caute un loc de munca in strainatate in urmatorii ani. Dorinta care nu-i de neglijat in contextual integrarii. Libera circulatie pe piata muncii Europei unite va produce schimbari greu de estimat in acest moment.

Oferta de posturi vacante a ajuns sa depaseasca cererea, in special pentru pozitii de specialisti si de management. Aceasta situatie a dus la o schimbare majora, atat in comportamentul angajatilor, cat si in comportamentul candidatilor. Puse in fata unei lupte acerbe pentru posturile de specialisti si de manageri, multe firme din Romania au inceput sa scada standardele cerute pentru aceste pozitii, adresandu-se tinerilor profesionisti cu posturi care, in conditii normale, nu ar fi fost accesibile la varsta si experienta acestor candidati. Asa se face ca am inceput sa intalnim destul de des pozitii de management persoane cu doi, trei ani de experienta de munca, uneori aceea capatata in timpul studentiei. Multe anunturi de angajare pe pozitii de management cer trei ani de experienta pentru posturi care intr-o piata matura (gen cea a Uniunii Europene) ar necesita un minim de 5-10 ani de experienta relevanta.

Un alt fenomen este reorientarea firmelor catre formarea tinerilor, in conditiile in care oamnenii deja formati ajung - prin jocul cererii - sa fie supraplatiti pentru componentele pe care le detin. Formarea tinerilor capata forme variate - de la parcatica de lucru, scoli de vara, intershipuri, burse private, joburi part-time in timpul studentiei, etc. In contextual in care au inceput sa se dezvolte programele de formare interne, unele firme chiar au renunta la cerintele de pregatire de baza in domeniu, adresandu-se pentru pozitii de intrare unei arii foarte variate de tineri profesionisti. Au aparut astfel mesaje de tipul "puteti candida la noi indiferent de experienta sau formarea pe care o aveti" formula folosita chiar in firme mari, multinationale. In aceste conditii, este interesant de urmarit reactia tinerilor profesionisti la schimbarile de pe piata muncii. Primul efect vizibil este ca doar jumatate dintre acestia lucreaza in domeniul pentru care au fost pregatiti. Incurajati de angajatori si de numarul mare de oportunitati, tinerii profesionisti lasa in urma cu mare lejeritate pregatirea de baza pentru a se lansa in pozitii pentru care o iau practic de la zero. Fenomenul continua si cu tinerii angajati: unul din patru tineri iau in calcul schimbarea domeniului de activitate in urmatorii trei ani. El este incurajat si de sistemul de invatamant care nu pare sa se miste suficient de repede pentru schimabrile si cerintele mediului economic. Doar 28% dintre tinerii cuprinsi in cercetare au apreciat ca fiind relevanta pregatirea practica din facultate.

Studiile intreprinse demonstreaza ca desi, s-a produs o crestere cantitativa a invatamantului (in special a celui universitar public si privat), aceasta nu a fost insotita de o schimbare calitativa deosebita. Reformele care au avut loc in invatamant nu au favorizat efectuarea unor evaluari calitative comparative si ierarhizari publice. Dupa 16 ani de continue transformari ale sistemului, Ministerul Educatiei nu a reusit sa efectueze nici o analiza asupra starii istitutiilor de invatamant: ce au intreprins anul trecut, ce fac in momentul de fata si ce anume isi propun pentru viitor. Majoritatea sunt preocupate de rezolvarea problemelor cu care se confrunta. Orientarea spre viitor, analiza tendintelor sau a amenintarilor care ar putea aparea in procesul descresterii demografice sau a globalizarii pietei educationale prin integrarea in spatiul vest European sunt aspecte care nu intra inca in atentia conducerii unitatilor de inavtamant, indiferent de nivelul la care se situeaza (primar, secundar, tertiar). Managementul din unitatile private motiveaza ca oricand se poate reorienta, gratie investitiilor facute pe baza materiala. In realitate, sectorul privat functioneaza doar in acele domenii in care investitiile in dotari si echipmente au fost minime. Dovada faptul ca, desi asistam la o revigorare de profil nu au in portofoliu lor programe specifice de instruire.

Oferta: furnizorii de instruire si rolurile lor in sistemul educational din Romania

In ultimii ani, piata educationala din Romania a cunoscut modificari insemnate. Cea mai semnificativa a fost cresterea ofertelor institutiilor si, in mod special ale celor private interne si internationale, la nivel universitar, postuniversitar si al programelor de instruire si specializare pentru adulti. Multe dintre institutiile de invatamant, indiferent de nivelul de pregatire, au inceput sa resimta concurenta, ceea ce reflecta in schimbari ale organizarii si desfasurarii activitatii, nu insa si ale misiunii, strategiei sau culturii. Competitivitatea pe segmental de pregatire a adultilor, unde au venit multi furnizori straini de instruire, a condus la dezvoltarea activitatii de marketing pentru a se putea adapta la nevoile in continua schimbare ale mediului economico-social. Noii actori intrati pe piata educationala, nefiind alimentati cu resurse bugetare, au fost constransi sa desfasoare o activitate dinamica si eficienta. Acest lucru a condus la aparitia unor abordari mai atente a pietei si nevoilor specifice ale clientilor. Primul pas intreprins de furnizorii de servicii educationale pentru adulti a fost analiza mediului in care isi desfasoara activitatea si conceperea ofertelor in cadrul dialogurilor directe cu beneficiarii serviciilor.

Teoretic, pe baza informatiilor pe care le au la dispozitie, orice institutie de invatamant trebuie sa-si evalueze situatia, stabilindu-si pozitia pe care o are pe piata si sa anticipeze modificarile ce vor influenta capacitatea de satisfacere a clientilor. Preocuparea specialistilor in marketing de a incepe analiza mediului educational, in tarile occidentale, a fost determinate de faptul ca institutiile de invatamant au constatat aparitia unui cadru concurential, in care au aparut noi legi, dar mai ales in care s-a observat scaderea fidelitatii consumatorilor de servicii educationale. Aceste schimbari au fost determinate de cresterea numarului furnizorilor si ofertelor de industrie, pe fondul scaderii demografice si a polarizarii tot mai accentuate a populatiei in zona cu venituri mici.

Efectuarea unei analize de pe piata in sectorul educational a inceput sa se impuna in Romania din cauza schimbarilor rapide ale caracteristicilor economice, dar si demografice produse in ultimii ani. Evolutia mediului in care traiesc elevii si studentii, a comportamentului acestora, dar mai ales particularitatile aparute in ultimii ani in domeniul economic, au inceput sa creeze probleme unora dintre managerii institutiilor de educatie si formare profesionala, motiv pentru care au inceput sa-si puna intrebari legate de piata educationala si dinamica acesteia de dezvoltare. O scurta privire asupra schimbarilor la nivelul educatiei. Situatia actuala a invatamantului romanesc reflecta alte ierhii ale valorilor, pe niveluri de educatie, segmente de varsta si pregatire profesionala, determinate de dezvoltarea societatii.

Sfarsitul secolului trecut a surprins sistemul de invatamant din Romania itr-o situatie material-financiara grava, situatie la care s-au adaugat problemele generate de tranzitie: recesiunea economica, deteriorarea nivelului de trai al populatiei, pierderea importantei unor valori culturale etc. Toate aceste aspecte s-au reflectat in polarizarea accesului de educatie, calitatea si conditiile de desfasurare a procesului de invatamant, neconcordanta dintre oferta educationala si cererea de pe piata fortei de munca.

In Romania, la fel ca in majoritatea statelor, educatia si formarea reprezinta atributul fundamental al Ministerul Educatiei. Pe baza consultarii celorlate institutii si ministere interesate, Ministrului Educatiei si cercetarii proiecteaza, fundamenteaza si aplica strategia globala a invatamantului, stabileste obiectivele sistemului de invatamant in ansamblul sau, precum si obiectivele educationale pe niveluri si profiluri de invatamant. La baza acestor strategii, in mod normal, trebuie sa se regaseasca o "comanda" lansata pe piata, prin intermediul Ministerului Muncii Solidaritatii Sociale si Familiei. Reprezentantii acestui minister spun ca nu au primit nici o informatie si nici o orientare de perspective din partea conducerii invatamantului, pentru fundamentarea propriei strategii. Potrivit cadrului actual de reflementare, educatia initiala intra in sfera de responsabilitati a Ministerul Educatiei si Cercetarii, la fel si educatia secundara si tertiara. In cadrul Ministrului Educatiei si Cercetarii, exista Centrul National de Dezvolatare a Invatamantului Profesional si tehnic, structura care se ocupa de reforma educatiei si formarii profesionale initiale. Aceasta a beneficiat, dupa 1990, de un support tehnic si financiar din partea Uniunii Europene pentru restructurarea sistemului vocational de invatamant.

Ministerului Muncii Solidaritatii Sociale si Familiei reprezinta cel mai important colaborator al Ministerul Educatiei, deoarece are responsabilitatea generala de a elabora politicile de ocupare de pe piata muncii, programuri si planuri nationale. Teoretic, Ministerul Muncii este organismul care analizeaza nevoile pietei muncii si transmite "comanda" de formare catre Ministerul Educatiei. El are, de asemenea, responsabilitatea de a implementa politicile de ocupare, strategiile, planurile si programele analizate de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca si de Consiliul National pentru Formarea Profesionala a Adultilor in ceea ce priveste formarea si perfectionarea continua.

Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca este cel mai important organism de implementare a politicilor legate de piata muncii. Agentia este responsabila de bursa locurilor de munca, cat si de coordonarea programelor active pe piata muncii si organizarea programelor de formare profesionala a adultior. Formarea profesionala pentru someri este finantata si organizata, partial, prin propriile centre de formare.

Consortiile regionale sunt responsabile pentru dezvoltarea planurilor regionale de actiune in educatie si au anumite roluri in toate activitatile de dezvoltare a resurselor umane finantate prin programele Phare. Cu toate acestea, dezvoltarea parteneriatului social este o preocupare mai mult a guvernului decat a partenerilor sociali. Ca urmare, contributia partenerilor sociali se limiteaza adesea la consultari pe marginea politicilor publice. De regula, partenerii sociali incearca sa-si sustina propriile interese cu ajutorul guvernului si mai putin prin dialog direct. Ministerul Educatiei si Ministerul Muncii dezbat, in continuare, idea stabilirii unui sistem unic de calificari profesionale la nivel national. Demersurile ar putea sa apropie cele doua institutii, concentrand cooperarea asupra nevoilor viitoare de competente si asigurarii unor programe de educatie si formare profesionala mai flexibile si mai adaptabile nevoilor societatii si economiei. Consiliul National pentru Formarea Continua a Adultilor urmareste, in cadrul programelor cu finantari Phare, infiintarea de comitete sectoriale pentru dezvolatarea calificarilor, implicarea partenerilor sociali in dezvoltarea unui sistem de calificari profesionale la nivel national fiind considerate extrem de importate.

CAPITOLUL 2

Reforma sistemului de invatamant in vederea armonizarii ofertei professional cu economia de piata

Construirea unei strategii de dezvoltare durabila presupune, printre altele, identificarea unui ansamblu de masuri care contribuie la conservarea, cresterea si valorificarea tuturor resurselor de care dispune o tara la un anumit moment dat. Intre acestea, resursele umane definite ca "ansamblul persoanelor dintr-un anumit spatiu private simultan sub aspect cantitativ si calitativ" devin prioritare datorita faptului ca dezvoltarea unei tari se realizeaza in primul rand prin oameni si mai ales pentru oameni.

Daca din punct de vedere cantitativ evaluarea resurselor umane ale tarii nu ridica problemele deosebite, calitatea acestora reprezinta o preocupare constanta in cadrul politicilor regionale si locale de dezvoltare. De regula, analiza din punct de vedere calitativ a resurselor umane presupune evaluarea nivelului de pregatire scolara si profesionala a populatiei, starea de sanatate a acesteia, gradul de coeziune, stabilitate sociala etc. Primele doua aspecte - nivelul de pregatire scolara si profesionala si starea de sanatate - formeaza capitalul uman in timp ce cel de-al treilea aspect este o componenta a capitalului social. Capitalul uman este definit cel mai adesea ca reprezentand "cunostintele, calificarile, componentele si alte calitati detinute de un individ si necesare activitatii economice". Capitalul uman intrat in atentia specialistilor, in special a celor din domeniul economic, in momentul in care s-a constat, atat la nivel individual cat si la nivel de tara, ca profirurile cele mai mari se datoreaza investitiilor in cunostinte, competente, calificari si mai putin aportului financiar la dezvoltarea bazei materiale (utilaje, constructii, masini, echipamente etc.) In momentul in care statul francez, spre exemplu, a decis ca trebuie sa doteze toate scolile cu computere pentru a putea ridica nivelul formarii la cerintele pietei, a neglijat importanta pregatirii cadrelor didactice pentru utilizarea noilor echipamente. Rezultatele acestei strategii nationale au fost dezastruoase. Dotarea tehnologica s-a dovedit inutila, deoarece oamenii nu au folosit-o corespunzator sau chiar deloc, nefiind pregatiti pentru aceasta schimbare. Tehnologia in domeniul informaticii a evoluat rapid, ceea ce a determinat, destul de repede, abordarea echipamentelor achizionate. Din esecul inregistrat, s-a tras cocluzia ca ar fi fost mult mai eficient ca majoritatea fondurilor sa fie utilizata pentru specializarea corpului didactic in utilizarea calculatoarelor, urmand ca asigurarea dotarii tehnologice sa se faca treptat, in timp.

Dat fiind faptul ca majorarea cunostintelor, competentelor, calificarilor se dobandesc in cadrul procesului de invatamant, educatiei i-a fost recunoscut rolul determinat in formarea si dezvoltarea capitalului uman si, pe cale de consecinta, in asigurarea competitivitatii economice a tarii. Pentru ca efectele educatiei asupra cresterii nivelului performantelor capitalului uman si asupra dezvoltarii economice sa fie maxime, trebuie indeplinite anumite cerinte:

-mediul socio-economic si politic sa fie stabil;

-ritmul de crestere economica sa fie accelerat;

-procentul alocat invatamantului din produsul intern brut sa fie adecvat strategiilor stabilite;

-calitatea educatiei sa fie evaluata permanent, in cadrul unui proces transparent si obiectiv;

-rata de participare la educatie si performante scolare sa fie ridicate;

-oferta educationala sa corespunda cerintelor actuale si de perspective ale economiei si societatii;

-ocupatia sa corespunda pregatirii individului, cu efecte in diferentieri la nivelul veniturilor.

Volumul bugetului alocat educatiei ofera imagine asupra locului pe care-l ocupa educatia in strategiile de dezvoltare pe termen lung, prin interesul statului de a sustine dezvoltarea capitalului uman. In ultimele decenii insa, rolul statului in finantarea educatiei a cunoscut profunde schimbari, generate de dezvoltarea puternica a sectorului privat al economiei. Acesta a devenit principalul beneficiar al investitiei in pregatirea fortei de munca, motiv pentru care multe state au inceput sa-si revizuiasca strategiile de bugetare a educatiei.

Pana in 1990, sistemmul educational din Romania are unul centralizat, similar cu sistemele din Europa Centrala si de Est. Ministerul Educatiei stabilea programele scolare, bugetele scolare nationale si locale, precum si examenele de admitere in invatamantul liceal si universitar. Administrarea teritoriala, regionala sau judeteana, era realizata de inspectoratele scolare, care asigurau si pregatirea profesorilor, conform orientarilor formulate la nivel central. Scolile nu aveau autonomia necesara pentru a-si planifica sau implementa bugetele, iar directorii nu-si puteau defini politica de personal. Autoritatile locale nu aveau nici o legatura cu sistemul scolar local.

Anii 1990-1992 au reprezentat inceputul reformei sistemului educational. Invatamantul general a fost redus la opt ani, cel gimnazial si liceal a fost diversificat, liceele teoretice au primit mai multa atentie, numarul elevilor in clase si normale didactice au fost micsorate. Invatamantul in limbile minoritatilor a primit mai multa libertate, iar finantarea educatiei a fost reorganizata. Dupa 1992, Ministerul Educatiei a revizuit planurile de invatamant, chiar si in terminologie, introducandu-se expresia "curriculum". Experti ai Ministerului Educatiei si ai Institutului de Stiinte ale Educatiei, impreuna cu reprezentanti ai guvernului si experti ai Bancii Mondiale, au realizat un plan institutional si procedural pentru o reforma sistemica a invatamantului preuniversitar din Romania.

Primul proiect de reforma a educatiei, co-finantat de Guvernul Romaniei si de Banca Mondiala, a inceput in octombrie 1994. Cel de-al doilea mare program de reforma a inceput in 1995, cu finantare din partea Uniunii Europene - Phare si a vizat restructurarea invatamantului professional.

In septembrie 1995 a intrat in vigoare noua lege a invatamantului, lege care a fost modificata ulterior. Un an mai tarziu a fost creat un serviciu de evaluare a examenelor pentru a monitoriza calitatea educatiei la nivel national, pentru a asigura teste si alte instrumente de evaluare, care sa poata masura performantele elevilor si care sa administreze cele doua examene nationale. Ministerul Educatiei a ramas responsabil direct pentru cea mai mare parte a administrarii si finantarii invatamantului prescolar, gimnazial, liceal si superior, a realizat programa analitica de invatamant si a organizat elaborarea de manuale. La nivelul programelor pentru liceu s-au introdus optionale, dar scolile au ramas cu autoritate redusa in promovarea si efectuarea schimbarilor dorite.

Incepand din anul scolar 1998-1999, prin reglementarile Ministerului Educatiei, a fost introdus programa la nivel national pentru invatamantul obligatoriu. In privinta programei pentru invatamant universitar s-au avut in vedere cateva obiective menite sa duca la compatibilizarea sistemului romanesc de educatie cu cel al tarilor member ale Uniunii Europene. Reforma invatamantului superior a fost sprijinita de programul Tempus care a debutat inca din anul 1991. Principalele obiective ale programului au vizat modernizarea programei in invatamantul universitar, sporirea componentelor didactice, realizarea de contacte cu retelele academice ale comunitatii europene, pregatirea specialistilor in integrarea europeana si oferirea de burse de mobilitate pentru profesori si studenti.

Armonizarea legislatiei romanesti din domeniul educatiei cu sistemele promovate in Uniunea Europeana a condus la organizarea invatamantului superior pe trei cicluri (licenta, masterat, doctorat), incepand cu anul universitar 2005-2006. Majoritatea programelor de studiu pentru primul ciclu au fost restructurate pe trei ani (180 de credite), exceptie facand studiile de drept si pentru ingineri, organizate in patru ani (240 de credite) si studiile pentru acele profesii care sunt reglementate prin directive sectoriale ale Uniunii (medicina, arhitectura etc.) Studiile universitare din primul ciclu au fost organizate pe domenii largi de studiu, motiv pentru care admiterea la facultate s-a organizat pe 66 de domenii de studiu, si nu pe 369 de specializari, existente anterior. A fost introdus Suplimentul la Diploma, care se acorda obligatoriu si gratuit incepand cu pomotia din iunie 2006 de catre toate universitatile romanesti.

Toate aceste schimbari au vizat racordarea invatamantului romanesc la evolutiile din spatial educational si profesional European. La fel ca si in celelalte tari membre ale Uniunii, in Romania, invatamantul de stat obligatoriu este gratuit, iar accesul este garantat prin lege tuturor persoenelor indiferent de sex, nationalitate, religie sau mediu socio-familial. A devenit insa evident faptul ca, in conditiile unei situatii economice deficitare, existenta doar a unei legislatii favorabile educatiei ramane insuficienta. Sistemul de educatie sta in continuare sub-finantat. Legea Invatamantului prevede ca minim 4% din produsul intern brut sa fie alocat pentru invatamant. Conform informatiilor furnizate de Ministerul Educatiei si Cercetarii, acest obiectiv a fost atins, dar investitia in educatie ramane scazuta fata de nevoile existente. Desi media europeana a finantarii educatiei reprezinta 5,22% din produsul intern brut, iar in cazul noilor state membre este de 5,31%, Romania inregistreaza, in continuare, cel mai scazut nivel al finantarii publice, raportat la produsul intern brut, in randul tarilor candidate. Bugetul alocat inavatamantului pentru anul financiar 2008 aprobat prin Legea Bugetului de stat, a fost de 4,9% din produsul intern brut, fata de 6% promis a fi alocat pentru educatie si cercetare.

Tabel 1- Cheltuieli publice pentru educatie

Sursa: INS, 2008

Invatamatul romanesc continua sa fie finantat, in principal, din fonduri publice. Dar si in tarile membre ale Uniunii Europene, cel putin 80% din cheltuielile pentru educatie sunt realizate de bugetul de stat. Singurele tari europene cu o pondere mai ridicata a cheltuielilor din surse private sunt Germania, Spania, Cipru, Ungaria, Marea Britanie si Bulgaria. Ponderea mai ridicata a cheltuielilor publice din Romania (93,5%) fata de cea inregistrata in tarile europene (80%) se datoreaza faptului ca invatamantul particular este inca slab dezvoltat.

Invatamantul superior romanesc si caracteristicile ofertei academice de specializare

Invatamantul universitar a fost segmentat educational care a suferit cele mai mari modificari in ultimii 17 ani, deoarece a fost cel mai expus la conexiunile cu piata fortei de munca, interna si internationala, dar si pentru ca asupra sistemului au actionat mai puternic diversi factori din mediul universitar occidental. Deschiderea granitelor a permis tinerilor sa se orienteze catre facultatile din strainatate. Au aparut tot mai multe oportunitati pentru obtinerea unor burse de studii sau stagii de practica pe diferite termene la universitati de prestigiu din Europa sau America. Au fost introduse programe straine de studii universitare si postuniversitare in diverse institutii din Romania, in colaboare sau in mod direct. Toate aceste "iesiri" si "intrari" au generat, alaturi de acordurile semnate de guvernul Romaniei in vederea armonizarii si integrarii sistemului nostru de invatamant, in standardele Uniunii Europene, presiuni menite sa modifice nu numai strucrturile de invatamant, dar si mentalitatea, principiile de abordare a invatarii. Daca ne uitam la indicatorii statistici, acestia exprima, fie si numai cantitativ, transformarile uriase petrecute la nivelul superior al invatamantului.

Cresterea numarului de studenti in invatamantul superior a fost spectaculoasa chiar de la inceputul anilor '90 ai secolului trecut. Explozia s-a datorat (re)aparitiei unor universitati, facultati, infiintarii unor universitati noi, a cresterii numarului de specializari si, in consecinta, si a numarului de locuri, dar si erodarii valorii diplomelor de invatamant secundar pe piata fortei de munca.

In ultimii ani dinamica studentilor este in crestere, in ciuda tendintelor demografice negative. O contributie importanta pare sa fi avut si Ordonanta nr 54 a Ministerului Educatiei, conform careia, incepand cu anul universitar 1998-1999 s-a creat baza legala privind accesul in invatamantul superior public cu plata unei taxe de scolarizare, peste limita locurilor finantate de la buget, extinzandu-se astfel sansa de satisfacere a cererii de continuare a educatiei pentru absolventii de liceu. In prezent, o treime din studentii romani sunt inscrisi la universitatile particulare. Inceputul perioadei de tranzitie a fost marcat de o efervescenta a prevederilor legislative in domeniul invatamantului superior din sectorul privat si de o crestere substantiala a numarului de studenti in aceste structuri. Cresterea numarului de institutii de inavatamant superior privat a fost oprita insa in ultimii ani prin proceduri de acreditare stricte. O serie de universitati particulare au fost chiar inchise.

Tabel 2 - Evolutia numarului studentilor din invatamantul superior public si privat intre 20002 si 2008

Sursa: Ministerul Educatiei si Cercetarii, Raport asupra starii sistemului national de invatamant, 2008

Dupa calculele Ministerului Educatiei si Cercetarii, in perioada 2004-2006, ponderea populatiei din grupa de varsta 20-24 de ani, care a absolvit cel putin studii de nivel secundar superior, a fost relativ constanta: aproximativ 75%. Nivelul indicatorului, pentru Romania este cel mai redus comparativ cu tarile care au aderat de curand la Uniunea Europeana si, respectiv, cu media la nivelul UE-27. Date fiind noile reglementari in domeniul educatiei (Amendamentel din 2003 la legea invatamantului nr. 84/1995), care prevad prelungirea duratei invatamantului obligatoriu la 10 ani (clasele a IX-a si a X-a fiind incluse in nivelul ISCED 3).

Tabel 3 - Ponderea populatiei in varsta de 20-24 de ani care a absolvit cel putin studii de nivel secundar superior (date comparative cu UE-27)

Sursa: OECD,2008

In decursul anilor, au avut loc schimbari majore in structura de organizare a invatamantului, determinate nu numai de cadrul legislativ, ci si de optiunile tinerilor si de modificarile intervenite in structura de varsta a participantilor la acest nivel de educatie. Daca in cadrul invatamantului de zi numarul studentilor s-a dublat, la cel de seral s-a diminuat drastic (de la 14.896 de studenti in 1998 la 2.433 de studenti in anul universitar 2007-2008). S-a triplat, in schimb, numarul studentilor inscrisi la cursurile cu frecventa redusa. Romania a dezvoltat cadrul legislativ de functionare a unor fenomene non-traditionale ale inavtamantului superior, in special invatamantul deschis si la distanta, care se adreseaza in principal studentilor adulti, ceea ce a condus la o sporire fara precedent a numarului depasind cu mult asteptarile tuturor institutiilor de invatamant. Daca la data aparitiei, invatamantul la distanta numara 9.946 studenti iscrisi, in 2007-2008 s-a ajuns la nu mai putin decat 68.785 studenti.

Invatamantul superior public este organizat, in acest moment, in 29 de municipii si orase, numarul unniversitatilor ajungand la 55, care cuprind 513 facultati. Comparativ cu anul universitar 1989-1990, se constata triplarea numarului de studenti si a institutiilor de inavatamnt superior. Reteaua institutiilor de invatamant superior se va stabiliza sau va avea chiar tendinta de restrangere, prin masurile ce vor fi luate de organele abilitate cu evaluarea activitatii universitatilor, conform prevederilor Legii nr. 88/1993 privind acreditarea institutiilor de invatamant superior, dar si ca urmare a scaderii demografice a populatiei.

Fig 1 - evolutia numarul institutiilor din invatamantul superior public si privat

Toate aceste cresteri si regrupari ale studentilor pe forme de invatamant au determinat si revizuirea bazelor materiale, a corpului de cadre didactice, dar si a specializarilor oferite de institutiile de invatamant. In mai putin de un deceniu, evolutia numarului facultatilor si specializarilor in cadrul institutiilor de invatamant recreate sau nou infiintate a fost spectaculoasa. Ministerul Educatiei a trebuit sa faca eforturi substantiale pentru a pune stavila specializarilor care urcasera peste 600 la inceputul anului 2000. Potrivit reglementarilor actuale, facultatile au fost obligate sa reduca specializarile de la 369 la 66 de domenii de studiu. In sectourl privat numarul facultatilor s-a dublat, efectiv, dar ariile de specializare au fost mult mai putine decat in sectorul public, sistemul fiind mai aproape de crerea de pe piata si mai orientat spre nevoile studentilor.

Fig 2 - Evolutia facultatilor din invatamantul superior public si privat din Romania

Daca invatamantul public a fost relative apropiat ca numar de studenti pe sectoarele ethnic (locul I), economic (locul II), umanist (locul III) in perioda 1996-1997, incepand cu anul academic2003-2004, interesul studentilor s-a modificat pe domenii de specializare: pe locul I au urcat facultatile cu profil universitar-pedagogic, pe locul II au urcat stiintele economice, iar pe al treilea stiintele tehnice. Invatamantul juridic a cunoscut un declin surprinzator, de la 69.124 in anul scolar 2002-2003, la 60.613 in 2003, ceea ce demonstreaza influentele pietei ajunse la saturatie pe acest segment de pregatire. In mod normal, ar fi trebuit sa creasca mai mult in sectorul tehnic, daca ar fi sa corelam cerintele neacoperite de pe piata muncii cu sistemul de formare. Cum, la fel de normal, ar fi fost sa intre in declin, pe anumite facultati si specializari, profilul universitar-pedagogic.

In perioada 2006-2008, rata absolventilor de matematica, stiinte si tehnologie din totalul absolventilor de invatamant superior a inregistrat o evolutie oscilanta, cu o scadere de aproape 4% in anul 2007, urmata de o revenire usoara la nivelul anului 2008. Cu o pondere de 24,4% a absolventilor in matematica, stiinta si tehnologie din totalul absolventilor de invatamant superior, Romania se situa in anul 2008 printre tarile cu cele mai indicate rate ale acestui indicator, in comparative cu alte tari care au aderat la Uniunea Europeana (Ungaria, Polonia, Letonia, Estonia, Slovenia). Rata indicatorului era chiar usor mai ridicata fata de media Uniunii. Cresterea numarului de absolventi de matematica, stiinta si tehnologie, in perioada 2006-2008, s-a produs concomitent cu o diminuare a dezechilibrului pe sexe. Astfel, proportia femeilor in totalul absolventilor de matematica, stiinta si tehnologie atingea 39,4% in 2008, fata de 35,1% in 2006. Comparativ cu celelalte tari europene, Romania se situa pe un loc superior si in ceea ce priveste echilibrul pe sexe, devansand, la nivelul anului 2008, Ungaria, Cehia, Slovacia si media terilor member UE-27.

Tabel 4 - Ponderea absolventilor in matematica, stiinte si tehnologie (date comparative cu UE-27)

Sursa: OECD, 2008

Pe baza datelor prezentate la sfarsitul anului 2008, in cadrul Raportului asupra starii sistemului national de invatamant, ministerul educatiei de la acea vreme aprecia ca Romnia va depasi tinta stabilita de Uniunea Europeana pentru anul 2010: cresterea numarului de absolventi de matematica, stiinta si tehnologie cu cel putin 15%, concomitant cu reducerea dezechilibrelor pe sexe. Evolutia este insa vizibila numai in sectorul public.

Invatamantul privat s-a dezvoltat prioritar conform principalelor cerinte ale candidatilor, dominate fiind domeniile juridic, economic, tehnologic, stiinte ale comunicarii si stiinte socio-umane, dar si in functie de investitiile pe care furnizorii de servicii au fost capabili sau dispusi sa le faca in dotarea materiala, in echiparea laboratoarelor si in baza de cercetare.

Daca in perioada de pionierat a sistemului particular de invatamant superior, profilul juridic a fost pe locul I, iar cel economic a evoluat vertiginous, dreptul a inceput sa piarda teren dupa 2001, apropiindu-si cotele de stiintele umaniste in ultimul an universitar avut in vedere. Date fiind cheltuielile mari legate de dotare, invatamantul privat nu a putut face fata solicitarilor pietei, mentinandu-se la limita minima domeniile tehnice de specializare.

Cererea de educatie din ultimul deceniu s-a dovedit insa superioara cresterii economice. Pregatirea a excedat nivelul de tehnologizare si modernizare la care a ajuns economia, cat si cererea de forta de munca inalt calificata pe piata fortei de munca din Romania. Mai mult, se apreciaza riscul aceasta crestere a numarului de absolventi de invatamant superior sa devina una artificiala, in conditiile in care, in Romania, se manifesta un fenomen de respingere a unor produse educationale datorita neconcordantei dintre oferta educationala si cererea de pe piata fortei de munca.

Avand in vedere ca numarul absolventilor de invatamant liceal este in scadere, in foarte scurt timp vom avea mai putini solicitanti pentru invatamantul superior si, in consecinta, si mai putini absolventi. La aceasta se adauga si evaluarile negative ale populatiei privind accesibilitatea invatamantului.

Tabel 5 - Accesibilitatea formelor de invatamant

Sursa: INS, MER, 2008

Dinamica sociala si economica a determinat schimbari in structura, continutului, tehnologiile de predare si sistemul de evaluare din invatamantul superior. Legislatia adoptata a urmarit adecvarea treptata a cadrului national de educatie la cerintele sistemelor mondiale de educatie. Formarea in calificarile cerute pe piata interna si internationala a muncii ramase insa, in continuare, mai mult un deziderat, decat o realitate. Invatamantul superior romanesc este inca in faza de dezvoltare extensive. Numarul de studenti creste in permanenta, la fel numarul de prograre de studio oferite. Perspectivele pentru un invatamant superior de calitate sunt inc ape planul doi. Probabil ca un astfel de impuls va aparea doar in momentul socului demografic.

Ofertele sistemului de formare profesionala

Educatia continua si formarea profesionala sunt activitati de maxima importanta petru dezvoltarea economico-sociala a Romaniei, oferind posibilitatea adaptarii rapide a calificarilor la cerintele in permanenta schimbare ale pieteti muncii.

Noul Cod al Muncii contine un articol care stimuleaza obligatia angajatorilor de a asigura accesul continuu la instruirea profesionala. Potrivit conceptelor moderne de invatare, promovate in toate tarile dezvoltate ale lumii, planurile de formare profesionala trebuie puse de accord intre angajatori si reperzentanti ai salariilor sau sindicate. Desi contractile collective la nivel de ramura contin, in general, si o prevedere privind formarea profesionala, pregatirea angajatilor nu este considerate o prioritate pentru intreprinderi. Aceasta situatie este cauzata de cativa factori: situatie financiara generala precara a intreprinderilor si lipsa fondurilor alocate formarii profesionale; absenta mecanismelor de stimulare pentru angajatori; faptul ca angajatorii nu considera formarea drept investitie si factor al competitivitatii si nu au abilitati pentru a identifica nevoile de formare. In afara sprijinului financiar care poate fi obtinut la Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca pentru cei nou intrati pe piata muncii sau din diferite scheme Phare pentru dezvoltarea resurselor umane, angajatorii nu beneficiaza de niciun fel de subventii pentru a spori interesul in pregatirea profesionala a angajatilor. Romania are cea mai mica rata de participare la formarea continua, comparative cu media Uniunii Europene.

Tabel 6 - Ponderea populatiei in varsta de 18-24 de ani care a absolvit numai invatamantul de nivel secundar inferior si care nu este cuprinsa in nici o forma de educatie sau formare profesionala (date comparative cu UE-27)

Sursa: OECD, 2008

Conform cercetarii Eurostat CVTS2, Romania se numara printre ultimele in cadrul tarilor incluse in aceasta cercetare, in ceea ce priveste ponderea intreprinderilor care acordau un minim de formare continuu in 1999. Acesta a fost singurul studiu la nivel national, dar toate cercetarile partiale intreprinse ulterior indica in procente apropiate. Potrivit Eurostat CVTS2, numai 11% dintre multe intreprinderi la care se asigurau cursuri de formare continua. Rata de participare la cursuri de formare in tara noastra era substantial mai mica decat cea din Cehia (69%) si Slovenia (48%), Ungaria (37%). Participantii la cursurile de formare profesionala continu reprezentau aproximativ 8% din totalul angajatilor din Romania.

Rata de participare la cursurile organizate de intreprinderi a fost de 20% (atat pentru barbate cat si pentru femei) din personalul intreprinderilor respective, mult sub rata de participare a tarilor member ale Uniunii Europene (30%). In intreprinderile mici, cu numarul de angajati cuprins intre 10 si 49, ratele de participare au fost cele mai ridicate (30% din totalul personalului intreprinderilor care au asigurat formare, comparative cu 19% in intreprinderile cu 50-249 angajati si 20% in cele mai inalte rate de participare s-au inregistrat in activitatile de servicii comunitare, sociale, personale si in transport. Conform CVTS2, 78% dintre intreprinderile care nu asigurau formare la momentul aplicarii sondajului considerau ca personalul propriu avea abilitatile corespunzatoare nevoilor lor, iar 64% considerau ca pot gasi personae cu calificari de care au nevoie de pe piata muncii.

Potrivit acelorasi surse, intreprinderile din Romania investesc in medie numai 0,5% din costurile cu forta de munca, pentru cursuri de formare continua, fiind cea mai mica rata dintre toate tarike candidate ( Cehia 1,9%, Ungaria 1,2%, la fel Portugalia, pana la 3% in danemarca). Formarea continua va deveni o mare problema, in sensul ca, in conditiile in care ratele de participare la formarea continua in Romania nu vor creste, se va mari discrepanta in ce priveste calificarea fortei de munca fata de tarile Uniunii Europene si, ca urmare, vor aparea discriminari majore pe piata muncii.

Studii recente intreprinse de experti strini de tip Peer Review, relizate de European Training Foundation explica gradul scazut de participare al romanilor la programele de formare profesionala continua:

▪Piata formarii nu este dezvoltata. Formarea profesionala continua nu joaca un rol essential in strategia economica a guvernului, iar partenerii sociali nu au o viziune comuna asupra dezvoltarii instruirii.

▪Majoritatea angajatorilor se bazeaza pe forta de muca gata calificata existent ape piata muncii si investesc putin in instruirea angajatilor.

▪Nu exista o viziune pe termen lung si nici o strategie privind dezvoltarea resurselor umane.

▪Angajatorii companiilor publice considera investitiile in resurse umane o cheltuiala, mai degraba, sin u o investitie.

▪Intreprinderile mici si mijlocii sunt si mai putin interesate de formarea profesionala.

▪Persoanele individuale sunt principalii clienti ai firmelor de instruire.

▪Deoarece responsabilitatea de a finanta instruirea revine cel mai adesea individului, acesta urmeaza de regula doar cursuri de formare initiala.

▪Cel mai mare obstacol in calea formarii il reprezinta nivelul scazut al veniturilor populatiei.

▪Se constanta un dezechilibru intre legislatia care reglementeaza formarea continua a adultilor si stimulentele publie existente pentru acesta.

▪Cei mai multi furnizori nu sunt specializati intr-un anumit domeniu.

Se apreciaza ca este foarte dificil sa faci legatur intre piata muncii si cea a instruirii. In Romania se constata un dezechilibru. Sistemul educational ii are la man ape angajatori, iar partenerii sociali nu il vor. Educatia nu este un punct importanta pentru angajatori, dar va deveni cu siguranta in viitorul apropiat.

Accesul la fondurile structurale pentru instruire va revolva multe dintre problemele existente in acest moment pe piata formarii adultilor. Expertii Uniunii Europene estimeaza ca vor fi foarte multe fonduri pentru instruire, dar va fi o problema absortia lor. Trebuie sa existe o structura administrative, iar acest lucru depinde foarte mult de initiativele din sectorul privat, neguvernamental, sindicate si patronate. Trebuie dezvoltate institutii pentru a le absorbi. Astfel, se va pierde o mare ocazie de utilizare a fondurilor structurale in domeniul formarii profesionale continue a adultilor.

CONCLUZII

Accesul la serviciile de educatie este considerat un drept fundamental al individului, in toate tarile civilizate. Toate sistemele de educatie europene au unele dificultati in acoperirea intregii populatii cu aceste servicii. In Romania, saracirea populatiei si disfunctiile sistemelui educational au generat o serie de forme de excluziune sociala de la aceste servicii specifice tarilor cu probleme de infrastructura si populatie cu un standard de viata scazut.

Piata muncii din Romania a suferit transformari semnificative in contextul procesului de tranzitie economica, manifestate in special prin reducerea populatiei active si a populatiei ocupate, prin mentinerea la valori relativ constante a ratei somajului si prin cresterea somajului de lunga durata, fiind afectata in mod deosebit de capacitatea limitata de creare a unor noi locuri de munca. Odata cu diminuarea populatiei ocupate, s-au produs modificari importante pe sectoare, domenii de activitate, regiuni, forme de proprietate, varsta, statut profesional.

Bibliografie

1. Ferreila, F., G. - Education for the Masses? The Interaction between Wealth, Educational and Political Inequalities. Economics of Transition, 9/21/2001.

2. Gherghina, Rodica- Financing and Educational Systemin Developing Countries, publicata in volumul simpozionului "Riseul in Economia de Piata", Editura Economica, 2005.

3. Yonezawa, A., Kaiser, F.- Sistem-Level and Strategic indicators for Montitoring Higher Education in the Twenty- First Century, Ed. UNESCO, CEPES, Bucuresti, 2003.

4. Comunicarea Comuniunii Europene- Investitia eficienta in educatie si formare profesionala:un imperative pentru Europa, Bruxelles, 2003.

5. Ministerul Educatiei si Cercetarii- Raport asupra starii sistemului national de invatamant, Bucuresti, 2005.

6. OECD- Regards sur l'education - Les indicateurs de l'OECD, Paris, 2008.

www.uis.unesco.org

www.oecd.org

www.edu.ro

www.insse.ro