Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale. producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor


Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Afaceri


Index » business » Afaceri
CONDITII DE NEGOCIERE A UNUI CONTRACT DE FRANCIZA


CONDITII DE NEGOCIERE A UNUI CONTRACT DE FRANCIZA


CONDITII DE NEGOCIERE A UNUI CONTRACT DE FRANCIZA

Modul de negociere

Legiuitorul roman a dat dovada de intuitie in reglementarea obligatiei de informare din materia francizei, reiterand dispozitiile cuprinse in Codul Deontologic al Federatiei Franceze de Franciza.

Astfel, alin. 3 al art. 3 al O.G. nr. 52/1997 enumera informatiile pe care trebuie sa le furnizeze francizorul beneficiarului:

experienta dobandita si transferabila;

conditiile financiare ale contractului, respectiv redeventa sau taxa de intrare in retea, redeventele periodice, redeventele din publicitate, determinarea tarifelor privind produsele, serviciile si tehnologiile, in cazul clauzei obligatiilor contractuale de cumparare;



elementele care permit beneficiarului sa faca calculul rezultatului previzionat si sa-si intocmeasca planul financiar;

obiectivele si aria exclusivitatii acordate;

durata contractului, conditiile reinnoirii, rezilierii, cesiunii.

Este regretabil insa faptul ca textul nostru legal nu a mentinut si dispozitia finala a art. 1 al Codului Deontologic care i-a fost sursa de inspiratie, dispozitie care mentioneaza faptul ca lista informatiilor mai sus enuntate nu are un caracter exhaustiv, ci francizorul este tinut sa dea un raspuns cat mai complet si altor intrebari ridicate de catre partenerul de negocieri. In lipsa unei asemenea dispozitii ne punem, insa, intrebarea: daca in timpul negocierilor, candidatul - francizat descopera un element care ii atrage atentia si asupra carui doreste anumite clarificari? Acest element ar putea fi determinant in formarea consimtamantului de a contracta. Francizorul poate deci intr-o asemenea situatie pastra tacerea pentru motivul ca o atare dezvaluire ar excede limitelor legii, iar pe de alta parte informatia ar duce la dezvaluirea unui element al know-how-ului? Iar daca pastreaza tacerea asupra respectivei informatii nu se va afla el oare in culpa, viitorul partener contractual - daca se va ajunge in acel stadiu - putandu-l actiona in justitie cerand chiar anularea contractului pentru vicierea consimtamantului?

Ridicarea unei astfel de probleme referitoare la determinarea intinderii obligatiei legale de informare duce la problema corelarii dispozitiilor legii speciale in materie cu dispozitiile de drept comun, care permit in legislatia noastra instituirea unei sanctiuni pentru neindeplinirea obligatiei generale de informare. Intrebarea care se pune in aceasta situatie este daca existenta unui text special care stipuleaza obligatia de informare inlatura posibilitatea angajarii responsabilitatii celui care nu a oferit o informatie care nu era prevazuta de un text special, conform principiului "specialia generalibus derogant"?

In jurisprudenta franceza, o solutie a Curtii de Casatie, a transat problema in sensul respingerii posibilitatii de a-l sanctiona pe debitorul unei obligatii de informare neprevazuta de lege.[1]

Doctrina a criticat sever acea solutie, apreciind ca nu vine in sprijinul formarii unui consimtamant clarificat, ca aduce atingere principiului autonomiei de vointa si insasi ratiunii dreptului (ratio legis)[2]. S-ar ajunge la o limitare nepermisa a libertatii contractuale, printr-un mecanism care nu este justificat de dorinta de echilibrare, in sensul prezervarii libertatii contractuale a celuilalt (nefiind vorba de informatii al caror continut debitorul obligatiei sa nu vrea sa-l divulge). In sprijinul acestei abordari vine o alta decizie a Curtii de Casatie franceze prin care s-a instituit responsabilitatea francizorului pentru neaducerea la cunostinta francizatului a faptului ca, in momentul semnarii contractului, societatea francizor facea obiectul procedurii reorganizarii judiciare, informatie care nu este prevazuta in textul legii franceze[3] ca fiind datorata de catre francizor.

A fost consacrata astfel pe plan jurisprudential posibilitatea recurgerii la dreptul comun, ca suport in instituirea raspunderii francizorului, in situatia in care norma speciala nu acopera un anume aspect. Ramane de vazut in ce mod vor evolua orientarile doctrinare[4] si jurisprudentiale ulterior acestei solutii, daca ea nu va ramane singulara si reprobata ca fortand principiul autonomiei de vointa.

In dreptul nostru, in masura in care am considera ca textul legii nu face o enumerare limitativa a informatiilor ce trebuie aduse la cunostinta francizatului, si, deci, ar fi posibila sanctionarea neoferirii unei informatii neprevazute de lege, trebuie, ca pentru creditorul informatiei, acesta sa aiba o importanta determinanta la formarea consimtamantului sau. Numai o asemenea ipoteza ar legitima - desigur daca ar fi admisa aprioric - sanctionarea debitorului respectivei informatii, in lipsa acestei conditii neputandu-se afirma ca francizatului i-a fost viciat cosimtamantul.

Deoarece contractul de franciza "stabileste o colaborare continua" [5]intre partenerii contractuali, precum si datorita faptului ca franciza este un contract intuitu personae, obligatia de loialitate pe care si-o datoreaza contractantii unul celuilalt este chiar mai riguroasa. Iar ca expresie a acesteia apare obligatia de a nu pastra tacerea asupra unor informatii care ar putea fi determinante pentru partener in adoptarea hotararii de a contracta. In concluzie, obligatia de informare a francizatului este datorata cu maxima exigenta. Trebuie observat totusi, ca in ceea ce priveste contractul de franciza, care implica reiterarea unei reusite comerciale prin transmiterea know-how-ului, debitorul obligatiei de informare are retineri intemeiate in a divulga anumite aspecte ale activitatii sale.

Reticenta pe care o manifesta francizorul in a divulga anumite informatii se justifica atat atunci cand informatiile se refera la experienta dobandita si transferabila, prima informatie prevazuta de textul O.G. nr. 52/1997, si cu atat mai mult in situatia in care informatia pretinsa nici nu este prevazuta in textul legii.




De altfel, secretul afacerii a fost analizat ca o limita pe care o are intinderea obligatiei de informare datorata de catre francizor[6]. Acesta din urma suporta un risc ridicat, care s-ar datora utilizarii know-how-ului sau de catre candidatul care nu a incheiat ulterior contractul de afiliere la retea. De asemenea, cerinta impusa francizorului atat in dreptul roman cat si in cel francez de a comunica "experienta sa" asupra francizei a fost interpretat in sensul de a divulga "eventual" natura know-how-ului si nu continutul sau precis. Departe insa de a fi ferita de critici, aceasta solutie a fost apreciata ca fiind mai riscanta, in eventualitatea unui litigiu, instanta putand estima ca datorita insuficientei prezentari a know-how-ului candidatul nu a putut sa isi exprime consimtamantul in cunostinta de cauza, asa cum legea o cere[7].

Pentru a pastra insa o pozitie echidistanta, dar care in acelasi timp sa nu aduca atingere principiului informarii (paradigma a libertatii contractuale) s-a afirmat ideea de proportionalitate, in sensul de a nu limita furnizarea informatiei decat in masura necesara pastrarii discretiei asupra elementelor esentiale ale retelei. Francizorul, aflat in chiar situatia ingrata de a-si fi dezvaluit elementele secrete ala afacerii sale, fiind un comerciant experimentat si puternic are la indemana mijloacele juridice care sa-l protejeze de o viitoare atitudine daunatoare a partenerului de negocieri, cel mai facil mijloc fiind incheierea unui acord de negociere. Prin intermediul stipulatiilor contractuale definite in acordul de asociere francizorul se va afla la adapostul oferit pe raspunderea contractuala ce ii va incumba viitorului francizat in cazul nerespectarii clauzelor de confidentialitate cuprinse in respectivul acord. Deci, chiar in aprecierea obligatiei de loialitate, care e sporita in cazul francizei datorita relatiei particulare care exista intre parteneri contractuali trebuie sa fie cautata o solutie care sa limiteze la minim informarea. Acest prag inferior este reprezentat de protectia know-how-ului, protectie care se poate asigura fara a impieta principiul informarii.

Selectionarea francizatului

Logica impune ca prima operatie pentru incheierea unui contract de franciza selectionarea francizatului, desi legea noastra se refera la acest lucru abia in art. 7.

Potrivit art. 7, "francizorul selectioneaza beneficiarul care face dovada competentelor solicitate, respectiv: calitati manageriale si capacitate financiara pentru exploatarea afacerii. Abia dupa selectionarea acestuia de catre francizor se naste pentru acesta din urma obligatia de confidentialitate. Daca lucrurile nu s-ar desfasura in aceasta ordine ar insemna ca initiatorul unei retele de franciza ar fi constrans sa-si divulge informatii pe care chiar si candidatii selectionati sunt obligati sa le pastreze.

Obligatia precontractuala de informare in diferite sisteme de drept

Obligatia precontractuala de informare este prevazuta atat in actele normative adoptate pentru reglementarea francizei cat si in codurile deontologice.

Astfel, in S.U.A., Full Disclosure Act ii obliga pe francizori sa puna la dispozitia candidatilor un dosar cu informatii de baza (basic disclosure) privind experienta sa si a membrilor staff-ului sau, antecedentele rezultate din incalcarea legilor economice, descrierea francizei si conditiile contractului. Daca este cazul, un al doilea document va contine informatii de ordin financiar.

Legea Provinciei Alberta din Canada obliga pe francizori ca, odata cu cererea de inregistrare la Alberta Securities Commission, sa se depuna si un dosar cu informatii, care trebuie sa cuprinda o informare clara, sincera si completa despre franciza oferita, dosar care se remite si candidatului. Si daca obligatia de inmatriculare nu exista pentru francizorii care prezinta garantii, obligatia de informare subzista si pentru acestia.

In Franta, legea nr.89-1008 din 31 decembrie 1989 privind dezvoltarea intreprinderilor comerciale si artizanale (Legea Doubin), al carei camp de aplicare nu este limitat la acordurile de franciza, impune francizorilor, concedentilor, cedentilor, etc, sa furnizeze celeilalte parti un document continand informatii sincere care sa permita acestora sa se angajeze in cunostinta de cauza. Acest document, al carui continut este prevazut prin decretul de aplicare din 1 aprilie 1991 trebuie sa precizeze in special vechimea si experienta intreprinderii, starea si perspectivele de dezvoltare ale segmentului de piata vizat, importanta retelei de exploatare, durata, conditiile de reinnoire, reziliere si cesiune a contractului, domeniul exclusivitatii, dosar care poate fi completat si cu alte informatii. Pe de alta parte, candidatul trebuie sa dispuna de un termen de douazeci de zile, cel putin, intre momentul primirii dosarului cu informatii si a proiectului de contract si momentul in care contractul este semnat. Dar legea franceza contine sanctiuni penale pentru necomunicarea in termenul prevazut al dosarului cu informatii si a proiectului de contract, conferind obligatiei precontractuale de informare caracter de ordine publica.

Codul eticii elaborat de Asociatia Britanica de Franciza prevede obligatia de informare intr-un termen rezonabil inainte de incheierea contractului.




In Belgia, Codul practicilor loiale in materie de franciza impune francizorilor obligatia de a furniza candidatului informatii precise, complete si verificabile asupra situatiei actuale si de perspectiva. Curtea de Apel din Bruxelles a considerat ca un francizor care a lasat un francizat sa se instaleze intr-un imobil in care comertul era interzis a comis o culpa in contrahendo.

Dupa modelul Codului deontologic francez, legea noastra prevede in art.3 urmatoarele: "Faza precontractuala are ca scop sa permita fiecarei parti sa-si confirme decizia de a colabora. Francizorul furnizeaza viitorului beneficiar informatii care ii permit acestuia sa participe in deplina cunostinta de cauza la derularea contractului de franciza" (se impune observatia ca obligatia precontractuala de informare are alt scop, formulat in Codul deontologic francez astfel: "Francizorul da francizatului, intreprinzator independent, informatii permitand francizatului sa se angajeze in deplina cunostinta de cauza").

"Francizorul se obliga - prevede legea noastra - sa furnizeze beneficiarului informatii despre:

Experienta dobandita si transferabila;

Conditiile financiare ale contractului, respectiv redeventa initiala sau taxa de intrare in retea, redeventele periodice, redeventele din publicitate, determinarea tarifelor privind prestarilor de servicii si tarifele privind produsele, serviciile si tehnologiile, in cazul clauzei obligatiilor contractuale de cumparare;

Elementele care permit beneficiarului sa determine rezultatul previzionat si sa-si intocmeasca planul financiar;

Obiectivele si aria exclusivitatii acordate;

Durata contractului, conditiile reinoirii, rezilierii, cesiunii."

Codul deontologic francez prevede in plus ca aceasta lista nu este exhaustiva si ca francizorul va raspunde cat mai complet posibil la cererile de informatii suplimentare pe care francizatul le va estima ca necesare.

Obligatia de confidentialitate si contractul de rezervare

Prin contractul de franciza se transmite francizatului si know-how-ul (savoir faire-ul), adica ansamblul de solutii si/sau cunostinte noi, aplicabile industrial, nebrevetate, transmisibile si avand, in principiu caracter secret. Know-how-ul "nu beneficiaza de protectie prin intermediul unui drept subiectiv de proprietate industriala (drept de exploatare exclusiva). Detinatorul sau va trebui sa recurga la o aparare, de fapt, asigurandu-si pastrarea secretului cunostintelor sale. Desigur, o asemenea aparare este mult mai putin sigura decat cea conferita de un brevet sau alt titlu de proprietate industriala. Transmitatorul know-how-ului (inclusiv in cadrul contractului de franchising) are la dispozitie posibilitatea stabilirii unor clauze contractuale prin care se instituie obligatia beneficiarului de a pastra secretul cunostintelor, iar in ipoteza incalcarii acestor clauze, transmitatorul va avea la dispozitie actiunea contractuala pentru plata de despagubiri care sa acopere prejudiciul cauzat (cu conditia dovedirii acestuia si a cuantumului sau).

De regula, know-how-ul se transmite prin contractul de franciza sau un document separat, in care vor fi prevazute si obligatiile de nedivulgare ale francizatului. Dar in cursul negocierilor francizorul poate fi pus in situatia de a-si dezvalui continutul know-how-ului, desi, pentru a-i conserva valoarea, el trebuie sa ramana secret pana la incheierea contractului.

Codul european de deontologie a prevazut (art. 3.4) ca francizorul se poate apara contra unor astfel de situatii incheind un contract de rezervare, care sa contina si o clauza de confidentialitate. Incheierea contractului de rezervare, dand nastere si unei obligatii pecuniare, da dreptul francizatului de a avea acces la toate informatiile utile pentru incheierea si derularea contractului de franciza. Scopul contractului de rezervare este acela de a preveni, in perioada de negociere, ca francizorul sa caute un alt candidat in aceeasi zona si de a obliga pe candidat sa se abtina de la divulgarea si/sau utilizarea in folos propriu a informatiilor furnizate de francizor.

Codul francez, in art.2, reglementeaza, de asemenea, contractul de rezervare, care trebuie sa " respecte urmatoarele principii:

daca o taxa de intrare se percepe la semnarea contractului (de franciza), suma totala a dreptului de rezervare prevazuta in contractul de rezervare este proportionala taxei de intrare si se imputa asupra acesteia in caz de realizare (a contractului de franciza);

in absenta taxei de intrare, modalitatile de restituire a taxei de rezervare sunt prevazute in caz de reziliere (a contractului de rezervare);

taxa de rezervare poate fi destinata pentru a acoperi o parte din cheltuielile facute pentru realizarea francizei, imobilizarea zonei si/sau know-how-ul transmis;

contractul de rezervare trebuie sa prevada o clauza de retractare (de dezicere) reciproca;

durata (contractului de rezervare) este determinata in functie de caracteristicile proprii fiecarei francize.

Francizorul remite contractul definitiv sau, in lipsa, clauzele esentiale, din care in totalitate clauzele financiare.

Francizorul poate impune o clauza de neconcurenta si de confidentialitate in scopul impiedicarii deturnarii savoir faire-ului transmis pe durata contractului de rezervare".



Contractul de rezervare nu este deci o promisiune pentru contractul de franciza, ci mai curand o conventie impunand obligatii de conduita loiala in perioada de negocieri. In schimbul unei taxe de rezervare (care fie se imputa asupra taxei de intrare, daca se incheie contractul, fie se retine in parte pentru acoperirea cheltuielilor francizorului, fie se restituie total sau partial), francizorul se obliga sa nu trateze cu alt candidat, iar candidatul este indreptatit sa primeasca contractul in forma definitiva ori clauzele esentiale, in special cele financiare, ale acestuia si isi asuma obligatia de a nu divulga sau folosi savoir faire-ul in folos propriu.

Legea noastra a preluat, in parte, dispozitiile art.2 din Codul francez in art.10 si 11, in care reglementeaza contractul de exclusivitate. Daca exclusivitatea priveste contractul de rezervare la care ne-am referit, atunci locul dispozitiilor cuprinse in art.10 si 11 ar fi fost in continuarea art.3 si sub denumirea de contract de rezervare si confidentialitate, chiar daca rezervarea asigura candidatului o exclusivitate limitata la negociere pana la incheierea contractului sau pana la esecul negocierilor. Dar nu credem ca aceasta este natura exclusivitatii reglementate in art.10 si 11 din legea noastra.



[1] Cass. Civ. 14 juin 1989, D. 1989, Somm.comm., p338, obs. J.L. Aubert cit. in Fr.-X Licari,

"La protectiondu distribuiteur integre en droit francais et allemand", Litec, 2002, p.233

[2] M. Fabre-Magnan, "De l'oligation d'information dans les contrats-Essai d'une theorie", LGDJ, 1992 , nr. 396

[3] Decretul 91-337 din 4 aprilie 1991 pentru aplicarea art.1 al Loi Dobin

[4] M. Fabre-Magnan, op. cit., nr.397

[5] Art.1 al O.G. nr 52/1997, Fr.-X. Licari, op cit, p 214

[6] Fr.-x. Licari, op. Cit., pag. 215

[7] Fr.-x. Licari, op. Cit., pag 217;






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Afaceri


Asigurari
Birotica
Confectii
Industria lemnului
Turism


NEGOCIEREA VANZARII
PROIECT PRACTICA GARANTIILE BANCARE Studiu de caz : Raiffeisen Bank - 'Reusim impreuna'
Finantarea strategica a firmei
CONDITII DE NEGOCIERE A UNUI CONTRACT DE FRANCIZA
ELEMENTE DE DREPT SI ADMINISTRAREA AFACERILOR
TESTE COMUNICARE IN AFACERI
Piramida ierarhica a unei societati pe actiuni sau in comandita pe actiuni
Derularea procesului de negociere comerciala internationala
Formele negocierii comerciale internationale si principiile care stau la baza acesteia
DREPTUL AFACERILOR